AFFAIRE LILLY FRANCE c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

14.10.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE LILLY FRANCE c. FRANCE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

În cauza Lilly France c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din dnii A.B. Baka președinte J.- P. Costa Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen, Ugrekhelidze, judecători și al dlui T.L. E Arly, grefier de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 3 decembrie 2002 și 23 septembrie 2003, Renunțați hotărârea pe care o aveți aici, adoptat la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se găsește o hotărâre (n 53892/00) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, societatea anonimă Lilly Franța ( D. Foussard, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Guvernul francez (at'o'u') este reprezentat de agentul său, dl R. Abraham, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. În special, recurenta susținea o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție din cauza lipsei de transmitere a notei consilierului raportor în fața camerei comerciale a Curții de Casație. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 52 alineatul (1)). 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 29 mai 2001, camera a declarat cererea parțial inadmisibilă. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 3 decembrie 2002, camera a declarat restul cererii parțial admisibile. Societatea reclamantă comercializează numeroase medicamente, inclusiv Dobutrex și Vancocin, care sunt fabricate din molecula antibiotică numită Vancomicină. Începând cu anul 1988, cu apariția pe piață a concurenților la Vancomicină, brevetul de protecție a acestui produs a căzut în domeniul public, reclamanta a instituit un mecanism de reducere a prețului Dobutrexului, legat de achiziționarea concomitentă a vancomicinei de către instituțiile publice spitalicești. Hotărârea Generală Concurență, Consumatori și Represalii pentru fraude (denumită în continuare "DGCRF") a efectuat o anchetă. În cursul acesteia, funcționarii au aflat de două ori, la 17 iulie 1991 și la 6 februarie 1992, responsabilii cu serviciul juridic, piața spitalicească și farmacistul adjunct al societății reclamante. 10. La 15 aprilie 1992, raportul de anchetă al DGCCCRF a reproșat recurentei că a abuzat de poziția dominantă pe care o deținea pe piața Dobutrex pentru a-și menține cota de piață pe Vancocine. Recurentei i s-a reproșat că a majorat în mod semnificativ prețul Dobutrex din 1987 până în 1992, înainte de a acorda utilizatorilor o decernare de premii, care constituia un avantaj financiar fictiv care nu corespundea unei realități economice și încălca normele Codului achizițiilor publice 11. Printr-o scrisoare înregistrată la 12 august 1992, ministrul economiei și finanțelor sesizează Consiliul cu privire la concurența practicilor anticoncurențiale puse în aplicare de recurentă pe piața specialităților farmaceutice menționate anterior și destinate spitalelor. 12. La 15 iunie 1994, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, președintele Consiliului de Concurență notatifia către recurentă obiecțiile formulate de raportorul permanent în cadrul Consiliului Concurenței, care a încheiat un abuz de poziție dominantă. 13. La 2 august 1994, recurenta a transmis observațiile sale ca răspuns. faptul că concluziile raportorului s-au bazat pe: pe baza raportului administrativ întocmit de [DGCRF] și fără a fi ascultat de reprezentanții Lilly France și, aparent, de către experți medicali [...] 14. La 23 noiembrie 1995, președintele Consiliului de Concurență Notifia către reclamantă a prezentat un nou raport. recurenta a prezentat observațiile sale la 26 ianuarie 1996. 15. La 6 februarie 1996, prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, Consiliul Concurenței a convocat recurenta pentru ședința sa din 5 martie 1996. Convocarea preciza, de asemenea, că recurenta putea participa la ședință și putea solicita să fie audiată. 16. Prin decizia din 5 martie 1996, Consiliul Concurenței reține caracterul anticoncurențial al practicii de cuplare a achizițiilor de Dobutrex și Vancomicină cu predare efectuată de recurentă, considerând că practica de a oferi o primă de loialitate clienților săi care ar putea fi tentați să devină, de asemenea, clienți ai întreprinderilor concurente pe o altă piață era interzisă de art. 8 din Ordonanța din 1 martie 1996 În decembrie 1986, el i-a aplicat o sancțiune pecuniară de 30 de milioane de franci și a ordonat publicarea deciziei pe cheltuiala reclamantei în două reviste medicale. 17. Prin declarația din 22 mai 1996, reclamanta a formulat o acțiune în anulare și reformulare în fața instanței de apel din Paris. În sprijinul apelului său, Comisia a pus sub semnul întrebării abuzul de poziție dominantă care i-a fost imputat, a criticat analiza reținută împotriva sa și a invocat în special încălcarea dreptului la apărare, motivele pentru care raportul raportorului și decizia Consiliului Concurenței se bazau exclusiv pe ancheta agenților DGCCCRF, pe lângă faptul că nici reprezentantul societății, nici colaboratorii săi nu fuseseră audiați. Cu titlu subsidiar, aceasta a contestat valoarea lacunei și lipsa motivării sancțiunii de publicare. 18. Prin hotărârea din 6 mai 1997, după audierea din 18 martie 1997, tribunalul din Paris a respins acțiunea în sensul că se referea la sancțiunea pecuniară pronunțată împotriva reclamantei, dar a anulat decizia în măsura în care dispunea o măsură de publicare. în speță, Lilly France a beneficiat de o procedură contradictorie; (...) într-adevăr, responsabilii săi au fost audiați de anchetatorii DG CFRF; (...) a primit o notificare cu privire la obiecțiuni, a putut consulta dosarul și a prezentat argumentele sale prin intermediul unor memorii ; (...) raportorul a analizat, în mod precis și sistematic, toate mijloacele și documentele prezentate de aceasta; (...) în virtutea puterii de apreciere pe care i-o acordă legea în ceea ce privește conduita la ; (...) aceasta a primit în timp util raportul raportorului și a fost în măsură să-și prezinte observațiile. 19. La înălțime, reclamanta a fost reprezentată de declarația sa și asistată de trei avocați. 20. La 22 mai 1997, recurenta a formulat un recurs în casare prin intermediul unui avocat în cadrul Consiliului de Stat și al Curții de Casație și a formulat un memoriu amplificativ la 22 octombrie 1997. La 30 aprilie 1999, recurenta a prezentat un document intitulat "Răspuns și observații complementare 21. Prin hotărârea din 15 iunie 1999, după ședința din 4 mai 1999, Camera Comercială a Curii de Casație a respins recursul. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 22. Recurenta se plânge de absența transmiterii notei consilierului raportor în fața camerei comerciale a Curții de Casație. (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va hotărî... dacă orice acuzație penală îndreptată împotriva ei (...). 23. Guvernul constată că Curtea Europeană a statuat deja că transmiterea notei consilierului raportor către avocatul general a fost doar o cauză a unui dezechilibru contrar dispozițiilor articolului 6 (Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța, Hotărârea din 31 martie 1998, Rec., 1998, și Slimane-Kaid c. Franța, n 29507/95, 25 Cu toate acestea, în ianuarie 2000 se menționează o nouă reflecție asupra procedurilor urmate în fața Curților Supreme într-o opinie parțială dizidentă comună unei minorități importante de judecători, referitoare la un caz privind participarea comisarului guvernului la procedura în fața Consiliului de Stat (Kress c. Franța [GC], n 39594/98, 7 iunie 2001, CEDO 2001-VI). Prin urmare, Curtea amintește că problema lipsei de comunicare a raportului consilierului raportor în justițiabil ridică o problemă în ceea ce privește art. 6, numai în măsura în care raportul menționat a fost comunicat avocatului general înainte de încuviințare (Reinhardt și Slimane-Kaid, citată anterior Pascolini c. Franța, n 45119/98, 26 iunie 2003). Curtea amintește, de asemenea, că raportul constă din două componente: primul conține o expunere a faptelor, a procedurii și a mijloacelor de casare, iar al doilea, o analiză juridică a cauzei și un aviz privind meritul recursului (a se vedea Reinhardt și Slimane-Kaid), § 105. În opinia Curții, în cazul în care cea de-a doua parte a raportului, destinată deliberării, poate (pe lângă proiectul de hotărâre) să rămână confidențială atât față de părți, cât și față de avocatul general, prima parte, care nu este acoperită de secretul deliberării, trebuie să fie comunicată, dacă este cazul, părților și avocatului general 26. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea ștearsă că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . EUR (EUR) pentru prejudiciul său material, respectiv 4 573 471 EUR pentru sancțiunea pecuniară pronunțată împotriva sa și 16 381 EUR pentru cheltuielile de publicare a hotărârii de condamnare. 29. Guvernul consideră că sumele solicitate corespund valorii sancțiunii impuse de Consiliul Concurenței și nu au nicio legătură cu cauza care rezultă din procedură în fața Curții de Casație. 30. Curtea consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și diversele prejudicii materiale invocate de reclamantă. Prin urmare, trebuie să se dea la o parte pretențiile formulate în această privință. Guvernul consideră că sunt incluse în această sumă onorariile care nu prezintă nicio legătură cu prezenta procedură sau care privesc procedura urmată în fața instanțelor interne și consideră că pot fi luate în considerare numai cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 33. În cazul în care Curtea constată o încălcare a Convenției, aceasta acordă reclamantului plata cheltuielilor și cheltuielilor de judecată pe care le-a prezentat instanțelor naționale numai în măsura în care acestea au fost angajate pentru a preveni sau corecta încălcarea menționată (a se vedea în special Slimane-Kaid c. Franța În acest caz, întrucât această parte a doleanțelor recurentei nu trebuie, prin urmare, respinsă. În ceea ce privește acțiunea introdusă în fața acesteia, Curtea constată că recurenta produce o notă de plată a avocatului său, cu o sumă de 42 210 franci francezi, adică 6 434,87 EUR. Prin urmare, Curtea alocă această sumă recurentei pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, A spus, cu șase voturi împotrivă, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată, cu șase voturi împotrivă, că Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6 434,87 EUR (șase mii patru sute treizeci și patru EUR și optzeci și șapte de cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 14 octombrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early A.B. Baka Premier Adjunct Președinte Prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 alineatul (2) din Convenție și 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, la partea de conștiință separată dizidentă a domnului W. Thomassen. A.B. T.L.E. OINȚIUNE DISIDENTĂ A domnului JUGE THOMASSEN Din aceleași motive ca cele pe care le-am exprimat în cauza Fontaine și Bertin c. France 38410/97 și 40373/98, Hotărârea din 8 iulie 2003, p. 20-21), nu împărtășesc opinia majorității potrivit căreia art. 6 din convenție a fost încălcat din cauza faptului că raportul consilierului raportor către Curtea de Casație este transmis numai avocatului general în această instanță. În această cauză, sunt în primul rând de acord cu majoritatea, deoarece aceasta dă practic o directivă Curții de Casație, în sensul că aceasta din urmă trebuie să trimită prima parte a raportului consilierului raportor părților la procedură (§ 25 din hotărâre). Consider că acest lucru este îngrijorător deoarece, în opinia mea, principiul punerii în aplicare nu este nici măcar în joc, în măsura în care prima parte nu conține decât un rezumat al cauzei și, respectiv, un document redactat de un judecător care face parte din formarea de judecată. Această decizie se înscrie în seria de hotărâri privind poziția avocaților generali în apropierea celor mai înalte instanțe din statele europene care cunosc sistemul de casare. Pentru cauzele civile, Curtea, în Hotărârea Vermeulen c. Belgia din 20 februarie 1996, (culegerea hotărârilor și deciziilor 1996) I) a decis că la data la care reclamantul a răspuns la concluziile avocaților generali înainte de închiderea instanței și-a încălcat dreptul la o procedură în legătură cu care se soluționează cazul, care, în principiu, implică posibilitatea de a lua cunoștință de orice document sau observație prezentată judecătorului, chiar și de un magistrat independent, pentru a-și aduce la cunoștință decizia și de a o discuta (§ De la această hotărâre și de la hotărârea din Borgers c. Belgia din 30 octombrie 1991 (seria A n 214 B) care a precedat cauzele penale, Curtea a afirmat [1] că, pentru a beneficia de o examinare echitabilă a cauzei lor în cadrul unui proces În hotărârea Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța din 31 martie 1998 ( Rec. 1998) este necesar ca această comunicare să le permită să aprecieze dacă este necesar să răspundă și să își pregătească eventuala replică verbală sau printr-o notă de intenție. II) Curtea a examinat un alt element al procedurii de casare, și anume raportul consilierului raportor format din două componente, primul conținând o expunere a faptelor, a procedurii și a mijloacelor de casare, iar al doilea o analiză juridică a cauzei și un aviz cu privire la fondul recursului și care, în Franța, este comunicat avocatului general, astfel încât acesta să își poată pregăti concluziile. În Hotărârea Reinhardt și Slimane-Kaid, citată anterior, Curtea a concluzionat că: Kaid, dezechilibrul creat astfel, în lipsa unei comunicări identice a raportului către consiliile reclamanților, nu este de acord cu cerințele procesului echitabil (§ 105) [2] Aplicarea acestui raționament la prezenta cauză nu este convingătoare. În opinia mea, în principal în Hotărârea Reinhardt și Slimane Kaid este importanța observațiilor conținute în cea de-a doua parte a raportului care pot servi avocatului general pentru stabilirea concluziilor sale. Într-adevăr, aceste concluzii pot fi considerate, în conformitate cu jurisprudența Borgers Vermeulen , ca un document care este prezentat judecătorului în vederea la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu toate acestea, nu se poate susține decât prima parte a raportului consilierului raportor care, în momentul faptelor din prezenta cauză, nu conține decât un rezumat al cauzei, ar fi putut servi avocatului general pentru a influența judecătorii. Cu alte cuvinte, principiul joncțiunei nu a fost în cauză și, în opinia mea, nu poate fundamenta concluzia majorității potrivit căreia această primă componentă ar fi trebuit să fie trimisă părților. Faptul că Hotărârea Reinhardt și Slimane-Kaid au determinat Curtea de Casație Franceză să își modifice practica nu înseamnă că trebuie să se ajungă la o altă concluzie. Practica în vigoare în prezent Curții de Casație este aceea că cea de-a doua parte a raportului consilierului raportor nu mai este trimisă avocatului general și că prima parte este comunicată atât avocatului general, cât și părților la procedura de casare. Acest lucru nu împiedică să fie de acord cu faptul că, în principiu, Curtea nu ar trebui să oblige instanțele naționale să comunice părților la procedura documentelor pregătitoare întocmite de un judecător care face parte din formarea de judecată. Aceste documente fac parte din procesul decizional al instanței, care ar trebui să aibă o mare marjă de apreciere pentru a decide dacă comunicarea notelor sale pregătitoare către persoane, inclusiv părțile, din afara procesului decizional, este în conformitate cu o bună administrare a justiției. Consider că aplicarea raționamentului pronunțat Reinhardt și Slimane-Kaid nu este nici convingătoare în ceea ce privește partea a doua, așa cum am explicat în cauza Fontaine și Bertin menționată anterior. Chiar dacă cele două părți ale raportului sunt trimise doar avocatului general care, așa cum a recunoscut Curtea, nu este parte la procedură și exercită o funcție specială în instana de casare, art. 6 nu va fi în opinia mea încălcat dacă părțile au putut lua suficient cunoștință de concluziile avocatului general, în care conținutul raportului consilierului raportor este încorporat și dacă au avut, de asemenea, posibilitatea de a reaciona. Din aceste motive, nu am putut urmări majoritatea în concluzia sa, și anume că, dacă cea de-a doua parte a raportului (...) poate rămâne confidențială atât față de părți, cât și față de avocatul general, prima parte, care nu este acoperită de secretul deliberării, trebuie să fie comunicată (...) în aceleași condiții părților și avocatului general (§ 24 din hotărâre). [1] Lobo Machado c. Portugalia , Hotărârea din 20 februarie 1996, Rec., 1996, Bouut c. Austria , Hotărârea din 22 februarie 1996, Rec., 1996, Van Orshoven c. Belgia , Hotărârea din 25 iunie 1997, Rec. 1997 III K.D.B. c. Țările de Jos , Hotărârea din 27 martie 1998, Rec., 1998, J.J. c. Țările de Jos , Hotărârea din 27 martie 1998, Rec. 1998 ; și, mutatis mutandis Kress c. Franța [GC], n 39594/98, CEDO 2001 VI [2] . Pentru un rezumat recent al jurisprudenței Curții privind Curțile de Casație, voy. Ph. Gerard , mai exact asupra jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la Curtea de Casație. Plânge pentru o revigorare în Liber amicorum Pierre Marchal , Bruxelles, Larcier, 2003, p. 53 și următoarele.