CASE OF ATES v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

22.04.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Struck out of the list (friendly settlement)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF ATES v. TURKEY (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ATEȘ v. TURKIE (Declararea nr. 28292/95) JUSTIȚIA (Resoluție în limba franceză) STRASBOURG 22 aprilie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ateș v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de ședință compusă de J.-P. Costa Președinte A.B. Baka Jungwiert Butkevych dna Thomassen Ugrekhelidze judecători Gölcüklü, judecător ad hoc și dl T. L. Hot Adjunct Section Registrar Deliberat în privat la 1 aprilie 2003, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 28292/95) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, Hüseyin Ateș („reclamantul”), la 3 martie 1995. Reclamantul a fost reprezentat de dna A. Stock, un avocat atașat la Proiectul Curd privind drepturile omului, o organizație neguvernamentală din Londra. Guvernul turc (“Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Considerând articolele 3, 5, 6, 8, 13, 14 și 18 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns de presupusa expulsie a familiei sale din satul lor și de distrugerea casei și a poseselor de către forțele de securitate din regiunea de urgență a Turciei. În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curtei la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenția. Dl RızA Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, a retras de la ședința cazului (art. 28 din Regulamentul Curții). Guvernul a desemnat în consecință dl Feyyaz Gölcüklü ca ad hoc judecător în locul său (art. 2 din Convenție și art. 1 din Regulamentul Curții). La 30 mai 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în măsura în care a fost comunicată guvernului. La 29 aprilie 2002, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 28 februarie 2003 și la 4 martie 2003, respectiv, Guvernul și reclamantul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul s-a născut în 1939 și locuiește în districtul Hozat din Tunceli. Versiunea faptelor La 7 octombrie 1994 unitățile militare au sosit în satul reclamantului Kozluca. Forțele de securitate au înconjurat satul și au înființat o tabără în jurul satului. Comandantul Gendarme al satului i-a spus satenilor să își părăsească casele și să părăsească satul, în timp ce forțele de securitate aveau de gând să ardă casele. 10. Sătenii au părăsit satul și s-au mutat în Hozat, unde guvernatorul de district a pus reclamantul și familia sa în sala de nunți municipală. Alți săteni au fost adăpostiți în corturi. După ce au părăsit satul lor, soldații au ars casele. 11. La 14 noiembrie 1994, reclamantul a depus cereri la biroul prim-ministrului, la biroul guvernatorului provincial Tunceli, la biroul guvernatorului statului regiunii de urgență și la biroul ministrului de bunăstare și locuință, plângând de distrugerea casei sale și solicitând locuințe în temeiul prevederilor Legii privind locuințe nr. 2150 12. 1995 Guvernatorul Adjunct, a scris o scrisoare în răspunsul reclamantului, informand-l că reședințele demolate ca urmare a raidurilor teroriste nu intră în domeniul de aplicare al Legii privind dezastrele (Legea nr. 7629 - 1051). Din acest motiv, reclamantul nu a putut beneficia de Legea privind locuințele. 13. Reclamantul nu a urmărit niciun alt remediu intern. În 1994, forțele de securitate au luat măsuri împotriva teroriștilor PKK din provincia Tunceli. Teroriștii PKK au început să amenințe și să atace satele pentru a satisface nevoile lor. Ca urmare a presiunii exercitate de PKK, locuitorii au părăsit satele și au fugit la zone mai mari de așezare. 15. Reclamantul și-a părăsit satul împreună cu alți săteni și s-a mutat la Hozat. Autoritățile de acolo l-au depus pe el și pe familia lui în sala de nunți a municipiului districtului Hozat. Reclamantul a primit ajutor financiar între 1994 și 1996 pentru cheltuielile legate de alimente, încălzire și sănătate. 16. La o dată neespecificată, locuitorii satului Kozluca au depus plângeri criminale în fața biroului procurorului public șef din Hozat. Se plângea că forțele de securitate din regiune și-au ars casele. Ca urmare a unei anchete privind actele presupuse comise de forțele de securitate, procurorul public a emis o decizie de non-jurisdicție și a trimis dosarul de anchetă biroului guvernatorului districtului Hozat în conformitate cu Legea privind urmărirea funcționarilor publici (Memurin Muhakematı Kanunu 17. Guvernatorul districtului Hozat a decis să întrerupă ancheta din motivele că sătenii nu puteau identifica criminalii și dovezile conținute în dosarul investigației au condus la concluzia că satul a fost ars de către teroriștii PKK. „1. Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească ex-gratie reclamantului o sumă totală de 49.000 EUR (prezece mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în conformitate cu N 28292/95. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro unui cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. Guvernul regretă apariția unor cazuri individuale de distrugere a locuințelor, a proprietăților și a bunurilor rezultate din actele de agenți ale statului din sud-estul Turciei, obligarea civililor să părăsească satele lor, și de nerespectarea autorităților de a efectua investigații eficace asupra circumstanțelor care înconjoară astfel de evenimente, precum și în cazul reclamantului, Hüseyin Ateș, în ciuda legislației turce și a hotărârii guvernului de a preveni aceste acte și de a remedia aceste eșecuri. 3. Se acceptă faptul că astfel de acțiuni și eșecuri, așa cum se solicită în cazul reclamantului, constituie o încălcare a articolelor 8 și 13 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 și, având în vedere circumstanțele distrugerii și suferinței emoționale implicate, din art. 3 din Convenție. Guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că drepturile individuale garantate de aceste articole – inclusiv obligația de a efectua investigații eficiente – sunt respectate în viitor. În acest context, se remarcă că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative care au determinat o reducere a apariției distrugerii proprietăților în circumstanțe similare cu cele ale aplicării imediate și la realizarea unor investigații mai eficiente. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de miniștri al Consiliului Europei privind executarea hotărârilor Curții referitoare la Turcia în aceste cazuri și în cazuri similare constituie un mecanism adecvat pentru asigurarea continuării îmbunătățirilor în acest context. În acest scop, va continua să se efectueze cooperarea necesară în acest proces. În sfârșit, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 19. La 4 martie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „1. Rețin că Guvernul Turciei sunt dispus să-mi plătească ex-grația suma de EUR 49.000 (prezece nouă mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii mele înregistrate la nr. 28292/95. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro unui cont bancar numit de mine. Suma este plătibilă, fără impozite care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Accept propunerea și renunțe la orice alte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns. Mă angajam în continuare să nu solicit ca cazul să fie trimis la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 20. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 21. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Faptul în limba engleză și notificat în scris la 22 aprilie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. T. L. Early J.-P. Președintele de secretar adjunct Costa