SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ASUMAN AYDIN c. TURCIA (Cercetarea nr. 40661/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 iulie 2004 DEFINIF 10/11/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Asuman Ayd Ress președintele Cabral Barreto, Caflisch Türmen Zupančič Traja Gyulumyan, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 24 iunie 2004, Rend la hotărâre, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 40261/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Asuman Ayd reclamanta, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului (inclusiv Comisia Europeană) la 31 octombrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în temeiul art. 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ( (art. 52) (art. 52) (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din regulament. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alin. (1) din regulament]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alin. (1) ]. Prin scrisoarea din 7 aprilie 2003, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din Convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. În 1990, șase terenuri, situate la Ordu, aparținând recurentei, au fost expropriate de serviciul de teren public (Arsa Ofisi Genel Müdürlü În mai 1991, în dezacord cu suma plătită de către administrație, recurenta sesizează instanța în instanță de mare instanță în termen de șase acțiuni în creștere a dreptului de proprietate. Instanța i-a acordat câștig de cauză și a obligat administrația să-i plătească despăgubiri suplimentare de expropriere, însoțită de dobânzi restante la rata de 30 % laan, începând cu data transferului bunurilor. Curtea de Casație confirmă hotărârile de primă instanță. 10. În mai 1998, administrația a inversat reclamantei suplimentele de la data la care au fost în discuție. 11. Detaliile figurează în tabelul de mai jos: PLATA PLĂȚII (TRL) 206 385 000 10.5.1991 10.9.1992 4.5.1998 715 030 350 13 700 10.5.1991 10.9.1992 4.5.1998 48 406 455 544 300 15.6.1991 10.9.1992 4.5.1998 1 576 611 292 16 815 000 15.6.1991 20.11.1992 30.4.1998 60 256 386 33 640 500 15.6.1991 20.11.1992 30.4.1998 116 264 358 6 232 500 18.6.1991 19.1.1993 30.4.1998 21 755 389 II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997, p. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). În acest sens, recurenta se plânge de o pierdere de valoare a fondului suplimentar de expropriere plătită cu întârziere de către administrație, din cauza insuficienței dobânzilor restante în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. În acest sens, aceasta se referă la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 14. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că persoana în cauză trebuie să facă obiectul unei examinări la fond. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de neîndeplinire. Pe fond 15. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care a adăugat la exproprierea bunurilor sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurenta a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să se afle între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 19. Reclamanta susține că trebuie să fie despăgubită pentru un prejudiciu material suferit ca urmare a plății întârziate a indemnizațiilor suplimentare de expropriere. 20. Guvernul contestă aceste pretenții. 21. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă recurentei drept daune materiale 130 611 EUR. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 22. reclamanta nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor suportate în fața organelor Convenției și/sau a instanțelor interne și nici o astfel de întrebare nu necesită o examinare din oficiu (Colacioppo c. Italia , Hotărârea din 19 februarie 1991, seria A n 197 D, p. 52 alineatul 16 Interese moratorii 23. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, LA LUANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Spune că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 130 611 EUR (o sută treizeci de mii șase sute unsprezece euro) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 15 iulie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE ASUMAN AYDIN c. TURQUIE
(Requête n
o
40261/98)
ARRÊT
15 juillet 2004
10/11/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Asuman Aydın c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
K.
Traja
,
M
me
A.
Gyulumyan,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 juin 2004,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
40261/98) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Asuman Aydın («
la requérante
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 31 octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
M.B. Hattatoğlu, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent dans la procédure devant la Cour.
3.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
4.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article
26 § 1 du règlement.
5.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Par une lettre du 7 avril 2003, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.
I.
7.
La requérante est née en 1933 et réside à Ordu.
8.
En 1990, six terrains, sis à Ordu, appartenant à la requérante furent expropriés par le service des domaines publics (
Arsa Ofisi Genel Müdürlüğü
, «
l’administration
») pour la construction d’une zone industrielle. Par la suite, des indemnités d’expropriation furent versées à la requérante.
9.
En mai 1991, en désaccord sur le montant payé par l’administration, la requérante saisit le tribunal de grande instance d’Ordu de six recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation. Le tribunal lui donna gain de cause et condamna l’administration à lui verser des indemnités complémentaires d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires au taux de 30
% l’an, à compter de la date de transfert des biens. La Cour de cassation confirma les jugements de première instance.
10.
En mai 1998, l’administration versa à la requérante les compléments d’indemnité en question.
11.
Des précisions figurent dans le tableau ci-dessous
:
DATE
(TRL)
206 385 000
10.5.1991
10.9.1992
4.5.1998
715 030 350
13 700 500
10.5.1991
10.9.1992
4.5.1998
48 347 406
455 544 300
15.6.1991
10.9.1992
4.5.1998
1 576 611 292
16 815 000
15.6.1991
20.11.1992
30.4.1998
60 256 386
33 640 500
15.6.1991
20.11.1992
30.4.1998
116 264 358
6 232 500
18.6.1991
19.1.1993
30.4.1998
21 755 389
II.
12.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c. Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
13.
La requérante se plaint d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation versée avec retard par l’administration, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Elle invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
14.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment,
Akkuș
, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
15.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité
,
p. 1310, §§ 30-31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
16.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir à la propriétaire un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de ses biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que la requérante a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
17.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
19.
La requérante affirme devoir être dédommagée pour un préjudice matériel subi en raison du paiement tardif des indemnités complémentaires d’expropriation.
20.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
21.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt
Akkuș
(précité, p.
1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à la requérante à titre de dommage matériel 130
611 euros (EUR).
B.
Frais et dépens
22.
La requérante ne sollicite pas le remboursement des frais et dépens supportés devant les organes de la Convention et/ou les juridictions internes, et pareille question n’appelle pas un examen d’office (
Colacioppo c.
Italie
, arrêt du 19 février 1991, série A n
o
197
‑
D, p. 52, § 16).
C.
Intérêts moratoires
23.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 130
611 EUR (cent trente mille six cent onze euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 juillet 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président