AFFAIRE SANTORO c. ITALIE

SECȚIUNEA I SUPLIMENTARĂ SANTORO c. ITALIA (solicitarea nr. 67076/01) HOTĂRÂREA (Regulament amiabil) DEFINITIVF 02/01/2004 STRASBURG 2 octombrie 2003 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă În cauza Santoro c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care are sediul într-o cameră compusă din domnii C.L.

Rozakis președintele Lorenzen Bonello mes Vajić Botousanova Zagrebelsky Steiner judecători și al dlui S. Nielsen, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 septembrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această ultimă dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 67076/01) îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Franco Santoro ( La 18 iulie 2000, a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de domnul Nebiolo Vietti, avocat la Torino. Guvernul italian (atît) este reprezentat de agenții săi succesive, dnii U. Leanza și I.M.

Braguglia și co-agenții săi succesive, dnii. V. Esposito și F. Crisafolli. Reclamantul se plângea de imposibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul în lipsa asistenței publice în ceea ce privește expulzarea chiriașilor și durata procedurii de expulzare. La 3 octombrie 2002, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 4 iulie 2003 și, respectiv, 16 iulie 2003, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale de acceptare a unei soluționări amiabile a cazului. De fapt, reclamantul s-a născut în 1961 și locuiește în Torino. El deține un apartament în Torino, pe care îl închiriase în P.R. Printr-un act notificat la 2 mai 1991, reclamantul a informat locatarul cu privire la intenția sa de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere, adică la 31 decembrie 1991, și i-a cerut să elibereze locul înainte de această dată.

De asemenea, a numit persoana interesată să se prezinte în fața instanței judecătorești din Torino. Printr-o ordonanță din 17 mai 1991, care a devenit executorie în aceeași zi, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că spațiile trebuie eliberate până la 31 decembrie 1992 cel târziu. 10. La 18 iunie 1992, reclamantul a făcut o declarație solemnă că avea nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-și face propria locuință. 11. La 17 februarie 1993, reclamantul a însemnat chiriașului comanda de eliberare a apartamentului. 12. La 19 aprilie 1993, el i-a însemnat opinia că expulzarea va fi executată la 5 mai 1993 prin intermediul unui aprod al justiției. 13. Între 5 mai 1993 și 22 noiembrie 1999, aprodul judiciar a efectuat nouăsprezece tentative de expulzare care s-au soldat cu un eșec, reclamanta nefiind niciodată în măsură să beneficieze de asistență publică pentru executarea procedurii de expulzare.

14. La 19 ianuarie 2000, chiriașul a părăsit spontan locul și reclamantul și-a recuperat apartamentul în mod legal 15. La 16 iulie 2003, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea nr. 67076/01, formulată de dl. Franco Santoro, guvernul italian propune plata sumei de 4 000 EUR (patru mii) pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. Prezenta declarație nu implică recunoașterea de către guvern a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță.

În plus, guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 16. La 4 iulie 2003, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamant, am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să plătească domnului Franco Santoro suma de 4 000 EUR (patru mii) pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea nr. 67076/01 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri.

Declar că această declarație este soluționată definitiv. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 17. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care revin statului. pârât în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Imobiliar Saffi c. Italia [GC], n 2774/93, CEDO 1999-V), și problema îndeplinirii acestor obligații este în prezent pendinte în fața Comitetului miniștrilor.

Prin urmare, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea concluzionează, prin urmare, că regulamentul se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [articolele 37 alineatul (1) in fine] din Convenție și art. 62 alin. (3) din regulament. 18. Prin urmare, cauza rolului trebuie eliminată. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza rolului Lund act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcută în franceză și apoi comunicat în scris la 2 octombrie 2003, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul nr. Søren. Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE SANTORO c. ITALIE (Requête n o 67076/01) ARRÊT (Règlement amiable) DÉFINITIF 02/01/2004 STRASBOURG 2 octobre 2003 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme En l'affaire Santoro c. Italie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , P. Lorenzen , G. Bonello , M mes N. Vajić , S. Botoucharova , M. V. Zagrebelsky , M me E. Steiner , juges , et de M. S. Nielsen, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 septembre 2003, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE