A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 54479/00 prezentate de Hasan Celle GÜZEL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 10 iunie 2003 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Loucaide Türmen Bîrsan Jungwiert Butkevych Thomassen, judecători și domnii Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 decembrie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Hasan Cel Güzel, este un resortisant turc, născut în 1945 și rezident la Ankara. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Özhan, avocat la Ankara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, un fost ministru și deputat, a fost, la momentul faptelor, președintele Partidului Renașterii (Yeniden Do La 10 martie 1998, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului. Pe baza discursului pronunțat, el îi reproșa că a dorit să instige poporul la ură și la dușmănie pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o religie, infracțiune menționată la art. 312 alineatul (2) din Codul penal. În fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, reprezentanții reclamantului au arătat că clientul lor ținea un discurs politic în calitate de președinte al unui partid politic și acționează în cadrul dreptului său la libertatea de exprimare, așa cum este consacrat în Convenție. Printr-o hotărâre din 23 februarie 1999, Curtea de Securitate a statului l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la un an de închisoare, precum și la o amendă de 860 000 de lire turcești. De când au defilat tancurile în Sincan, un district al capitalei Turciei, Ankara, și eu merg și voi continua să merg până când tancurile se întorc în cazarmă, atâta timp cât Dumnezeu îmi permite. (...) Noi nu iubim aceste tancuri, cumpărate cu impozitul ridicat al poporului, atunci când ei mărșăluiesc printre popor, tunurile îndreptate spre popor (...) Repet ceea ce spun la sfârșitul fiecărei întâlniri și conferințe. În aceste circumstanțe, vom ști să ne suim pe car. Vei veni [cu mine] Știu că nu veți veni. Știu, dar îmi place să vorbesc despre asta. Noi, care avem destul devotament pentru a cumpăra și oferi aceste tancuri armatei noastre, vom avea și curaj, curaj și voință pentru a urca pe aceste tancuri când acestea vor fi folosite în afara misiunii lor (...) Poporul nostru s-ar răzvrăti împotriva armatei sale... ? Ar compromite el o instituție glorioasă considerată casa profetului și dorește să o considere așa până la sfârșit Dar dacă această instituție este în mâinile unor persoane neintenționate, dacă acestea au ajuns să fie putschiste, pretinzând acte fundamentaliste și separatiste, și dacă [cu un astfel de pretext] ele exercită presiuni asupra religiei și credinței poporului, eu voi obiecta cu siguranță. Cu siguranță trebuie să ne opunem. Armata turcească pe care o cunoaștem este o armată glorioasă, căminul profetului. Aceasta este o instituție sacră, respectată și binecuvântată. Nu poate exista nici o presiune și agresiune din partea unei asemenea instituții împotriva convingerilor poporului meu. Dacă unii o fac, aceasta nu se datorează personalității morale (...) a forțelor armate turce, ci activităților și acțiunilor unui anumit număr de persoane din cadrul acestei instituții, indiferent de gradul sau locul lor, acționând în mod incorect, violând constituția și legile. Dar puterea intermediară a partidului mamei patriei (A navatan partizani), prezidat de caporalul Mesut [președintele acestui partid], nu spune că statul există pentru popor. El spune: : ne vom sui pe spinarea poporului cu sprijinul putsiștilor, vom închide școala poporului, vom închide școala coranică a poporului, vom scoate eșarfa poporului, vom face să tacă chemarea la rugăciunea poporului. Suntem împotriva acestei concepții a statului. [Soit blestemat] un astfel de stat. Noi nu vom accepta acest stat (...) Am spus-o timp de sase sapte luni, atunci cand tancurile au defilat pe 4 februarie pentru nu stiu ce noapte a Ierusalimului primarului Sincanului, pentru o seara sarbatorita in fiecare an pe care nimeni nu a observat-o, si eu sunt de acord din toata inima... Bineinteles ca Ierusalimul este cauza noastra. De fapt, aceasta este forța care a mutat unitățile blindate din Etimesgut din cauza sărbătoririi acestei seri care a încălcat Constituția din 1982, toate legile, care au fost încălcate conform art. 146 alin. (1) din Codul penal sancționat prin pedeapsa cu moartea. În timp ce ar fi trebuit s-o urmărească, ei au încercat să-l facă pe bietul primar să putrezească în închisori timp de luni de zile... Fundamentalismul este urmărit ca un vânător, oamenii purtând un cuppe și un sark. În centrul orașului Fatî. Fundamentalismul, care înseamnă trimiterea instituțiilor de la Prin urmare, nu trebuie să le dăm ocazia celor care încearcă să ne numească antidemocrați, cei care încearcă să pună în aplicare un regim de reținere în Algeria, vor să arate ca exemplu Iranul din Khomeyni și să încerce să-l dea jos pe musulman, credincios, musulmanul din Turcia, turcul musulman (...) Ce trebuie să se întâmple? Îți închid școlile, îți închid școlile coranice, îți scot eșarfa fetelor tale studențești de acum înainte, vei avea studente fără eșarfe, altfel nu vor mai putea să studieze, vor exista o generație de fete inculte. Ieri, ei nu au permis să se facă apel la rugăciune la moschee Hac mai vechi de 550 de ani. Eu sunt din Gaziantep, nici chiar lamaidela Franceză nu a făcut acest lucru la Gaziantep, la Kahramanmaraș. Deci, de ce vom fi singurii care vor vorbi despre asta? Cum vom fi singurii dvs interpreți? (...) După ce ați mâncat mantili turci la voi acasă, baklava, börek [păsări turcești] și după aceea? Nu aveți nici o religie? Sau sunteți proveniți din diavoli fără religie? Trebuie să vă întrebați dacă de aceea tăceți în fața acestei opresiuni[.] nu există nici o o opresiune? Atunci de ce, în deplină cunoștință de Constituție, de legi, de popor, de drept, de ce nu vă duceți lupta? (...) Nu puteți merge să vă întindeți în fața școlilor Ham Hatip, în fața școlilor coranice? Nu puteți spune celor care asupresc: Sunteți pe calea greșită, asupriți, Constituția nu vă permite acest lucru, noi suntem stăpânii și judecătorii acestui popor, voi care sunteți voi... Dacă tăceți și tăceți înaintea celor care fură religia, credința acestui popor, cum veți da socoteală mâine înaintea lui Dumnezeu Dacă aveți puțină sensibilitate, dacă aveți puțină onoare, dacă sunteți o ființă umană și nu un animal, ridicați-vă acum, ridicați-vă... Partidul Prosperității este un partid lezat (...) acești oameni nu au fost supuși unei nedreptăți pentru că au comis greșeli sau au fost nevăzuți. Au fost supuși unei nedreptăți pentru că sunt credincioși ca voi, ca noi (...) răspunsuri la întrebările adresate de participanți. Nu vă împrăștiați, nu așteptați să ascultați încă o oră, spuneți celor care se împrăștie și se duc, nici măcar nu așteptați să mai ascultați încă o oră. Vă gândiți la magazinele pe care le veți deschide a doua zi, la femeile care vă așteaptă, putem face jihadul [război sfânt] cu voi? Dar dacă charia, așa cum o înțelegem noi, credincioșii, musulmanii, este Islamul, Coranul, sentințele Coranului, dreptul islamic, bineînțeles, nu vom dori să credem contrariul (...) întrebare Cum putem islamiza acest stat fetiș răspuns răsturnând idolii la 25 februarie 1999, reclamantul a formulat un recurs în casație. La 18 iunie 1999, Marea Adunare Națională a Turciei a modificat art. 143 din Constituție și i-a exclus pe magistrații militari din compoziția cursurilor de siguranță de la statul membru. La 22 iunie 1999 s-au făcut modificări în același sens la Legea privind Curțile de Securitate ale statului. Prin hotărârea din 24 iunie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea în primă instanță. Ea a respins cererea de a ține confidențialitatea în instanță, având în vedere natura pedepsei. La 19 iulie 1999, Curtea de Casație a respins cererea în rejudecare a hotărârii. Prin ordonanța din 16 august 1999, procurorul din Republica Dankara s-a opus executării pedepsei reclamantului până la 16 În decembrie 1999, data la care acesta s-a prezentat la instituție pentru a-și ispăși pedeapsa. Dreptul și practica internă relevante La art. 312 din Codul penal este astfel formulată. Se pedepsește de la șase luni la doi ani de închisoare și de la o amendă grea de șase mii la treizeci de mii de lire turcești, oricine, în mod expres, închiriază sau face un act calificat drept infracțiune prin lege sau motivează populația să nu respecte legea. Se poate face o distincție bazată pe o clasă socială, o rasă, o religie, o sectă sau o regiune pe baza unei distincții bazate pe o clasă socială, o rasă, o sectă sau o regiune. În cazul în care un astfel de stimulent pune în pericol securitatea publică, pedeapsa se majorează cu o parte care poate merge de la o treime la jumătate din pedeapsa de bază. Rănile care afectează infracțiunile definite la alineatul anterior se dublează atunci când acestea au fost comise prin mijloacele enumerate la art. 311 alineatul (2). 2 are și alte consecințe, în special în ceea ce privește exercitarea anumitor activități reglementate de legi speciale; de exemplu, persoanele condamnate în acest fel nu pot înființa sau adera la partidele politice (Legea privind partidele politice nr. 2820, art. 11 alineatul 5). La art. 318 din Codul de procedură penală permite desfășurarea unei audieri publice în cadrul procedurii în fața Curții de Casație numai în cazul în care hotărârea atacată se pronunță asupra unor așa-numite "însărcinări" grave, cum ar fi cele care sunt pedepsite cu pedeapsa capitală sau cu închisoarea de mai mult de 10 ani. Dispozițiile constituționale care reglementează organizarea judiciară sunt astfel formulate art. 138 alineatele (1) și (2) În exercitarea funcțiilor lor, judecătorii sunt independenți; ei pronunță, după convingerea lor fermă, în conformitate cu Constituția, cu legea și cu dreptul. Niciun organism, autoritate, post sau persoană nu poate da ordin sau ordin judecătoresc sau judecătorului în exercitarea puterii lor judiciare, nici nu le poate adresa circulare, nici nu le poate face recomandări sau sugestii. Judecătorii (...) sunt inamovibili și nu pot fi pensionați înainte de vârsta prevăzută de Constituție, cu excepția cazului în care au consimțământ (...) art. 143 alineatul (4) Președinții, membrii titulari și supleanții (...) cursuri de securitate de la statul sunt numiți pentru o perioadă de patru ani. În temeiul articolului 159 din Constituție, Consiliul Superior al Magistraturii, însărcinat, printre altele, cu numirea, ratingul și revocarea judecătorilor civili și administrativi, este compus din ministrul justiției, consilierul său și cinci membri titulari și cinci membri supleanți. Cei zece membri titulari și supleanți sunt numiți de președintele Republicii, pentru o perioadă de patru ani, dintre judecătorii aleși de Curtea de Casație și de Consiliul de Stat. În funcționarea sa, acesta trebuie să asigure respectarea principiului independenței instanțelor și a garanțiilor de care beneficiază judecătorii. Invocând articolele 9 și 10 din Convenție, reclamantul se plânge de condamnarea sa la penalitate pentru că și-a exprimat opiniile, în special cu privire la reformele inițiate de guvern, în timpul discursului public. El susține că dreptul său la libertatea de exprimare și de exprimare este nejustificat, cu atât mai mult cu cât acesta a exprimat în calitate de președinte al unui partid politic. Invocând art. 7 din Convenție, coroborat cu articolele 9 și 10, reclamantul susține că art. 312 din Codul penal nu definește cu suficientă claritate elementele constitutive ale piscicolului reprimă și, prin urmare, conferă judecătorilor o mare libertate de apreciere. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. În această privință, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de comandanții săi militari nu era asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului. Acesta susține, de asemenea, că aceeași instanță care l-a judecat și condamnat era o instanță de excepție în fața căreia procedura este diferită de cea a instanțelor penale ordinare. El susține că numai tribunalele de judecată sunt competente să judece infracțiunile prevăzute la art. 312 din Codul penal. El se plânge de admisibilitate ca element de probă în sarcina unei înregistrări video obținute fără știrea sa și de posibilitatea de a-i face să interogheze martorii cu descărcare de gestiune pentru a contesta autenticitatea conținutului acestuia. Reclamantul susține că magistrații care se află în camera criminală a Curții de Casație nu sunt independenți de execuție. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) din Convenție, reclamantul se plânge de necunoașterea dreptului său la un proces echitabil, în măsura în care avizul procurorului general din apropierea Curții de Casație nu i-a fost comunicat pentru observații și Curtea de Casație și-a respins cererea de a ține o audiere. Invocând art. 13 din Convenție coroborat cu art. 6, reclamantul se plânge de absența unei acțiuni efective pentru a contesta absența unei căi de atac în fața Curții de Casație și faptul că admisibilitatea cererii de revizuire a hotărârii este condiționată, în materie penală, de o cerere formulată de procurorul Republicii. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 și art. 11 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost lovit din neeligibilitate și că i s-a acordat dreptul de a face parte dintr-o asociație sau un partid politic din cauza condamnării sale în temeiul art. 312 din Codul penal. În conformitate cu art. 9 și 10 din Convenție, reclamantul se plânge de condamnarea sa la penalitate pentru că și-a exprimat opiniile. Invocând art. 7 din Convenție, coroborat cu articolele 9 și 10, reclamantul susține că art. 312 din Codul penal nu definește cu suficientă claritate elementele constitutive ale piscicolului reprimă și, prin urmare, conferă judecătorilor o mare libertate de apreciere. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. În această privință, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de comandanții săi militari nu era asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului. Acesta susține, de asemenea, că aceeași instanță care l-a judecat și condamnat era o instanță de excepție în fața căreia procedura este diferită de cea a instanțelor penale ordinare. El susține că numai tribunalele de judecată sunt competente să judece infracțiunile prevăzute la art. 312 din Codul penal. El se plânge de admisibilitate ca element de probă în sarcina unei înregistrări video obținute fără știrea sa și de posibilitatea de a-i cere să interogheze martorii cu descărcare de gestiune pentru a contesta autenticitatea conținutului acestuia. Reclamantul se plânge de necunoașterea dreptului său la un proces echitabil în măsura în care avizul procurorului general din apropierea Curții de Casație nu i-a fost comunicat pentru observații. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 și art. 11 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost lovit din neeligibilitate și că i-a fost acordat pentru o asociație sau un partid politic din cauza condamnării sale în temeiul art. 312 din Codul penal. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul susține că judecătorii care se află în camera penală a Curții de Casație nu sunt independenți de procedura executorie. Curtea reamintește că magistrații care se află în camera infracțională a Curții de Casație beneficiază de garanții constituționale Astfel, ei sunt inamovibili și în afara legii, care au fost revocați anticipat. Constituția le cere independența și interzice oricărei autorități publice, în special ministrului de interne, care face parte din Consiliul Suprem al Magistraturii, să le dea instrucțiuni privind activitățile lor judiciare sau să le influențeze în exercitarea sarcinilor lor (a se vedea mutatis mutandis) Turcia (dec.), nr. 57175/00, 28 ianuarie 2003, nepublicată. Curtea consideră că, având în vedere garanțiile constituționale și juridice de care se bucură judecătorii care se află în cadrul camerei criminale și că, dat fiind lipsa unei argumentații pertinente care ar face ca independența și imparțialitatea lor să fie supuse cauțiunii, această parte a cererii pentru neatenție vădită de temei, în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție ar trebui respinsă. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 din convenție, recurentul se plânge de lipsa de echitate a procedurii în fața Curții de Casație în măsura în care cererea sa privind desfășurarea unei ședințe a fost respinsă. Curtea amintește că dreptul fiecăruia la audierea echitabilă a cauzei sale poate implica dreptul la o audiere publică. Cu toate acestea, Comisia nu poate concluziona că art. 6 implică întotdeauna dreptul la o astfel de audiere, indiferent de natura chestiunilor care trebuie soluționate. Prin urmare, în cazul în care au avut loc dezbateri publice în cursul procesului în primă instanță, absența lor la gradul al doilea sau al treilea poate fi justificată de caracteristicile procedurii în cauză. Astfel, cele consacrate exclusiv unor puncte de drept și nu de fapt pot îndeplini condițiile prevăzute la art. 6 chiar dacă Curtea de Casație nu a acordat reclamantului dreptul de a se exprima în persoană în fața ei (a se vedea, printre altele, Hotărârile Ekbatani c. Suedia, 26 mai 1988, seria A n 134, p. 14, § 31, și Jan-Ake Andersson c. Suedia, 29 octombrie 1991, seria A n 212-B, p. 45-46, § 27-28. În cazul de față, Curtea constată că Curtea de Casație nu a pronunțat cu privire la fondul litigiului, hotărârea sa este consacrată numai interpretării normelor de drept și că a avut loc o ședință publică în fața instanței de primă instanță, Curtea de Securitate a statului (a se vedea, a contraro Göçc. Turcia [GC], n 36590/97, CEDH 2002-V). Prin urmare, lipsa unor dezbateri publice de gradul doi nu este de natură să afecteze echitatea procedurii, astfel cum se prevede la art. 6. În ceea ce privește faptul că cererea de revizuire a hotărârii este condiționată, în materie penală, de o cerere formulată de procurorul Republicii, Curtea amintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia Convenția nu garantează, ca atare, niciun drept la revizia unui proces (a se vedea printre multe altele, Miliani c. Franța, 32916/96, Decizia Comisiei din 2 iulie 1997, Deciziile și Rapoartele 90-A, p. 168 Constandache c. România (dec.), nr. 46312/99, 11 iunie 2002 ; Gorizdra c. Moldova (dec.), nr. 53180/99, 02 iulie 2002). (a se vedea Wynen c. Belgia, nr. 3257) §, 41, CEDO 2002-VIII. Astfel, faptul că admisibilitatea recursului părții civile este condiționată de un recurs formulat de ministerul public nu constituie un obstacol în calea dreptului de acces la o instanță, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Berger c. Franța, nr. 48221/99, § 35-38, CEDO 2002-X). Prin urmare, Curtea consideră că, în cazul de față, faptul că admisibilitatea cererii de revizuire a hotărârii este condiționată, în materie penală, de o cerere formulată de procurorul Republicii nu constituie un obstacol în calea dreptului de acces al reclamantului la o instanță. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. Invocând art. 13 din Convenție coroborat cu art. 6, reclamantul se plânge de absența unei acțiuni efective de contestare a absenței unei căi de atac în fața Curții de Casație și faptul că admisibilitatea cererii de revizuire a hotărârii este condiționată, în materie penală, de o cerere formulată de procurorul Republicii. Având în vedere concluziile sale de mai sus cu privire la obiecțiunile formulate la art. 6 alineatul (1) și la art. 6 alineatul (3) din Convenția privind procedura în fața Curții de Casație (punctul 3. Curtea consideră că afirmațiile reclamantului cu privire la aceste aspecte nu pot fi considerate obiecții care pot fi apărate în raport cu Convenția; prin urmare, aceasta nu indică nicio încălcare a art. 13 din Convenție. În consecință, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului membru al statului Ankara și la lipsa de echitate a procedurii în fața acesteia și a Curții de Casație [art. 6 alineatul (1) și (3) ], la dreptul acesteia la libertatea de exprimare (art. 10) și la principiul legalității actelor cu putere de lege și a pedepselor (art. 7) Declar Cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte
de la requête n
o
54479/00
présentée par Hasan Celal GÜZEL
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 10 juin 2003 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
L.
Loucaides
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M
me
W.
Thomassen,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 décembre 1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Hasan Celal Güzel, est un ressortissant turc, né en 1945 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M
e
H.
A.
Özhan, avocat à Ankara.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant, un ancien ministre et député, était, à l’époque des faits, président du Parti de la Renaissance (
Yeniden Doğuș Partisi
).
Le 3 septembre 1997, il tint un discours public lors d’une conférence organisée à Kayseri sur le thème «
Où se place la Turquie par rapport à la démocratie
?
».
Le 10 mars 1998, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara intenta une action pénale à l’encontre du requérant. Se fondant sur le discours prononcé, il lui reprochait d’avoir voulu inciter le peuple à la haine et à l’hostilité sur la base d’une distinction fondée sur l’appartenance à une religion, infraction visée à l’article 312 § 2 du code pénal.
Devant la cour de sûreté de l’Etat, les représentants du requérant exposèrent que leur client avait tenu un discours politique en tant que président d’un parti politique et agi dans le cadre de son droit à la liberté d’expression tel que consacré par la Convention.
Par un arrêt du 23 février 1999, la cour de sûreté de l’Etat reconnut le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à un an d’emprisonnement ainsi qu’à une amende de 860
000 livres turques.
Elle cita entre autres
:
<
traduction
>
«
(...) Depuis qu’on a fait défiler les chars à Sincan, un district de la capitale de la Turquie, Ankara, moi aussi je marche et je continuerai de marcher jusqu’à ce que les chars retournent dans leur caserne, aussi longtemps que Dieu me le permettra.
(...) Nous n’aimons pas ces chars, achetés avec l’impôt prélevé du peuple, quand ils défilent parmi le peuple, les canons tournés vers le peuple (...) Je répète ce que je dis à la fin de chaque réunion et conférence. Dans ces circonstances, nous saurons monter sur le char. Est-ce que vous viendrez [avec moi]
? Je sais que vous ne viendrez pas. Je sais mais j’aime bien en parler. Nous qui avons assez de dévouement pour acheter et offrir ces chars à notre armée, nous aurons aussi assez de courage, de bravoure et de volonté pour monter sur ces chars lorsque ceux-ci seront utilisés en-dehors de leur mission (...) Notre peuple se rebellerait-il contre son armée
? Voudrait-il compromettre une institution glorieuse considérée comme le foyer du prophète et qu’il souhaite considérer comme tel jusqu’à la fin
? Mais si cette institution est entre les mains [de personnes] mal intentionnées, si celles-ci se sont retrouvées en putschistes, en prétextant des actes fondamentalistes et séparatistes, et si [avec un tel prétexte] elles font pression sur la religion et la croyance du peuple, je m’opposerai certainement. Nous devons certainement nous y opposer. L’armée turque que nous connaissons est une armée glorieuse, le foyer du prophète. C’est une institution sacrée, respectée et bénie. Il ne peut y avoir, il ne doit y avoir de pression et d’agression de la part d’une telle institution à l’encontre des croyances de mon peuple. Si certains le font, ce n’est pas dû à la personnalité morale (...) des forces armées turques, mais aux activités et actions d’un certain nombre de personnes au sein de cette institution, quelque soit leur grade ou leur place, agissant de manière incorrecte, violant la Constitution et les lois. Qu’ils soient de bonne ou de mauvaise foi, ceci ne change [en rien] le résultat (...)
Mais le pouvoir intermédiaire du parti de la mère patrie (A
navatan partisi
), présidé par le caporal Mesut [président de ce parti], ne dit pas que l’Etat existe pour le peuple. Il dit
: nous monterons sur le dos du peuple avec le soutien des putschistes, nous fermerons l’école du peuple, nous fermerons l’école coranique du peuple, nous ôterons le foulard du peuple, nous ferons taire l’appel à la prière du peuple. Nous sommes contre cette conception de l’Etat. [Soit maudit] un tel Etat. Nous n’accepterons pas cet Etat (...)
Je le dis depuis six-sept mois, lorsque les chars ont défilé le 4 février pour je ne sais quelle soirée de Jérusalem du maire de Sincan, pour une soirée célébrée chaque année que personne n’a remarquée, et j’approuve de tout cœur (...) Bien sûr que Jérusalem est notre cause. C’est en fait la force qui a déplacé les unités blindées d’Etimesgut en raison de la célébration de cette soirée qui a violé la Constitution de 1982, toutes les lois, commis l’infraction prévue à l’article 146 alinéa 1 du code pénal sanctionnée par la peine de mort. Alors qu’il aurait fallu la poursuivre, ils ont tenté de faire moisir le misérable maire [innocent] dans les prisons pendant des mois (...)
Le fondamentalisme, c’est poursuivre comme un chasseur les gens portant un
cüppe
et un
sarık
au centre de Fatih. Le fondamentalisme, c’est envoyer les institutions de l’Etat à la poursuite des İmam Hatip. Le fondamentalisme, c’est traiter ce peuple de fondamentaliste, le qualifier de croyant et de non-croyant, être dénonciateur et provocateur. Ils sont des fondamentalistes. Nous sommes des progressistes. Ils sont sectaires, nous sommes novateurs (...)
Par conséquent, il ne faut pas laisser l’occasion à ceux qui essayent de nous désigner comme des antidémocrates, ceux qui essayent de mettre en place un régime d’oppression en Algérie, veulent montrer comme exemple l’Iran de Khomeyni et essayer d’abaisser le musulman, le croyant, le musulman de Turquie, le Turc musulman (...)
Que faut-il qu’il se passe
[?] Ils ferment vos écoles, ils ferment vos écoles coraniques, ôtent le foulard de vos filles étudiantes[.] Dorénavant, vous aurez des étudiantes sans foulard sinon [elles ne pourront pas étudier], il y aura une génération de filles incultes.
Hier, ils n’ont pas laissé faire l’appel à la prière à la mosquée Hacı Bayram Veli Hazretleri, ils n’ont pas laissé non plus faire la prière du matin, c’est la première fois que cela arrive depuis 550 ans. Moi, je suis de Gaziantep, même l’infidèle français n’a pas fait ça à Gaziantep, à Kahramanmaraș. Alors pourquoi attendez-vous, allons-nous être les seuls à parler
? Allons-nous être vos seuls interprètes
? (...) Après avoir mangé les
mantı
[raviolis turcs] chez vous, les
baklava
, les
börek
[pâtisseries turques] et après
? N’avez-vous pas de religion
? Ou êtes-vous issus de diables sans religion
? Il faut se demander [si] c’est pour cela que vous vous taisez devant cette oppression[.] N’y a-t-il pas oppression
? Alors pourquoi, en toute connaissance de la Constitution, des lois, du peuple, du droit, pourquoi ne menez-vous pas votre combat
? (...)
Ne pouvez-vous pas aller vous allonger devant les écoles İmam Hatip, devant les écoles coraniques
? Ne pouvez-vous pas dire à ceux qui oppriment
: «
Vous êtes dans la mauvaise voie, vous opprimez, la Constitution ne vous permet pas cela, nous sommes les maîtres et les juges de ce peuple, vous qui êtes vous
?
» (...)
Si vous vous taisez et gardez le silence devant ceux qui volent la religion, la croyance de ce peuple, comment rendrez-vous compte demain devant Dieu
? (....) si vous avez un peu de sensibilité, si vous avez un peu d’honneur, si vous êtes un être humain et non un animal, levez-vous maintenant, levez-vous (...)
Le parti de la Prospérité est un parti lésé (...) ces personnes-là n’ont pas été l’objet d’une injustice parce qu’elles ont commis des erreurs ou étaient imprévoyants. Elles ont été l’objet d’une injustice parce que ce sont des croyants comme vous, comme nous (...)
»
<
réponses aux questions posées par les participants
>
«
(....) Ne vous dispersez pas, vous ne patientez pas pour m’écouter une heure de plus, dites aux personnes qui se dispersent et s’en vont, vous ne patientez même pas pour m’écouter une heure de plus. Vous pensez à vos commerces que vous allez ouvrir le lendemain, aux femmes qui vous attendent, est-ce qu’on peut faire le
djihad
[guerre sainte] avec vous
? C’est vous qui allez marcher sur les chars
?
(...)
Mais si la charia, comme nous la concevons nous, les croyants, les musulmans, est l’Islam, le Coran, les sentences du Coran, le droit islamique, bien entendu nous ne voudrons pas penser le contraire (...)
»
<
question
>
«
Comment peut-on islamiser cet Etat fétichiste
?
»
<
réponse
>
«
En renversant les idoles
».
Le 25 février 1999, le requérant forma un pourvoi en cassation.
Le 18 juin 1999, la Grande Assemblée nationale de Turquie modifia l’article
143 de la Constitution et exclut les magistrats militaires de la composition des cours de sûreté de l’Etat. Des modifications dans le même sens furent apportées le 22 juin 1999 à la loi sur les cours de sûreté de l’Etat.
Par un arrêt du 24 juin 1999, la Cour de cassation confirma l’arrêt de première instance. Elle rejeta la demande de tenue d’audience eu égard à la nature de la peine.
Le 19 juillet 1999, la Cour de cassation rejeta la demande en révision de l’arrêt.
Par une ordonnance du 16 août 1999, le procureur de la République d’Ankara sursit à l’exécution de la peine du requérant jusqu’au 16
décembre 1999, date à laquelle celui-ci se présenta à l’établissement pénitentiaire pour purger sa peine.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
L’article 312 du code pénal est ainsi libellé
:
«
Est passible de six mois à deux ans d’emprisonnement et d’une amende lourde de six mille à trente mille livres turques quiconque, expressément, loue ou fait l’apologie d’un acte qualifié de crime par la loi ou incite la population à désobéir à la loi.
Est passible d’un à trois ans d’emprisonnement ainsi que d’une amende de neuf mille à trente-six mille livres quiconque, sur la base d’une distinction fondée sur l’appartenance à une classe sociale, à une race, à une religion, à une secte ou à une région, incite le peuple à la haine et à l’hostilité. Si pareille incitation compromet la sécurité publique, la peine est majorée d’une portion pouvant aller d’un tiers à la moitié de la peine de base.
Les peines qui s’attachent aux infractions définies au paragraphe précédent sont doublées lorsque celles-ci ont été commises par les moyens énumérés au paragraphe
2 de l’article
311.
»
La condamnation d’une personne en application de l’article 312 §
2 entraîne encore d’autres conséquences, notamment quant à l’exercice de certaines activités régies par des lois spéciales. Ainsi, par exemple, les personnes condamnées de la sorte ne peuvent pas fonder de partis politiques ou y adhérer (la loi sur les partis politiques n
o
2820, article 11 § 5).
L’article 318 du code de procédure pénale ne permet la tenue d’une audience publique dans la procédure devant la Cour de cassation que si le jugement attaqué statue sur des délits dits «
graves
», tels ceux qui sont punis de la peine capitale ou d’un emprisonnement de plus de dix ans.
Les dispositions constitutionnelles régissant l’organisation judiciaire sont ainsi libellées
:
Article 138 §§ 1 et 2
«
Dans l’exercice de leurs fonctions, les juges sont indépendants
; ils statuent, selon leur intime conviction, conformément à la Constitution, à la loi et au droit.
Nuls organe, autorité, poste ou personne ne peuvent donner d’ordres ou d’instructions aux tribunaux et aux juges dans l’exercice de leur pouvoir juridictionnel, ni leur adresser de circulaires, ni leur faire de recommandations ou suggestions.
»
Article 139 § 1
«
Les juges (...) sont inamovibles et ne peuvent être mis à la retraite avant l’âge prévu par la Constitution, à moins qu’ils n’y consentent (...)
»
Article 143 § 4
«
Les présidents, les membres titulaires et suppléants (...) des cours de sûreté de l’Etat sont nommés pour une durée renouvelable de quatre ans.
»
En vertu de l’article 159 de la Constitution, le Conseil supérieur de la magistrature, chargé entre autres de la nomination, de la notation et de la révocation des juges civils et administratifs, est composé du ministre de la Justice, de son conseiller et de cinq membres titulaires et cinq membres suppléants. Les dix membres titulaires et suppléants sont nommés par le président de la République, pour une période de quatre ans, parmi les juges élus par la Cour de cassation et le Conseil d’Etat. Dans son fonctionnement, il doit veiller au respect du principe de l’indépendance des tribunaux et aux garanties dont jouissent les juges.
Invoquant les articles 9 et 10 de la Convention, le requérant se plaint de sa condamnation au pénal pour avoir exprimé ses opinions, notamment sur les réformes engagées par le Gouvernement, lors d’un discours public. Il soutient que l’atteinte à son droit à la liberté d’opinion et d’expression est injustifiée, d’autant plus qu’il s’exprimait en sa qualité de président d’un parti politique.
Invoquant l’article 7 de la Convention combiné avec ses articles 9 et
10, le requérant soutient que l’article 312 du code pénal ne définit pas avec une clarté suffisante les éléments constitutifs du délit qu’il réprime et confère ainsi une grande latitude d’appréciation aux juges.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, le requérant se plaint que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses commandants militaires n’était pas dûment assurée, siégeait au sein de la Cour de sûreté de l’Etat. Il soutient également que cette même cour qui l’a jugé et condamné était une juridiction d’exception devant laquelle la procédure est différente de celle des juridictions pénales ordinaires. Il fait valoir que seules les cours d’assises sont compétentes pour juger les infractions prévues à l’article 312 du code pénal. Il se plaint de la recevabilité comme élément de preuve à charge d’un enregistrement vidéo obtenu à son insu et de l’impossibilité pour lui de faire interroger les témoins à décharge afin de contester l’authenticité du contenu de celui-ci.
Le requérant soutient que les magistrats siégeant à la chambre criminelle de la Cour de cassation ne sont pas indépendants de l’exécutif.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, le requérant se plaint de la méconnaissance de son droit à un procès équitable dans la mesure où l’avis du procureur général près la Cour de cassation ne lui a pas été communiqué pour observations et que la Cour de cassation a rejeté sa demande de tenue d’une audience.
Invoquant l’article 13 de la Convention combiné avec l’article 6, le requérant se plaint de l’absence d’un recours effectif pour contester l’absence d’audience devant la Cour de cassation et le fait que la recevabilité de la demande en révision de l’arrêt est subordonnée, en matière pénale, à une demande formulée par le procureur de la République.
Invoquant l’article 3 du Protocole n
o
1 et l’article 11 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été frappé d’inéligibilité et de l’impossibilité pour lui d’adhérer à une association ou un parti politique en raison de sa condamnation en application de l’article 312 du code pénal.
1.
Invoquant les articles 9 et 10 de la Convention, le requérant se plaint de sa condamnation au pénal pour avoir exprimé ses opinions.
Invoquant l’article 7 de la Convention combiné avec les articles 9 et
10, le requérant soutient que l’article 312 du code pénal ne définit pas avec une clarté suffisante les éléments constitutifs du délit qu’il réprime et confère ainsi une grande latitude d’appréciation aux juges.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, le requérant se plaint que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses commandants militaires n’était pas dûment assurée, siégeait au sein de la Cour de sûreté de l’Etat. Il soutient également que cette même cour qui l’a jugé et condamné était une juridiction d’exception devant laquelle la procédure est différente de celle des juridictions pénales ordinaires. Il fait valoir que seules les cours d’assises sont compétentes pour juger les infractions prévues à l’article 312 du code pénal. Il se plaint de la recevabilité comme élément de preuve à charge d’un enregistrement vidéo obtenu à son insu et de l’impossibilité pour lui de faire interroger les témoins à décharge afin de contester l’authenticité du contenu de celui-ci.
Le requérant se plaint de la méconnaissance de son droit à un procès équitable dans la mesure où l’avis du procureur général près la Cour de cassation ne lui a pas été communiqué pour observations.
Invoquant l’article 3 du Protocole n
o
1 et l’article 11 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été frappé d’inéligibilité et de l’impossibilité pour lui d’adhérer à une association ou un parti politique en raison de sa condamnation en application de l’article 312 du code pénal.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Le requérant soutient que les magistrats siégeant à la chambre criminelle de la Cour de cassation ne sont pas indépendants de l’exécutif.
La Cour rappelle que les magistrats siégeant à la chambre criminelle de la Cour de cassation jouissent de garanties constitutionnelles
; ils sont ainsi inamovibles et à l’abri d’une révocation anticipée. La Constitution postule leur indépendance et interdit à tout pouvoir public, notamment au ministre de l’Intérieur, faisant partie du Conseil supérieur de la magistrature, de leur donner des instructions relatives à leurs activités juridictionnelles ou de les influencer dans l’exercice de leurs tâches (voir,
mutatis mutandis
,
İmrek c.
Turquie
(déc.), n
o
57175/00, 28 janvier 2003, non publiée).
La Cour considère qu’au vu des garanties constitutionnelles et légales dont jouissent les magistrats siégeant au sein de la chambre criminelle, et qu’étant donné l’absence d’une argumentation pertinente qui rendrait sujettes à caution leur indépendance et leur impartialité, il convient de rejeter cette partie de la requête pour défaut manifeste de fondement, au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, le requérant se plaint du manque d’équité de la procédure devant la Cour de cassation dans la mesure où sa demande concernant la tenue d’une audience a été rejetée.
La Cour rappelle que le droit de chacun à ce que sa cause soit entendue équitablement peut impliquer le droit à une audience publique. Elle ne saurait pourtant conclure que l’article 6 implique toujours le droit à une telle audience, indépendamment de la nature des questions à trancher. Dès lors, pourvu que des débats publics aient eu lieu pendant le procès en première instance, leur absence aux deuxième ou troisième degré peut se justifier par les caractéristiques de la procédure dont il s’agit. Ainsi, celles consacrées exclusivement à des points de droit et non de fait, peuvent remplir les conditions de l’article 6 même si la Cour de cassation n’a pas donné au requérant la faculté de s’exprimer en personne devant elle (voir, entre autres, les arrêts
Ekbatani c. Suède
, 26 mai 1988, série A n
o
134, p.
14, §
31, et
Jan-Ake Andersson c. Suède
, 29 octobre 1991, série A n
o
212-B, pp.
45-46, §§ 27-28).
Dans le cas d’espèce, la Cour note que la Cour de cassation n’a pas statué sur le fond du litige, son arrêt est uniquement consacré à l’interprétation des règles de droit, et qu’il y a eu une audience publique devant la juridiction de première instance, la cour de sûreté de l’Etat (voir,
a contrario
,
Göç c.
Turquie
[GC], n
o
Partant, l’absence de débats publics au deuxième degré n’est pas de nature à entacher l’équité de la procédure, telle que prévue à l’article 6.
Quant au fait que la demande en révision de l’arrêt est subordonnée, en matière pénale, à une demande formulée par le procureur de la République, la Cour rappelle sa jurisprudence constante selon laquelle la Convention ne garantit, comme tel, aucun droit à la révision d’un procès (voir parmi beaucoup d’autres,
Miliani c. France
, n
o
32916/96, décision de la Commission du 2 juillet 1997, Décisions et Rapports 90-A, p. 168
;
Constandache c. Roumanie
(déc.), n
o
46312/99, 11 juin 2002
; Gorizdra c. Moldavie
(déc.), n
o
53180/99, 02 juillet 2002).
A supposer même que l’article 6 s’applique, la Cour rappelle que le «
droit à un tribunal
», dont le droit d’accès constitue un aspect particulier, n’est pas absolu et se prête à des limitations implicitement admises, notamment quant aux conditions de recevabilité d’un recours, car il appelle de par sa nature même une réglementation par l’Etat, lequel jouit à cet égard d’un certaine marge d’appréciation (voir
Wynen c. Belgique
, n
o
32576/96, §
41, CEDH 2002-VIII). Ainsi, le fait que la recevabilité du pourvoi de la partie civile est subordonnée à un pourvoi formé par le ministère public ne constitue pas une entrave au droit d’accès à un tribunal tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention (voir
Berger c.
France
, n
o
Dès lors, la Cour estime que, dans le cas d’espèce, le fait que la recevabilité de la demande en révision de l’arrêt est subordonnée, en matière pénale, à une demande formulée par le procureur de la République ne constitue pas une entrave au droit d’accès du requérant à un tribunal.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
4.
Invoquant l’article 13 de la Convention combiné avec l’article 6, le requérant se plaint de l’absence d’un recours effectif pour contester l’absence d’audience devant la Cour de cassation et le fait que la recevabilité de la demande en révision de l’arrêt est subordonnée, en matière pénale, à une demande formulée par le procureur de la République.
Eu égard à ses conclusions ci-dessus sur les griefs tirés de l’article
6 §§
1 et
3 de la Convention relatifs à la procédure devant la Cour de cassation (point
3), la Cour estime que les allégations du requérant sur ces points ne sauraient être considérées comme des griefs défendables au regard de la Convention. Dès lors, elle ne relève aucune apparence de violation de l’article 13 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article
35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs du requérant concernant le manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara et le défaut d’équité de la procédure devant celle-ci et la Cour de cassation (article 6 §§ 1 et 3), l’atteinte à son droit à la liberté d’expression (article 10) et au principe de la légalité des délits et des peines (article 7)
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président