AFFAIRE TÜZEL c. TURQUIE (N° 2)

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

31.10.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 13;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE TÜZEL c. TURQUIE (N° 2) (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA TÜZEL c. TURCIA (N (solicitarea nr. 71459/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 octombrie 2006 DEFINITIVF 31/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Tüzel c. Turcia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( J. Casadevall, președinte, G. Bonello, R. Türmen, domnul Pellonpäää, K. Traja, S. Pavlovschi, L. Mijović, judecători, și domnul T.L. Early, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 4 octombrie 2005 și 10 octombrie 2006, renunță la hotărârea pe care aceasta, adoptată la această ultimă dată, la originea cauzei se găsește o cerere (n 71459/01) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Abdullah Levent Tüzel ( (art. 52 alineatul (2) din Convenție) 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 4 octombrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Nici reclamantul, nici persoana care a formulat cererea nu au depus o declarație scrisă pe fond [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 24 aprilie 2001, președintele biroului EMEP din Diyarbakýr a solicitat prefecturii acestui oraș permisiunea de a difuza un poster elaborat de Comitetul central al partidului, intitulat Mai, împreună cu programul forței de muncă pentru o Turcia fără FMI. La 25 aprilie 2001, conducerea securității de la Diyarbakr a solicitat prefecturii să nu elibereze autorizația solicitată. Aceasta a indicat faptul că difuzarea adiției în cauză în regiune era susceptibilă de a aduce atingere ordinii și securității publice, dat fiind conținutul său provocator și de a răspândi violența. La 27 aprilie 2001, conducerea securităii a informat biroul local al partidului cu privire la decizia prefecturii din 26 aprilie 2001 d III (extracturi)). ÎN CEEA CE PRIVEȘTE VIOLAȚIA ALEGUATĂ DE LA ARTICOLUL 10 DIN CONVENȚIA 10. Reclamantul susține că interdicția de a se difuza afișe ale partidului său în regiunea aflată în stare de urgență constituie o încălcare a articolelor 10 și 11 din Convenție. Curtea consideră oportun să examineze aceste aspecte din unghiul articolului 10 Astfel formulat în părțile sale relevante Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a lua în considerare granița. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) 11. Guvernul afirmă că ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare este justificată în temeiul celui de-al doilea alineat al articolului 10 din Convenție. El explică faptul că interzicerea în litigiu trebuie să fie apreciată în raport cu activitățile teroriste desfășurate în regiunea în cauză la locul faptei. Potrivit acestuia, a fost posibil să se tulbure ordinea publică. În acest sens, el reamintește evenimentele grave care au avut loc la celebrarea din 1 iunie 2007 mai anii anteriori, care s-au soldat cu moartea a zeci de persoane. Refuzul de a autoriza aceste postere a fost necesar pentru a preveni eventualele încălcări. În cele din urmă, guvernul deține marja de apreciere de care dispune în ceea ce privește măsurile care urmează să fie adoptate, care este mai mare atunci când autoritățile se confruntă cu un pericol care afectează ordinea și securitatea publică. 12. Reclamantul contestă aceste argumente. 13. Curtea ia notă de faptul că nu este dispută între părți că interdicția în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 alineatul (1). Nu se contestă mai mult faptul că ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale, în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea În acest sens, litigiul se referă la problema dacă ..ingerința era necesară într-o societate democratică 14. Curtea a tratat deja probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolelor 10 sau 11 din Convenție (a se vedea, în special, ștetin și altele, citată anterior) Güneri și altele, cum ar fi Turcia, nr. 42853/98, 4406/98 și 4291/98, 12 iulie 2005 și Yeșilgöz c. Turcia, nr. 45454/99, 20 septembrie 2005). 430 conferă prefectului competența de a interzice circulația și distribuirea oricărui scris, atunci când se consideră că acesta poate perturba grav ordinea publică a regiunii sau de a înăbuși spiritele în populația locală, sau de a împiedica forțele de ordine în îndeplinirea misiunii lor, dându-se o interpretare falsă a activităților desfășurate în regiune. În termeni foarte largi, aceste dispoziții conferă prefectului regiunii aflate în situație de urgență competențe vaste în materie de interdicție administrativă a distribuției și a introducerii de publicații. 16. Astfel de restricții prealabile nu sunt, a priori, incompatibile cu Convenția. Cu toate acestea, acestea trebuie să se afle într-un cadru juridic deosebit de strict cu privire la delimitarea interdicției și la eficacitatea controlului jurisdicțional împotriva eventualelor abuzuri. Or, Curtea constată că atât dispozițiile care conferă aceste competențe prefectului regiunii aflate în situație de urgență, cât și aplicarea acestei reglementări nu fac obiectul unui control jurisdicțional strict și eficient. Curtea va reveni asupra acestei chestiuni în analiza sa a plângerii reclamantului întemeiat pe art. 13 din Convenție (a se vedea punctele 22 și 23 de mai jos). Curtea ține seama de circumstanțele care privesc cazul supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului. În opinia sa, tensiunile politice conduc la fața locului fapte în regiunea în cauză din cauza actelor de terorism cu o anumită greutate. Cu toate acestea, trebuie subliniat că decizia de interdicție nu este motivată (setetin și altele) , citată anterior, § 63). În plus, nimic nu a arătat că Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea concluzionează că interdicția în litigiu nu poate fi considerată ca fiind necesară într-o societate democratică 19. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ÎNCHEIATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 20. Recurentul se plânge de necunoașterea dreptului său de a avea acces la o instanță în măsura în care decizia de interdicie nu a fost luată de un organism juridic. El vede o încălcare a articolului 6 din Convenie. Curtea consideră că este oportun să se examineze acest aspect din perspectiva articolului 13 din Convenie, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 21. Curtea reamintește că art. 13 din Convenție garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac care să permită saiy să se bucure de drepturile și libertățile convenției, astfel cum pot fi găsite și consacrate. Prin urmare, această dispoziție are drept consecință obligația de a solicita o acțiune internă care să permită examinarea conținutului unei persoane care poate fi apărată (a se vedea, printre altele, Kudła c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 157, CEDH 2000-XI). Domeniul de aplicare al obligației pe care art. 13 o impune statelor contractante variază în funcție de natura cauzei reclamantului. Cu toate acestea, acțiunea solicitată la art. 13 trebuie să fie 22277/93, § 97, CEDH 2000-VII). 22. Curtea lal a declarat deja (punctul 16 de mai sus aplicarea reglementării care conferă competențele sale prefectului regiunii aflate în situație de urgență care face obiectul unui control jurisdicțional strict și eficient. 23. Prin urmare, Comisia consideră că art. 13 din Convenție a fost încălcat din cauza absenței unei acțiuni în dreptul intern pentru a contesta măsura luată de prefectul regiunii aflate în situație de urgență. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă 25. Reclamantul a declarat că a suferit un prejudiciu moral pe care îl evaluează la 5 000 EUR (EUR 26). Guvernul contestă această pretenție. 27. Curtea consideră că este posibil ca aceasta să fi trecut pentru a fi încercat o anumită neplăcere din cauza circumstanțelor din speță. Statuând în echitate, după cum dorește art. 41 din Convenție, aceasta îi alocă 1 500 EUR ca despăgubire pentru prejudiciul moral. Proaspăt și cheltuieli de judecată 28. Reclamantul solicită 3 În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții, acesta nu oferă nicio justificare. 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR, indiferent de costuri și acordul acordat reclamantului. Interesele moratoriu 31. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 500 EUR (mii de euro) pentru daune morale (ii. 000 EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (iii). plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe profit începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 31 octombrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early Casadevall Președinte