Morganti împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2003)60 Drepturile Omului Cererea nr. 17831/91 Morganti împotriva Franței (adoptată de Comitetul Miniștrilor la 24 aprilie 2003, la cea de-a 834-a reuniune a Delegaților Miniștrilor) Comitetul Miniștrilor, în temeiul vechiului articol 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția"), Văzând raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului stabilit la 30 noiembrie 1994 în conformitate cu vechiul articol 31 din Convenție privind cererea introdusă la 15 februarie 1990 de un resortisant francez, dl Michel Morganti, împotriva Franței; Având în vedere că Comisia a transmis raportul menționat Comitetului Miniștrilor la 11 ianuarie 1995; Având în vedere că Guvernul francez a sesizat Curtea la 13 aprilie 1995 și că în hotărârea sa din 13 iulie 1995, Curtea a hotărât că nu putea cunoaște fondul cauzei deoarece aceasta nu îi fusese deferită, așa cum cerea vechiul articol 47 din Convenție, în termenul de trei luni prevăzut la vechiul articol 32 paragraful 1 din Convenție; Având în vedere că în cererea sa, astfel cum a fost declarată admisibilă de Comisie la 18 mai 1994, reclamantul s-a plâns de durata excesivă a arestului său preventiv; Având în vedere că în raportul său Comisia a exprimat opinia, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5 paragraful 3 din Convenție;

Având în vedere că la cea de-a 542-a reuniune a Delegaților Miniștrilor, Comitetul Miniștrilor, după ce a procedat la vot în conformitate cu dispozițiile vechiului articol 32 paragraful 1 din Convenție și și-a însușit opinia exprimată de Comisie, a hotărât, prin decizia adoptată la 6 septembrie 1995, că în această cauză a existat o încălcare a articolului 5 paragraful 3 din Convenție; Având în vedere că Comitetul Miniștrilor a examinat propunerile făcute de Comisie, cu ocazia transmiterii raportului său, privind o satisfacție echitabilă care să fie acordată reclamantului, propuneri completate prin scrisoarea Președintelui Comisiei din 23 septembrie 1997; Având în vedere că la cea de-a 633-a reuniune a Delegaților, Comitetul Miniștrilor, în acord cu propunerile Comisiei, a hotărât, prin decizia adoptată la 11 iunie 1998, în conformitate cu vechiul articol 32 paragraful 2 din Convenție, că guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului ca satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 40 000 de franci francezi cu titlu de prejudiciu moral și 10 000 de franci francezi cu titlu de cheltuieli de judecată, adică o sumă totală de 50 000 de franci francezi și că dobânzi vor fi plătite asupra oricărei sume neplătite, calculate pe baza fiecărei luni complete de întârziere la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii,

înțelegându-se că dobânzile vor curge de la expirarea termenului până în ziua punerii la dispoziție a plății complete; Având în vedere că Comitetul Miniștrilor a invitat guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 6 septembrie 1995 și 11 iunie 1998, având în vedere obligația pe care Franța o are de a se conforma acestora conform vechiului articol 32 paragraful 4 din Convenție; Având în vedere că la examinarea acestei cauze de către Comitetul Miniștrilor, guvernul Statului pârât a indicat că hotărârea Curții fusese transmisă autorităților direct interesate și a reamintit că au fost adoptate măsuri pentru a evita noi încălcări similare celei constatate în prezenta cauză, prin adoptarea legii nr. 2000-516 din 15 iunie 2000 de consolidare a protecției prezumției de nevinovăție și a drepturilor victimelor, intrată în vigoare la 16 iunie 2000 și completată prin legile din 4 martie 2002 și 9 septembrie 2002 (a se vedea Rezoluția ResDH(2003)50 în cauza Muller împotriva Franței); Având în vedere că Comitetul Miniștrilor s-a asigurat că guvernul Statului pârât plătise reclamantului la 20 august 1998, în termenul stabilit, suma totală de 50 000 de franci francezi ca satisfacție echitabilă, Declară, după ce a luat notă de măsurile luate de Guvernul Franței,

că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul vechiului articol 32 din Convenție în prezenta cauză; Autorizează publicarea raportului adoptat de Comisie în această cauză.

Résolution ResDH(2003)60 Droits de l’Homme Requête n° 17831/91 Morganti contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 24 avril 2003, lors de la 834e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 32 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»), Vu le rapport de la Commission européenne des Droits de l’Homme établi le 30 novembre 1994 conformément à l’ancien article 31 de la Convention au sujet de la requête introduite le 15 février 1990 par un ressortissant français, M. Michel Morganti, contre la France ; Attendu que la Commission a transmis ledit rapport au Comité des Ministres le 11 janvier 1995 ; Attendu que le Gouvernement français a saisi la Cour le 13 avril 1995 et que dans son arrêt du 13 juillet 1995, la Cour a dit qu’elle ne pouvait connaître du fond de l’affaire du fait que cette dernière n’avait pas été déférée devant elle, ainsi que l’exigeait l’ancien article 47 de la Convention, dans le délai de trois mois prévu à l’ancien article 32, paragraphe 1, de la Convention ; Attendu que dans sa requête, telle que déclarée recevable par la Commission le 18 mai 1994, le requérant s’est plaint de la durée excessive de sa détention provisoire ; Attendu que dans son rapport, la Commission a exprimé l’avis, à l’unanimité,

qu’il y avait eu violation de l’article 5, paragraphe 3, de la Convention ; Attendu que lors de la 542e réunion des Délégués des Ministres, le Comité des Ministres, ayant procédé au vote conformément aux dispositions de l’ancien article 32, paragraphe 1, de la Convention et fait sien l’avis exprimé par la Commission, a dit, par décision adoptée le 6 septembre 1995, qu’il y avait eu dans cette affaire violation de l’article 5, paragraphe 3, de la Convention ; Attendu que le Comité des Ministres a examiné les propositions faites par la Commission, lors de la transmission de son rapport, au sujet d’une satisfaction équitable à accorder au requérant, propositions complétées par lettre du Président de la Commission en date du 23 septembre 1997 ; Attendu que lors de la 633e réunion des Délégués, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit, par décision adoptée le 11 juin 1998, conformément à l’ancien article 32, paragraphe 2, de la Convention, que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant comme satisfaction équitable, dans les trois mois, 40 000 francs français au titre du préjudice moral et 10 000 francs français au titre des frais et dépens, soit la somme totale de 50 000 francs français et que des intérêts seraient payables sur toute somme impayée,

calculés sur la base de chaque mois de retard révolu au taux légal applicable à la date de la présente décision, étant entendu que les intérêts courront à partir de l’expiration du délai jusqu’au jour de la mise à disposition du paiement complet ; Attendu que le Comité des Ministres a invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de ses décisions des 6 septembre 1995 et 11 juin 1998, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’ancien article 32, paragraphe 4, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées et a rappelé que des mesures avaient été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, par l'adoption de la loi n° 2000-516 du 15 juin 2000 renforçant la protection de la présomption d’innocence et les droits des victimes, entrée en vigueur le 16 juin 2000 et complétée par les lois du 4 mars 2002 et du 9 septembre 2002 (voir la Résolution ResDH(2003)50 dans l'affaire Muller contre la France) ; Attendu que le Comité des Ministres s’est assuré que le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant le 20 août 1998, dans le délai imparti,

la somme totale de 50 000 francs français comme satisfaction équitable, Déclare, après avoir pris note des mesures prises par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’ancien article 32 de la Convention dans la présente affaire ; Autorise la publication du rapport adopté par la Commission dans cette affaire.