AFFAIRE DULAURANS CONTRE LA FRANCE

Rezoluția ResDH(2003)71 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 martie 2000 în cauza Dulaurans împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 aprilie 2003, în cadrul celei de-a 834-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 21 martie 2000 în cauza Dulaurans împotriva Franței și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor în temeiul articolului 46 din convenție, Reamintind faptul că, la originea acestei cauze, se află o cerere (nr. 34553/97) adresată Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 17 decembrie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de dna Michelle Christine Dulaurantans, resortisant francez, și că Comisia a declarat admisibil faptul că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat în măsura în care Curtea de Casație și-a respins recursul pe baza unei constatări vădit inexacte, și anume că recurenta invoca un nou motiv; Reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către Comisie și de către guvernul de la național pârât la 2 și, respectiv, 30 noiembrie 1998; având în vedere că, în hotărârea sa din 21 martie 2000, Curtea, în unanimitate; - a declarat că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție; - a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 100 000 de franci francezi pentru daune morale, 50 000 de franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar trebui să majoreze cu 3,47% mai mult dobânda simplă de la expirarea termenului respectiv și până la plata sumei; - a respins pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să informeze în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 21 martie 2000, având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; întrucât, la examinarea acestei cauze, guvernul statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct în cauză; În cazul în care, la data de 2 octombrie 2000, guvernul statului pârât a plătit părții reclamante sumele prevăzute în hotărârea din 21 martie 2000, iar dobânda de întârziere datorată, adică 1 464,80 de franci francezi, a fost plătită la 19 iunie 2001, Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Franței, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2003)71

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 21 mars 2000

dans l’affaire Dulaurans contre la France

(adoptée par le Comité des Ministres le 24 avril 2003,

lors de la 834e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 21 mars 2000 dans l’affaire Dulaurans contre la France et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention ;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 34553/97) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 17 décembre 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par Mme Michelle Christine Dulaurans, ressortissante française, et que la Commission a déclaré recevable le grief selon lequel son droit à un procès équitable avait été violé dans la mesure où la Cour de cassation rejeta son pourvoi en se fondant sur une constatation manifestement inexacte à savoir que la requérante invoquait un moyen nouveau ;

Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission et par le gouvernement de l’Etat défendeur respectivement les 2 et 30 novembre 1998 ;

Considérant que dans son arrêt du 21 mars 2000 la Cour, à l’unanimité ;

- a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ;

- a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois, 100 000 francs français pour préjudice moral, 50 000 francs français au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 3,47% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ;

- a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 21 mars 2000, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ;

S’étant assuré que le 2 octobre 2000, après l’expiration du délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante les sommes prévues dans l’arrêt du 21 mars 2000, et que les intérêts de retard dus, soit 1 464,80 francs français, avaient été versés le 19 juin 2001,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.