I.A. împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2003)56 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1998 în cauza I.A. împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 aprilie 2003, în cadrul celei de-a 834-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul vechiului articol 54 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "RPI"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 23 septembrie 1998 în cauza I.A. și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor; Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 28215/95) adresată Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 29 martie 1993 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către domnul.

I.A., resortisant francez, și că Comisia a declarat admisibile obiecțiunile privind durata excesivă a detenției sale provizorii și a procedurii penale îndreptate împotriva sa; reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către guvernul francez la 26 decembrie 1997; având în vedere că, în hotărârea sa din 23 septembrie 1998, Curtea în unanimitate: - a spus că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție; - a spus că nu a fost nici o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească părții reclamante, în termen de trei luni, 25 000 de franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că această sumă ar trebui să majoreze un interes simplu de 3,36% laan de la expirarea termenului respectiv și până la restanță; - a respins pretențiile părții reclamante în materie de satisfacție echitabilă pentru surplus; Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11, normele care se aplică prin decizia Comitetului de Miniștri în cazurile care intră sub incidența fostului articol 54; După ce a invitat guvernul statului pârât să informeze cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii din 23 septembrie 1998,

având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma în conformitate cu art. 53 anterior din Convenție; Având în vedere că, la examinarea acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul de stat pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct în cauză și a reamintit că măsurile au fost adoptate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză, prin adoptarea Legii nr. 2000-356/2000 din 15 iunie 2000 de întărire a protecției prezumției de nevinovăție și a drepturilor victimelor, intrată în vigoare la 16 iunie 2000 și completată de legile din 4 martie 2002 și 9 septembrie 2002 (a se vedea Rezoluția ResDH(2003)50 în cauza Muller/Franța) ; În ceea ce privește durata procedurii penale, pentru a se conforma hotărârii Curții, nici o altă măsură nu a fost pronunțată în speță; În cazul în care, la data de 16 martie 1999, guvernul statului pârât a plătit părții reclamante suma prevăzută în hotărârea din 23 septembrie 1998, iar dobânda de întârziere datorată, adică 191,01 franci francezi, fusese plătită la 7 iulie 1999, Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Franței, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 54 din Convenția din 19 decembrie 2003.

Résolution ResDH(2003)56 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 23 septembre 1998 dans l’affaire I.A. contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 24 avril 2003, lors de la 834e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 54 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 23 septembre 1998 dans l’affaire I.A.

et transmis à la même date au Comité des Ministres ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 28213/95) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 29 mars 1993 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. I.A., ressortissant français, et que la Commission a déclaré recevables les griefs concernant la durée excessive de sa détention provisoire et de la procédure pénale dirigée contre lui ; Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par le Gouvernement français le 26 décembre 1997 ; Considérant que dans son arrêt du 23 septembre 1998 la Cour à l’unanimité : - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 5, paragraphe 3, de la Convention ; - a dit qu’il n’y avait pas eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois, 25 000 francs français au titre des frais et dépens et que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 3,36% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention telle qu’amendée par le Protocole n° 11,

règles qui s‘appliquent par décision du Comité des Ministres aux affaires relevant de l’ancien article 54 ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 23 septembre 1998, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’ancien article 53 de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées et a rappelé que des mesures avaient été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, par l'adoption de la loi n° 2000-516 du 15 juin 2000 renforçant la protection de la présomption d’innocence et les droits des victimes, entrée en vigueur le 16 juin 2000 et complétée par les lois du 4 mars 2002 et du 9 septembre 2002 (voir la Résolution ResDH(2003)50 dans l'affaire Muller contre la France) ; Considérant qu’aucune autre mesure n’était exigée en l’espèce, s’agissant de la durée de la procédure pénale, afin de se conformer à l’arrêt de la Cour ; S’étant assuré que le 16 mars 1999, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante la somme prévue dans l’arrêt du 23 septembre 1998, et que les intérêts de retard dus, soit 191,01 francs français,

avaient été versés le 7 juillet 1999, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’ancien article 54 de la Convention dans la présente affaire.