În cauza Quintarelli c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky Steiner Insuranceev, judecători și a dlui S. Nielsen, grefierul secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 19 februarie 2004, înmânează hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 67873/01) îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și o resortisantă a acestui stat, M. Maria Quintarelli ( La 21 martie 2001, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale (precum și Convenția privind dreptul omului). Recurenta este reprezentată de domnul G. D'amico, avocat la Roma. A fost reprezentat de agenții săi succesive, dnii U. Leanza și, respectiv, I.M. Braguglia și co-agenții săi succesive, dnii V. Esposito și F. Crisafolli. Recurenta se plângea de imposibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul în lipsa asistenței publice în ceea ce privește expulzarea chiriașilor, precum și de durata procedurii de expulzare. La 17 octombrie 2002, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 6 ianuarie 2004 și, respectiv, la 8 ianuarie 2004, reclamanta și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. F.L. și M.T. erau proprietari ai unui apartament din Roma, închiriat de la E.U. printr-un act comunicat la 13 iunie 1983, proprietarii au informat locatarul cu privire la intenția lor de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere, adică la 31 decembrie 1983, au rugat-o să elibereze locul înainte de această dată și au numit-o pe persoana interesată să se prezinte în fața judecătorului de instanță din Roma. Printr-o ordonanță din 17 iunie 1983, care a devenit executorie în aceeași zi, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locurile trebuiau eliberate până la 31 decembrie 1984 cel târziu. 10. La 7 noiembrie 1985, proprietarii au însemnat chiriașului porunca de a elibera apartamentul. 11. La 9 decembrie 1985, acestea au însemnat că expulzarea va fi executată la 14 ianuarie 1986 prin intermediul unui aprod al justiției. 12. Între 14 ianuarie 1986 și 24 iulie 1987, aprodul a încercat 13 tentative de expulzare. Toate aceste încercări au eșuat, proprietarii neputând beneficia de asistența forței publice 13. La 13 mai 1987, reclamanta a devenit proprietara apartamentului și a continuat procedura de execuție. 14. La 20 mai 1987, reclamanta a făcut o declarație solemnă că avea nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-și face propria locuință. 15. Între 23 septembrie 1987 și 30 martie 2000, aprodul de justiție a făcut cincizeci și o încercare de expulzare. 16. Toate aceste încercări au eșuat, deoarece reclamanta nu a putut beneficia niciodată de ajutorul forței publice pentru a executa procedura de expulzare. 17. Între timp, la 9 martie 1993, reclamanta a făcut o a doua declarație solemnă că avea nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-l face locuința ei proprie. 18. La 5 octombrie 2000, recurenta își va recupera apartamentul cu asistență din partea forței publice. ÎN DREPT 19. La 8 ianuarie 2004, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea nr. 67873/01 formulată de M. Maria Quintarelli, guvernul italian propune plata sumei de 20 000 EUR (8 000 EUR) pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa decontării în termenul respectiv, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Prezenta declarație nu implică recunoașterea de către guvern a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în acest caz. În plus, guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. La 6 ianuarie 2004, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamantă Am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să plătească dnei Maria Quintarelli suma de 20 000 EUR (80 000 EUR) pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea nr. 67873/01 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație este soluționată definitiv. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care revin statului pârât în cauzele de expulzare a chiriașilor (a se vedea Imobiliar Saffi c. Italia [GC], n 2774/93, CEDO 1999-V), și problema îndeplinirii acestor obligații este în prezent pendinte în fața Comitetului miniștrilor. Prin urmare, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea concluzionează, prin urmare, că regulamentul se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [articolele 37 alineatul (1) in fine] din Convenție și art. 62 alin. (3) din regulament). 22. Prin urmare, cauza rolului trebuie eliminată. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza rolului Lund act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 11 martie 2004 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Christos Rozakis Modululr Președinte
PREMIÈRE SECTION
QUINTARELLI c. ITALIE
(Requête n
o
67873/01)
ARRÊT
(Règlement amiable)
11 mars 2004
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Quintarelli c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
C.L.
Rozakis
,
président
,
P.
Lorenzen
,
G.
Bonello
,
A.
Kovler
,
V.
Zagrebelsky
,
M
me
E.
Steiner
,
M.
K.
Hajiyev,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19
février 2004,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
67873/01) dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Maria Quintarelli («
la requérante
»), a saisi la Cour le 21 mars 2001 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par ses agents successifs, respectivement MM. U. Leanza et I.M. Braguglia et ses coagents successifs, respectivement MM. V. Esposito et F. Crisafulli.
3.
La requérante se plaignait de l'impossibilité prolongée de récupérer son appartement à défaut d'assistance de la force publique en matière d'expulsion de locataires ainsi que de la durée de la procédure d'expulsion.
4.
Le 17 octobre 2002, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable.
5.
Les 6 janvier 2004 et le 8 janvier 2004 respectivement, la requérante et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.
6.
La requérante est née en 1965 et réside à Rome.
7.
M
mes
F.L. et M.T. étaient propriétaires d'un appartement à Rome, qu'elles avaient loué à E.U.
8.
Par un acte signifié le 13 juin 1983, les propriétaires informèrent la locataire de leur intention de mettre fin à la location à l'expiration du bail, soit le 31 décembre 1983, la prièrent de libérer les lieux avant cette date et assignèrent l'intéressée à comparaître devant le juge d'instance de Rome.
9.
Par une ordonnance du 17 juin 1983, qui devint exécutoire le même jour, ce dernier confirma formellement le congé du bail et décida que les lieux devaient être libérés au plus tard le 31 décembre 1984.
10.
Le 7 novembre 1985, les propriétaires signifièrent à la locataire le commandement de libérer l'appartement.
11.
Le 9 décembre 1985, elles lui signifièrent l'avis que l'expulsion serait exécutée le 14 janvier 1986 par voie d'huissier de justice.
12.
Entre le 14 janvier 1986 et le 24 juillet 1987, l'huissier de justice procéda à treize tentatives d'expulsion. Ces tentatives se soldèrent toutes par un échec, les propriétaires n'ayant pas pu bénéficier de l'assistance de la force publique.
13.
Le 13 mai 1987, la requérante devint propriétaire de l'appartement et poursuivit la procédure d'exécution.
14.
Le 20 mai 1987, la requérante fit une déclaration solennelle qu'elle avait un besoin urgent de récupérer l'appartement pour en faire son habitation propre.
15.
Entre le 23 septembre 1987 et le 30 mars 2000, l'huissier de justice procéda à cinquante et une tentatives d'expulsion.
16.
Ces tentatives se soldèrent toutes par un échec, car la requérante n'a jamais pu bénéficier du concours de la force publique pour exécuter la procédure d'expulsion.
17.
Entre-temps, le 9 mars 1993, la requérante fit une deuxième déclaration solennelle qu'elle avait un besoin urgent de récupérer l'appartement pour en faire son habitation propre.
18.
Le 5 octobre 2000, la requérante récupéra son appartement avec l'assistance de la force publique.
19.
Le 8 janvier 2004, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je déclare qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n
o
67873/01, introduite par M
me
Maria Quintarelli, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 20 000 euros (vingt mille euros) au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article
39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l'affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
La présente déclaration n'implique de la part du Gouvernement aucune reconnaissance d'une violation de la Convention européenne des Droits de l'Homme en l'espèce.
En outre, le Gouvernement s'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention. »
20.
Le 6 janvier 2004, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la requérante
:
«
J'ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à verser à M
me
Maria Quintarelli la somme de 20 000 euros (vingt mille euros) au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n
o
67873/01 pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme.
J'accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de l'Italie à propos des faits à l'origine de ladite requête. Je déclare l'affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention. »
21.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). A cet égard, elle estime avoir déjà précisé la nature et l'ampleur des obligations qui incombent à l'Etat défendeur dans les affaires d'expulsion de locataires (voir
Immobiliare Saffi c. Italie
[GC], n
o
22774/93, CEDH 1999-V), et la question de l'accomplissement de ces obligations est actuellement pendante devant le Comité des Ministres. Il ne se justifie donc plus de poursuivre l'examen de la requête. La Cour conclut dès lors que le règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
22.
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de rayer l'affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 11 mars 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier
Président