SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 58879/00 prezentate de Dieter Franz KAYSER împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 22 mai 2003 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele membrilor mei Tulkens Vajić Levits Botomarova dnii Kovler Zagrebelsky, judecători și Sielsen, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 15 martie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, Dieter Franz Kayser, este un resortisant german, născut în 1936 și rezident la München. El este reprezentat în fața Curții de către Maestrul R. Reisinger, avocat la Griesbach. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost căsătorit cu un resortisant italian. La 25 martie 1998, ca urmare a unei plângeri depuse de soția sa, reclamantul a fost pus sub acuzare pentru încălcarea obligației de asistență familială (violazione degli obblighi di asistenza familiar) prevăzut la art. 570 din Codul penal și pentru delictul în familie sau în raport cu minorii (maltattamenti in famiglia o verso i minori) prevăzut la art. 572 din Codul penal. Prin hotărârea din 13 mai 1999, devenit definitiv la 2 noiembrie 1999, judecătorul de primă instanță al Lucca a informat reclamantul, având în vedere lipsa unor fapte delictuoase ( Dreptul intern relevant la încălcarea dreptului penal prevăzut la art. 570 din Codul penal (violazione degli obblighi di assisenza familiara) este continuat pe baza plângerii. L Articolele 542 și 427 din Codul de procedură penală prevăd că, în cazul în care este vorba despre o infracțiune în urma unei plângeri a unei părți, judecătorul, la cererea acestuia din urmă, poate obliga partea reclamantă să ramburseze reclamantului cheltuielile suportate pentru apărarea sa. Cu toate acestea, exercitarea acțiunii penale este obligatorie și reprezentarea de către un avocat este obligatorie. GRIEFS 1. Invocând art. 6 alin. (1), 2 și 3 și art. 7 din Convenție, reclamantul se plânge, sub diferite aspecte, de la . 2. Reclamantul se plânge de posibilitatea de a-i fi rambursat cheltuielile de apărare. (1) Reclamantul se plânge de caracterul inechitabil al procedurii penale de care a făcut obiectul. El a declarat încălcarea art. 6 alin. (1) și (3) și a art. 7 din Convenție. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice inculpat are dreptul, printre altele, să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și în detaliu, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa. (...) să aibă timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale să se apere pe sine însuși sau să aibă la dispoziția unui susținător ales de el și, în cazul în care nu va avea mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii aflați în întreținere să fie asistați gratuit la un interpret, în cazul în care acesta nu înțelege sau nu vorbește limba utilizată în mod deschis. În conformitate cu art. 7 din Convenție, "Nul" nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune în conformitate cu dreptul național sau internațional. De asemenea, el nu este pedepsit cu nici o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă în momentul în care a fost comisă infracțiunea (...) Curtea ia notă de faptul că reclamantul a fost achitat în cadrul procedurii în litigiu. Având în vedere faptul că, în mod favorabil față de recurent, Curtea consideră că defectele care ar fi putut afecta procesul trebuie considerate ca fiind revocate prin decizia de inițiere a procedurii ( mutatis mutandis, Hotărârea Lüdi c. Elveția din 15 iunie 1992, seria A n 238, p. 18, § 34; Comms. DH, cererea nr. 15831/89, Decizia din 25 februarie 1991, Deciziile și Rapoartele (DR) 69, pp. 317, 319. În consecință, rezultă că reclamantul nu poate fi acuzat de o încălcare a dispozițiilor invocate, în sensul articolului 34 din convenție. Această parte a cererii este, prin urmare, vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 4 din Convenție. Reclamantul se plânge că i-a fost rambursat din cheltuielile de apărare. El susține că acest lucru aduce atingere principiului egalității armelor. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea fondului reclamantului întemeiat pe dreptul de a obține rambursarea cheltuielilor de apărare; Se declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Søren Nielsen Christos R ozakis Modulul adjunct Președinte
de la requête n
o
58879/00
présentée par Dieter Franz KAYSER
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 22 mai 2003 en une chambre composée de
M.
C.L.
Rozakis
,
président
,
M
mes
F.
Tulkens
,
N.
Vajić
,
M.
E.
Levits
,
M
me
S.
Botoucharova
,
MM.
A.
Kovler
,
V.
Zagrebelsky,
juges
,
et de M. S
.
N
ielsen,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 15 mars 2000,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Dieter Franz Kayser, est un ressortissant allemand, né en 1936 et résidant à Munich. Il est représenté devant la Cour par Maître R.
Reisinger, avocat à Griesbach.
A.
Les circonstances de la cause
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant était marié avec une ressortissante italienne.
Le 25
mars
1998, suite à une plainte déposée par son épouse, le requérant fut mis en examen pour le délit de «
violation du devoir d’assistance familiale
»
(violazione degli obblighi di assistenza familiare)
prévu à l’article 570 du code pénal, et pour le délit de «
mauvais traitements en famille ou vis-à-vis de mineurs
» (
maltrattamenti in famiglia o verso i minori
) prévu à l’article 572 du code pénal.
Par un jugement du 13
mai
1999, devenu définitif le 2
novembre
1999, le juge de première instance de Lucca acquitta le requérant vu l’absence de faits délictueux («
perché il fatto non sussiste
»).
B.
Le droit interne pertinent
L’infraction prévue à l’article 570 du code pénal
(violazione degli obblighi di assistenza familiare)
est poursuivie sur plainte. L’infraction prévue par l’article 572 du code pénal (
maltrattamenti in famiglia o verso i minori
) est poursuivie d’office.
Les articles 542 et 427 du code de procédure pénale prévoient que, lorsqu’il s’agit d’un délit poursuivi sur plainte d’une partie, en cas d’acquittement du requérant, le juge, sur demande de ce dernier, peut condamner la partie plaignante à rembourser au requérant les frais engagés pour sa défense.
Néanmoins l’exercice de l’action pénale est obligatoire et la représentation par un avocat est obligatoire.
1.Invoquant l’article 6 §§ 1, 2 et 3 et l’article 7 de la Convention, le requérant se plaint, sous différents aspects, de l’iniquité de la procédure pénale.
2.Le requérant se plaint de l’impossibilité pour lui d’être remboursé des frais de sa défense.
1.Le requérant se plaint du caractère inéquitable de la procédure pénale dont il a fait l’objet. Il allègue la violation de l’article 6 §§ 1 et 3 et de l’article 7 de la Convention.
L’article 6 de la Convention, dans ses parties pertinentes, dispose
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
(...)
3.
Tout accusé a droit notamment à
:
a)
être informé, dans le plus court délai, dans une langue qu’il comprend et d’une manière détaillée, de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui
;
b)
disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense
;
c)
se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent
;
d)
interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge
;
e)
se faire assister gratuitement d’un interprète, s’il ne comprend pas ou ne parle pas la langue employée à l’audience.
»
Aux termes de l’article 7 de la Convention, «Nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction d’après le droit national ou international. De
même il n’est infligé aucune peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l’infraction a été commise (...).
»
La Cour note d’emblée que le requérant a été acquitté à l’issue de la procédure litigieuse. Compte tenu de l’issue favorable à l’égard du requérant, la Cour estime que les défauts qui auraient pu entacher le procès doivent être considérés comme ayant été redressés par la décision d’acquittement (
mutatis mutandis
, arrêt Lüdi c. Suisse du 15 juin 1992, série A n
o
238, p. 18, § 34 ; Comm. eur. DH, requête n
o
15831/89, décision du 25
février 1991, Décisions et Rapports (DR) 69, pp. 317, 319).
Il s’ensuit que le requérant ne saurait se prétendre victime d’une violation des dispositions invoquées, au sens de l’article 34 de la Convention.
Cette partie de la requête est donc manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article
35 §§
1 et
4 de la Convention.
2.
Le requérant se plaint de l’impossibilité pour lui d’être remboursé des frais de sa défense. Il soutient que ceci porte atteinte au principe de l’égalité des armes.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54
§
2
b) de son règlement.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief du requérant tiré de l’impossibilité d’obtenir le remboursement des frais de sa défense ;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Søren
Nielsen
Christos R
ozakis
Greffier adjoint
Président