A.V. contre l'ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
A.V. contre l'ITALIE (CtEDO, 2003)
A DOUA DECIZIE PARTALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 51703/99 prezentate de A.V. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 februarie 1998, având în vedere decizia din 26 octombrie 1999 de a invita guvernul pârât să își prezinte observațiile cu privire la zz/ll/aaaa, în temeiul articolului 6 alineatul (1) (durata procedurii), având în vedere decizia din 5 martie 2002 de a invita guvernul pârât să își prezinte observațiile cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolului 8 din Convenție, 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție și 3 la Protocolul nr. 3 Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul A. V., este un resortisant italian, născut în 1922 și rezident la Ponte Buggianese (Pistonia). Este reprezentat în fața Curții de către domnul S. Bonelli, avocat la Pescia (Pistia). Circumstanțele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o hotărâre din 14 mai 1987, al cărei text a fost depus la grefă la 21 mai 1987, Tribunalul din Pistoia a declarat falimentul societății reclamantului. La 8 august 1987, lichidatorul și un expert au efectuat o verificare a bunurilor reclamantului. La 19 octombrie 1987, verificarea stării creanțelor a avut loc. La 20 ianuarie 1988, judecătorul delegat (în calitate de judecător La 12 și 15 februarie 1988, judecătorul a autorizat plata lichidatorului pentru cheltuielile legate de procedura și vânzarea mașinii reclamantului. Această vânzare a avut loc la 24 februarie 1988. La 11 aprilie 1988, judecătorul l-a autorizat pe lichidar să plătească anumite taxe legate de procedura de faliment. La o dată nespecificată societățile E., M. T., C. E., S. L. și T. V. și M. F. B. deoarece a opus falimentului statului pasiv, la 5, 12 și 19 mai 1988, președintele Tribunalului din Pistoia a decis să resimtă aceste societăți în statul pasiv al falimentului. La 14 iulie 1988, instanța a autorizat reînnoirea de către lichidatorul contractului de închiriere privind proprietatea societății reclamantului. La 17 august și 17 septembrie 1988, judecătorul a autorizat plata de către lichidatorul de cheltuieli a cheltuielilor legate de procedură și plata unei asigurări referitoare la proprietatea societății reclamantului. La 26 septembrie 1988, judecătorul a autorizat plata unui avans în favoarea unui institut de credit, creditor ipotecar în procedura de faliment. La 12 octombrie și 19 noiembrie 1988, instanța l-a autorizat pe lichidar să plătească anumite taxe pentru procedura de faliment și, respectiv, să introducă o acțiune revocatorie împotriva unei creanțe a domnului F. T. Întrucât societatea M. P. S. a opus unei date care nu era precizată în statul pasiv al falimentului, la 1 decembrie 1988, președintele Tribunalului a decis să admită această societate în statul pasiv al falimentului. La 27 decembrie 1988, judecătorul a respins cererea prezentată de reclamant pentru a obține o subside. La 2 iunie și 28 august 1989, instanța l-a autorizat pe lichidar să plătească anumite taxe legate de procedura de faliment și, respectiv, o asigurare privind proprietatea societății reclamantului. La 12 decembrie 1989, instanța l-a autorizat pe lichidar să reînnoiască contractul de închiriere referitor la proprietatea societății reclamantului și, la 16 decembrie 1989, La 3 martie 1990 și la 9 aprilie și 20 iulie 1990, judecătorul l-a autorizat pe lichidar să intervină într-o procedură de executare referitoare la vânzarea la licitație a proprietății societății reclamantului și, respectiv, la plata anumitor taxe referitoare la procedura de faliment. Între timp, la 23 iunie și 5 iulie 1990, judecătorul a autorizat plata de către lichidatorul de cheltuieli a cheltuielilor legate de procedură. La 20 august 1990, judecătorul l-a autorizat pe lichidar să plătească o asigurare referitoare la proprietatea societății reclamantului și i-a cerut lichidatorului să furnizeze informații cu privire la licitația clădirii respective. La 26 septembrie 1990, lichidatorul a indicat judecătorului că o nouă vânzare prin licitație a acestei clădiri ar fi stabilită în termen scurt. La 10 februarie și 12 mai 1991, judecătorul a autorizat plata lichidatorului pentru cheltuielile legate de procedură și reînnoirea contractului de închiriere pentru proprietatea societății reclamantului. La 16 septembrie 1991, reclamantul a prezentat o cerere de concordat de faliment, care a fost respinsă la 25 octombrie 1991. Între timp, la 24 septembrie 1991, judecătorul a autorizat lichidatorului să plătească o asigurare referitoare la proprietatea societății reclamantului. La 27 septembrie 1991, proprietatea societății reclamantului a fost vândută la licitație societății S. La 17 ianuarie și 8 februarie 1992 și la 10 martie 1993, judecătorul a autorizat plata lichidatorului pentru cheltuieli legate de procedură. La 24 septembrie 1993, judecătorul a ordonat depunerea planului de distribuție a activelor între creditori. Acest plan a fost declarat executoriu la 14 octombrie 1993. La 3 noiembrie 1993, judecătorul l-a autorizat pe lichidar să renunțe la anumite creanțe inexigibile. La 18 martie 1994, judecătorul a autorizat plata lichidatorului pentru cheltuieli legate de procedură. La 20 octombrie 1994, judecătorul l-a autorizat pe lichidar să plătească anumite taxe legate de procedura de faliment și, la 24 martie 1995, a autorizat achitarea societății S. pentru a obține restituirea anumitor bunuri mobile aflate în proprietatea societății reclamantului. ședința a fost stabilită la 25 iunie 1997 și această procedură s-a încheiat cu un acord la termen din 13 decembrie 1997. Între timp, la 25 mai 1995, societatea S. a atribuit lichidația pentru a obține plata anumitor despăgubiri pe care chiriașul proprietății societății reclamantului le-a solicitat societății S. O audiere a fost stabilită la 26 octombrie 1995 și apoi amânată la 23 ianuarie 1997. La acea dată, cauza a fost retrimisă la 29 ianuarie 1998. Această procedură s-a încheiat cu o hotărâre depusă la 22 iulie 1998. Între timp, la o dată nespecificată, institutul bancar I. C. F. T. a atribuit lichidația în scopul de a obține banii obținuți din vânzarea proprietății societății reclamantului. La data de 26 noiembrie 1996, a fost numit un expert. La data de 17 aprilie 1997, acesta din urmă a depus un raport și, în aceeași zi, judecătorul a fixat sonda de pledoarii la o dată nespecificată. La 6 mai 1996, lichidatorul a prezentat un raport, indicând faptul că procedura de faliment stagna din cauza faptului că bunurile mobile aflate în proprietatea societății reclamantului nu fuseseră încă achiziționate în activele falimentului. În plus, lichidatorul a prezentat o actualizare a acțiunii asupra societății S. și acțiunile introduse de aceasta din urmă și de institutul bancar I. La 9 septembrie 1996, judecătorul a autorizat plata lichidatorului pentru cheltuieli legate de procedură. La 5 noiembrie 1996 și la 29 aprilie 1997, lichidatorul a prezentat două rapoarte în care și-a reluat observațiile din 6 mai 1996. La 6 octombrie 1997, judecătorul a autorizat plata lichidatorului pentru cheltuieli legate de procedură. La 21 ianuarie 1999, judecătorul delegat a ordonat lichidatorului depunerea raportului de gestiune și a stabilit în acest scop la ședința din 23 februarie 1999. În acea zi, reclamantul a depus memorii și s-a opus raportului de gestiune. Prin urmare, judecătorul a suspendat aprobarea raportului și a fixat o audiere la 17 martie 1999 cu privire la fondul opoziției. La acea dată, reclamantul a depus documente, lichidatorul și-a prezentat observațiile și judecătorul a fixat la reședința la 20 octombrie 1999. În acea zi, cauza a fost amânată la 4 decembrie 1999, data la care judecătorul a fixat interdicțiile la 25 ianuarie 2000. Prin hotărârea din 3 aprilie 2000, notificată reclamantului la 26 februarie 2001, tribunalul a respins opoziția acestuia din urmă. La 27 martie 2001, reclamantul sesizează instanța de apel din Florența. Dispozițiile relevante ale legii falimentului se citesc astfel: art. 48 Corespondența adresată celui aflat în pragul falimentului trebuie să fie predată lichidatorului care are dreptul să o păstreze pe cea referitoare la interesele patrimoniale. Aproapele poate lua cunoștință de corespondență. Sindicatul trebuie să păstreze secretul asupra conținutului corespondenței care nu se referă la aceste interese. art. 49 Aproapele nu poate părăsi locul de reședință fără permisiunea judecătorului comisar și trebuie să se prezinte judecătorului în cauză, lichidatorului sau comitetului creditorilor ori de câte ori este convocat, cu excepția cazurilor în care, din cauza unui obstacol legitim, judecătorul are dreptul de a fi citat prin intermediul unui reprezentant. Judecătorul poate cere poliției să-l aducă pe cel ratat dacă acesta din urmă nu se supune detenției. La art. 2 din decretul președintelui Republicii nr. 223 din 20 martie 1967, modificat de Legea nr. 15 din 16 ianuarie 1992 prevede, în principal, suspendarea exercitării drepturilor electorale ale celui care nu a dat faliment pe durata procedurii de faliment și, în orice caz, pentru o perioadă de cel mult cinci ani de la declarația de faliment. GRIES 1. Invocând art. 6 alin. (1) și (8) din Convenție și 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii de faliment și de faptul că aceasta din urmă și-a încălcat dreptul la respectarea corespondenței și dreptul de a-și alege liber reședința pe teritoriul statului membru respectiv. 2. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge, de asemenea, că durata acestei proceduri a adus atingere dreptului său de eligibilitate. INvocând art. 6 alin. (1) și (8) din Convenție și 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii de faliment și de faptul că aceasta din urmă și-ar fi încălcat dreptul la respectarea corespondenței și dreptul de a-și alege în mod liber reședința pe teritoriul statului . Aceste articole sunt prezentate după cum urmează art. 6 Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea... corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile de la. art. 2 din Protocolul nr Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber și să își aleagă liber reședința. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, menținerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților d Drepturile recunoscute la alineatul (1) pot, de asemenea, în anumite zone, să facă obiectul unor restricții care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. În ceea ce privește Ö Õ art. 6 Õ 1, guvernul arată că reclamantul nu a solicitat niciodată încheierea procedurii. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu răspunde la cerința termenului rezonabil, prevăzută la art. 6 alin. (1) din Convenție, în ceea ce privește ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... și, prin urmare, protecția drepturilor de proprietate intelectuală. Prin urmare, ar fi justificată și nu ar depăși marja de apreciere prevăzută la art. 8 alineatul (2) din convenție. Reclamantul observă că durata procedurii de faliment a condus la încălcarea dreptului său la respectarea corespondenței. În ceea ce privește limitarea dreptului de a-și alege în mod liber reședința pe teritoriul statului membru, guvernul observă că această limitare este legitimă în măsura în care urmărește să protejeze creditorii celui care nu are dreptul să își aleagă reședința. Reclamantul susține că durata procedurii de faliment a condus la încălcarea dreptului său la liberă circulație pe teritoriul statului membru. Curtea arată că reclamantul a ridicat ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Curtea, după examinarea argumentelor părților, consideră că această parte a cererii ridică întrebări complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge, de asemenea, că durata procedurii de faliment a adus atingere dreptului său de eligibilitate; acest articol este astfel formulat art. 3 din Protocolul nr. Înalții P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere la scrutin secret, în c o n d i ț ii care asigură libera exprimare a p o zi ț ii poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Guvernul constată că limitarea dreptului de eligibilitate al reclamantului nu poate depăși în mod legal cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului Reclamantul a recunoscut că, într-adevăr, pierderea drepturilor electorale nu a depășit cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului Curtea amintește că a constatat deja că: pierderea drepturilor electorale nu poate depăși cinci ani de la data deciziei de faliment (Luordo c. Italia (dec.), n 32190/96, 23 mai 2002, nepublicată și Bottaro c. Italia (dec.), n 56298/00, 23 mai 2002, nepublicată). Prin urmare, având în vedere că hotărârea a fost depusă la grefă la 21 mai 1987, reclamantul ar fi trebuit să-și prezinte cauza până la 21 noiembrie 1992 cel târziu, adică la expirarea termenului de șase luni de la ultima zi de privare de drepturile sale electorale. Întrucât cererea a fost formulată la 2 februarie 1998, Curtea consideră că acest motiv trebuie respins pentru depășirea termenului de șase luni în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară admisibile, toate mijloacele de fond rezervate, obiecțiile reclamantului trase din art. 6 alin. (1) și (8) din Convenție și 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Declare T. L. Early J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte