Bassani împotriva Italiei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 47778/99 prezentate de Giovanni BASSANI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 10 aprilie 2003 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto Kūris Zupančič Hedigan Traja judecători Ferrari Bravo, judecător ad hoc, și grefier de secțiune al dlui Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 ianuarie 1997, având în vedere decizia din 4 iulie 2000 prin care se declară cererea admisibilă (griefurile întemeiate pe articolele 6 alineatul (1) și 8 din Convenție și 2 alineatul (1) din Protocolul nr. 4), având în vedere decizia din 7 martie 2002 de a invita guvernul pârât să prezinte observații cu privire la obiecțiunile întemeiate pe art. 3 din Protocolul nr. Având în vedere observațiile prezentate în acest sens de către guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Giovanni Bassani, este un resortisant italian, născut în 1948 și rezident în Montegiorgio (Ascoli Piceno).

Este reprezentat în fața Curții de către domnul S. Benedetti, avocat în Corridonia (Macerata). Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: la 24 iulie 1976, Tribunalul din Fermo (Ascoli Piceno) a pronunțat, în conformitate cu Decretul regal nr 267 din 16 martie 1942, și Legea nr. 1375 din 20 octombrie 1952, falimentul societății constituite de reclamant și de MR B. După verificarea pasivului falimentului ( Verifica dello stato passivo ) în cursul ședințelor din 20 și 28 septembrie 1976, judecătorul comisar (guidice delegato) l-a declarat ) Declarația falimentului, printre altele, conferă lichidatorului dreptul de a lua cunoștință de corespondența celui ratat și de a o păstra pe cea referitoare la interesele patrimoniale; pe de altă parte, cel care nu poate, fără permisiunea judecătorului, să își schimbe reședința.

La 1 ianuarie 1987, lichidatorul a pus la grefa tribunalului justificarea vânzării bunurilor societății în litigiu. Cu toate acestea, procedura de faliment nu a putut fi încheiată deoarece, începând cu 13 octombrie 1981, un litigiu a fost deschis de către sindicat împotriva administrației fiscale a Ascoli Piceno în fața comisiei însărcinate cu soluționarea litigiilor în materie fiscală (Comisia Tributaria Centrală) pentru un presupus credit de TVA al administrației fiscale respective împotriva celui în cauză. Printr-o decizie din 19 noiembrie 1984, comisia respectivă a primit cererea lichidatorului și a respins cererea administrației fiscale. Această ultimă interjeta apelat la comisia centrală de al doilea grad care, printr-o decizie din 24 octombrie 1986, a reformat prima decizie și a confirmat existența acestui credit în favoarea administrației.

La 13 iulie 1993, sindicatul a prezentat o cerere de a se pronunța în mod deliberat cauza, prin decizia din 19 mai 1997, comisia centrală de la Roma a confirmat decizia. În ianuarie 1999, lichidatorul a depus conturile de gestionare. La 18 martie 1999, judecătorul comisar Valida, dar nu a pronunțat încheierea procedurii de faliment; în plus, reclamantul a făcut în 1988 și 1993 două propuneri de încheiere a procedurii de faliment prin plata unei părți din creanțe, precum și a remunerației lichidatorului; cu toate acestea, aceste propuneri au fost respinse de către acesta din urmă și de către judecătorul comisar. La 19 decembrie 2000, judecătorul comisar a pronunțat închiderea procedurii de faliment.

Dreptul intern relevant, în conformitate cu art. 2267 din Codul civil, asociații societăților de persoane, cum ar fi cea a reclamantului, sunt responsabili personal și solidar pentru datoriile sociale. La art. 2 din Decretul președintelui Republicii nr. 223 din 20 martie 1967, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 15 din 16 ianuarie 1992 prevede, în principal, suspendarea exercitării drepturilor electorale ale celui care a suferit un accident pe durata procedurii de faliment și, în orice caz, pentru o perioadă de cel mult cinci ani de la declarația de faliment. Recurentul se plânge că durata procedurii de faliment a implicat pierderea dreptului de vot și a dreptului de eligibilitate, precum și interdicția de a exercita obligații publice.

Curtea consideră că obiecțiunile reclamantului pot fi analizate din unghiul articolului 3 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare. Înalții P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere la scrutin secret, în c o n d i ț ii care asigură exprimarea liberă a p o zi ț ii poporului asupra alegerii corpului legislativ. Guvernul, care În decizia sa din 7 martie 2002, Curtea nu a prezentat observații cu privire la acest aspect. Reclamantul a prezentat observații nu cu privire la eventuala încălcare a articolului 3 din Protocolul nr. 1, ci cu privire la art. 3 din convenție. În ceea ce privește pierderea dreptului de vot și de eligibilitate, Curtea constată că aceasta nu poate depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului.

această cerere fiind depusă la 16 ianuarie 1997, acest motiv trebuie declarat inadmisibil și respins pentru depășirea termenului de șase luni în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. În ceea ce privește interdicția de exercitare a obligațiilor publice, Curtea constată că acest …

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 47778/99 présentée par Giovanni BASSANI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 10 avril 2003 en une chambre composée de MM.

G. Ress , président , I. Cabral Barreto , P. Kūris , B. Zupančič , J. Hedigan , K. Traja , juges , L. Ferrari Bravo, juge ad hoc, et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 16 janvier 1997, Vu la décision du 4 juillet 2000 déclarant la requête recevable (griefs tirés des articles 6 § 1 et 8 de la Convention et 2 § 1 du Protocole n o 4), Vu la décision du 7 mars 2002 d’inviter le gouvernement défendeur à présenter des observations sur les griefs tirés de l’article 3 du Protocole n o 1, Vu les observations soumises à ce sujet par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Giovanni Bassani, est un ressortissant italien, né en 1948 et résidant à à Montegiorgio (Ascoli Piceno).

Il est représenté devant la Cour par M e S. Benedetti, avocat à Corridonia (Macerata). A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 24 juillet 1976, le tribunal de Fermo (Ascoli Piceno) prononça, selon le décret royal n o 267 du 16 mars 1942 et la loi n o 1375 du 20 octobre 1952, la faillite de la société constituée par le requérant et M me R. B. Après avoir vérifié le passif de la faillite ( verifica dello stato passivo ) au cours des audiences des 20 et 28 septembre 1976, le juge commissaire ( giudice delegato ) le déclara « exécutif » à cette dernière date ( esecutività dello stato passivo ). Le prononcé de la faillite, entre autres effets, confère au syndic le droit de prendre connaissance de la correspondance du failli et de conserver celle relative aux intérêts patrimoniaux.

Par ailleurs, le failli ne peut, sans autorisation du juge, changer sa résidence. Le 1 er janvier 1987, le syndic déposa au greffe du tribunal le justificatif de la vente des biens de la société litigieuse. Toutefois, la procédure de faillite ne put être clôturée car dès le 13 octobre 1981 un contentieux avait été ouvert par le syndic contre l’administration fiscale d’Ascoli Piceno devant la commission chargée de résoudre les différends en matière fiscale ( Commissione Tributaria Centrale ) pour un prétendu crédit de TVA de ladite administration à l’encontre du failli. Par une décision du 19 novembre 1984, ladite commission accueillit la demande du syndic et rejeta celle de l’administration fiscale.

Cette dernière interjeta appel devant la commission centrale de second degré qui, par une décision du 24 octobre 1986, réforma la première décision et confirma l’existence dudit crédit en faveur de l’administration. Le syndic fit un recours devant la commission centrale à Rome. Le 13 juillet 1993, le syndic présenta une demande tendant à ce que l’affaire fût mise en délibéré. Par une décision du 19 mai 1997, la commission centrale à Rome confirma la décision. Au courant de janvier 1999, le syndic déposa les comptes de gestion. Le 18 mars 1999, le juge commissaire les valida mais ne prononça pas la clôture de la procédure de faillite. En outre, le requérant fit en 1988 et 1993 deux propositions visant à obtenir la clôture de la procédure de faillite par le paiement d’une partie des créances ainsi que de la rémunération du syndic.

Toutefois, ces propositions furent refusées par ce dernier et le juge commissaire. Le 19 décembre 2000, le juge commissaire prononça la clôture de la procédure de faillite. B. Le droit interne pertinent Selon l’article 2267 du code civil, les associés des sociétés de personnes, telles que celle du requérant, sont responsables personnellement et solidairement pour les dettes sociales. L’article 2 du décret du président de la République n o 223 du 20 mars 1967, modifié par la loi n o 15 du 16 janvier 1992, prévoit essentiellement la suspension de l’exercice des droits électoraux du failli pendant la durée de la procédure de faillite et, en tout cas, pour une période non supérieure à cinq ans à partir de la déclaration de faillite.

EN DROIT Le requérant se plaint de ce que la durée de la procédure de faillite a comporté la perte du droit de vote et du droit d’éligibilité ainsi que l’interdiction d’exercer des charges publiques. La Cour estime que les griefs du requérant peuvent être analysés sous l’angle de l’article 3 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Les Hautes Parties contractantes s’engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif. » Le Gouvernement, estimant que « l’extension de l’objet du litige » opérée par la Cour dans sa décision du 7 mars 2002 est illégitime, n’a pas fourni d’observations sur ce point.

Le requérant a présenté des observations non pas sur la violation éventuelle de l’article 3 du Protocole n o 1, mais sur celle de l’article 3 de la Convention. En ce qui concerne la perte du droit de vote et d’éligibilité, la Cour note que celle-ci ne peut pas excéder cinq ans à partir de la date du jugement déclarant la faillite. Ce dernier ayant été prononcé le 24 juillet 1976, le requérant aurait dû introduire son grief au plus tard le 24 janvier 1982. La présente requête ayant été introduite le 16 janvier 1997, ce grief doit être déclaré irrecevable et rejeté pour dépassement du délai des six mois conformément à l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Quant à l’interdiction d’exercer des charges publiques, la Cour note que ce grief n’ayant pas été étayé, il doit être rejeté en tant que manifestement mal fondé conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare irrecevables les griefs tirés de l’article 3 du Protocole n o 1. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président