AFFAIRE CRISAN c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

27.05.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 13;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE CRISAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA CRIȘAN c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 4293/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 mai 2003 DEFINITIVF 27/08/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Crișan c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 6 mai 2003 într-o cameră compusă din dnii. J.-P. Costa președinte Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych mei Thomassen Municipaloni judecători și domnul T.L. Early grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 mai 2003, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se găsește o repriză (n 4293/98) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, Ioan Crișan ( E. Crangariu, avocată în București. Guvernul român este reprezentat de agentul său, M.I. Tarcea. În special, reclamantul a invocat o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță, garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție, având în vedere refuzul instanțelor naționale de a examina legalitatea unei decizii a unei autorități administrative din cauza modificării, în cursul procedurii, a legislației privind competența instanțelor. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secții a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 10 septembrie 2002, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. Reclamantul, Ioan Crișan, este un resortisant român, născut în 1932 și rezident la București. Acesta este reprezentat în fața Curții de către dl Crangariu, avocat în baroul București. În 1990, reclamantul a solicitat Comisiei să aplice Decretul-lege nr. 118/90 (denumită în continuare "Comisia"). În decizia sa din 22 aprilie 1991, Comisia a respins cererea sa 12. La o dată nespecificată, reclamantul a contestat această decizie la tribunalul departamental din București. El se baza pe art. 9 din Decretul-lege nr 118/90, potrivit căruia la . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În 1993, reclamantul a cerut din nou Comisiei să constate că a fost persecutat în timpul regimului comunist și să-i acorde drepturile care îi reveneau. El susținea că a fost internat în mod abuziv într-o instituție psihiatrică între 1973 și 1981 14. Prin Decizia din 6 ianuarie 1994, Comisia și-a primit noua cerere și, mai întâi, a constatat că: între 1973 și 1981, reclamantul fusese internat din motive politice în instituții psihiatrice timp de două luni și douăzeci și cinci de zile și, prin urmare, a considerat că îndeplinește condițiile prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/90 pentru a primi recunoașterea statutului de persoană persecutată din motive politice și, prin urmare, i-a acordat despăgubiri lunare. 15. Reclamantul a contestat această decizie în fața tribunalului departamental din București și s-a plâns în special de faptul că Comisia nu primise toate dovezile prin care intenționa să demonstreze numărul efectiv de zile în care el știa că era internat în mod abuziv în instituții psihiatrice. 16. La 26 septembrie 1995, tribunalul județ din București a decis să atașeze cele două contestații formulate de reclamant împotriva deciziilor pronunțate de Comisie la 22 aprilie 1991 și, respectiv, 6 ianuarie 1994 17. Prin hotărârea din 21 octombrie 1997, tribunalul a respins cele două contestații care au stat la baza acestora ca fiind inadmisibile. În primul rând, a constatat că guvernul a adoptat la 10 septembrie 1997 ordinul de urgență nr 41, care a modificat parțial Decretul-lege nr. 118/90. El a subliniat apoi că această ordonanță a intrat în vigoare la data publicării sale către Monitor Oficial, și anume la 7 septembrie 1997, și că aceasta a abrogat în mod expres art. 9 din Decretul-lege nr 118/1990, potrivit căruia laat putea contesta în fața unei instanțe decizia Comisiei. În cele din urmă, Tribunalul a constatat că ordonanța nu conținea nici o precizare cu privire la contestațiile care erau pendinte în fața unei instanțe și, prin urmare, a considerat că nu era competent să se pronunțe asupra contestațiilor formulate de reclamant, acestea nefiind prevăzute de lege ca căi de atac împotriva deciziilor Comisiei. 18. Reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri, susținând că instanța a încălcat principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de Codul civil 19. Printr-o hotărâre definitivă din 13 februarie 1998, instanța de apel a confirmat decizia instanței și a respins acțiunea formulată de reclamant, pe motiv că instanțele naționale erau mai competente să controleze legalitatea deciziilor Comisiei având în vedere modificarea Decretului-lege nr 118/90 prin ordonanța de urgență a guvernului nr. 41/1997. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT Decretul-lege nr 118/1990 privind acordarea anumitor drepturi persoanelor persecutate din motive politice art. 5 (...) o comisie compusă dintr-un președinte și maximum șase membri va fi constituită în fiecare departament. Președintele trebuie să fie jurist de profesie. Comisioanele sunt compuse din doi reprezentanți ai Direcțiilor de Muncă și Protecție Socială și nu mai mult de patru reprezentanți ai Asociației Fostelor Deținuți Politici. Activitatea comisiilor departamentale va fi coordonată de o comisie centrală compusă dintr-un reprezentant al Ministerului Justiției, al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al cinci reprezentanți ai Asociației foștilor deținuți politici art. 9 [...] Comisia trebuie să se pronunțe asupra cererii de la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/1997 din 10 iulie 1997, privind modificarea Decretului-lege nr. 118/1991 Articolul II L a articolului 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, se abrogă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. Legea nr. 55 din 2 martie 1998 privind aprobarea Decretului-lege nr. 41/1997 (publicată Monitorului Oficial din 9 martie 1998) La art. 10 din Decretul-lege nr. 118/1990 va avea următorul conținut: [...]5. L (...) persoana care consideră că a fost rănită de un act administrativ trebuie să facă o plângere la autoritatea care i-a fost notificată în termen de 30 de zile de la data la care actul i-a fost comunicat (...) S [...] În orice caz, introducerea unei acțiuni în justiție nu poate avea loc după un termen de un an de la data comunicării actului. Reclamantul invocă o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță în ceea ce privește refuzul instanțelor de a examina legalitatea deciziilor luate de Comisie. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...), de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). 21. Guvernul pârât consideră că reclamantul nu a fost supus dreptului de acces la o instanță din moment ce ordonanța guvernului n 41/1997 a anulat pur și simplu o cale de atac specială și a pus în aplicare calea de atac obișnuită, și anume calea de soluționare a litigiilor administrative (Legea nr. 29 din 7 noiembrie 1990) subliniază, de asemenea, că fondul dreptului reclamantului nu a fost afectat și că numai procedura de declarare a acestuia a fost modificată; consideră că această reformă legislativă a avut ca scop să facă sistemul mai eficient prin anularea procedurilor speciale și că aceasta nu avea ca scop să ofere mai multe șanse de succes unei părți decât altei părți. 22. Dimpotrivă, reclamantul consideră că a suferit o încălcare a substanței chiar a dreptului de acces la o instanță, în sensul art. 6 alin. Chiar și garanțiile unei instanțe, în sensul articolului 6 alineatul (1) menționat anterior. Or, niciuna dintre instanțele sesizate cu contestațiile sale împotriva deciziilor autorității administrative în cauză nu a analizat temeinicia acestora. În plus, acesta consideră că nu este vorba despre o simplă modificare a procedurii aplicabile pentru a-și exercita dreptul, astfel cum susține guvernul, deoarece, dacă ar fi fost cazul, instanțele sesizate cu contestațiile sale ar fi trebuit să își decline competența în favoarea instanțelor administrative de judecată și nu să respingă contestațiile sale ca fiind inadmisibile. 23. Curtea constată că procedura în litigiu are ca obiect legalitatea celor două decizii ale Comisiei privind drepturile reclamantului care decurg din statutul său de persoană persecutată din motive politice în timpul regimului comunist, drepturi care, fără îndoială, au un caracter civil, în sensul primului alineat al articolului 6 menționat anterior 24. Curtea amintește că, în ceea ce privește deciziile privind drepturile și obligațiile cu caracter civil, art. 6 alineatul (1) din Convenție dispune ca deciziile luate de autoritățile administrative care nu îndeplinesc ele însele cerințele acestei dispoziții să fie supuse controlului ulterior asupra unui organism judiciar de pe deplina instanță (a se vedea Ortenberg Austria, Hotărârea din 25 noiembrie 1994, seria A n 49-50, § 31 Stallinger și Kuso c. Austria, Hotărârea din aprilie 1997, Rec., 1997-II, p. În speță, Curtea a precizat că, la 22 aprilie 1991 și la 6 ianuarie 1994, Comisia a luat cuvântul cu privire la drepturile reclamantului care decurg din statutul său de persoană persecutată, compusă exclusiv din funcționari ai Direcției pentru Muncă și Protecție Socială și reprezentanți ai asociației foștilor deținuți politici și aflați sub controlul unei comisii centrale formate din reprezentanți ai ministerelor justiției, muncii și protecției sociale, în conformitate cu art. 5 din Decretul-lege nr. 118/90, nu răspunde cerinței de independență față de funcționari și părți și, prin urmare, nu poate constitui o instanță de judecată, în sensul art. 6 alin. (1) menționat anterior (a se vedea mutatis mutandis, Sramek c. Austria, Hotărârea din 22 octombrie 1984, seria A n 84, p. 17, § 42). 1 din Convenție trebuie să fie îndeplinite, la Or, Curtea constată în această privință că instanțele care au fost sesizate de solicitant cu privire la o cauză în privința deciziilor Comisiei referitoare la drepturile sale cu caracter civil s-au declarat incompetente pentru a controla legalitatea acestora, ca urmare a modificării, în cursul procedurii, a legislației privind competența instanțelor. 27. Curtea admite că reforma legislativă realizată prin intermediul ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. martie 1998 privind aprobarea ordonanței nu a avut ca scop, astfel cum a subliniat guvernul, să dea mai multe șanse de succes unei părți decât alte părți (a contrao Zielinski Pradal și Gonzalez și alții c. Franța , Hotărârea din 28 octombrie 1999, Rec., 1999-VII, § 57). Cu toate acestea, noua procedură introdusă prin intermediul dispozițiilor legislative menționate anterior și aplicarea acesteia, în speță, de către instanțe, a condus în mod direct la obligația reclamantului de a supune deciziile luate de o autoritate administrativă care nu îndeplinește ea însăși cerințele unui judecător. Instanța de judecată, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, are un control ulterior asupra unui organism judiciar de jurisdicție deplină 28. Pe de altă parte, cu condiția ca guvernul să subordoneze ^ i s ^ i t ï să se implice pur și simplu într-o schimbare a procedurii care urmează a fi urmată de Õ , din moment ce reforma legislativă a făcut să se aplice calea de atac obișnuită, și anume o acțiune în instanță administrativă întemeiată pe art. 5 din Legea nr. 29 din 7 septembrie 1990, Curtea constată că a examinat deja acest argument al guvernului în etapa admisibilității cererii, atunci când a concluzionat că eficiența utilizării de către solicitant a unei astfel de căi de atac era departe de a fi stabilită cu un grad suficient de certitudine, ținând seama de circumstanțele specifice ale speței. Or, Curtea nu descoperă în speță de noi elemente, permițându-i în acest stadiu să dea o concluzie diferită. 29. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în cazul instanțelor judecătorești care examinează legalitatea deciziilor autorității administrative referitoare la drepturile cu caracter civil ale reclamantului, ca urmare a modificării, în cursul procedurii, a legislației în materie de competență a instanțelor, aduce atingere substanței în sine a dreptului reclamantului de a avea acces la o instanță. 30. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIA 31. Reclamantul se plânge că nu a dispus de o acțiune efectivă pentru a obține drepturile care decurg din Decretul-lege nr. 118/90. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 32. Curtea amintește că, în cazul în care dreptul revendicat este un drept cu caracter civil, art. 6 alineatul (1) constituie o lex specialis în raport cu art. 13, ale cărui garanții se află în principiu absorbite de aceasta. 1 menționat anterior, Comisia consideră că nu este necesar, în speță, să se pună mai mult pe teren la art. 13 (Kudla c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 146, CEDH 2000-XI). III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 33. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite d ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii respective, Curtea acordă părții v ă r ț i, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. dolari americani (USD) reprezentând diferența dintre salariul pe care ar fi trebuit să-l primească în calitate de cercetător și pensia de pensie pe care o acordă în perioada 1 decembrie 1973 - 1 iunie 1994; de asemenea, solicită o deteriorare morală de 100 000 USD, astfel încât să nu se mai repete în viitor aceleași încălcări ale drepturilor convenționale. 35. În acest sens, el ia notă de faptul că reclamantul solicită repararea unui prejudiciu material care a fost produs cu mult înainte de sesizarea instanțelor interne și, în plus, înainte de data ratificării convenției de către România. În plus, consideră că cererea reclamantului ca prejudiciu moral este incompatibilă cu noțiunea de ordine publică europeană, care se referă la acordarea de daune de natură punitivă și preventivă. 36. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în fapt în faptul că reclamantul nu a beneficiat de un acces la o instanță pentru a contesta deciziile Comisiei care se pronunță asupra drepturilor sale civile. Curtea nu ar putea să speculeze cu privire la ceea ce ar fi fost rezultatul procesului în caz contrar, dar nu consideră că este rezonabil să se considere că a suferit o pierdere reală de noroc (cf. Pelisier și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, ê 80, CEDH 1999-II). Reclamantul solicită 000 USD ca cheltuieli de procedură, defalcate după cum urmează 250 USD pentru fiecare etapă a procedurii în fața instanțelor interne și 500 USD pentru procedura în fața organelor convenției. 38. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată (Beyeler c. Italia (satisfacere echitabilă) [GC], n 33202/96, § 27, 28 mai 2002). 40. Aplicarea acestor criterii la prezenta specie și hotărând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, Curtea judecă în mod rezonabil d EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 41. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la dobândă a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESURI, CURTEA, LA 13 din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 000 EUR (patru mii de euro) pentru daune materiale și morale și 600 EUR (șase cenți EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, care urmează să fie convertite în lei românești la rata aplicabilă la data decontării, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate cu dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 mai 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L Early J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte