AFFAIRE VERRERIE DE BIOT S.A. c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

27.05.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE VERRERIE DE BIOT S.A. c. FRANCE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL BIOT S.A. c. FRANȚA (solicitarea nr. 46659/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 mai 2003 DEFINITIVF 27/08/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul în care Biot S.A. c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Loucaides Biersan Jungwiert, Ugrekhelidze Mularoni, judecători și domnul T.L. Early, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 mai 2003, Rend çété l'éjération, aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 46659/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze de către societatea din domeniul sticlei Biot S.A. ( Philippe Nataf, avocat la Paris. Guvernul francez ( 2002, a doua secțiune a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAȚĂ reclamanta este o societate cu sediul în Biot (Franța). 1983, recurenta a făcut obiectul unei operațiuni de vizită la domiciliu desfășurată, în cadrul unui control economic, de agenți ai Serviciului Regional de Poliție Judiciară din Marsilia. În urma acestui control, administrația a efectuat, pe de o parte, o verificare a contabilității societății și, pe de altă parte, o verificare a situației fiscale a M. și dna L., aceasta din urmă fiind președinte-director general al societății. După verificarea conturilor sale de la 22 decembrie 1983 la 5 iulie 1984, reclamantei i s-a notificat, la 6 iulie 1984, remedieri însoțite de sancțiuni și le-a refuzat prin scrisoarea din 3 august 1984. 1985, reclamanta a prezentat o reclamație administrativă și i-a fost adresată o propunere de tranzacție, pe care a refuzat-o la 24 februarie 1989. La 26 aprilie 1989, administrația a respins plângerea reclamantei. 10. La 22 martie 1989, 23 iunie 1989 și 30 noiembrie 1990, recurenta sesizează Tribunalul Administrativ din Nisa cu privire la cererile de acordare a descărcării de gestiune a contribuțiilor în litigiu și a sancțiunilor. 11. Prin hotărârile din 21 ianuarie 1993, instanța administrativă a respins cererile. Aceste hotărâri au fost confirmate printr-o hotărâre a instanței judecătorești din Lyon la data de 11 iulie 1994. În ianuarie 1997, directorul regional al impozitelor de la Marsilia a acordat recurentei o reducere la valoarea totală a impozitelor în litigiu. 13. Prin Hotărârea din 29 iulie 1998, notificată la 7 august 1998, Consiliul d Această sumă a fost decontată de Trezorerie la reclamantă la 2 decembrie 1999. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 14. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestații cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 15. 3 din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond 1. Perioada care trebuie luată în considerare 17. Guvernul consideră că procedurile în litigiu au început la 22 martie 1989 și respectiv 30 noiembrie 1990, data sesizării Tribunalului Administrativ din Nisa, și au expirat la 17 ianuarie 1997, data deciziei de reducere a impozitului de la Marsilia. 18. Potrivit recurentei, perioada care trebuie luată în considerare începe la 25 noiembrie 1985, data cererii sale administrative prealabile și se încheie la 2 decembrie. 19, Curtea constată că procedurile în litigiu au început la 25 noiembrie 1985 cu reclamația grațioasă prealabilă a reclamantei (a se vedea în acest sens C.K. c. Franța, cererea nr. 57753/00, Hotărârea din 19 martie 2002, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1998, Consiliul a decis să plătească reclamantei suma de 20 000 de franci și, în acest sens, subliniază că executarea acestei hotărâri nu este luată în considerare la 2 decembrie 1999, mai mult de un an și patru luni mai târziu, și consideră că acest termen trebuie luat în considerare. Prin urmare, durata procedurilor în litigiu este de 14 ani și 7 zile. 2. Pe durata procedurilor 20. Guvernul recunoaște că complexitatea acestei cauze, compusă din trei cereri referitoare la societate, la care au adăugat două cereri referitoare la soții L. (solicitarea nr. 29350/95), nu permite să se explice decât parțial durata procedurii. În ceea ce privește comportamentul părților și al autorităților competente, guvernul subliniază că termenul relativ lung al procedurii în fața Tribunalului Administrativ din Nisa este datorat în principal termenului luat de administrația fiscală pentru a-și prezenta memoriul în apărare și consideră că reclamanta și-a pierdut calitatea de victimă la 17 ianuarie. 1997, data la care a obținut o reducere la nivelul întregii impuneri în litigiu, deducând că numai termenul acordat de instanța administrativă pentru a judeca prima cerere poate să nu îndeplinească cerințele care rezultă din art. 6 alin. (1) din Convenție. Recurenta subliniază durata deosebit de lungă a fazei precontențioase, care a durat numai cinci ani, și contestă, de asemenea, argumentul guvernului referitor la deznodământul obținut la 17 ianuarie 1997; Comisia consideră, într-adevăr, că acesta a pus doar capăt ăluia, fără a repara încălcarea dispozițiilor articolului 6 în ceea ce privește termenul rezonabil, astfel încât calitatea de victimă a recurentei persistă. 22. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 45, CEDO 2000-VII. 23. Curtea consideră că cauza nu prezenta nicio dificultate specială. Pe de o parte, aceasta se referă la termenul deosebit de lung (trei ani și cinci luni) care s-a încheiat între depunerea plângerii prealabile a recurentei, la 25 noiembrie 1985, și propunerea de tranzacție a administrației, urmată de decizia sa de respingere din 26 aprilie 1989. Pe de altă parte, Comisia constată că Tribunalul Administrativ din Nisa, sesizat pentru prima dată la 22 martie 1989, nu a pronunțat sentința până la 21 ianuarie 1993, adică trei ani și zece luni mai târziu. Guvernul nu oferă nicio explicație pentru aceste termene. 24. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că cauza recurentei nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai puțin decât este posibil din consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 27. Guvernul consideră aceste cereri excesive și propune să se aloce recurentei suma de 4 500 EUR. 28. Curtea, hotărând în mod echitabil, consideră că este necesar să se acorde recurentei 10 000 EUR pentru prejudicii morale. Prospături și cheltuieli de judecată 29. Recurenta solicită, de asemenea, 3 854 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 30. Guvernul propune plata către reclamantă a 1 700 EUR. 31. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 700 EUR pentru procedură în fața Curții și la .Administrarea recurentei. Interese moratoriu 32. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L 1 din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume i. 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune morale ii. 1 700 EUR (o mie șapte sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early A.B. Baka Grefier Adjunct Președinte