SECȚIUNEA 3 [1] CAUZA AYHAN c. TURCIA (N (solicitarea nr. 49059/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 noiembrie 2004 DEFINITIVF 06/06/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Ayhan c. Turcia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor L Ress președintele Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja Gyulumyan, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 9 octombrie 2003 și 21 octombrie 2004, rend la rejudecare la această ultimă dată, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se găsește o cerere (n 49059/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Medeni Ayhan ( S. Kaya, avocat la Ankara. Guvernul turc (adică, la data de 1 noiembrie 1998, la data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 52 alineatul (1) ]. (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din regulament. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alin. (1) din regulament]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alin. (1) ]. La 9 octombrie 2003, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE L 3713 privind lupta împotriva terorismului, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara l-a acuzat pe reclamant de propagandă separatistă și i-a intentat o acțiune penală. 10. printr-o hotărâre din 6 februarie 1997, în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713 modificată de Legea nr. 4126 privind lupta împotriva terorismului, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de un an și la o amendă de 100 000 000 de lire turcești (TRL). În temeiul articolului 36 din Codul penal, Curtea a dispus, de asemenea, confiscarea cărții incriminate. Ea a constatat că acesta conținea propagandă separatistă. Am înțeles că Ehmedê Xani a fost precursorul politicii din Kurdistan. El atrage atenția asupra rolului dificultății în istorie. El propune asocierea și colaborarea împotriva divizării și a dispersării. (...) El dorește să-și petreacă timpul și eliberarea populației de ocupație și colonialism. Pagina 5 : E. Xani apare în vârful literaturii și filozofiei din Kurdistan. (...) Mai ales pe teritoriul Kurdistanului sub suveranitatea imperiului otoman. (...) Pe de altă parte, din cauza faptului că toate războaiele împotriva Iranului au avut loc pe teritoriul Kurdistanului, masacrele au crescut. După tratatul (...) din 1638, Kurdistanul a fost împărțit în două. Pagina 6: În istorie, deoarece nu participau atât de mult la producție, Otomanii își duceau existența printr-un sistem colonial bazat pe cuceriri și distrugeri, ei nu aveau nici o mare implicare în cultură și civilizație; ei împiedicau dezvoltarea culturală a altor popoare. Pagina 17 : Aceasta este prima condiție a sfârșitului suveranității străine și a creării unei noi societăți. Cu înființarea unei noi societăți, începe începutul eliberării poporului, realizarea eliberării și apariția stării de spirit. Condiția fundamentală a dezvoltării instituțiilor este legată de expulzarea forțelor coloniale feudale. Pagina 45: Disperarea și durerea lui Mem și Zin [tâiul unei lucrări a lui: Ehmedê Xani] sunt cele ale întregului popor kurd. Închiderea într-o temniță și uciderea lui Mem simbolizează închisoarea și masacrele la care este expus poporul kurd. (...) Arderea lui Zin ca o lumânare este simbolul pierzării poporului. Întemnițarea și uciderea lui Mem simbolizează tirania, masacrul și vârtejul suferite de oamenii kurzi, dezintoxicarea și consumarea lui Zin ca o lumânare simbolizează colonialismul interior și exterior și distrugerea. Pagina 48: Aceasta înseamnă că liberalizarea Kurdistanului și a poporului său este la fel de dificilă ca salvarea de la Potopul lui Noe. În ciuda acestei dificultăți, acest lucru rămâne posibil. Pagina 68: Dacă popoarele nu au prejudecată, dacă nu sunt dușmani sau șovini, dacă există condiții de egalitate, libertate, fraternitate și dale legate de existența unei căsătorii, atunci Federația trebuie să fie privilegiată. Această separare scurtă este o condiție preliminară a unei unități comune și eterne. Pagina 385 : În avizul său din 2 aprilie 1998, procurorul general din apropierea Curții de Casație a solicitat respingerea recursului în Casație formulat de reclamant. 12. În memoria sa din 10 februarie 1999, reclamantul a susținut că condamnarea sa ca urmare a publicării cărții incriminate era contrară articolului 10 din convenție. 13. Prin Hotărârea din 22 februarie 1999, Curtea de Casație a conchis hotărârea atacată prin respingerea cererii de încuviințare formulată de reclamant. 14. printr-o hotărâre incidentă din 3 septembrie 1999, în temeiul articolului 1 din Legea nr. 4454, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a decis să suspende executarea pedepsei prin dispunerea eliberării în libertate a reclamantului, în cazul în care acesta ar mai fi deținut. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 15. Dreptul și practica internă relevantă în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în hotărârile 28635/95, 30171/96 și 34535/97, § 41-42, 10 octombrie 2000), Kark Recurentul se plânge că condamnarea sa la închisoare i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare. În acest sens, invocă art. 10 din Convenție, astfel de formulare. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) 17. Referindu-se la jurisprudența Curții (Sürek c. Turcia [GC], n 26682/95, CEDO 1999-IV și Zana c. Turcia, Hotărârea din 25 noiembrie 1997, Rec., 1997-VII, p. 2539, § 10. Guvernul susține că intervenția a fost justificată, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din Convenție, din cauza propagandei separatiste și a influenței asupra integrității și indivizibilității statului în cauză. 18. Guvernul susține că intervenția în litigiu era necesară într-o societate democratică. În măsura în care propaganda separatistă stimulează în mod inevitabil violența și provoacă ostilitate între diferitele grupuri ale societății, ceea ce aduce atingere drepturilor omului și democrației. Prin răspândirea propagandei separatiste prin cartea sa, el aduce atingere intereselor fundamentale ale comunității naționale, cum ar fi integritatea teritorială, unitatea și securitatea națională și prevenirea criminalității și a dezordinii. Prin urmare, guvernul este de acord cu faptul că este vorba despre măsuri care intră în sfera de competență a statului, în conformitate cu art. 10 alineatul (2) din Convenție. 19. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 alineatul (1). Nu se contestă mai mult faptul că ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale, în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea În acest caz, litigiul se referă la întrebarea dacă ingerința era necesară într-o societate democratică 20. Curtea a tratat deja probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 10 din convenție (a se vedea în special, Ceylan c. Turcia [GC], nr. 23556/94, § 38, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, § 74, CEDH 1999 VI, Curtea a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că nu există dovezi sau argumente care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. 22. Curtea a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în cartea incriminată și contextului publicării acesteia. În această privință, Curtea a ținut seama de circumstanțele din jurul cazului supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea punctul 60 și Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1568, punctul 58). În ceea ce privește viața și activitatea unui filozof de origine kurdă care a trăit în secolul al XVII-lea. 24. Curtea arată că instanța de securitate a statului a considerat că această lucrare conținea termeni care aveau ca scop ruperea integrității teritoriale a statului turc. 25. Curtea a examinat motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne care nu pot fi considerate în ele însele suficiente pentru a justifica ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999). În special, Comisia observă că, dacă unele pasaje din carte perie o pictură cea mai negativă a statului turc, oferind astfel o conotație ostilă, ele nu solicită utilizarea violenței, rezistenței armate sau revoltei, și nu este vorba despre un discurs de ură, ceea ce este în ochii Curții elementul esențial care trebuie luat în considerare (a se vedea, a contraro Sürek c. Turcia [GC], n 26682/95, § 62, CEDH 1999 Gerger c. Turcia [GC], n 24919/94, § 50, 8 iulie 1999. 26. Curtea arată că natura și sarcina pedepselor impuse sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când În speță, condamnarea reclamantului este disproporționată în raport cu scopurile vizate și, prin urmare, nu este necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 Instanța independentă și imparțială care i-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. De asemenea, denunță lipsa de echitate a procedurii în fața Curții de Casație, în măsura în care avizul procurorului general din apropierea Curții de Casație nu i-a fost comunicat și aceasta nu a ținut o audiere. El vede o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (b) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...). Orice acuzat are dreptul în special la (...) să dispună de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) cu privire la independența și imparțialitatea Curții de Securitate a Uniunii Europene 29. Curtea a tratat în repetate rânduri aspecte similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Özel , citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir c. Turcia 59659/00, §§ 35-36, 6 februarie 2003). 30. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că De aceea, el se putea teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe ( Incal, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 31. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe reclamant, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 Õ 1. Cu privire la necomunicarea avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație și la lipsa unei ședințe în fața acesteia 32. Guvernul în litigiu cu privire la existența unei încălcări.33. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 34. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care se ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentul termen (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998-VII, p. 3074, § 44-45). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 35. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai puțin decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material pe care l-a suferit la 170 889 EUR (EUR) ca urmare a confiscării de la locul de muncă (costurile de publicare și lipsa de câștig), a pierderii veniturilor profesionale ca urmare a detenției sale și 420 000 000 de lire turce (TRL) pentru a-l reține. 37. De asemenea, solicită repararea unei daune morale pe care o ridică la 50 000 EUR. 38. 39. În ceea ce privește pierderea venitului pretins, Curtea consideră că dovezile prezentate nu permit atingerea unei cuantificări precise a deficitului de câștig rezultat pentru reclamant în urma încălcării articolului 10 din Convenție (a se vedea, în același sens, Karakoç și alte c. Turcia, 27692/95, 28138/95 și 28498/95, § 69, 15 octombrie 2002. Prin urmare, Curtea respinge această cerere. În ceea ce privește înălțarea, Curtea arată că reclamantul nu a prezentat niciun document care să ateste plata acestei sume. Prin urmare, Curtea respinge această cerere. 40. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că este posibil să fi trecut pentru că a trecut printr-o anumită neplăcere din cauza circumstanțelor din speță. Statuând în echitate în conformitate cu prevederile articolului 41 din Convenție, Curtea îi alocă 4 000 EUR în acest sens. 41. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de către o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că: în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi să fie rejudecată în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencepel, citată anterior, alineatul 27). 356 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 43. Guvernul nu se pronunță. 44. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR, indiferent de costuri și acordul cu reclamantul. Interese moratoriu 45. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului membru al statului membru al Curții a Uniunii Europene, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale (ii. 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit pe profit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 noiembrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte În componența sa anterioară datei de 1 noiembrie 2004.
[1]
AFFAIRE AYHAN c. TURQUIE (N
o
2)
(Requête n
o
49059/99)
ARRÊT
10 novembre 2004
06/06/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Ayhan c. Turquie (n
o
2),
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
M
me
H.S.
Greve
,
M.
K.
Traja
,
M
me
A.
Gyulumyan,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 9 octobre 2003 et 21
octobre 2004,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
49059/99) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Medeni Ayhan («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 10 mai 1999 en vertu de l’ancien article
25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent pour la procédure devant la Cour.
3.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
4.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article
26 § 1 du règlement.
5.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Le 9 octobre 2003, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.
I.
7.
Le requérant est né en 1968 et réside à Ankara.
8.
Le requérant a écrit en turc un livre intitulé «
Le philosophe kurde Ehmedê Xanî
» et publié en 1996.
9.
Par un acte d’accusation présenté le 17 juin 1996, en application de l’article
8 § 1 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara inculpa le requérant pour propagande séparatiste et lui intenta une action pénale.
10.
Par un arrêt du 6 février 1997, en application de l’article 8 § 1 de la loi n
o
3713 modifié par la loi n
o
4126 relative à la lutte contre le terrorisme, la cour de sûreté de l’Etat condamna le requérant à une peine d’emprisonnement d’un an et à une amende de 100 000 000 livres turques (TRL). En application de l’article 36 du code pénal, la cour ordonna également la saisie du livre incriminé. Elle constata que celui-ci contenait de la propagande séparatiste. Elle cita notamment
:
Préface du livre
: «
J’ai compris qu’Ehmedê Xanî était le précurseur de la politique au Kurdistan. Il attire l’attention sur le rôle de la difficulté dans l’histoire. Il propose l’association et la collaboration contre la division et l’éparpillement. (...) Il souhaite l’union et la libération du peuple de l’occupation et du colonialisme.
»
Page 5
: «
»
Page 6
: «
Dans l’histoire, comme ils ne participaient pas tellement à la production, les Ottomans menaient leur existence grâce à un système colonial fondé sur les conquêtes et les destructions, ils n’avaient pas non plus une grande implication dans la culture et la civilisation
; ils faisaient obstacle au développement culturel des autres peuples.
»
Page 17
: «
Car l’union est la première condition de la fin de la souveraineté étrangère et la création d’une nouvelle société. Avec l’établissement de l’union, commence le début de la libération du peuple, la réalisation de la libération et l’apparition de l’étatisation. La condition fondamentale du développement des institutions est liée à l’expulsion des forces colonialistes féodales.
»
Page 45
: «
Le désespoir et la douleur de Mem et Zin [titre d’une œuvre d’Ehmedê Xanî] sont ceux de l’ensemble du peuple kurde. L’enfermement dans un cachot et le meurtre de Mem symbolise l’emprisonnement et les massacres auxquels le peuple kurde est exposé. (...) La consumation de Zin telle une bougie est le symbole du dépérissement du peuple. L’emprisonnement et le meurtre de Mem symbolisent la tyrannie, le massacre et l’oppression subis par le peuple kurde, le dépérissement et la consumation de Zin comme une bougie symbolise le colonialisme intérieur et extérieur et la destruction.
»
Page 48
: «
Cela veut dire que la libéralisation du Kurdistan et de son peuple est aussi difficile que de se sauver du déluge de Noé. Malgré cette difficulté, cela reste possible.
»
Page 68
: «
Le traître İdris de Bitlis, en faisant des seigneurs kurdes des collaborateurs, a ouvert aux Ottomans les portes de l’Est en général et du Kurdistan en particulier.
»
Page 75
: «
Si les peuples n’ont pas de préjugé, s’ils ne sont pas ennemis ou bien chauvins, s’il existe les conditions d’égalité, de liberté, de fraternité et d’associé pour l’existence d’un mariage, alors la fédération doit être privilégiée. S’il n’existe pas de telles conditions, alors une séparation de courte durée doit être privilégiée. Cette courte séparation est une condition préliminaire d’une unité commune et éternelle.
»
Page 385
: «
je pourrais écrire le deuxième tome de ce livre. En ce moment certaines données apparaissent pour la réalisation de ce rêve.
»
11.
Dans son avis du 2 avril 1998, le procureur général près la Cour de cassation demanda le rejet du pourvoi en cassation formé par le requérant.
12.
Dans son mémoire du 10 février 1999, le requérant fit valoir que sa condamnation en raison de la publication du livre incriminé était contraire à l’article
10 de la Convention.
13.
Par un arrêt du 22 février 1999, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué en rejetant la demande d’audience présentée par le requérant.
14.
Par un arrêt incident du 3 septembre 1999, en application de l’article
1 de la loi n
o
4454, la cour de sûreté de l’Etat décida de surseoir à l’exécution de la peine en ordonnant la mise en liberté du requérant, au cas où celui-ci serait encore détenu.
II.
15.
Le droit et la pratique internes pertinents en vigueur à l’époque des faits sont décrits dans les arrêts
İbrahim Aksoy c. Turquie
(n
os
28635/95, 30171/96 et 34535/97, §§ 41-42, 10 octobre 2000),
Karkın c.
Turquie
, (n
o
43928/98, §§ 17 et 19, 23 septembre 2003),
Özel c.
Turquie
(n
o
42739/98, §§
20-21, 7 novembre 2002) et
Gençel c.
Turquie
(n
o
53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 10 DE LA CONVENTION
16.
Le requérant se plaint que sa condamnation au pénal a enfreint son droit à la liberté d’expression. Il invoque à cet égard l’article 10 de la Convention, ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. (...)
2.
L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l’intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime (...)
»
17.
Se référant à la jurisprudence de la Cour (
Sürek c. Turquie
(n
o
1)
[GC], n
o
26682/95, CEDH 1999-IV et
Zana c. Turquie
, arrêt du 25
novembre 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-VII, p. 2539, §
10), le Gouvernement soutient que l’ingérence était justifiée, conformément à l’article 10 § 2 de la Convention, en raison de la propagande séparatiste et de l’atteinte à l’intégrité et à l’indivisibilité de l’Etat véhiculées dans le livre en question.
18.
Le Gouvernement soutient que l’ingérence litigieuse était «
nécessaire dans une société démocratique
» dans la mesure où la propagande séparatiste incite inévitablement à la violence et provoque l’hostilité entre les différents groupes de la société, ce qui porte atteinte aux droits de l’homme et à la démocratie. En propageant la propagande séparatiste à travers son livre, il porte atteinte aux intérêts fondamentaux de la communauté nationale, tels que l’intégrité territoriale, l’unité et la sécurité nationale et la prévention du crime et du désordre. Dès lors, le Gouvernement est d’avis qu’il s’agit là de mesures qui relèvent de la marge d’appréciation de l’Etat, conformément à l’article 10 § 2 de la Convention.
19.
La Cour note qu’il ne prête pas à controverse entre les parties que la condamnation litigieuse constituait une ingérence dans le droit du requérant à la liberté d’expression, protégé par l’article 10 § 1. Il n’est pas davantage contesté que l’ingérence était prévue par la loi et poursuivait un but légitime, à savoir la protection de l’intégrité territoriale, au sens de l’article
10 § 2 (voir
Yağmurdereli c. Turquie
, n
o
29590/96, § 40, 4
juin 2002). La Cour souscrit à cette appréciation. En l’occurrence, le différend porte sur la question de savoir si l’ingérence était «
nécessaire dans une société démocratique
».
20.
La Cour a déjà traité d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 10 de la Convention (voir, notamment,
Ceylan c. Turquie
[GC], n
o
23556/94, §
‑
IV,
Öztürk c. Turquie
[GC], n
o
‑
VI,
İbrahim Aksoy
, précité, §§ 80,
Karkın
, précité, § 39, et
Kızılyaprak c.
Turquie
, n
o
27528/95, § 43, 2 octobre 2003).
21.
La Cour a examiné la présente affaire à la lumière de sa jurisprudence et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.
22.
La Cour a porté une attention particulière aux termes employés dans le livre incriminé et au contexte de sa publication. A cet égard, elle a tenu compte des circonstances entourant le cas soumis à son examen, en particulier des difficultés liées à la lutte contre le terrorisme (voir
İbrahim Aksoy
, précité, § 60 et
Incal c. Turquie
, arrêt du 9 juin 1998,
Recueil
1998
‑
IV, p. 1568, § 58).
23.
L’ouvrage litigieux concernait la vie et l’œuvre d’un philosophe d’origine kurde ayant vécu au XVII
è
siècle.
24.
La Cour relève que la cour de sûreté de l’Etat a estimé que cet ouvrage contenait des termes visant à briser l’intégrité territoriale de l’Etat turc.
25.
La Cour a examiné les motifs figurant dans les décisions des juridictions internes qui ne sauraient être considérés en eux-mêmes comme suffisants pour justifier l’ingérence dans le droit du requérant à la liberté d’expression (voir,
mutatis mutandis
,
Sürek c. Turquie (n
o
4)
[GC], n
o
24762/94, § 58, 8 juillet 1999). Elle observe notamment que si certains passages du livre brossent un tableau des plus négatifs de l’Etat turc, et donnent ainsi au récit une connotation hostile, ils n’exhortent pas pour autant à l’usage de la violence, à la résistance armée, ni au soulèvement, et il ne s’agit pas d’un discours de haine, ce qui est aux yeux de la Cour l’élément essentiel à prendre en considération (voir,
a contrario
,
Sürek c.
Turquie
(n
o
1)
[GC], n
o
‑
IV
et
Gerger c.
Turquie
[GC], n
o
24919/94, § 50, 8 juillet 1999).
26.
La Cour relève que la nature et la lourdeur des peines infligées sont aussi des éléments à prendre en considération lorsqu’il s’agit de mesurer la proportionnalité de l’ingérence (paragraphe 10 ci-dessus).
27.
En l’espèce, la condamnation du requérant s’avère disproportionnée aux buts visés et, dès lors, non «
nécessaire dans une société démocratique
». Il y a donc eu violation de l’article 10 de la Convention.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
28.
Le requérant allègue que la cour de sûreté de l’Etat qui l’a jugé et condamné ne constitue pas un «
tribunal indépendant et impartial
» qui eût pu lui garantir un procès équitable en raison de la présence d’un juge militaire en son sein. Il dénonce également le défaut d’équité de la procédure devant la Cour de cassation dans la mesure où l’avis du procureur général près la Cour de cassation ne lui a pas été communiqué et que celle-ci n’a pas tenu une audience.
Il y voit une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 b) de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...).
3.
Tout accusé a droit notamment à
:
(...)
;
b)
disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense
;
(...)
»
1.
Sur l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat
29.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Özel
, précité, §§ 33-34, et
Özdemir c.
Turquie
,
n
o
59659/00, §§ 35-36, 6 février 2003).
30.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu’il est compréhensible que le requérant, qui répondait devant une cour de sûreté de l’Etat d’infractions relatives à la «
sécurité nationale
», ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, il pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l’Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu’étaient objectivement justifiés les doutes nourris par le requérant quant à l’indépendance et à l’impartialité de cette juridiction (
Incal
, arrêt du 9 juin 1998,
Recueil
1998
‑
IV, p. 1573, § 72
in fine
).
31.
La Cour conclut que, lorsqu’elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l’Etat n’était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1.
2.
Sur la non-communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation et l’absence d’une audience devant celle-ci
32.
Le Gouvernement conteste l’existence d’une violation.
33.
La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu’un tribunal dont le manque d’indépendance et d’impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction.
34.
Eu égard au constat de violation du droit du requérant à voir sa cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner le présent grief (voir, entre autres,
Çıraklar
c. Turquie
, arrêt du 28 octobre 1998,
Recueil
1998-VII, p.
3074, §§ 44-45).
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
35.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
36.
Le requérant allègue avoir subi un préjudice matériel qu’il évalue à 170
889
euros (EUR) du fait de la confiscation de l’ouvrage litigieux (frais de publication et manque à gagner), de la perte de revenus professionnels consécutives à son emprisonnement, et 420
000
000 livres turques (TRL) pour l’amende.
37.
Il réclame en outre la réparation d’un dommage moral qu’il évalue à 50
000
EUR.
38.
Le Gouvernement ne se prononce pas.
39.
S’agissant de la perte de revenus alléguée, la Cour considère que les preuves soumises ne permettent pas de parvenir à une quantification précise du manque à gagner résultant pour le requérant de la violation de l’article
10 de la Convention (voir, dans le même sens,
Karakoç et autres c.
Turquie
, n
os
27692/95, 28138/95 et 28498/95, § 69, 15 octobre 2002). Partant, la Cour rejette cette demande.
Quant à l’amende infligée, la Cour relève que le requérant n’a produit aucun document attestant le paiement de cette somme. Partant, la Cour rejette cette demande.
40.
En ce qui concerne le dommage moral, la Cour estime que l’intéressé peut passer pour avoir éprouvé un certain désarroi de par les circonstances de l’espèce. Statuant en équité comme le veut l’article 41 de la Convention, la Cour lui alloue 4
000 EUR à ce titre.
41.
Lorsque la Cour conclut que la condamnation d’un requérant a été prononcée par un tribunal qui n’était pas indépendant et impartial au sens de l’article
6 § 1, elle estime qu’en principe le redressement le plus approprié serait de faire rejuger le requérant en temps utile par un tribunal indépendant et impartial (
Gençel
, précité, § 27).
B.
Frais et dépens
42.
Le requérant demande 19
056 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et devant la Cour.
43.
Le Gouvernement ne se prononce pas.
44.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 2
000 EUR tous frais confondus et l’accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
45.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 10 de la Convention
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara
;
3.
Dit
qu’il n’y a pas lieu d’examiner les autres griefs tirés de l’article 6 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
4
000 EUR (quatre mille euros) pour dommage moral
;
ii.
2
000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens
;
iii.
plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 novembre 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président
1.
Dans sa composition antérieure au 1
er
novembre 2004.