AFFAIRE AYDOGAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

22.12.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE AYDOGAN c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

Secțiunea a treia, C. TURCIA Cererea nr. 40530/98, HOTĂRÂREA STRASBURG 22 decembrie 2005 DEFINIF 22/03/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Aydoćan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președinte Caflisch Türmen Bîrsan me Gyulumyan Jaeger, Ziemele, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 1 decembrie 2005, Rend l'hotre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 4053/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Cemil Aydo reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului din 26 februarie 1998 în temeiul art. 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secții a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 10 aprilie 2003, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice cauza întemeiat pe durata procedurii guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost redistribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 4 noiembrie 1993, suspectat de sprijin și sprijin pentru o organizație armată, el a fost arestat de către polițiștii din conducerea securității Mardin și arestat. La 8 noiembrie 1993, depoziția sa a fost colectată de tribunalul de poliție care a dispus eliberarea sa. În aceeași zi, în urma contestației procurorului Mardin în fața tribunalului din Mardin, a fost pus în arest provizoriu. La 9 noiembrie 1993, procurorul s-a declarat incompetent și a transmis cazul Curții de Securitate a statului Diyarbakarr ( Printr-un act de acuzare depus la 30 noiembrie 1993, procurorul districtual se află lângă curtea de securitate a statului solicitat condamnarea reclamantului și a patru co-inculpați în temeiul articolului 169 din Codul penal care reprimă orice formă de ajutor și sprijină o organizație armată. La 25 ianuarie 1994, Curtea de Securitate a Uniunii Europene l-a numit pe reclamant și pe colegii săi acuzați pentru prima dată. 13. În timpul procedurii, a solicitat expertiză cu privire la șase arme de foc confiscate în interval și a solicitat, de asemenea, audierea a patru martori. 14. La 13 decembrie 1994, Curtea a dispus eliberarea reclamantului. Procedura ulterioară relaxării reclamantului privind în principal coinculpații săi, nici reclamantul, nici avocatul acestuia nu au participat la audierile din 2 februarie 1995, 9 august 1995, 3 octombrie 1995, 3 ianuarie 1996, 11 iunie 1996, 7 august 1996, 8 octombrie 1996, 3 aprilie 1996, 5 iunie 1997 și 23 octombrie 1997. 15. La 4 martie 1999, după 30 de audieri în total, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de trei ani și nouă luni. 16. La 2 decembrie 1999, Curtea de Casație infirmă hotărârea prin încuviințarea prescrierii acțiunii publice în fața reclamantului și a trimis cauza în fața Curții de Securitate a statului 17. Nici reclamantul, nici avocatul său nu s-au prezentat la tribunalul din 10 februarie 2000 în urma interdicției Curții, ei s-au prezentat la tribunalul din 6 aprilie 2000 în care au fost colectate observațiile lor cu privire la căsare. 18. Cu ocazia celor paisprezece audieri care au avut loc între această ultimă dată și 7 iunie 2002, nu s-a încheiat niciun act juridic în ceea ce privește reclamantul. 19. La 7 iunie 2002, Curtea de Securitate a L'pe réaya a rolului acțiunii publice intentate împotriva reclamantului. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva sa este întemeiată. 21. Termenul care trebuie luat în considerare a început la 4 noiembrie 1993 și s-a încheiat la 7 iunie 2002 și, prin urmare, a durat opt ani și șapte luni, pentru trei grade de jurisdicție. Curtea constată că nu există niciun motiv clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 24. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 25. Curtea constată că procedura în litigiu nu a fost deosebit de complexă. Comisia consideră, de asemenea, că comportamentul reclamantului nu justifică durata procedurii în litigiu, deoarece numai absența sa din 10 februarie 2000 îi pare a fi legată de termenul procedurii, fapt care a cauzat în cele din urmă că o întârziere de aproximativ două luni (punctul 14 de mai sus). 26. În ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Curtea amintește că numai lentorii imputați statului pot conduce la o depășire a termenului rezonabil de depășire (a se vedea, printre altele, Gergouil c. Franța, nr 40111/98, § 19, 21 martie 2000). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea arată că, după eliberarea recurentului la 13 decembrie 1994 (punctul 14 de mai sus), procedura se referea în principal la coinculpații săi. De altfel, nu pare să fi fost considerată într-adevăr necesară de Curtea de Securitate a statului (compararea punctelor 14 și 17 de mai sus). Curtea observă, de asemenea, că instanța de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Presupunând chiar că a existat o supraîncărcare de muncă a instanței în cauză, un astfel de argument nu ar constitui o explicație valabilă, la art. 6 alineatul (1) din Convenția de obligare a statelor contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele să poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, în special cea a termenului rezonabil (a se vedea Portington c. Grecia) , Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., p. 2633, punctul 33. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 153 000 de dolari americani (USD) pentru prejudicii materiale, considerând că procedura în litigiu a avut un efect negativ asupra activităților sale comerciale, și 150 000 USD pentru prejudicii morale. El nu prezintă nicio cerere privind cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 30. Guvernul contestă pretențiile privind prejudiciul. 31. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 6 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. Interese moratorii 32. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru a converti în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 22 decembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președintele