CtEDO 07.02.2002 Auto

CASE OF CILENGIR v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
07.02.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF CILENGIR v. TURKEY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

ȚĂRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE ÇİLENG İR v. TURKEY Cererea nr. 29912/96 HOTĂRÂREA STASBOURG 7 februarie 2002 FINAL 07/05/2002 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Çilengir v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Cabral Barreto Caflisch Zupančič doamna H.S. Greve Traja judecă Gölcüklü , judecător ad hoc și grefier de secțiune erger , având deliberat în privat la 31 august 1999 și 17 ianuarie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 2991/96 împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național turc, dl Mustafa Saim Çilengir („reclamantul”), la 12 ianuarie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dna Semra Dural Esim, avocat practicant la Muğla (Turcia). Guvernul turc nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale împotriva lui. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când Protocolul nr. 11 la Convenția a intrat în vigoare (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată primei secții a Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Rıza Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședința în acest caz (art. 28). Guvernul a desemnat în consecință dl Feyyaz Gölcüklü ca judecător ad hoc, în locul său (art. 2 din Convenție și art. 1). Președintele Camerei a hotărât că, în interesul administrării corecte a justiției, prezenta cerere ar trebui să fie aderată la alte cereri împotriva acelui stat interesat care prezintă aceeași plângere (depunerea nr. 28291/95, 29280/95, 26699/96, 26700/96, 29701/96, 29702/96, 29703/96, 29911/96, 29911/96, 29913/96, 31831/96, 31834/96, 31853/96, 311880/96, 31891/96, 31960/96, 32964/96, 32987/96, 32900/96, 33362/96, 33369/96, 33645/96, 34591/96, 34687/96, 39428/96 și 43362/96) (art. 2) Prin decizia din 31 august 1999, după ce au obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit unei noi secțiuni a treia (art. 52 § FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Arestarea și detenția reclamantului 10. La 21 aprilie 1979, ofițerii de poliție din Hotărârea de Securitate din Istanbul au arestat reclamantul în suspect de a fi membru al unei organizații ilegale, THKP-C (Partiul Popular Turc/Front). 11. La 28 aprilie 1979, Curtea de Drept Marțial de Istanbul ( sıkıyönetim mahkemesi ) a ordonat detenția reclamantului în reținere. Procesul în Curtea de Drept Marțial de Istanbul 12. La 15 ianuarie 1980 procurorul public militar a depus un proiect de procedură de inculpare la Curtea Marțială împotriva reclamantului și a altor 127 de inculpați. Procurorul public a acuzat reclamantul, printre altele , aderarea la o organizație armată ilegală, și anume THKP/C, a cărui obiect a fost de a submina ordinea constituțională și a înlocui cu un regim marxist-leninist, în conformitate cu art. 146 § 3 din Codul Penal. 13. La 6 mai 1980, Curtea de Legea Marțială de Istanbul a ordonat eliberarea reclamantului în așteptarea procesului. 14. Într-o hotărâre din 8 noiembrie 1984, Curtea Marțială de Istanbul a condamnat reclamantul pentru implicarea sa în THKP/C în temeiul articolului 169 din Codul Penal. Cu toate acestea, instanța nu a indicat sentința reclamantului în hotărârea sa. Procedințe privind recursul 15. Reclamantul a apelat la Curtea Militară de Casare ( Askeri Yargıtay 16. La 12 aprilie 1988, Curtea Militară de Cassare a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a hotărât că, de la procedura penală inițiată împotriva reclamantului în fața Curții Marțială de Istanbul și a Curții de Assize de Izmir (ağır ceza mahkemesi) La 17 august 1990, Curtea Marțială a decis să se alăture celor două proceduri penale împotriva reclamantului și a trimis dosarul Curții Marțială İzmir (ağır ceza mahkemesi) 18. În urma promulgării Legii din 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curților de Lege marțială, Curtea de Casație ( Yarghitay ) a dobândit competența asupra cazului și la 4 ianuarie 1994, dosarul a fost transmis. 19. La 18 aprilie 1995, Curtea de Casație a reținut, în temeiul articolului 322 din Codul penal, că procedurile penale împotriva reclamantului ar trebui întrerupte deoarece acuzația a fost interzisă. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 20. Dispozițiile relevante ale Codului penal prevăd următoarele: art. 146 „ 1. Oricine încearcă să modifice sau să modifice în întregime sau în parte Constituția Republicii Turciei sau să efectueze un lovit de stat împotriva Marei Adunări Naționale formate în temeiul Constituției sau să o împiedice prin forță să își desfășoare funcțiile, este responsabil pentru pedeapsa cu moartea. ... (3) Acceptarea infracțiunii menționate la alineatul (1), altele decât cele specificate la alineatul (2), este pedepsită de închisoare grea timp de cel puțin 15 ani și este discalificată pentru a deține biroul public pe viață” art. 169 „Cineva, care știe că o astfel de bandă sau organizație înarmată este ilegală, îl sprijină, își adăpostește membrii, îi furnizează alimente, arme și muniții sau haine sau îi facilitează operațiunile în orice fel, va fi condamnat la cel puțin trei și cel puțin cinci ani de închisoare...” PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIUNII 21. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii penale împotriva lui. El a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, care prevede, după caz: „În decizia de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 22. Guvernul a refuzat acuzațiile reclamantului, susținând că cazul era complex din cauza naturii acuzațiilor pe care le-a confruntat reclamantul și necesitatea de a organiza un proces la scară largă care implică 128 de persoane. Acuzații, inclusiv reclamantul, toate ale căror implicare în activitățile THKP/C a trebuit să fie stabilită. Au afirmat că aceste factori explicau durata procedurii și că nici neglijența sau întârziere nu ar putea fi imputate autorităților judiciare. Perioada care trebuie luată în considerare 23. Curtea remarcă că procesul a început la 21 aprilie 1979, data arestării reclamantului și s-a încheiat la 18 aprilie 1995 prin hotărârea Curții de Casație. Prin urmare, au durat șaisprezece ani. 24. Jurisdicția Curții ratione temporis îi permite să ia în considerare doar perioada de aproape opt ani și trei luni care a trecut după 28 de ani. Ianuarie 1987, data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul unei cereri individuale (a se vedea Cankoçak c. Turcia (Sect. 1), nr. 25182/94 și 2695/95, hotărârea din 20 februarie 2001, § 26). Cu toate acestea, aceasta trebuie să țină seama de starea procedurii în momentul în care declarația menționată a fost depusă (ibid) ., § 25). La data critică, procedura a durat deja șapte ani și nouă luni. Curtea observă că Curtea Marțială a luat aproape cinci ani și șapte luni pentru a ajunge la primul său verdict, care a luat Curtea Militară de Cassare mai mult de trei ani pentru a se pronunța asupra primului recurs. Curtea subliniază că Curtea Marțială a ajuns la al doilea verdict la 17 august 1990, aproximativ doi ani după ce a fost renunțat la acest caz. În plus, a durat trei ani și cinci luni pentru ca Curtea de Casație să achiziționeze competența asupra cauzei și să obțină dosarul. Curtea consideră că atât în prima instanță, cât și în procedura de recurs au existat întârzieri substanțiale, care nu pot fi explicate în ceea ce privește complexitatea admisă a cauzei și trebuie considerate atribuibile autorităților naționale. 26. Având în vedere toate dovezile de față și jurisprudența sa pe această temă (a se vedea Șahiner c. Turcia (Sect. 1), nr. 29279/95, hotărârea din 4 septembrie 2001, care urmează să fie publicată în CEDO 2001-...), Curtea consideră că durata procedurii în cauză nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. 27. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 28. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat suma de 2.000.000 de franci francezi prin intermediul unei compensații pentru prejudiciu material și moral. În acest sens, el a referit la lungimea excesivă a procedurii și la afirmațiile sale, printre altele, că a suferit prejudiciu material și moral, deoarece nu a putut găsi un loc de muncă pentru o perioadă foarte considerabilă. 30. 31. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit o anumită sumă de dificultăți, având în vedere durata totală a procedurii împotriva acestuia. Decizând pe o bază echitabilă, acesta îi acordă suma de 15,250 Euro. Costuri și cheltuieli 32. Reclamantul nu a solicitat nici o sumă specifică pentru rambursarea costurilor juridice și a cheltuielilor suportate. El a lăsat suma care urmează să fie evaluată de Curte. 33. Guvernul nu a formulat nici observații în temeiul acestui șef de cerere. 34. Reclamantul a suportat în mod clar unele cheltuieli în cadrul procedurii Convenției. Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 1.200 Euros prin rambursare a costurilor și cheltuielilor sale. Dobânzile implicite 35. Potrivit informațiilor disponibile Curții, rata statutară a dobânzilor aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% pe an. PENTRU ASTA RAZĂRI, CURTEA UNANIMOUSITĂ decide să se alăture cererii de la alte cereri însoțite în temeiul articolului 43 § 1; Deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 15,250 Euros (cincăzeci mii două sute cincizeci și cincizeci de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1.200 (2 sute) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, împreună cu orice impozit care poate fi taxabil; (b) faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 4,26% se achită de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; liberă Rezultatele cererilor reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuate în limba engleză și notificate în scris la 7 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2008-09-23
0,92
CASE OF HABİP ÇİFTÇİ v. TURKEY
SECOND SECTION CASE OF HABİP ÇİFTÇİ v. TURKEY (Application no. 28485/03) JUDGMENT STRASBOURG 23 September 2008 FINAL 23/12/2008 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Habip Çiftçi v. Turkey, The European Court of
CtEDO 2005-12-22
0,91
AFFAIRE AYDOGAN c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE AYDOĞAN c. TURQUIE ( Requête n o 40530/98) ARRÊT STRASBOURG 22 décembre 2005 DÉFINITIF 22/03/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des re
CtEDO 2004-10-07
0,91
AFFAIRE TURAN c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE TURAN c. TURQUIE (Requête n o 51485/99) ARR ê T STRASBOURG 7 octobre 2004 DÉFINITIF 02/02/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retou
CtEDO 2001-09-18
0,91
AFFAIRE ZEKERIYA TASDEMIR c. TURQUIE (N° 2)
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE ZEKERİYA TAŞDEMİR c. TURQUIE (N° 2) (Requête n° 19694/92) ARRÊT STRASBOURG 18 septembre 2001 DÉFINITIF 18/12/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il pe
CtEDO 2002-10-10
0,91
AFFAIRE MEHMET CELEBI c. TURQUIE (n° 3)
TROISIÈME SECTION AFFAIRE MEHMET ÇELEBİ c. TURQUIE (n o 3) (Requête n o 20139/92) ARRÊT STRASBOURG 10 octobre 2002 DÉFINITIF 10/01/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut
Sursă