CASE OF METINOGLU v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

07.02.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF METINOGLU v. TURKEY (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE MET ȘNOUĂLU v. TURKEY Aplicația nr. 29700/96 ÎN CURTEA DE JUSTIȚIE 7 februarie 2002 FINAL 07/05/2002 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Metinoğlu v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Ress Președinte Cabral Barreto Caflisch Zupančič doamna H.S. Greve Traja judecă Gölcüklü , judecător ad hoc și grefier de secțiune erger , având deliberat în privat la 31 august 1999 și 17 ianuarie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 29700/96) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dl Hayati Metinoğlu („reclamantul”), la 21 noiembrie 1995. Reclamantul a fost reprezentat de dna. Semra Dural Esim, avocat practicant la Muğla (Turcia). Guvernul turc nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale împotriva lui. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când Protocolul nr. 11 la Convenția a intrat în vigoare (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată primei secții a Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Rıza Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședința în acest caz (art. 28). Guvernul a desemnat în consecință dl Feyyaz Gölcüklü ca judecător ad hoc, în locul său (art. 2 din Convenție și art. 1). Președintele Camerei a hotărât că, în interesul administrării corecte a justiției, prezenta cerere ar trebui să fie aderată la alte cereri împotriva acelui stat interesat care prezintă aceeași plângere (depunerea nr. 28291/95, 29280/95, 26699/96, 29701/96, 29702/96, 29703/96, 29911/96, 29911/96, 29912/96, 299113/96, 31831/96, 31834/96, 31853/96, 311880/96, 31891/96, 31960/96, 32964/96, 32987/96, 32900/96, 33362/96, 33369/96, 33645/96, 34591/96, 34687/96, 39428/96 și 43362/96) (art. 2) Prin decizia din 31 august 1999, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit unei noi secțiuni a treia (art. 52 § FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Arestarea și detenția reclamantului 10. La 12 august 1979, ofițerii de poliție ai Direcției de Securitate din Istanbul au arestat reclamantul, în suspect de a fi membru al unei organizații ilegale, THKP-C (Partiul Popular Turc/Front). 11. La 1 octombrie 1979, Curtea de Drept Marțial din Istanbul ( sıkıyönetim mahkemesi ) a ordonat detenția reclamantului în reținere. La 15 ianuarie 1980 procurorul public militar a depus un proiect de procedură de inculpare la Curtea Marțială împotriva reclamantului și a altor 127 de inculpați. Procurorul public a acuzat reclamantul, printre altele , aderarea la o organizație armată ilegală, anume THKP/C, care a avut drept obiect să submineze ordinea constituțională și să-l înlocuiască cu un regim marxist-leninist. El a acuzat în continuare reclamantul că a fost implicat într-o serie de crime, cum ar fi jaf armat de proprietăți publice și private, bombardarea și deschiderea focului asupra forțelor de securitate. 13. În hotărârea din 8 noiembrie 1984, Curtea Marțială din Istanbul a condamnat reclamantul de a fi membru al THKP/C și implicarea sa în unele dintre presupusele infracțiuni. A condamnat reclamantul la închisoare pe viață în temeiul articolului 146 § 1 din Codul Penal. Procedințe privind recursul 15. Pe măsură ce condamnarea reclamantului a depășit 15 ani de închisoare, cauza sa a fost renunțată automat Curții Militare de Cassare (Un skeri Yargıtay 16. La 12 aprilie 1988, Curtea Militară de Cassare a anulat hotărârea instanței de primă instanță, având în vedere că aceasta a încălcat procedura internă și legea relevantă. La 16 noiembrie 1989, Curtea de Drept Marțial din Istanbul a ordonat eliberarea reclamantului în așteptarea procesului. 18. La 17 august 1990, Curtea de Lege Marțială din Istanbul a condamnat reclamantul în temeiul articolului 146 § 3 din Codul Penal și l-a condamnat la 12 ani și șase luni de închisoare, l-a interzis permanent de la locul de muncă în serviciul public și l-a pus sub tutoriu judiciar. În urma promulgării Legii din 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curților de Justiție Marțială, Curtea de Cassie (Y argıtay ) a achiziționat jurisdicția asupra cauzei și, la 4 ianuarie 1994, dosarul a fost transmis. 20. La 18 aprilie 1995, Curtea de Casație a anulat condamnarea reclamantului din cauza faptului că ar fi trebuit să fi fost condamnat pentru infracțiunea în temeiul art. 146 § 1 din Codul Penal. Acesta a făcut trimitere la Curtea de Assize de Üsküdar (ağır ceza mahkemesi ). Procedura penală este încă în așteptare în fața instanței din urmă. II. art. 146 §§ 1 și 3 din Codul Penal prevede: „Cine încearcă să modifice sau să modifice în întregime sau în parte Constituția Republicii Turciei sau să efectueze un lovit de stat împotriva Marei Adunări Naționale formate în temeiul Constituției sau să o împiedice prin forță să își desfășoare funcțiile se plătește pedeapsa cu moartea. ... (3) Acceptarea infracțiunii menționate la alineatul (1), altele decât cele specificate la alineatul (2), este pedepsită de închisoare grea timp de cel puțin 15 ani și este discalificată pentru a deține biroul public pe viață” ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT LA ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 22. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii penale împotriva lui. El a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, care prevede, după caz: „În decizia de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 23. Guvernul a refuzat acuzațiile reclamantului, susținând că cazul era complex din cauza naturii acuzațiilor pe care le-a confruntat reclamantul și necesitatea de a organiza un proces la scară largă care implică 128 de persoane. Acuzații, inclusiv reclamantul, toate ale căror implicare în activitățile THKP/C a trebuit să fie stabilită. Au afirmat că aceste factori explicau durata procedurii și că nici neglijența sau întârziere nu ar putea fi imputate autorităților judiciare. Perioada care trebuie luată în considerare 24. Curtea remarcă că procesul a început la 12 august 1979, data arestării reclamantului, și sunt încă în așteptare înaintea Curții Assize Üsküdar. Prin urmare, acestea au durat deja peste douăzeci și două de ani și cinci luni. 25. Competența Curții ratione temporis îi permite doar să ia în considerare perioada de aproape cincisprezece ani care a trecut după 28 de ani. Ianuarie 1987, data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul unei cereri individuale (a se vedea Cankoçak c. Turcia (Sect. 1), nr. 25182/94 și 2695/95, hotărârea din 20 februarie 2001, § 26). Cu toate acestea, aceasta trebuie să țină seama de starea procedurii în momentul în care declarația menționată a fost depusă (ibid) ., § 25). La data critică, procedurile au durat deja șapte ani și cinci luni. Curtea observă că Curtea de Lege Marțială a luat aproape cinci ani și trei luni pentru a ajunge la primul său verdict. A luat Curtea Militară de Cassare mai mult de trei ani pentru a se pronunța asupra primului recurs. Curtea subliniază că Curtea de Lege Marți a ajuns la al doilea verdict în august. În plus, a durat trei ani și cinci luni pentru ca Curtea de casă să achiziționeze jurisdicția asupra cauzei și să obțină dosarul. În urma hotărârii Curții de casă din 18 aprilie 1995 acest caz a fost îndreptat la Curtea de Assize (ağır ceza mahkemesi ), în cazul în care procedurile penale sunt încă pendente și au durat deja aproape șase ani și cinci luni înaintea instanței respective. Curtea consideră că atât în prima instanță, cât și în procedura de recurs au existat întârzieri substanțiale, care nu pot fi explicate în ceea ce privește complexitatea admisă a cauzei și trebuie considerate atribuibile autorităților naționale. 27. Având în vedere toate dovezile de față și jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea Șahiner c. Turcia (Sect. 1), nr. 29279/95, hotărârea din 4 septembrie 2001, care urmează să fie publicată în CEDO 2001-...), Curtea consideră că durata procedurii în cauză nu a îndeplinit cerința de „tempă rezonabilă”. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 30. Reclamantul a solicitat suma de 2.000.000 de franci francezi prin compensare pentru prejudiciu material și moral. El a menționat în acest sens durata excesivă a procedurii și, printre altele, afirmațiile sale , că el a fost reținut arbitrar în închisoare timp de unsprezece ani și că el a suferit pagube pecuniare și morale deoarece el nu a putut găsi un loc de muncă pentru o perioadă foarte considerabilă și beneficiază de oportunitățile de securitate socială. 31. Guvernul nu a formulat niciun comentariu asupra cererii reclamantului. 32. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit o anumită sumă de dificultăți, având în vedere durata totală a procedurii împotriva acestuia. Decizând pe o bază echitabilă, acesta îi acordă suma de 15,250 euro. Costuri și cheltuieli 33. Reclamantul nu a solicitat o sumă specifică pentru rambursarea costurilor juridice și cheltuielilor suportate. El a lăsat suma care urmează să fie evaluată de Curte. 34. Guvernul nu a formulat nici observații în temeiul acestui șef de cerere. 35. Reclamantul a suportat în mod clar unele cheltuieli în cadrul procedurii Convenției. Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 1.200 Euro prin rambursarea costurilor și cheltuielilor sale. Potrivit informațiilor disponibile Curții, rata statutară a dobânzilor aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% pe an. Pentru aceste motive, CURTEA UNANIMOUS DECIZE să se deschidă cererea de la alte cereri însoțite în temeiul articolului 43 § 1; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 15,250 Euro (cincăzeci mii două sute cincizeci și cincizeci de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1.200 (o mie două sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, împreună cu orice impozit care poate fi taxabil; (b) faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 4,26% se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respinge restul cererilor reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Președintele grefierului