AFFAIRE DAGORN CONTRE LA FRANCE

Rezoluția ResDH(2002)7 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 septembrie 2000 (definită la 26 decembrie 2000) în cauza Dagorn împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 martie 2002, cu ocazia celei de-a 783-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 26 septembrie 2000 în cauza Dagorn și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 42175/95) adresată Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 22 iunie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către domnul.

Jean-Jacques Dagorn, resortisant francez, și Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă cauza privind durata excesivă a unei proceduri privind drepturile și obligațiile cu caracter civil în fața instanțelor administrative; având în vedere că, în hotărârea sa din 26 septembrie 2000, Curtea, în unanimitate; - a spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - a menționat că guvernul din statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă, 30 000 de franci francezi pentru prejudicii morale, precum și 15 000 de franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu de 2,74% la an de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății; - a respins pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să informeze în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 26 septembrie 2000, având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; întrucât, la examinarea acestei cauze,

guvernul statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct în cauză; Luând act de faptul că, la 2 mai 2001, după expirarea termenului acordat, guvernul statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 26 septembrie 2000 și că dobânzile de întârziere datorate, adică 50,67 franci francezi, fuseseră plătite în aceeași zi, Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Franței, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2002)7 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 26 septembre 2000 (définitif le 26 décembre 2000) dans l’affaire Dagorn contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 6 mars 2002, lors de la 783e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 26 septembre 2000 dans l’affaire Dagorn et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 42175/98) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 22 juin 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Jean-Jacques Dagorn, ressortissant français, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive d’une procédure portant sur les droits et obligations de caractère civil devant les juridictions administratives ; Considérant que dans son arrêt du 26 septembre 2000 la Cour, à l’unanimité ;

- a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit que le gouvernement l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 30 000 francs français pour préjudice moral, ainsi que 15 000 francs français au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 2,74% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions du requérant en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 26 septembre 2000, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; Ayant noté que le 2 mai 2001, après l’expiration du délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant les sommes prévues dans l’arrêt du 26 septembre 2000, et que les intérêts de retard dus, soit 50,67 francs français, avaient été versés le même jour, Déclare,

après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.