AFFAIRE P.B. CONTRE LA FRANCE

Rezoluția ResDH(2003)61 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 1 august 2000 (definită la 1 noiembrie 2000) în cauza P.B. împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 aprilie 2003, cu ocazia celei de-a 834-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 1 august 2000 în cauza P.B. și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 38781/97) adresată Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 5 septembrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către domnul.

P.B., resortisant francez, și Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibile obiecțiunile privind durata excesivă a detenției provizorii, precum și procedura penală îndreptată împotriva sa; având în vedere că, în hotărârea sa din 1 august 2000, Curtea, în unanimitate: - a spus că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție; - a spus că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - a spus că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral și material pretins; - a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 30 000 de franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că această sumă ar trebui să majoreze un interes simplu de 2,74% laan de la expirarea termenului respectiv și până la plata în avans; - a respins pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să ia măsurile luate ca urmare a hotărârii din 1 august 2000,

având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; Având în vedere că, la examinarea acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul de stat pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct în cauză și a reamintit că măsurile au fost adoptate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză, prin adoptarea Legii nr. 2000-356/2000 din 15 iunie 2000 de întărire a protecției prezumției de nevinovăție și a drepturilor victimelor, intrată în vigoare la 16 iunie 2000 și completată de legile din 4 martie 2002 și 9 septembrie 2002 (a se vedea Rezoluția ResDH(2003)50 în cauza Muller/Franța) ; În ceea ce privește durata procedurii penale, pentru a se conforma hotărârii Curții, nici o altă măsură nu a fost pronunțată în speță, în ceea ce privește durata procedurii penale; cu certitudinea că, la 19 ianuarie 2001, în termenul stabilit, guvernul statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 1 august 2000, Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Franței, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2003)61 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 1er août 2000 (définitif le 1er novembre 2000) dans l’affaire P.B. contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 24 avril 2003, lors de la 834e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 1er août 2000 dans l’affaire P.B.

et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 38781/97) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 5 septembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. P.B., ressortissant français, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevables les griefs concernant la durée excessive de sa détention provisoire ainsi que la procédure pénale dirigée contre lui ; Considérant que dans son arrêt du 1er août 2000 la Cour, à l’unanimité : - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 5, paragraphe 3, de la Convention ; - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit que le présent arrêt constituait par lui-même une satisfaction équitable suffisante quant au dommage moral et matériel allégué ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 30 000 francs français au titre des frais et dépens et que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 2,74% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ;

- a rejeté les prétentions du requérant en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 1er août 2000, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées et a rappelé que des mesures avaient été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, par l'adoption de la loi n° 2000-516 du 15 juin 2000 renforçant la protection de la présomption d’innocence et les droits des victimes, entrée en vigueur le 16 juin 2000 et complétée par les lois du 4 mars 2002 et du 9 septembre 2002 (voir la Résolution ResDH(2003)50 dans l'affaire Muller contre la France) ; Considérant qu’aucune autre mesure n’était exigée en l’espèce, s’agissant de la durée de la procédure pénale, afin de se conformer à l’arrêt de la Cour ; S’étant assuré que le 19 janvier 2001, dans le délai imparti,

le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant la somme prévue dans l’arrêt du 1er août 2000, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.