SECȚIUNEA A TREIA CAUZA QUATTRINI c. ITALIA (solicitarea nr. 68189/01) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 8 decembrie 2005 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Quattrini c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are sediul într-o cameră compusă din domnii B.M.
Zupančič președintele Caflisch Biersan Tsatsa-Nikolovska dnii Zagrebelsky Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători și al domnului Villiger, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 17 noiembrie 2005, se pronunță la hotărâre, adoptat la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 68189/01) îndreptată împotriva Republicii Italiene și a cărei resortisantă a acestui stat, domnul Filomena Quattrini ( A fost sesizată Curtea Europeană a Drepturilor Drepturilor Omului la 7 martie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Recurenta este reprezentată de domnul G. Cieri, avocat la Roma.
Guvernul italian ( A fost reprezentată succesiv de agenții săi, dnii U. Leanza și I.M. Braguglia și co-agenții săi succesive, dnii V. Esposito și F. Crisafolli. Recurenta se plângea de durata prelungită de a-și recupera apartamentul în lipsa unei asistențe din partea forței publice în materie de expulzare a chiriașilor, precum și de durata procedurii de deportare. La 24 februarie 2005, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 12 și, respectiv, 17 octombrie 2005, guvernul și reclamanta au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament pe propria răspundere. O.P.Q., proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a închiriat domnului P. printr-un act notificat la 2 iunie 1990, mama recurentei l-a informat pe locatar cu privire la intenția sa de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere, adică la 31 decembrie 1991, și l-a rugat să elibereze locul înainte de această dată.
Printr-un act notificat la 2 iunie 1990, mama reclamantei a solicitat instanței din Roma să se prezinte în fața instanței judecătorești din Roma. 10. Prin ordonanța din 29 noiembrie 1990, acesta din urmă a confirmat în mod oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat cel târziu la 31 decembrie 1991. Această hotărâre a devenit executorie la 31 octombrie 1992. 11. La 10 mai 1993, mama reclamantei a insemnat chiriasului comanda de a elibera apartamentul. 12. La 10 mai 1993, aceasta i-a înmânat executia avizului din 4 iunie 1993 prin executorul justitiei. 13. Între 4 iunie 1993 și 15 septembrie 2000, executorul justiției a făcut douăzeci și șase de tentative de expulzare.
Toate aceste încercări s-au soldat cu un eșec, eșuarea executării hotărârilor de expulzare care nu permitea recurentei să beneficieze de concursul forței publice. 14. Între timp, la 5 aprilie 1994, mama reclamantei a decedat și reclamanta a moștenit apartamentul în cauză. 15. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998 privind reglementarea contractelor de închiriere și eliberarea imobilelor de uz casnic, instanța din Roma a stabilit data de deportare la 31 martie 2000. La 2 noiembrie 2000, reclamanta s-a constituit parte din această procedură de executare.
La 12 octombrie 2005, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație pe care o declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea nr. 68189/01 formulată de M. Filomena Quattrini, guvernul italian propune ca aceasta să plătească suma de 11 711,10 EUR (7 000 EUR, plus 2 711,10 EUR pentru cheltuielile procedurii interne de executare, plus 2 000 EUR pentru cheltuielile suportate în fața Curții), în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta o soluționare definitivă a cauzei. În lipsa unei soluționări în termenul menționat anterior, Ö Õ se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată care va fi egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
Această declarație nu se referă la nici o recunoaștere din partea guvernului a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în speță. În plus, se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 18. La 17 octombrie 2005, Curtea a primit următoarea declarație semnată de avocatul reclamantei J euro pentru cheltuielile efectuate în fața Curții) în vederea unei soluționări amiabile a cauzei având ca origine cererea nr. 68189/01 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. J Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului pe cale amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, sunt obligat să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție.
19. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care îi revin statului pârât în cauzele de expulzare a locatarilor (a se vedea Imobiliar Saffi c. Italia [GC], n 2774/93, CEDO 1999-V), și problema îndeplinirii acestor obligații este în prezent pendinte în fața Comitetului miniștrilor. Prin urmare, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea concluzionează, prin urmare, că regulamentul privind respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (art. 37 alineatul (1) în final) 20. Prin urmare, este necesar să se șteargă cazul din rol.
PE CES, CURȚIA, ÎN LIMITĂ, hotărăște să șteargă cauza din rolul Pred § angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 8 decembrie 2005 în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Mark Villiger Boštjan Dl Zupančič Grefier Adjunct Președinte
AFFAIRE QUATTRINI c. ITALIE (Requête n o 68189/01) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 8 décembre 2005 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Quattrini c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , L. Caflisch , C. Bîrsan , M me M. Tsatsa-Nikolovska , MM. V. Zagrebelsky , E. Myjer, David Thór Björgvinsson, juges , et de M. M. Villiger, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 17 novembre 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 68189/01) dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante de cet Etat, M me Filomena Quattrini (« la requérante »), avait saisi la Cour européenne des Droits de l’Homme (« la Cour ») le 7 mars 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.La requérante est représentée par M e G. Cieri, avocat à Rome. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») a été représenté successivement par ses agents, MM. U. Leanza et I.M. Braguglia et ses coagents successifs, MM. V. Esposito et F. Crisafulli.
3.La requérante se plaignait de l’impossibilité prolongée de récupérer son appartement à défaut d’assistance de la force publique en matière d’expulsion de locataires ainsi que de la durée de la procédure d’expulsion.
4.Le 24 février 2005, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable.
5.Les 12 et le 17 octobre 2005 respectivement, le Gouvernement et la requérante ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
6.La requérante est née en 1948 et réside à Rome.
7.Sa mère, M me O.P.Q., était propriétaire d’un appartement à Rome, qu’elle avait loué à M. P.
8.Par un acte notifié le 2 juin 1990, la mère de la requérante informa le locataire de son intention de mettre fin à la location à l’expiration du bail, soit le 31 décembre 1991, et le pria de libérer les lieux avant cette date.
9.Par un acte notifié le 2 juin 1990, la mère de la requérante assigna l’intéressé à comparaître devant le juge d’instance de Rome.
10.Par une ordonnance du 29 novembre 1990, ce dernier confirma formellement le congé du bail et décida que les lieux devaient être libérés au plus tard le 31 décembre 1991. Cette décision devint exécutoire le 31 octobre 1992.
11.Le 10 mai 1993, la mère de la requérante signifia au locataire le commandement de libérer l’appartement.
12.Le 10 mai 1993, elle lui signifia l’exécution de l’avis d’expulsion le 4 juin 1993 par voie d’huissier de justice.
13.Entre le 4 juin 1993 et le 15 septembre 2000, l’huissier de justice procéda à vingt-six tentatives d’expulsion. Ces tentatives se soldèrent toutes par un échec, l’échelonnement de l’exécution des décisions d’expulsion ne permettant pas à la requérante de bénéficier du concours de la force publique.
14.Entre-temps, le 5 avril 1994, la mère de la requérante décéda et la requérante hérita de l’appartement en question.
15.Suite à l’entrée en vigueur de la loi n o 431 du 9 décembre 1998 sur la réglementation des contrats de bail et la libération des immeubles à usage d’habitation, le juge d’instance de Rome fixa la date de l’expulsion au 31 mars 2000. La requérante se constitua partie dans cette procédure d’exécution le 29 juillet 1999.
16.Le 2 novembre 2000, elle récupéra son appartement. EN DROIT
17.Le 12 octobre 2005, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 68189/01, introduite par M me Filomena Quattrini, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 11 711,10 euros (7 000 euros, plus 2 711,10 euros pour les frais de la procédure interne d’exécution, plus 2 000 euros pour les frais encourus devant la Cour), dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. La présente déclaration n’implique de la part du Gouvernement aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
18.Le 17 octobre 2005, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par l’avocat de la requérante : « J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à verser à M me Filomena Quattrini la somme de 11 711,10 euros (7 000 euros, plus 2 711,10 euros pour les frais de la procédure interne d’exécution, plus 2 000 euros pour les frais encourus devant la Cour) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 68189/01 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
19.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). A cet égard, elle estime avoir déjà précisé la nature et l’ampleur des obligations qui incombent à l’Etat défendeur dans les affaires d’expulsion de locataires (voir Immobiliare Saffi c. Italie [GC], n o 22774/93, CEDH 1999-V), et la question de l’accomplissement de ces obligations est actuellement pendante devant le Comité des Ministres. Il ne se justifie donc plus de poursuivre l’examen de la requête. La Cour conclut dès lors que le règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
20.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 décembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Mark Villiger Boštjan M. Zupančič Greffier adjoint Président