J-P.d.v. împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2003)57 Cererea privind drepturile omului nr. 18847/91 J-P.D.V. împotriva Franței (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 24 aprilie 2003 la cea de-a 834-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de Miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”); având în vedere raportul elaborat la 18 mai 1994 de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 31 din Convenția privind cererea depusă la 19 iunie 1991 de un național francez, J-P.

D.V., împotriva Franței; întrucât, la 12 iulie 1994, Comisia a transmis raportul respectiv Comitetului miniștrilor și întrucât perioada de trei luni prevăzută la art. 32 alin. (1) din Convenție s-a încheiat fără să fi fost introdus în fața Curții Europene a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 48 din Convenție; întrucât în cererea sa, așa cum a fost declarat admisibil de Comisie la 31 martie 1993, reclamantul s-a plâns că durata detenției sale în reținere era excesivă și că poliția și-a interceptat și a înregistrat conversațiile telefonice; întrucât, în raportul său, Comisia a exprimat, în unanimitate, avizul că au existat încălcări la art. 5 alineatul (3) din Convenție și la art. 8 din Convenție; întrucât în cea de-a 520-a ședință a Deputaților Miniștri, Comitetul de Miniștri, care a votat în conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. (1) din Convenție, și a fost de acord cu avizul exprimat de Comisie, ținut printr-o decizie adoptată la 16 noiembrie 1994, potrivit căreia în acest caz a existat o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție și a art. 8 din Convenție; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 18 aprilie 1995; întrucât,

în cadrul celei de-a 633-a ședințe a Deputaților, Comitetul de Miniștri, de acord cu propunerile Comisiei, încheiate prin o decizie adoptată la 11 iunie 1998, în conformitate cu art. 32 alin. (2) din Convenție, că guvernul statului reclamant trebuie să plătească reclamantului ca o satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 22 500 de franci francezi în ceea ce privește prejudiciile morale, și că dobânzile ar trebui să fie plătite pe orice sumă nejustificată, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere întregime, la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, având în vedere că dobânzile ar putea proveni de la expirarea termenului până la plata integrală a fost pusă la dispoziția reclamantului; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 16 noiembrie 1994 și 11 iunie 1998, având în vedere obligația Franței în temeiul articolului 32 alineatul (4) din Convenția de a respecta acestea; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților interesate direct și a reamintit că au fost luate măsuri pentru a evita încălcări similare cu cele constatate în acest caz, prin, în primul rând, în ceea ce privește durata detenției penale,

adoptarea Legii nr. 2000-516 din 15 iunie 2000 consolidarea protecției presunției de nevinovăție și a drepturilor victimelor, care a intrat în vigoare la 16 iunie 2000 și a fost finalizată prin legile din 4 martie 2002 și 9 septembrie 2002 (a se vedea Rezoluția ResDH(2003)50 în cazul Muller împotriva Franței) și în al doilea rând, Legea din 10 iulie 1991 privind secretul corespondenței transmise prin telecomunicații care a conferit o bază juridică privind apariția telefonică (a se vedea Rezoluția DH(92)40 în cazul Huvig împotriva Franței); întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că, la 11 august 1998, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma totală de 22 500 de franci francezi ca o simple satisfacție, Declarații, după ce a luat act de măsurile luate de Guvernul Franței, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenția în acest caz; Autorizează publicarea raportului adoptat de Comisie în acest caz.

Resolution ResDH(2003)57 Human Rights Application No. 18847/91 J-P.D.V. against France (Adopted by the Committee of Ministers on 24 April 2003 at the 834th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of former Article 32 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the report drawn up on 18 May 1994 by the European Commission of Human Rights in accordance with former Article 31 of the Convention relating to the application lodged on 19 June 1991 by a French national, Mr J-P.

D.V., against France; Whereas on 12 July 1994 the Commission transmitted the said report to the Committee of Ministers and whereas the period of three months provided for in former Article 32, paragraph 1, of the Convention has elapsed without the case having been brought before the European Court of Human Rights in pursuance of former Article 48 of the Convention; Whereas in his application, as declared admissible by the Commission on 31 March 1993, the applicant complained that the length of his detention on remand had been excessive and that the police had intercepted and recorded his telephone conversations; Whereas in its report the Commission expressed, unanimously, the opinion that there had been violations of Article 5, paragraph 3, of the Convention and of Article 8, of the Convention; Whereas at the 520th meeting of the Ministers’ Deputies, the Committee of Ministers, having voted in accordance with the provisions of former Article 32, paragraph 1, of the Convention, and agreed with the opinion expressed by the Commission, held, by a decision adopted on 16 November 1994, that there had been in this case a violation of Article 5, paragraph 3, of the Convention and of Article 8, of the Convention; Whereas the Committee of Ministers examined the proposals made by the Commission when transmitting its report as regards just satisfaction to be awarded to the applicant,

proposals supplemented by a letter of the President of the Commission dated 18 April 1995; Whereas at the 633rd meeting of the Deputies, the Committee of Ministers, agreeing with the Commission’s proposals, held by a decision adopted on 11 June 1998, in accordance with former Article 32, paragraph 2, of the Convention, that the government of the respondent state was to pay the applicant as just satisfaction, within three months, 22 500 French francs in respect of non-pecuniary damage, and that interest should be payable on any unpaid sum, calculated on the basis of each full elapsed month of delay at the statutory rate applicable on the date of this decision, it being understood that the interest would accrue from the expiry of the time-limit until full payment was placed at the disposal of the applicant; Whereas the Committee of Ministers invited the government of the respondent state to inform it of the measures taken following its decisions of 16 November 1994 and 11 June 1998, having regard to France’s obligation under former Article 32, paragraph 4, of the Convention to abide by them; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers,

the government of the respondent state has indicated that the Court’s judgment was transmitted to the authorities directly concerned and recalled that measures had been taken to avoid further similar violations to those found in the present case, through, first, in respect of the length of the detention on remand, the adoption of Law No. 2000-516 of 15 June 2000 strengthening the protection of the presumption of innocence and the rights of victims, which entered into force on 16 June 2000 and was completed by the laws of 4 March 2002 and 9 September 2002 (see Resolution ResDH(2003)50 in the case of Muller against France) and second, the Act of 10 July 1991 concerning the secrecy of correspondence transmitted through telecommunications which has conferred a legal basis on telephone-tapping (see Resolution DH(92)40 in the case of Huvig against France); Whereas the Committee of Ministers satisfied itself that on 11 August 1998, within the time-limit set, the government of the respondent state paid the applicant the total sum of 22 500 French francs as just satisfaction, Declares, after having taken note of the measures taken by the Government of France, that it has exercised its functions under former Article 32 of the Convention in this case; Authorises the publication of the report adopted by the Commission in this case.