J-P.D.V. CONTRE LA FRANCE

Rezoluția ResDH(2003)57

Drepturile Omului

Cererea nr. 18847/91

J-P.D.V. contra Franței

(adoptată de Comitetul Miniștrilor la 24 aprilie 2003,

la cea de-a 834-a reuniune a Delegaților Miniștrilor)

Comitetul Miniștrilor, în temeiul fostului art. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția"),

Având în vedere raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului întocmit la 18 mai 1994 conform fostului art. 31 din Convenție cu privire la cererea introdusă la 19 iunie 1991 de un resortisant francez, dl J-P. D.V., contra Franței;

Întrucât Comisia a transmis acest raport Comitetului Miniștrilor la 12 iulie 1994, iar termenul de trei luni prevăzut la fostul art. 32 paragraful 1 din Convenție s-a scurs fără ca afacerea să fi fost deferită Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea fostului art. 48 din Convenție;

Întrucât în cererea sa, astfel cum a fost declarată admisibilă de Comisie la 31 martie 1993, reclamantul s-a plâns de durata excesivă a detenției sale provizorii și de interceptarea și înregistrarea comunicațiilor sale telefonice de către poliție;

Întrucât în raportul său, Comisia a exprimat opinia, în unanimitate, că a existat o încălcare a art. 5 paragraful 3 din Convenție și a art. 8 din Convenție;

Întrucât la cea de-a 520-a reuniune a Delegaților Miniștrilor, Comitetul Miniștrilor, după ce a procedat la vot conform dispozițiilor fostului art. 32 paragraful 1 din Convenție și și-a însușit opinia exprimată de Comisie, a stabilit, prin decizia adoptată la 16 noiembrie 1994, că în această cauză a existat o încălcare a art. 5 paragraful 3 din Convenție și a art. 8 din Convenție;

Întrucât Comitetul Miniștrilor a examinat propunerile făcute de Comisie, cu ocazia transmiterii raportului său, privind o satisfacție echitabilă care urma să fie acordată reclamantului, propuneri completate prin scrisoarea Președintelui Comisiei din 18 aprilie 1995;

Întrucât la cea de-a 633-a reuniune a Delegaților, Comitetul Miniștrilor, în acord cu propunerile Comisiei, a stabilit, prin decizia adoptată la 11 iunie 1998, conform fostului art. 32 paragraful 2 din Convenție, că guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului ca satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 22.500 franci francezi pentru prejudiciul moral, și că vor fi plătibile dobânzi pentru orice sumă neachitată, calculate pe baza fiecărei luni de întârziere împlinite la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, înțelegându-se că dobânzile vor curge de la expirarea termenului până în ziua punerii la dispoziție a plății complete;

Întrucât Comitetul Miniștrilor a invitat guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 16 noiembrie 1994 și 11 iunie 1998, având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma acestora conform fostului art. 32 paragraful 4 din Convenție;

Considerând că în cursul examinării acestei cauze de către Comitetul Miniștrilor, guvernul Statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct vizate și a reamintit că au fost adoptate măsuri pentru a evita noi încălcări similare celei constatate în prezenta cauză, cu, pe de o parte, în ceea ce privește durata detenției provizorii, adoptarea Legii nr. 2000-516 din 15 iunie 2000 de consolidare a protecției prezumției de nevinovăție și a drepturilor victimelor, intrată în vigoare la 16 iunie 2000 și completată prin legile din 4 martie 2002 și 9 septembrie 2002 (a se vedea Rezoluția ResDH(2003)50 în cauza Muller contra Franței), iar pe de altă parte, Legea din 10 iulie 1991 privind secretul corespondenței emise prin telecomunicații care a conferit o bază legală interceptărilor telefonice (a se vedea Rezoluția DH(92)40 în cauza Huvig contra Franței);

Întrucât Comitetul Miniștrilor s-a asigurat că guvernul Statului pârât a plătit reclamantului la 11 august 1998, în termenul stabilit, suma totală de 22.500 franci francezi ca satisfacție echitabilă,

Declară, după ce a luat notă de măsurile luate de Guvernul Franței, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul fostului art. 32 din Convenție în prezenta cauză;

Autorizează publicarea raportului adoptat de Comisie în această cauză.

Résolution ResDH(2003)57

Droits de l’Homme

Requête n° 18847/91

J-P.D.V. contre la France

(adoptée par le Comité des Ministres le 24 avril 2003,

lors de la 834e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 32 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu le rapport de la Commission européenne des Droits de l’Homme établi le 18 mai 1994 conformément à l’ancien article 31 de la Convention au sujet de la requête introduite le 19 juin 1991 par un ressortissant français, M. J-P. D.V., contre la France ;

Attendu que la Commission a transmis ledit rapport au Comité des Ministres le 12 juillet 1994 et que le délai de trois mois prévu à l’ancien article 32, paragraphe 1, de la Convention s’est écoulé sans que l’affaire ait été déférée à la Cour européenne des Droits de l’Homme en application de l’ancien article 48 de la Convention ;

Attendu que dans sa requête, telle que déclarée recevable par la Commission le 31 mars 1993, le requérant s’est plaint de la durée excessive de sa détention provisoire et de l’interception et l’enregistrement de ses communications téléphoniques par la police ;

Attendu que dans son rapport, la Commission a exprimé l’avis, à l’unanimité, qu’il y avait eu violation de l’article 5, paragraphe 3, de la Convention et de l’article 8, de la Convention ;

Attendu que lors de la 520e réunion des Délégués des Ministres, le Comité des Ministres, ayant procédé au vote conformément aux dispositions de l’ancien article 32, paragraphe 1, de la Convention et fait sien l’avis exprimé par la Commission, a dit, par décision adoptée le 16 novembre 1994, qu’il y avait eu dans cette affaire violation de l’article 5, paragraphe 3, de la Convention et de l’article 8, de la Convention ;

Attendu que le Comité des Ministres a examiné les propositions faites par la Commission, lors de la transmission de son rapport, au sujet d’une satisfaction équitable à accorder au requérant, propositions complétées par lettre du Président de la Commission en date du 18 avril 1995 ;

Attendu que lors de la 633e réunion des Délégués, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit, par décision adoptée le 11 juin 1998, conformément à l’ancien article 32, paragraphe 2, de la Convention, que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant comme satisfaction équitable, dans les trois mois, 22 500 francs français au titre du préjudice moral, et que des intérêts seraient payables sur toute somme impayée, calculés sur la base de chaque mois de retard révolu au taux légal applicable à la date de la présente décision, étant entendu que les intérêts courront à partir de l’expiration du délai jusqu’au jour de la mise à disposition du paiement complet ;

Attendu que le Comité des Ministres a invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de ses décisions des 16 novembre 1994 et 11 juin 1998, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’ancien article 32, paragraphe 4, de la Convention ;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées et a rappelé que des mesures avaient été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, avec, d’une part, s’agissant de la durée de la détention provisoire, l'adoption de la loi n° 2000-516 du 15 juin 2000 renforçant la protection de la présomption d’innocence et les droits des victimes, entrée en vigueur le 16 juin 2000 et complétée par la loi du 4 mars 2002 et du 9 septembre 2002 (voir la Résolution ResDH(2003)50 dans l'affaire Muller contre la France) et d’autre part, la loi du 10 juillet 1991 relative au secret des correspondances émises par la voie des télécommunications qui a conféré une base légale aux écoutes téléphoniques (voir la Résolution DH(92)40 dans l'affaire Huvig contre la France) ;

Attendu que le Comité des Ministres s’est assuré que le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant le 11 août 1998, dans le délai imparti, la somme totale de 22 500 francs français comme satisfaction équitable,

Déclare, après avoir pris note des mesures prises par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’ancien article 32 de la Convention dans la présente affaire ;

Autorise la publication du rapport adopté par la Commission dans cette affaire.