Touihri împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2003)63\nDrepturile Omului\nCererea nr. 24245/94\nTouihri împotriva Franței\n(adoptată de Comitetul Miniștrilor la 24 aprilie 2003,\ncu ocazia celei de-a 834-a reuniuni a Delegaților Miniștrilor)\nComitetul Miniștrilor, în temeiul fostului articol 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția„),\nAvând în vedere raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului întocmit la 11 aprilie 1996 conform fostului articol 31 din Convenție cu privire la cererea introdusă la 26 mai 1994 de către un resortisant tunisian, dl Choukri Touihri, împotriva Franței;\nÎntrucât Comisia a transmis raportul în cauză Comitetului Miniștrilor la 15 mai 1996 și că termenul de trei luni prevăzut la fostul articol 32, paragraful 1, din Convenție a expirat fără ca această cauză să fi fost deferită Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea fostului articol 48 din Convenție;\nÎntrucât în cererea sa, astfel cum a fost declarată admisibilă de către Comisie la 6 septembrie 1995, reclamantul s-a plâns de durata excesivă a arestului său preventiv și de procedura penală a cărei obiect a fost;\nÎntrucât în raportul său, Comisia a exprimat opinia, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5 paragraful 3 din Convenție și, cu zece voturi împotriva a trei,

că a existat o încălcare a articolului 6 paragraful 1 din Convenție;\nÎntrucât cu ocazia celei de-a 576-a reuniuni a Delegaților Miniștrilor, Comitetul Miniștrilor, după ce a procedat la vot conform dispozițiilor fostului articol 32, paragraful 1, din Convenție și și-a însușit opinia exprimată de Comisie, a hotărât, prin decizia adoptată la 15 noiembrie 1996, că a existat în această cauză o încălcare a articolului 5, paragraful 3, din Convenție, precum și a articolului 6, paragraful 1, din Convenție;\nÎntrucât Comitetul Miniștrilor a examinat propunerile făcute de Comisie, cu ocazia transmiterii raportului său, cu privire la o satisfacție echitabilă care urmează să fie acordată reclamantului, propuneri completate prin scrisoarea Președintelui Comisiei din 13 iunie 1997;\nÎntrucât cu ocazia celei de-a 633-a reuniuni a Delegaților, Comitetul Miniștrilor, în acord cu propunerile Comisiei, a hotărât, prin decizia adoptată la 11 iunie 1998, conform fostului articol 32, paragraful 2, din Convenție, că Guvernul Statului pârât trebuia să verse reclamantului ca satisfacție echitabilă, într-un termen de trei luni, 50.000 franci francezi cu titlu de prejudiciu moral și 15.000 franci francezi cu titlu de cheltuieli și spese, adică suma totală de 65.000 franci francezi și că vor fi plătibile dobânzi asupra oricărei sume neplătite,

calculate pe baza fiecărei luni întregi de întârziere la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile vor curge de la expirarea termenului până în ziua punerii la dispoziție a plății complete;\nÎntrucât Comitetul Miniștrilor a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 15 noiembrie 1996 și 11 iunie 1998, având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma acestora conform fostului articol 32, paragraful 4, din Convenție;\nConsiderând că în timpul examinării acestei cauze de către Comitetul Miniștrilor, Guvernul Statului pârât a indicat că hotărârea Curții fusese transmisă autorităților direct vizate și a reamintit că măsurile fuseseră adoptate pentru a evita noi încălcări similare celei constatate în prezenta cauză, prin adoptarea legii nr. 2000-516 din 15 iunie 2000 de consolidare a protecției prezumției de nevinovăție și a drepturilor victimelor, intrată în vigoare la 16 iunie 2000 și completată prin legile din 4 martie 2002 și 9 septembrie 2002 (a se vedea Rezoluția ResDH(2003)50 în cauza Muller împotriva Franței);\nConsiderând că nicio altă măsură nu era impusă în speță, în ceea ce privește durata procedurii penale,

pentru a se conforma deciziei Comitetului Miniștrilor;\nÎntrucât Comitetul Miniștrilor s-a asigurat că Guvernul Statului pârât vărsase reclamantului la 12 august 1998, în termenul fixat, suma totală de 65.000 franci francezi ca satisfacție echitabilă,\nDeclară, după ce a luat notă de măsurile luate de Guvernul Franței, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul fostului articol 32 din Convenție în prezenta cauză;\nAutorizează publicarea raportului adoptat de Comisie în această cauză.

Résolution ResDH(2003)63 Droits de l’Homme Requête n° 24245/94 Touihri contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 24 avril 2003, lors de la 834e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 32 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»), Vu le rapport de la Commission européenne des Droits de l’Homme établi le 11 avril 1996 conformément à l’ancien article 31 de la Convention au sujet de la requête introduite le 26 mai 1994 par un ressortissant tunisien, M. Choukri Touihri, contre la France ; Attendu que la Commission a transmis ledit rapport au Comité des Ministres le 15 mai 1996 et que le délai de trois mois prévu à l’ancien article 32, paragraphe 1, de la Convention s’est écoulé sans que l’affaire ait été déférée à la Cour européenne des Droits de l’Homme en application de l’ancien article 48 de la Convention ; Attendu que dans sa requête, telle que déclarée recevable par la Commission le 6 septembre 1995, le requérant s’est plaint de la durée excessive de sa détention provisoire et de la procédure pénale dont il avait fait l’objet ; Attendu que dans son rapport, la Commission a exprimé l’avis, à l’unanimité, qu’il y avait eu violation de l’article 5, paragraphe 3, de la Convention et par dix voix contre trois,

qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ; Attendu que lors de la 576e réunion des Délégués des Ministres, le Comité des Ministres, ayant procédé au vote conformément aux dispositions de l’ancien article 32, paragraphe 1, de la Convention et fait sien l’avis exprimé par la Commission, a dit, par décision adoptée le 15 novembre 1996, qu’il y avait eu dans cette affaire violation de l’article 5, paragraphe 3, de la Convention, ainsi que de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ; Attendu que le Comité des Ministres a examiné les propositions faites par la Commission, lors de la transmission de son rapport, au sujet d’une satisfaction équitable à accorder au requérant, propositions complétées par lettre du Président de la Commission en date du 13 juin 1997 ; Attendu que lors de la 633e réunion des Délégués, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit, par décision adoptée le 11 juin 1998, conformément à l’ancien article 32, paragraphe 2, de la Convention, que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant comme satisfaction équitable, dans les trois mois, 50 000 francs français au titre du préjudice moral et 15 000 francs français au titre des frais et dépens, soit la somme totale de 65 000 francs français et que des intérêts seraient payables sur toute somme impayée,

calculés sur la base de chaque mois de retard révolu au taux légal applicable à la date de la présente décision, étant entendu que les intérêts courront à partir de l’expiration du délai jusqu’au jour de la mise à disposition du paiement complet ; Attendu que le Comité des Ministres a invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de ses décisions des 15 novembre 1996 et 11 juin 1998, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’ancien article 32, paragraphe 4, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées et a rappelé que des mesures avaient été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, par l'adoption de la loi n° 2000-516 du 15 juin 2000 renforçant la protection de la présomption d’innocence et les droits des victimes, entrée en vigueur le 16 juin 2000 et complétée par les lois du 4 mars 2002 et du 9 septembre 2002 (voir la Résolution ResDH(2003)50 dans l'affaire Muller contre la France) ; Considérant qu’aucune autre mesure n’était exigée en l’espèce, s’agissant de la durée de la procédure pénale, afin de se conformer à la décision du Comité des Ministres ;

Attendu que le Comité des Ministres s’est assuré que le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant le 12 août 1998, dans le délai imparti, la somme totale de 65 000 francs français comme satisfaction équitable, Déclare, après avoir pris note des mesures prises par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’ancien article 32 de la Convention dans la présente affaire ; Autorise la publication du rapport adopté par la Commission dans cette affaire.