CtEDO 07.02.2002 Auto

CASE OF ZULAL v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
07.02.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ZULAL v. TURKEY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

CAUZUL III AL SECȚIUNII DE ZÜLAL v. TURKEY Aplicația nr. 29703/96 AJUDEMENT STRASBOURG 7 februarie 2002 FINAL 07/05/2002 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Zülal v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Ress Cabral Barreto Caflisch Zupančič dna H.S. Greve Traja judecă Gölcüklü , judecător ad hoc și grefier de secțiune erger , deliberat în privat la 31 august 1999 și 17 ianuarie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 29703/96) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dl Mustafa Zülal („reclamantul”), la 21 noiembrie 1995. Reclamantul a fost reprezentat de dl. Sami Alptekin, avocat practicant la İzmir (Turcia). Guvernul turc nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când Protocolul nr. 11 la Convenția a intrat în vigoare (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată primei secții a Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Rıza Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședința în acest caz (art. 28). Guvernul a desemnat în consecință dl Feyyaz Gölcüklü ca judecător ad hoc, în locul său (art. 2 din Convenție și art. 1). Președintele Camerei a hotărât că, în interesul administrării corecte a justiției, prezenta cerere ar trebui să fie aderată la alte cereri împotriva acelui stat interesat care prezintă aceeași plângere (depunerea nr. 28291/95, 29280/95, 29699/96, 26700/96, 29701/96, 29702/96, 29911/96, 29912/96, 29912/96, 299113/96, 31831/96, 31834/96, 31853/96, 311880/96, 31891/96, 31960/96, 32964/96, 32987/96, 32900/96, 33362/96, 33369/96, 33645/96, 34591/96, 34687/96, 39428/96 și 43362/96) (art. 2) Prin decizia din 31 august 1999, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit unei noi secțiuni a treia (art. 52 § 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZEI Arestarea și detenția reclamantului 10. La 3 aprilie 1979, ofițerii de poliție din Hotărârea de Securitate din Ankara au arestat reclamantul pe suspect de a fi membru al unei organizații ilegale, THKP-C (Partiul Popular Turc/Front). 11. La 24 aprilie 1979, Curtea de Drept Marțial din Ankara ( sıkıyönetim mahkemesi ) a ordonat detenția reclamantului în reținere. La 4 martie 1981 procurorul public militar a depus o declarație de inculpare la Curtea Marțială de Istanbul împotriva reclamantului și a altor 127 de inculpați. Procurorul public a acuzat, printre altele , reclamantul de a fi membru al unei organizații armate ilegale, și anume THKP/C, al căror obiect a fost să submineze ordinea constituțională și să-l înlocuiască cu un regim marxist-leninist. El a acuzat în continuare reclamantul că a fost implicat într-o serie de infracțiuni, cum ar fi intrarea într-o închisoare, asistentul și a împiedicat câțiva prizonieri să scape din acea închisoare, uciderea și leziunile mai multor tutori și să poarte arme neautorizate. 13. Acuzarea a solicitat pedeapsa cu moartea în temeiul art. 146 § 1 din Codul Penal. 14. Procedura penală inițiată împotriva reclamantului în fața Curții Marțială din Ankara a fost aderată la procedură în fața Curții Marțială din Istanbul. 15. Într-o hotărâre din 8 noiembrie 1984, Curtea Marțială de Istanbul a condamnat reclamantul de aderare la THKP/C și implicarea sa în presupusele infracțiuni. A condamnat reclamantul la închisoare pe viață în temeiul articolului 146 § 1 din Codul penal. Procedințe privind recursul 16. Întrucât condamnarea reclamantului a depășit 15 ani de închisoare, cazul său a fost îndreptat automat Curtea Militară de Cassare (A skeri Yarghitay 17. La 12 aprilie 1988, Curtea Militară de Cassare a anulat hotărârea instanței de primă instanță din cauză că nu a reușit să stabilească implicarea reclamantului în unele dintre presupusele infracțiuni. Acesta a făcut trimitere la Curtea de Lege Marțială de Istanbul. 18. La 4 iunie 1990, Curtea de Lege Martială de Istanbul a ordonat eliberarea reclamantului în așteptarea procesului. 19. La 17 august 1990, Curtea Marțială de Istanbul a condamnat reclamantul, în conformitate cu art. 146 § 3 din Codul Penal, și l-a condamnat la 12 ani și șase luni de închisoare, l-a interzis permanent de la muncă în serviciul public și l-a pus sub tutela judiciară. În urma promulgării Legii din 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curților de Justiție Marțială, Curtea de Cassie ( Yargıtay ) a achiziționat jurisdicția asupra cauzei și, la 4 ianuarie 1994, dosarul a fost transmis. 21. La 18 aprilie 1995, Curtea de Casație a anulat decizia condamnării instanței de primă instanță din cauza faptului că reclamantul ar fi fost condamnat pentru infracțiune în temeiul articolului 146 § 1 din Curtea Penală. Acesta a făcut trimitere la Curtea de Assize (ağır ceza mahkemesi) . Procedura penală este încă în așteptare în fața acesteia. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 22. art. 146 §§ 1 și 3 din Codul Penal prevede: „Cine încearcă să modifice sau să modifice în întregime sau în parte Constituția Republicii Turciei sau să efectueze un lovit de stat împotriva Marei Adunări Naționale formate în temeiul Constituției sau să o împiedice prin forță să își desfășoare funcțiile se plătește pedeapsa cu moartea. ... (3) Acceptarea infracțiunii menționate la alineatul (1), altele decât cele specificate la alineatul (2), este pedepsită de închisoare grea timp de cel puțin 15 ani și este discalificată pentru a deține funcția publică pe viață” ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT LA ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEIUNEA 23. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii penale împotriva lui. El a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, care prevede, după caz: „În decizia de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 24. Guvernul a refuzat acuzațiile reclamantului, susținând că cazul era complex din cauza naturii acuzațiilor pe care le-a confruntat reclamantul și necesitatea de a organiza un proces la scară largă care implică 128 de persoane. Acuzații, inclusiv reclamantul, toate ale căror implicare în activitățile THKP/C a trebuit să fie stabilită. Au afirmat că aceste factori explicau durata procedurii și că nici neglijența sau întârziere nu ar putea fi imputate autorităților judiciare. Perioada care trebuie luată în considerare 25. Curtea remarcă că procesul a început la 3 aprilie 1979, data arestării reclamantului și sunt încă în așteptare înaintea Curții Assize Üsküdar. Prin urmare, au durat deja douăzeci și doi ani, nouă luni și două săptămâni. 26. Competența Curții ratione temporis îi permite doar să ia în considerare perioada de aproape cincisprezece ani care a trecut după 28 de ani. Ianuarie 1987, data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul unei cereri individuale (a se vedea Cankoçak c. Turcia (Sect. 1), nr. 25182/94 și 2695/95, hotărârea din 20 februarie 2001, § 26). Cu toate acestea, aceasta trebuie să țină seama de starea procedurii în momentul în care declarația menționată a fost depusă (ibid) ., § 25). La data critică, procedurile au durat deja șapte ani și zece luni. Curtea observă că Curtea de Lege Marțială a luat aproape cinci ani și opt luni pentru a ajunge la primul său verdict. A luat Curtea Militară de Cassare mai mult de trei ani pentru a se pronunța asupra primului recurs. Curtea subliniază că Curtea de Lege Marți a ajuns la al doilea verdict la 17 august. În plus, a durat trei ani și cinci luni pentru ca Curtea de casă să achiziționeze jurisdicția asupra cauzei și să obțină dosarul. În urma hotărârii Curții de casă din 18 aprilie 1995 acest caz a fost îndreptat la Curtea de Assize (ağır ceza mahkemesi ), în cazul în care procedurile penale sunt încă pendente și au durat deja aproape șase ani și opt luni înaintea instanței respective. Curtea consideră că atât în prima instanță, cât și în procedura de recurs au existat întârzieri substanțiale, care nu pot fi explicate în ceea ce privește complexitatea admisă a cauzei și trebuie considerate atribuibile autorităților naționale. 28. Având în vedere toate dovezile de față și jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea Șahiner c. Turcia (Sect. 1), nr. 29279/95, hotărârea din 4 septembrie 2001, care urmează să fie publicată în CEDO 2001-...), Curtea consideră că durata procedurii în cauză nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. 29. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 30. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daunele 31. Reclamantul a solicitat suma de 635.260 de dolari americani prin compensare pentru prejudiciu material și moral. El a menționat în acest sens durata excesivă a procedurii și, printre altele, afirmațiile sale , că el a fost reținut arbitrar în închisoare timp de unsprezece ani și că el a suferit pagube pecuniare și morale deoarece el nu a putut găsi un loc de muncă pentru o perioadă foarte considerabilă și beneficiază de oportunitățile de securitate socială. 32. Guvernul nu a formulat niciun comentariu asupra cererii reclamantului. 33. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit o anumită sumă de dificultăți, având în vedere durata totală a procedurii împotriva acestuia. Decizând pe o bază echitabilă, acesta îi acordă suma de 15,250 euro. Costuri și cheltuieli 34. Reclamantul nu a solicitat o sumă specifică pentru rambursarea costurilor juridice și cheltuielilor suportate. El a lăsat suma care urmează să fie evaluată de Curte. 35. Guvernul nu a formulat nici observații în temeiul acestui șef de cerere. 36. Reclamantul a suportat în mod clar unele cheltuieli în cadrul procedurii Convenției. Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 1.200 Euro prin rambursarea costurilor și cheltuielilor sale. Potrivit informațiilor disponibile Curții, rata statutară a dobânzilor aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% pe an. Pentru aceste motive, CURTEA UNANIMOUS DECIZE să se deschidă cererea de la alte cereri însoțite în temeiul articolului 43 § 1; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 15,250 Euro (cincăzeci mii două sute cincizeci și cincizeci de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1.200 (o mie două sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, împreună cu orice impozit care poate fi taxabil; (b) faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 4,26% se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respinge restul cererilor reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Vincent Berger Geor g Ress Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă