AFFAIRE GÜZEL c. TURQUIE (N° 1)

AFFAIRE GÜZEL c. TURQUIE (N° 1) (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GÜZEL c. TURCIA (N (solicitarea nr. 54479/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 aprilie 2006 DEFINIF 04/07/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Güzel c. Turcia (n 1), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (II secțiunea), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 20 septembrie 2005 și 14 martie 2006, renunță la hotărâre, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 54479/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, M. La 18 decembrie 1999, Hasan Celal Güzel a sesizat Curtea la 18 decembrie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În special, reclamantul susținea lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate din statul Ankara, lipsa de echitate a procedurii în fața acesteia și lipsa de notificare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. (1) din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 20 septembrie 2005, Curtea (secțiunea a doua) a declarat cererea parțial admisibilă. La 14 martie 2006, Curtea a respins cererea reclamantului de a ține o audiere. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L Pe 3 septembrie 1997, a ținut un discurs public la o conferință ținută la Kayseri. 11. La 10 martie 1998, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara l-a pus sub acuzare pe reclamant al șefului de culpă la □ și în lacună pe baza unei distincții întemeiate pe mai mult de o religie, prevăzută în art. 312 din Codul penal anterior. 12. La 23 februarie 1999, instanța de securitate din lamâi, compusă din doi judecători civili și un judecător militar, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la un an de închisoare, precum și la o amendă de 860 000 de lire turcești. 13. La 24 iunie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. La 19 iulie 1999, aceasta a respins cererea de rectificare a hotărârii. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 14. Dreptul și practica internă relevante în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI ALOCATE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) ȘI (3) DIN CONVENȚIE 15. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care a fost judecată și condamnată nu constituie o instanță independentă și imparțială care i-a putut garanta un proces echitabil, având în vedere prezența unui judecător militar în cadrul său. În plus, el se plânge de admisibilitate ca dovadă în sarcina unei înregistrări video obținute fără știrea sa și de posibilitatea de a-i cere să interogheze martorii cu descărcare de gestiune pentru a contesta autenticitatea conținutului său. În cele din urmă, el denunță lipsa de comunicare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să dispună de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) să interogheze sau să interogheze martorii aflați în întreținere și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii aflați în acuzare; (...) Despre independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Özel , citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 35 36, 6 februarie 2003 17. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că Õ este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul membru în cauză referitoare la securitatea națională De aceea, el se putea teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Inflal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, p. 1573, § fine 18. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, instanța de securitate a statului membru nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1); prin urmare, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. Cu privire la echitatea procedurii penale: admisibilitatea probelor și necomunicarea avizului procurorului general 19. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 20. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care se ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentele obiecțiuni (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Çiraklar c. Turcia, Rec., 1998, Rec., p. 3074, § 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 21. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai puțin decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material și moral pe care l-a adus la o valoare de 200 000 EUR 23. Guvernul contestă aceste pretenții. 24. În ceea ce privește prejudiciul material invocat, Curtea nu ar putea specula asupra rezultatului la care procedura în fața Curții de Securitate de la ë ă ar fi dus dacă nu ar fi avut loc încălcarea Convenției nr. . Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o despăgubire în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, § 85. 25. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (ciraklar, citată anterior, p. 3074, § 49 26). Cu toate acestea, pentru Curte, atunci când un particular, ca și în speță, a fost condamnat de o instanță care nu îndeplinește condițiile de independență și de imparțialitate impuse de convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea unei persoane, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de a remedia încălcarea constatată (a se vedea Öcalan c. Turcia [GC], 46221/99, § 210 in fine , CEDO 2005 ...). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 27. Reclamantul solicită 40 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Ca justificare, acesta furnizează un număr orar. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, hotărând în mod echitabil, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR, toate costurile și acordul cu reclamantul. Interesele moratoriu 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L în ceea ce privește celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din Convenție A spus că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte costuri fiscale suportate în momentul plății, care urmează să fie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 4 aprilie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

GÜZEL c. TURQUIE (N

o

1)

(Requête n

o

54479/00)

ARRÊT

STRASBOURG

4 avril 2006

DÉFINITIF

04/07/2006

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Güzel c. Turquie (n

o

1),

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

I.

Cabral Barreto

,

R.

Türmen

,

V.

Butkevych

,

M

me

D.

Jočienė,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 20 septembre 2005 et 14 mars 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

54479/00) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Hasan Celal Güzel («

le requérant

»), a saisi la Cour le 18

décembre 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

H.A. Özhan, avocat à Ankara. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

Le requérant alléguait en particulier le manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara, le défaut d’équité de la procédure devant celle-ci et le défaut de notification de l’avis du procureur général près la Cour de cassation.

4.

La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article

52 §

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article

26 § 1 du règlement.

5.

Par une décision du 20 septembre 2005, la Cour (deuxième section) a déclaré la requête partiellement recevable.

6.

Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites complémentaires (article 59 § 1 du règlement).

7.

Le 14 mars 2006, la Cour a rejeté la demande du requérant de tenir une audience.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

8.

Le requérant est né en 1945 et réside à Ankara.

9.

A l’époque des faits, le requérant, ancien ministre et député, était président du Parti de la Renaissance (

Yeniden Doğuș Partisi

).

10.

Le 3 septembre 1997, il tint un discours public lors d’une conférence organisée à Kayseri.

11.

Le 10 mars 1998, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara inculpa le requérant du chef d’incitation à la haine et à l’hostilité sur la base d’une distinction fondée sur l’appartenance à une religion, infraction prévue par l’article 312 de l’ancien code pénal.

12.

Le 23 février 1999, la cour de sûreté de l’Etat, composé de deux juges civils et d’un juge militaire, reconnut le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à un an d’emprisonnement ainsi qu’à une amende de 860

000 livres turques.

13.

Le 24 juin 1999, la Cour de cassation confirma l’arrêt de première instance. Le 19 juillet 1999, elle rejeta la demande en rectification de l’arrêt.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

14.

Le droit et la pratique internes pertinents en vigueur à l’époque des faits sont décrits dans les arrêts

Özel c. Turquie

(n

o

42739/98, §§

20-21, 7

novembre 2002) et

Gençel c. Turquie

(n

o

53431/99, §§ 11-12, 23

octobre 2003).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 §§ 1 ET 3 DE LA CONVENTION

15.

Le requérant allègue que la cour de sûreté de l’Etat qui l’a jugé et condamné ne constitue pas un «

tribunal indépendant et impartial

» qui eût pu lui garantir un procès équitable, en raison de la présence d’un juge militaire en son sein. Il se plaint en outre de la recevabilité comme preuve à charge d’un enregistrement vidéo obtenu à son insu et de l’impossibilité pour lui de faire interroger les témoins à décharge afin de contester l’authenticité de son contenu. Il dénonce enfin l’absence de communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation. Il y voit une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

(...)

b)

disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense

;

(...)

d)

interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge

; (...)

»

A.

Sur l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat

16.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention (voir

Özel

, précité, §§ 33-34, et

Özdemir c.

Turquie

,

n

o

59659/00, §§ 35

‑

36, 6 février 2003).

17.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu’il est compréhensible que le requérant, qui répondait devant une cour de sûreté de l’Etat d’infractions relatives à la «

sécurité nationale

», ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, il pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l’Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu’étaient objectivement justifiés les doutes nourris par le requérant quant à l’indépendance et à l’impartialité de cette juridiction (

Incal c. Turquie

, arrêt du 9 juin 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

IV, p. 1573, §

72

in

fine

).

18.

La Cour conclut que, lorsqu’elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l’Etat n’était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1. Partant, il y a eu violation de cette disposition.

B.

Sur l’équité de la procédure pénale

: la recevabilité des preuves et la non-communication de l’avis de procureur général

19.

La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu’un tribunal dont le manque d’indépendance et d’impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction.

20.

Eu égard au constat de violation du droit du requérant à voir sa cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner les présents griefs (voir, entre autres,

Çiraklar

c. Turquie

, arrêt du 28 octobre 1998,

Recueil

1998-VII, p.

3074, §§ 44-45).

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

21.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

22.

Le requérant allègue avoir subi un préjudice matériel et moral qu’il évalue à 200

000 euros (EUR).

23.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

24.

En ce qui concerne le dommage matériel allégué, la Cour ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat aurait abouti si l’infraction à la Convention n’avait pas eu lieu. Il n’y a donc pas lieu d’accorder au requérant une indemnité à ce titre

(

Findlay c.

Royaume-Uni

, arrêt du 25 février 1997,

Recueil

1997-I, p. 284, § 85).

25.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante (

Çiraklar

, précité, p. 3074, § 49).

26.

Toutefois, pour la Cour, lorsqu’un particulier, comme en l’espèce, a été condamné par un tribunal qui ne remplissait pas les conditions d’indépendance et d’impartialité exigées par la Convention, un nouveau procès ou une réouverture de la procédure, à la demande de l’intéressé, représente en principe un moyen approprié de redresser la violation constatée (voir

Öcalan c. Turquie

[GC], n

o

46221/99, § 210

in fine

, CEDH 2005

‑

...).

B.

Frais et dépens

27.

Le requérant demande 40

000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. A titre de justificatif, il fournit un décompte horaire.

28.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

29.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, statuant en équité, la Cour estime raisonnable la somme de 1

000

EUR tous frais confondus et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

30.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 § 1 de la Convention du fait du défaut d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara

;

2.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner les autres griefs tirés de l’article 6 de la Convention

;

3.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral

;

4.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 1

000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 4 avril 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président