Lanza împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2003)59 Cererea privind drepturile omului nr. 21911/93 Lanza împotriva Franței (aprobată de Comitetul de Miniștri la 24 aprilie 2003 la cea de-a 834-a reuniune a Deputaților miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), având în vedere raportul elaborat la 15 mai 1996 de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 31 din Convenția privind cererea depusă la 14 mai 1992 de un național francez, dl Stéphane Lanza, împotriva Franței; întrucât, la 18 iunie 1996, Comisia a transmis raportul respectiv Comitetului miniștrilor și întrucât perioada de trei luni prevăzută la art. 32 alin. (1) din Convenție s-a încheiat fără să fi fost introdus în fața Curții Europene a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 48 din Convenție; întrucât, în cererea sa, după cum a fost declarat admisibil de Comisie la 29 noiembrie 1995, reclamantul s-a plâns de durata excesivă a detenției sale în reținere; întrucât, în raportul său, Comisia a exprimat, în unanimitate, avizul că a existat o încălcare a art. 5, alin. (3) din Convenție; întrucât la a 582-a ședință a Deputaților Miniștri, Comitetul de Miniștri, care a votat în conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. (1) din Convenție, și a fost de acord cu avizul exprimat de Comisie,

ținut printr-o decizie adoptată la 28 ianuarie 1997, potrivit căreia în acest caz a existat o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 16 decembrie 1997; întrucât, în cadrul celei de-a 633-a ședințe a Deputaților, Comitetul de Miniștri, de acord cu propunerile Comisiei, adoptate la 11 iunie 1998, în conformitate cu art. 32 alin. (2) din Convenție, că guvernul statului reclamant trebuie să plătească reclamantului ca o satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 44 000 de franci francezi în ceea ce privește prejudiciile morale și 6 000 de franci francezi în ceea ce privește costurile și cheltuielile, adică o sumă totală de 50 000 de franci francezi, și că dobânzile ar trebui să fie plătite pentru orice sumă nerambursată, calculată pe baza fiecărei luni întregi de întârziere, la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, se înțelege că dobânzile ar fi obținute de la expirarea termenului până la plata integrală a reclamantului; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 28 ianuarie 1997 și 11 iunie 1998,

având în vedere obligația Franței în temeiul articolului 32 alineatul (4) din Convenția de a respecta acestea; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților în cauză și a reamintit că au fost luate măsuri pentru a evita încă o încălcare similară cu cea constatată în acest caz, prin adoptarea Legii nr. 2000-516 din 15 iunie 2000 consolidarea protecției presunției de nevinovăție și a drepturilor victimelor, care a intrat în vigoare la 16 iunie 2000 și a fost finalizată de legile din 4 martie 2002 și 9 septembrie 2002 (a se vedea Rezoluția ResDH(2003)50 în cazul Muller împotriva Franței); întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că, la 24 septembrie 1998, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma totală de 50 000 de franci francezi ca o satisfacție, în termen de o lună de la termenul stabilit și, prin urmare, nu s-a dobândit niciun dobânzi nejustificate în conformitate cu decizia menționată mai sus a Comitetului de miniștri privind modalitățile de plată a dobânzilor nejustificate cu satisfacție, Declară, după luarea în considerare a măsurilor luate de Guvernul Franței, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenția în acest caz; Autorizează publicarea raportului adoptat de Comisie în acest caz.

Resolution ResDH(2003)59 Human Rights Application No. 21911/93 Lanza against France (Adopted by the Committee of Ministers on 24 April 2003 at the 834th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of former Article 32 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the report drawn up on 15 May 1996 by the European Commission of Human Rights in accordance with former Article 31 of the Convention relating to the application lodged on 14 May 1992 by a French national, Mr Stéphane Lanza, against France; Whereas on 18 June 1996 the Commission transmitted the said report to the Committee of Ministers and whereas the period of three months provided for in former Article 32, paragraph 1, of the Convention has elapsed without the case having been brought before the European Court of Human Rights in pursuance of former Article 48 of the Convention; Whereas in his application, as declared admissible by the Commission on 29 November 1995, the applicant complained of the excessive length of his detention on remand; Whereas in its report the Commission expressed, unanimously, the opinion that there had been a violation of Article 5, paragraph 3, of the Convention; Whereas at the 582nd meeting of the Ministers’ Deputies, the Committee of Ministers,

having voted in accordance with the provisions of former Article 32, paragraph 1, of the Convention, and agreed with the opinion expressed by the Commission, held, by a decision adopted on 28 January 1997, that there had been in this case a violation of Article 5, paragraph 3, of the Convention; Whereas the Committee of Ministers examined the proposals made by the Commission when transmitting its report as regards just satisfaction to be awarded to the applicant, proposals supplemented by a letter of the President of the Commission dated 16 December 1997; Whereas at the 633rd meeting of the Deputies, the Committee of Ministers, agreeing with the Commission’s proposals, held by a decision adopted on 11 June 1998, in accordance with former Article 32, paragraph 2, of the Convention, that the government of the respondent state was to pay the applicant as just satisfaction, within three months, 44 000 French francs in respect of non-pecuniary damage and 6 000 French francs in respect of costs and expenses, namely a total sum of 50 000 French francs, and that interest should be payable on any unpaid sum, calculated on the basis of each full elapsed month of delay at the statutory rate applicable on the date of this decision, it being understood that the interest would accrue from the expiry of the time-limit until full payment was placed at the disposal of the applicant;

Whereas the Committee of Ministers invited the government of the respondent state to inform it of the measures taken following its decisions of 28 January 1997 and 11 June 1998, having regard to France’s obligation under former Article 32, paragraph 4, of the Convention to abide by them; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state has indicated that the Court’s judgment was transmitted to the authorities directly concerned and recalled that measures had been taken to avoid further similar violation to that found in the present case, through the adoption of Law No. 2000-516 of 15 June 2000 strengthening the protection of the presumption of innocence and the rights of victims, which entered into force on 16 June 2000 and was completed by the laws of 4 March 2002 and 9 September 2002 (see Resolution ResDH(2003)50 in the case of Muller against France); Whereas the Committee of Ministers satisfied itself that on 24 September 1998, the government of the respondent state paid the applicant the total sum of 50 000 French francs as just satisfaction, within one month of the time-limit set, and thus no default interest was due in accordance with the above-mentioned decision of the Committee of Ministers concerning the modalities of default interest payment on just satisfaction, Declares,

after having taken note of the measures taken by the Government of France, that it has exercised its functions under former Article 32 of the Convention in this case; Authorises the publication of the report adopted by the Commission in this case.