CASE OF MICOVCIN v. SLOVAKIA

CAUZUL CU MICOVČIN v. SLOVAKIA (Derogare nr. 54822/00) JUGGUL (Resoluție în mod sincer) STRASBOURG 27 mai 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Micovčin v. Slovacia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Pellonpäää dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego Borrego, judecători și grefierul secțiunii O’Boyle, deliberat în privat la 6 mai 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 54822/00) împotriva Republicii Slovace depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național slovac, dl Bystrik Micovčin („reclamantul”), la 12 noiembrie 1999. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Vršanský, agentul lor. La 18 iunie 2002, a patra secțiune a hotărât să comunice cererea către Guvern. În conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. La 14 și 26 februarie 2003, Guvernul și, respectiv, reclamantul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTELE La 22 februarie 1989, reclamantul a depus o cerere de daune la Curtea de district Košice 1. El a solicitat compensarea unei persoane pe care o instanță penală le-a condamnat anterior pentru infracțiunile de a răni reclamantul. Un expert desemnat de instanță și-a prezentat avizul la 24 februarie 1990. La 22 martie 1991, reclamantul a solicitat ordonarea unui aviz suplimentar de experți. Un al doilea expert a fost desemnat în 1991. La 7 februarie 1994, el a returnat dosarul la Curtea de District cu explicația că reclamantul nu a participat la o examinare. La 21 iunie 1995, expertul a fost solicitat din nou să prezinte un aviz, iar expertul a returnat dosarul la Curtea de District la 29 aprilie 1997 fără să fi elaborat un aviz. La 9 iunie 1997, Curtea de District a impus o amendă procedurală expertului. La 16 februarie 1998, Curtea Constituțională a constatat că dreptul constituțional al reclamantului la o audiere fără întârzieri a fost încălcat în cadrul procedurii dinainte de Curtea de District Košice 1. În decizia sa, Curtea Constituțională a remarcat faptul că cazul nu este complex și că Curtea de District nu a reușit să se asigure că cazul va fi întârziat fără întârziere. La 7 septembrie 1998, reclamantul și-a prelungit acțiunea. La 25 septembrie 1998, Curtea de district Košice 1 a acordat daune reclamantului în conformitate cu acțiunea inițială. În plus, a respins cererea reclamantului de a prelungi acțiunea. 10. Atât reclamantul și acuzatul au apelat. 11. La 25 mai 2000, Curtea Regională Košice a susținut hotărârea de primă instanță. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Admisibilitatea 13. Curtea remarcă că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, Curtea declară această plângere admisibilă. Soluția a ajuns la 14. La 14 februarie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de Agentul Guvernului: „Declar că, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, Guvernul Republicii Slovace oferă să plătească 140.000 (o sută de patruzeci de mii) de coruna slovacă dlui Bystrik Micovčin. Aceasta sumă este de acoperire a oricărui pecuniar și nu prejudiciu material, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii de către Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică nicio recunoaștere de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează, în continuare, să nu solicite ca cazul să fie trimis la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 26 februarie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Republicii Slovace sunt dispuși să-mi plătească suma de 140.000 (o sută patruzeci de mii) de coruna slovace care acoperă prejudiciu material și moral și costuri, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Republicii Slovace în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns. În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți. Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă) din Convenția și art. 62 §§ § 3 și 4 din Regulamentul Curții). Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; hotărăște să tragă cazul din listă; ia act de înțelegerea părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 27 mai 2003, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

CASE OF

MICOVČIN v. SLOVAKIA

(Application no. 54822/00)

JUDGMENT

(Friendly settlement)

STRASBOURG

27 May 2003

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Micovčin v. Slovakia,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza

,

President

,

Mr

M.

Pellonpää

,

Mrs

V.

Strážnická

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

L.

Garlicki

,

Mr

J.

Borrego Borrego,

judges

,

and Mr

M.

O’Boyle

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 6 May 2003,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 54822/00) against the Slovak Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovakian national, Mr Bystrík Micovčin (“the applicant”), on 12 November 1999.

2.

The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by Mr P. Vršanský, their Agent.

3.

On 18 June 2002 the Fourth Section decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

4.

On 14 and 26 February 2003, the Government and the applicant respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case.

THE FACTS

5.

On 22 February 1989 the applicant filed a claim for damages with the Košice 1 District Court. He claimed compensation from a person whom a criminal court had previously convicted of the offence of wounding the applicant.

6.

An expert appointed by the court submitted his opinion on 24

February 1990.

On 22 March 1991 the applicant requested that a supplementary expert opinion be ordered.

A second expert was appointed in 1991. On 7 February 1994 he returned the case file to the District Court with the explanation that the applicant had failed to attend an examination.

On 21 June 1995 the expert was again requested to submit an opinion. The expert returned the case file to the District Court on 29

April

1997 without having elaborated an opinion. On 9 June 1997 the District Court imposed a procedural fine on the expert.

7.

On 16 February 1998 the Constitutional Court found that the applicant’s constitutional right to a hearing without delays had been violated in the proceedings before the Košice 1 District Court. In its decision the Constitutional Court noted that the case was not complex and that the District Court had failed to ensure that the case be proceeded with without delays.

8.

On 7 September 1998 the applicant extended his action.

9.

On 25 September 1998 the Košice 1 District Court awarded damages to the applicant in accordance with his original action. It further dismissed the applicant’s request that the action be extended.

10.

Both the applicant and the defendant appealed.

11.

On 25 May 2000 the Košice Regional Court upheld the first instance judgment.

THE LAW

12.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, provided in Article

6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”

A.

Admissibility

13.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. The Court therefore declares this complaint admissible.

B.

Solution reached

14.

On 14 February 2003 the Court received the following declaration signed by the Agent of the Government:

“I declare that, with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case, the Government of the Slovak Republic offer to pay 140,000 (one hundred forty thousand) Slovakian korunas to Mr Bystrík Micovčin. This sum is to cover any pecuniary and non

‑

pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months from the date of delivery of the judgment by the Court pursuant to the Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.

This declaration does not entail any acknowledgment by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.

The Government further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”

15.

On 26 February 2003 the Court received the following declaration signed by the applicant:

“I note that the Government of the Slovak Republic are prepared to pay me the sum of 140,000 (one hundred forty thousand) Slovakian korunas covering pecuniary and non-pecuniary damage and costs with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

I accept the proposal and waive any further claims against the Slovak Republic in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case.

This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached.

I further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after delivery of the Court’s judgment.”

16.

The Court takes note of the agreement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1

in fine

of the Convention and Rule 62 §§ 3 and 4 of the Rules of Court).

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Decides

to strike the case out of the list;

3.

Takes note

of the parties’ understanding not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 27 May 2003, pursuant to Rule

77

§§

2 and

3 of the Rules of Court.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Registrar

President