Erdogan împotriva Turciei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 47130/99 prezentată de Recep Tayip ERDO Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 martie 1999, având în vedere decizia parțială din 28 noiembrie 2002, având în vedere scrisoarea adresată de reclamant la 24 martie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, Recep Tayyip Erdo La data de fapte, reclamantul era primarul lui Igu, ales din lista Refah Partsi Partisi Particip la Prosperitate mai mare decât la alegerile municipale din 1994. La 16 ianuarie 1998, Curtea Constituțională a pronunțat dizolvarea RP pe motiv că a devenit un centru de activități împotriva laicității. 11 În februarie 1998, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakr l-a acuzat pe reclamant de incitarea poporului la ură și la ostilitate, în sensul articolului 312 alineatul (2) din Codul Penal.

Pe de altă parte, acesta se referea la un discurs ținut de reclamant la 6 februarie 1997, în cadrul unei reuniuni organizate la Siirt de către RP. Prin hotărârea din 21 aprilie 1998, Curtea de Securitate din Diyarbakakr l-a recunoscut pe reclamantul vinovat și l-a condamnat, fără suspendare, la 10 luni de închisoare, precum și la o amendă. La 23 septembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat condamnarea reclamantului.

Acesta a formulat apoi o acțiune în litigiu, care a fost respinsă la 2 octombrie 1998. Cu toate acestea, în ianuarie 2003, condamnarea reclamantului a fost ștearsă din cazierul său judiciar, iar drepturile sale politice au fost restabilite în temeiul articolului 122 din Codul penal, conform căruia, oricine este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, însoțit de o interdicție de exercitare a drepturi civile sau civile, poate solicita ridicarea acestei interdicții la sfârșitul unei perioade de trei ani de la data la care pedeapsa cu închisoarea este impusă. În cererea sa, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, în măsura în care ar fi fost judecat de o instanță independentă și părtinitoare, fără a lua în considerare principiul egalității armelor.

De asemenea, acesta susține că condamnarea sa ar fi dus la încălcarea drepturilor și libertăților sale consacrate în articolele 9 și 10 din convenție. În ceea ce privește aceste plângeri, el susține, de asemenea, că a fost victima unei discriminări contrare articolului 14. În cele din urmă, reclamantul a invocat art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza privării sale de postul de primar, prin urmare, a drepturilor salariale aferente. ÎN DREPT, Curtea constată că, la 24 martie 2003, reprezentantul reclamantului a trimis grefei o scrisoare, ale cărei pasaje relevante se citesc astfel (...)reclamantul meu Recep Tayip Erdoćan nu mai dorește ca cererile [n 47130/99, 25802/02 și 34511/02] menționate să fie examinate mai întâi și tranșate.

; el consideră că este necesar să le retragă în conformitate cu art. 37 din Convenție (...), ca o expresie sinceră a recunoștinței sale față de lupta de dreptate și de drept condusă de națiunea turcă și ținând cont de faptul că, la sfârșitul unei perioade de patru ani marcată de suferințe și dificultăți, el a fost ales deputat (...) apoi prim-ministru și că, pe lângă faptul că a văzut în persoană calitățile de reclamant și de pârât. În aceste condiții și în conformitate cu instrucțiunile pe care ni le-au dat reclamanții noștri, ne rugăm să eliminăm din rolul său cererile care au fost introduse pe numele reclamanților noștri Recep Tayip Erdoćan și al Partidului pentru Justiție și Dezvoltare. În concluzie, Curtea concluzionează că reclamantul (n mai dorește să mențină prezenta cerere, înregistrată la nr. 47130/99, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție.

În plus, Curtea consideră că: nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate de Convenție și de Protocolul nr. 1 … În cele din urmă Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol. Mark V illiger Georg Ress Modululr Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n o 47130/99 présentée par Recep Tayyip ERDOĞAN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 6 mai 2003 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja, juges , et de M. M. V illiger, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 22 mars 1999, Vu la décision partielle du 28 novembre 2002, Vu la lettre adressée par le requérant le 24 mars 2003, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Recep Tayyip Erdoğan, est un ressortissant turc, né en 1954 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M e Faik Ișık, avocat au barreau d’Istanbul.

A l’époque des faits, le requérant était maire d’Istanbul, élu de la liste du Refah Partisi (« Parti de la prospérité » – « RP ») lors des élections municipales de 1994. Le 16 janvier 1998, la Cour constitutionnelle prononça la dissolution du RP au motif qu’il était devenu un centre d’activités contre la laïcité. Le 11 février 1998, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır mit le requérant en accusation pour incitation du peuple à la haine et à l’hostilité, au sens de l’article 312 § 2 du code pénal. A l’appui, il se référait à un discours que le requérant avait tenu le 6 février 1997, lors d’une réunion organisée à Siirt par le RP. Par un arrêt du 21 avril 1998, la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır reconnut le requérant coupable et le condamna, sans sursis, à dix mois d’emprisonnement ainsi qu’à une amende.

Le 23 septembre 1998, la Cour de cassation confirma la condamnation du requérant. Celui-ci forma alors un recours en rectification d’arrêt, lequel fut rejeté le 2 octobre 1998. M. Erdoğan fut ainsi déchu, ipso jure , de son mandat de maire. Cependant, en janvier 2003, la condamnation du requérant fut effacée de son casier judiciaire. Par ailleurs, ses droits politiques furent rétablis en vertu de l’article 122 du code pénal, selon lequel, quiconque condamné à une peine privative de liberté, assortie d’une interdiction de l’exercice des droits civils ou civiques, peut demander la levée de cette interdiction au terme d’une période de trois ans à compter de la date où la peine d’emprisonnement est purgée.

GRIEFS Dans sa requête, le requérant se plaint d’une violation de son droit à un procès équitable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, en ce qu’il aurait été jugé par un tribunal dépendant et partial, sans aucun égard au principe d’égalité des armes. Il fait également grief de ce que sa condamnation aurait emporté violation de ses droits et libertés consacrés par les articles 9 et 10 de la Convention. Quant à ces doléances, il affirme aussi avoir été victime d’une discrimination contraire à l’article 14. Le requérant invoque enfin l’article 1 du Protocole n o 1, du fait de sa privation du poste de maire, donc des droits salariaux y afférents.

EN DROIT La Cour note que le 24 mars 2003, le représentant du requérant a fait parvenir au greffe une lettre, dont les passages pertinents se lisent ainsi : « (...) Mon mandant Recep Tayyip Erdoğan ne souhaite plus que les requêtes [n os 47130/99, 25802/02 et 34511/02] citées en marge soient examinées plus avant et tranchées ; il estime qu’il s’impose de les retirer conformément à l’article 37 de la Convention (...), ce en guise de l’expression sincère de sa gratitude envers le combat de justice et de droit mené par la nation turque et compte tenu de ce que, à l’issue d’une période de quatre ans marquée par d’immenses souffrances et de difficultés, il a été élu député (...) puis Premier ministre, et qu’ainsi, il a vu confondre en sa personne les qualités de requérant et de partie défenderesse.

Dans ces conditions et conformément aux instructions de nos mandants, nous prions [la Cour] de rayer de son rôle les requêtes qui avaient été introduites aux noms de nos mandants Recep Tayyip Erdoğan et du Parti de la Justice et du Développement. » La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir la présente requête, enregistrée sous le numéro 47130/99, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et le Protocole n o 1 n’exige la poursuite de l’examen de la requête en question, au sens de l’article 37 § 1 in fine . Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle.

Mark V illiger Georg Ress Greffier adjoint Président