Decizia nr. 81/2021 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2483/1/2021 — chestiunea de drept: „1. interpretarea dispoziţiilor art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, sub aspectul lămuririi sintagmei «hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu», respectiv…

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.483/1/2021 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „1. interpretarea dispoziţiilor art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, sub aspectul lămuririi sintagmei «hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu», respectiv limitele verificării pe care instanţa de judecată este obligată să o facă pentru verificarea incidenţei cazului de suspendare obligatorie a executării silite, respectiv: – dacă analiza incidenţei cazului de suspendare obligatorie a executării silite prevăzut de art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă este limitată la o verificare pur formală a exhibării unui înscris căruia îi este conferit prin lege cu titlu general caracterul de titlu executoriu; – sau dacă analiza incidenţei cazului de suspendare obligatorie a executării silite prevăzut de art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă implică şi o pipăire a aspectelor circumstanţiale, dincolo de verificarea pur formală a exhibării unui înscris căruia legea îi recunoaşte caracterul de titlu executoriu, aspecte care ar susţine existenţa derulării unei executări peste limitele titlului executoriu (se urmăreşte satisfacerea unei alte creanţe decât cele cuprinse în titlul executoriu, se urmăresc alte bunuri decât cele aduse în garanţie, există incidente care ar duce la înlăturarea caracterului executoriu al acestuia – de exemplu, prescripţia); 2. interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 719 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv a limitelor în care suspendarea obligatorie a executării silite produce efecte, în sensul dacă: – suspendarea obligatorie a executării silite, dispusă în temeiul art. 719 alin. (4) din Codul de procedură civilă, este supusă aceloraşi limitări temporale ca suspendarea facultativă dispusă în temeiul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în interpretarea şi aplicarea stabilită prin Decizia nr. 2/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că produce efecte până la soluţionarea în primă instanţă a contestaţiei la executare; – sau suspendarea obligatorie a executării silite, dispusă în temeiul art. 719 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în considerarea gravităţii motivelor pentru care poate fi dispusă, nu este supusă aceloraşi limitări temporale ca suspendarea facultativă, efectele acesteia producându-se până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare; 3. interpretarea şi aplicarea sintagmei «altei cereri privind executarea silită» din cuprinsul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv dacă soluţionarea apelului formulat împotriva hotărârii primei instanţe cu privire la contestaţia la executare se circumscrie noţiunii de «altă cerere privind executarea silită», fiind admisibilă astfel formularea unei cereri de suspendare a executării silite până la soluţionarea definitivă; 4. subsecvent problemei de drept de la pct. 3 – interpretarea şi aplicarea sintagmei «instanţa competentă» din cuprinsul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv dacă cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei se poate formula în calea de atac exercitată împotriva soluţiei pronunţate în contestaţia la executare sau în calea de atac formulată împotriva soluţiei pronunţate cu privire la suspendarea executării silite”.

Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei au fost depuse rapoartele întocmite, comunicate părţilor, şi puncte de vedere ale acestora.

Preşedintele completului, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă a dispus, prin Încheierea din 9 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 10.415/300/2019/a1, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept menţionate.

Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.483/1/2021. II. Normele de drept intern incidente

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: „Art. 719. – (1) Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată. (…) (4) Suspendarea executării este obligatorie şi cauţiunea nu este necesară dacă: 1. hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu;”. III. Expunerea succintă a procesului

Prin contestaţia la executare înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la 24 aprilie 2019, contestatoarele A şi B au solicitat, în contradictoriu cu intimata C, anularea tuturor actelor de executare efectuate în cadrul unui dosar de executare, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin Încheierea din 10 octombrie 2019, a respins cererea de suspendare a executării silite ca neîntemeiată, apreciind că o astfel de măsură nu se impune a fi adoptată nici în baza art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nici în temeiul art. 719 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Împotriva acestei încheieri A şi B au declarat apel, arătând că sunt întrunite condiţiile privind suspendarea obligatorie a executării silite în temeiul art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi faptul că există motive temeinice pentru suspendarea executării în temeiul art. 719 alin. (1) din acelaşi act normativ.

În cadrul soluţionării căii de atac, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile ce fac obiectul prezentei sesizări. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de instanţa de trimitere

Tribunalul Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: a) existenţa unei chestiuni de drept; b) problema de drept să se ridice în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; c) chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul ca de lămurirea ei să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care aceasta se ridică; d) chestiunea de drept să fie nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte interpretarea prevederilor art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul a subliniat că soluţionează apelul în ultimă instanţă şi că până în prezent nu a fost soluţionat un recurs în interesul legii care să aibă acest obiect.

Instanţa de trimitere a mai apreciat că, deşi textul legal menţionat nu a intrat în vigoare recent, în lipsa unei practici judiciare cristalizate cu privire la modalitatea de interpretare a acestuia, nu se poate considera că problema de drept cu privire la care se solicită sesizarea instanţei supreme nu ar fi nouă, context în care a subliniat că noutatea ei derivă din faptul că aceasta a fost generată de Decizia nr. 2/2021 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit, în interpretarea şi aplicarea art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, că „suspendarea executării silite este limitată în timp până la soluţionarea în primă instanţă a contestaţiei la executare”.

Referitor la modalitatea de interpretare a prevederilor art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, în contextul pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a Deciziei nr. 2/2021, precum şi a sintagmelor „alte cereri privind executarea silită” şi „instanţă competentă”, prevăzute de art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa de sesizare a apreciat că de soluţionarea acestor probleme de drept depinde soluţionarea atât a apelului formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare a executării silite, cât şi a cererii de suspendare a executării silite formulate direct în apel, pentru că a fost învestită nu doar cu soluţionarea apelului promovat împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare a executării silite, ci şi cu o cerere incidentală, formulată direct în apel, prin care s-a solicitat suspendarea executării silite.

Tribunalul a mai arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat până în prezent printr-un recurs în interesul legii asupra problemelor de drept care fac obiectul sesizării.

În aceste condiţii, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru admisibilitatea sesizării, fiind necesară intervenţia instanţei supreme pentru a preveni crearea unei jurisprudenţe neunitare. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă a apreciat că dispoziţiile art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă nu pot fi interpretate decât în sensul că analiza necesar a fi efectuată pentru a stabili dacă hotărârea sau înscrisul care se execută reprezintă titlu executoriu este una formală.

De asemenea, a mai considerat că, indiferent de motivul pentru care se dispune suspendarea executării silite, o astfel de măsură va produce efecte juridice doar până la soluţionarea contestaţiei la executare în primă instanţă, întrucât Decizia nr. 2/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nu face distincţii cu privire la acest aspect.

Totodată, în ceea ce priveşte sintagmele „alte cereri privind executarea silită” şi „instanţă competentă”, prevăzute de art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, tribunalul a constatat că determinarea înţelesului lor se poate realiza numai prin raportare la celelalte prevederi ale Codului de procedură civilă şi astfel, având în vedere că cererea de suspendare a executării silite este soluţionată de judecătorie ca instanţă de executare, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 651 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, a considerat că, după începerea executării silite, instanţa competentă să soluţioneze cererea de suspendare a executării silite nu poate fi, în primă instanţă, decât judecătoria, neexistând niciun temei de drept pentru a se considera că o atare cerere poate fi formulată, pentru prima dată, direct în calea de atac.

În fine, a arătat că sintagma „alte cereri privind executarea silită” nu poate viza calea de atac exercitată împotriva soluţiei pronunţate cu privire la suspendarea executării silite, întrucât, prin ipoteză, o cale de atac nu poate fi echivalentă unei cereri distincte, ci este mijlocul procesual prin care partea nemulţumită critică hotărârea primei instanţe. VI. Punctul de vedere al părţilor

Contestatoarele au apreciat că problemele de drept a căror dezlegare se pretinde nu au fost examinate anterior nici pe calea recursului în interesul legii şi nici pe calea hotărârii prealabile, fiind îndeplinite condiţiile de sesizare prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Legătura acestor chestiuni de drept cu soluţionarea în fond a cauzei este indiscutabilă, în opinia contestatoarelor, ceea ce s-a pus în discuţie fiind limitele în care instanţa va proceda la verificarea sintagmei „hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu” din perspectiva verificării incidenţei cazului de suspendare obligatorie prevăzut de art. 719 alin. (4) pct. 1 prima teză din Codul de procedură civilă, invocat în cadrul cererii de suspendare formulate. Interpretarea acestor dispoziţii legale este necesară pentru a se constata dacă şi această suspendare obligatorie urmează a fi supusă limitelor temporale deja dezlegate prin Decizia nr. 2/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin decizia anterior menţionată, instanţa supremă s-a pronunţat exclusiv cu privire la suspendarea facultativă, nu şi cu privire la cea obligatorie şi atunci ceea ce solicită este a se verifica dacă motivele pentru care legiuitorul a reglementat distinct cele două instituţii justifică aceeaşi limitare temporală.

În privinţa ultimelor două întrebări din sesizare, au apreciat că această chestiune vine tot ca urmare a dezlegării date de instanţa supremă, urmărindu-se stabilirea conţinutului sintagmei „alte cereri privind executarea silită”, în concret dacă se permite instanţelor să aibă în vedere, la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, inclusiv calea de atac împotriva contestaţiei la executare sau împotriva încheierii prin care a fost soluţionată cererea de suspendare a executării silite.

Intimata a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că niciuna dintre problemele de drept nu reprezintă veritabile chestiuni de drept care să necesite lămurire în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, ci situaţii practice ale căror rezolvări sunt reflectate în aplicarea şi interpretarea legii. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel Bucureşti, Cluj, Craiova, Galaţi, Ploieşti şi Oradea au înaintat jurisprudenţă relevantă; pot fi indicate, cu titlu exemplificativ, Încheierea din 13 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. 15.158/303/2020*, Încheierea din 12 februarie 2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. 1.777/300/2019, Încheierea din 7 august 2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. 15.665/300/2020, Încheierea din 25 septembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. 14.525/301/2018, Încheierea din 10 septembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. 9.146/300/2019, Încheierea din 22 octombrie 2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. 21.858/301/2019, Decizia civilă nr. 1.128/A pronunţată de Tribunalul Bihor – Secţia I civilă la 22 decembrie 2020, Încheierea civilă nr. 2.927 din 2 decembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Oradea – Secţia civilă, Decizia civilă nr. 701 pronunţată la 8 octombrie 2018 de Tribunalul Buzău – Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 122 pronunţată la 4 martie 2020 de Tribunalul Buzău – Secţia I civilă, Încheierea pronunţată la 14 mai 2019 de Judecătoria Buzău în Dosarul nr. 6.342/200/2019, Încheierea din 10 iulie 2019 în Dosarul nr. 12.768/233/2018 şi Decizia civilă nr. 265 din 13 mai 2021, ambele pronunţate de Tribunalul Brăila – Secţia I civilă.

Curţile de apel Bacău, Braşov, Constanţa, Iaşi, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă relevantă.

În urma consultării, curţile de apel au comunicat punctele de vedere teoretice ale judecătorilor instanţelor din circumscripţiile lor, din a căror analiză au rezultat următoarele orientări referitoare la probleme de drept ce fac obiectul sesizării.

Cu privire la prima întrebare, verificarea pe care instanţa de judecată este obligată să o facă pentru a reţine incident cazul de suspendare obligatorie a executării silite prevăzut de art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă este limitată la o examinare formală a unui înscris căruia legea îi conferă caracterul de titlu executoriu. În argumentarea acestui răspuns s-a avut în vedere că în această procedură nu se dezleagă fondul raportului juridic execuţional.

În acest sens s-au pronunţat magistraţii judecătoriilor Sălişte, Sibiu, Deva, Petroşani, Hunedoara, Bacău (în majoritate), Oneşti, Moineşti, Roman, Braşov, Făgăraş, Rupea, Călăraşi, Buftea, Giurgiu (în majoritate), Bolintin-Vale, Alexandria, Zimnicea, Dragomireşti, Şimleu Silvaniei, Jibou, Tecuci, Făurei, Iaşi, Răducăneni, Vaslui, Huşi, Bârlad, Oradea, Negreşti-Oaş, Satu Mare, Buzău, Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Botoşani, Lugoj şi Timişoara, cei ai judecătoriilor arondate tribunalelor Olt şi Gorj, magistraţii tribunalelor Hunedoara – Secţia I civilă, Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Cluj-Napoca (în majoritate), Olt, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Brăila, Iaşi – Secţia I civilă, Vaslui (în majoritate), Satu Mare – Secţia I civilă, Suceava – Secţia I civilă (în majoritate), Caraş-Severin, precum şi judecătorii curţilor de apel Cluj şi Piteşti.

În opinia transmisă de judecătoriile Piatra-Neamţ, Roman, Cornetu, Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle, Constanţa, Bistriţa, Carei, Beiuş, dar şi de tribunalele Arad şi Maramureş şi de curţile de apel Craiova – Secţia I civilă şi Târgu Mureş, analiza incidenţei cazului de suspendare obligatorie a executării silite prevăzut de art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă implică şi examinarea aparenţei aspectelor circumstanţiale, dincolo de verificarea pur formală a exhibării unui înscris căruia legea îi recunoaşte caracterul de titlu executoriu, apreciind că examinarea comparativă a prevederilor art. 666 alin. (5) şi art. 719 alin. (4) din Codul de procedură civilă relevă că cele din urmă se referă la alte aspecte decât cele care au putut fi verificate de instanţa de executare la soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, pentru motive determinate fie de caracterul necontencios al procedurii, împiedicând instanţa de executare să aibă cunoştinţă despre existenţa împrejurărilor care reprezintă baza solicitării de a se suspenda executarea silită, fără instituirea obligativităţii plăţii cauţiunii, fie pentru motive apărute ulterior încuviinţării executării silite, care pot fi deopotrivă de drept sau de fapt (cum ar fi cele enumerate exemplificativ în cuprinsul întrebării). Un al doilea argument are în vedere interpretarea dispoziţiilor art. 719 din Codul de procedură civilă în spiritul legii şi în acord cu voinţa legiuitorului. Astfel, se reţine că posibilitatea suspendării executării silite este recunoscută drept o ultimă pârghie la îndemâna debitorului care, pentru motive temeinice, are recunoscută vocaţia solicitării unei măsuri de temporizare a executării silite până la cercetarea pe fond a contestaţiei la executare formulate. Măsura suspendării este deci recunoscută în limitele acestor motive temeinice, care de cele mai multe ori reprezintă şi motivele contestaţiei la executare exercitate ca premisă obligatorie a cererii de suspendare. În mod automat, soluţionarea cererii de suspendare este strâns legată de cercetarea motivelor invocate, iar în cazul suprapunerii acestor motive de suspendare cu cele de contestaţie, cercetarea trebuie să se limiteze la o „pipăire” a fondului acestora cu atenţia sporită de a evita o antepronunţare cu privire la motivele de contestaţie. 35. Şi în privinţa celei de-a doua întrebări, opiniile care au fost exprimate au fost divergente, în sensul ambelor variante de răspuns expuse de titularul sesizării.

Dacă în majoritate judecătorii consultaţi au apreciat că suspendarea obligatorie este supusă aceloraşi limitări temporale ca suspendarea facultativă dispusă în temeiul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv până la soluţionarea în primă instanţă a contestaţiei la executare, magistraţii judecătoriilor Oneşti, Moineşti, Buzău şi Roman, din cadrul judecătoriilor Bacău, Piatra-Neamţ şi Giurgiu, dar şi de la tribunalele Vaslui şi Suceava consideră că efectele suspendării obligatorii, dispusă în temeiul art. 719 alin. (4) din Codul de procedură civilă, se produc până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare, iar nu doar până la soluţionarea ei în primă instanţă.

În timp ce opinia majoritară subliniază că interpretarea stabilită prin Decizia nr. 2/2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii se aplică şi ipotezei prevăzute de art. 719 alin. (4) din Codul de procedură civilă, judecătorii care apreciază că efectele suspendării obligatorii nu sunt supuse aceleiaşi limitări temporale precum cele ale suspendării facultative îşi justifică punctul de vedere invocând obiectul Deciziei nr. 2/2021, care nu a interpretat decât dispoziţiile art. 719 alin. (1), nu şi pe cele ale alin. (4) al aceluiaşi articol din Codul de procedură civilă, precum şi gravitatea sporită a ipotezelor în care suspendarea este o măsură obligatorie.

Punctele de vedere expuse mai sus au fost exprimate de un număr semnificativ de judecători şi caracterul lor profund divergent determină concluzia că sunt create premisele apariţiei, în viitor, a practicii neunitare şi sub aspectul celei de-a doua întrebări.

Opiniile judecătorilor consultaţi sunt împărţite şi în privinţa ultimelor două întrebări.

Referitor la a treia întrebare, într-o orientare s-a apreciat că prin sintagma „alte cereri privind executarea silită” se au în vedere alte cereri formulate în primă instanţă, circumscrise la cele îndreptate împotriva actelor de executare silită sau în cursul executării cu privire la alte aspecte privind executarea silită, dar nu şi căile de atac, întrucât în art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă se face trimitere la sesizarea instanţei de executare, căile de atac în materia suspendării executării silite fiind menţionate separat, în cuprinsul alin. (6) şi (7) din cadrul aceluiaşi articol. În acest sens şi-au exprimat opiniile magistraţii de la judecătoriile Sălişte, Sibiu, Deva, Bacău, Moineşti, Piatra-Neamţ, Roman, Braşov, Rupea, Călăraşi, Cornetu, Bolintin-Vale, Alexandria, Bistriţa, Baia Mare, Dragomireşti, Jibou, Tecuci, Negreşti-Oaş, Carei, Vaslui, Huşi, Buzău, Suceava, Fălticeni şi Timişoara (în majoritate), cei ai tribunalelor Caraş-Severin, Hunedoara – Secţia I civilă, Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Ialomiţa, Ilfov, Cluj, Satu Mare, Vrancea, Vaslui (în majoritate), Suceava (în majoritate), precum şi ai curţilor de apel Cluj şi Piteşti.

În sens contrar s-au exprimat magistraţii de la judecătoriile Oneşti, Făgăraş, Giurgiu (în majoritate), Roşiori de Vede, Videle, Zimnicea, Iaşi, Răducăneni, Bârlad, Botoşani, Dorohoi şi Lugoj (în majoritate), de la instanţele arondate Tribunalului Olt şi cei ai tribunalelor Teleorman şi Iaşi.

Cu privire la a patra întrebare, magistraţii judecătoriilor Sălişte, Bacău, Braşov, Bolintin-Vale, Alexandria, Turnu Măgurele, Tecuci, Vaslui, Satu Mare, Suceava, Fălticeni, Dragomireşti şi Timişoara (în majoritate), ai tribunalelor Vrancea, Iaşi, Arad, Vaslui (în majoritate), Suceava (în majoritate) şi ai curţilor de apel Iaşi şi Piteşti (ca şi cei ai tuturor instanţelor arondate acestei curţi) au exprimat opinia potrivit căreia, după începerea executării silite, instanţa competentă pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării silite este, în primă instanţă, judecătoria, o atare cerere neputând fi formulată pentru prima dată în calea de atac.

În sens contrar s-au exprimat magistraţii de la judecătoriile Deva, Oneşti, Moineşti, Piatra-Neamţ, Roman, Făgăraş, Rupea, Călăraşi, Giurgiu (în majoritate), Roşiori de Vede, Videle, Zimnicea, Iaşi, Răducăneni, Huşi, Bârlad, Botoşani, Baia Mare, Negreşti-Oaş, Carei, Buzău, Dorohoi, Lugoj (în majoritate), Jibou, Bistriţa, cei ai tribunalelor Teleorman, Cluj, Iaşi, Maramureş, Bistriţa, Caraş-Severin şi ai instanţelor arondate Curţii de Apel Târgu Mureş, care consideră că sintagma „instanţa competentă” din cuprinsul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă include atât instanţa de exercitare, cât şi pe cea învestită cu soluţionarea căii de atac formulate împotriva hotărârii pronunţate în contestaţia la executare sau în cererea de suspendare a executării.

Ministerul Public, prin Adresa nr. 1.741/C/4.487/III-5/2021 din 20 octombrie 2021, a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 2 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 aprilie 2021, prin care a admis recursul în interesul legii promovat de Avocatul Poporului şi, în interpretarea şi aplicarea sintagmei „până la soluţionarea contestaţiei la executare” din cuprinsul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a stabilit că suspendarea executării silite este limitată în timp până la soluţionarea în primă instanţă a contestaţiei la executare.

La nivelul Curţii Constituţionale nu au fost pronunţate decizii cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentei sesizări. IX. Rapoartele asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au depus două rapoarte, în care au exprimat opinii diferite asupra problemelor de drept ce fac obiectul prezentei sesizări.

Într-o primă opinie s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, astfel încât se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării.

Într-o a doua opinie s-a considerat că, în interpretarea şi aplicarea art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, efectele suspendării obligatorii a executării silite se produc până la data soluţionării în primă instanţă a contestaţiei la executare, iar o cerere având acest obiect nu poate fi reiterată în calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanţei de executare şi, sub aspectul indicării limitelor analizei instanţei de judecată în verificarea incidenţei cazului de suspendare obligatorie a executării silite, s-a propus respingerea ca inadmisibilă a cererii de pronunţare a unei hotărâri prealabile pentru interpretarea dispoziţiilor art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.I. Asupra admisibilităţii

Analiza condiţiilor de admisibilitate instituite în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă conduce spre concluzia că acestea sunt întrunite doar în privinţa a trei dintre întrebări.

În doctrină, dar şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condiţiile de admisibilitate au fost identificate după cum urmează: a) existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) o chestiune de drept cu caracter de noutate; d) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; e) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

În examinarea primelor două condiţii de admisibilitate se constată că instanţa de trimitere (tribunalul), învestită cu soluţionarea unui apel împotriva unei sentinţe date într-o contestaţie la executare, va pronunţa o decizie definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4, cu aplicarea art. 718 alin. (2) teza I şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă; prin urmare, aceste cerinţe de admisibilitate sunt întrunite.

Condiţia referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită este îndeplinită.

Dispoziţiile care au generat litigiile supuse examinării instanţelor naţionale au fost introduse în dreptul pozitiv prin art. 719 alin. (4) pct. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (denumită în continuare Codul de procedură civilă), relevantă în evaluarea cerinţei noutăţii fiind dezvoltarea unei jurisprudenţe în materie.

Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate a sesizării au fost emise adrese către curţile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenţei la nivelul instanţelor judecătoreşti situate în circumscripţiile lor teritoriale şi au comunicat instanţei supreme că au identificat hotărâri judecătoreşti în materia care face obiect al sesizării de faţă; analiza lor relevă că instanţele naţionale abordează diferit posibilitatea reiterării, în calea de atac, a cererii de suspendare a executării silite şi aceasta chiar în contextul pronunţării Deciziei nr. 2/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, dar nu există o jurisprudenţă suficient de consistentă, în măsură să înlăture caracterul de noutate al problemei de drept.

În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate care impune ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat, se va avea în vedere că, deşi textul art. 519 din Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres, spre deosebire de legislaţia procesual penală internă, modalitatea de statuare asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, cerinţa legală este îndeplinită, întrucât problema de drept semnalată nu a fost soluţionată printr-o hotărâre prealabilă sau recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Este întrunită şi condiţia de admisibilitate care impune ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, atât timp cât consecinţele pe care le presupune rezolvarea sunt apte să influenţeze hotărârea în fond asupra cauzei.

Din această perspectivă se impune făcută o precizare, în privinţa celei de-a treia întrebări, unde cerinţa legăturii de dependenţă pare greu de identificat, de vreme ce prin intermediul ei se urmăreşte dezlegarea măsurii în care soluţionarea apelului împotriva hotărârii date în contestaţia la executare se circumscrie noţiunii de „altă cerere privind executarea silită”, cu toate că în dosarul cu care instanţa de trimitere a fost sesizată contestaţia la executare nu a fost încă judecată.

Această inadvertenţă, rezultat al formulării incomplete a respectivei întrebări, este înlăturată de ultima întrebare, intrinsec legată de cea anterioară, care supune dezlegării posibilitatea reiterării unei cereri de suspendare a executării silite în calea de atac exercitată împotriva soluţiei date fie în contestaţia la executare, fie în cererea de suspendare a executării silite.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte apreciază că inadvertenţa observată nu este de natură să înlăture concluzia că cerinţa legăturii de dependenţă dintre sesizare şi soluţionarea pe fond a cauzei este îndeplinită, cu atât mai mult cu cât decizia de faţă nu va examina circumstanţele particulare ale procesului derulat în faţa instanţei de trimitere, ci, în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, va oferi o rezolvare de principiu chestiunilor de drept indicate în sesizare.

Distinct de aceste argumente, instanţa supremă a apreciat constant că este necesar ca problema supusă dezlegării să fie una reală, ca în sesizare să fie identificată o veritabilă problemă de drept, care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia sa în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

În cazul analizat, cel puţin în privinţa primei întrebări, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate şi care pot fi facil dezlegate, printr-o analiză de conţinut şi corelată a normelor incidente.

Potrivit dispoziţiilor art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, „Suspendarea executării este obligatorie şi cauţiunea nu este necesară dacă hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu”.

În interpretarea acestui text legal, cvasimajoritatea instanţelor naţionale, inclusiv cea de trimitere, au exprimat opinia că verificările care trebuie efectuate, în vederea stabilirii incidenţei ipotezei legale, sunt unele formale, care exclud o antamare a aparenţei dreptului.

Se consideră astfel că, dacă sunt sesizate cu o cerere de suspendare a executării silite, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, nu şi pe cele ale alin. (1) al aceluiaşi articol, analiza trebuie limitată la stabilirea măsurii în care hotărârea sau înscrisul care se execută este, potrivit legii, executoriu, prin trimitere la dispoziţiile art. 632 şi 633 din acelaşi cod, respectiv ale normelor cuprinse în legi speciale.

Această întrebare nu urmăreşte identificarea unei reale chestiuni de drept, ci aduce mai degrabă în dezbatere aspecte care ţin de modul de formare a silogismului judiciar, dar raţionamentul trebuie adaptat particularităţilor fiecărui proces; de aceea, o atare întrebare nu poate fi supusă dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care poate oferi doar un răspuns de principiu, fără să acopere multitudinea de situaţii ce se pot ivi în realitate.

În privinţa celorlalte aspecte ale sesizării, instanţele consultate au expus opinii divergente, la nivel teoretic.

Cum jurisprudenţa nu are un caracter consistent – instituţia suspendării obligatorii cunoscând o reglementare de dată relativ recentă -, se consideră că prin consolidarea uneia dintre aceste opinii, cel puţin în ceea ce priveşte posibilitatea reiterării, în calea de atac, a cererii de suspendare a executării silite, sunt create premisele apariţiei, în viitor, a practicii neunitare.

În considerarea acestor argumente, cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă nu sunt întrunite în ce priveşte prima întrebare, un răspuns la această chestiune nefiind util nici instanţei de trimitere, nici celorlalte instanţe naţionale, dar sunt îndeplinite în privinţa celorlalte întrebări.

Este necesar ca, în considerarea caracterului lor interconectat, ultimelor două întrebări să le fie oferit un răspuns unic, deoarece aspectele a căror dezlegare are aptitudinea de a preîntâmpina apariţia jurisprudenţei neunitare sunt reprezentate de întinderea efectelor suspendării obligatorii a executării silite şi de posibilitatea reiterării, în calea de atac, a unei cereri având acest obiect. X.II. Asupra fondului

Divergenţa între opiniile teoretice exprimate de instanţele naţionale pare să fi fost determinată de analiza comparativă a textelor cuprinse în art. 719 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură civilă şi de înţelegerea trunchiată a procedurii de parcurs, astfel cum aceasta rezultă din textele de lege incidente şi cum a fost descrisă în Decizia nr. 2/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Potrivit art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea.(…)”

În conformitate cu art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, „Suspendarea executării este obligatorie şi cauţiunea nu este necesară dacă hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu”.

Ambele texte citate reglementează ipoteze ale suspendării executării silite – ca incident cu caracter de excepţie, prin care se temporizează procedura execuţională pentru o anumită perioadă de timp.

Astfel, dacă art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă reglementează o suspendare facultativă a executării silite, posibil a fi adoptată pentru motive temeinice, toate ipotezele alin. (4) al aceluiaşi articol, nu doar cea supusă dezlegării în sesizarea de faţă, definind legal motivele temeinice, reglementează cazuri de suspendare obligatorie.

Diferenţa între cele două alineate ale art. 719 din Codul de procedură civilă derivă, aşadar, nu neapărat dintr-o gravitate sporită a ipotezelor în care suspendarea este o măsură obligatorie, necondiţionată de plata cauţiunii, ci din calificarea legală a ipotezelor enumerate limitativ în alin. (4) ca motive temeinice.

Această concluzie se impune, deoarece şi în cazul în care suspendarea este acordată în temeiul art. 719 alin. (1) din cod, şi în cazul când este întemeiată pe alin. (4) al aceluiaşi articol, împrejurările de fapt şi de drept care o justifică nu sunt altceva decât „motive temeinice”, fie apreciate ca atare de judecător, fie calificate de lege.

De aceea, şi suspendarea prevăzută de art. 719 alin. (4) din Codul de procedură civilă se acordă în condiţiile alin. (1) al aceluiaşi articol, evident sub rezerva limitelor în care textul în dezbatere, derogând expres de la regulă, anihilează dreptul de apreciere asupra oportunităţii măsurii suspendării şi renunţă la cerinţa plăţii unei cauţiuni.

Aşa fiind, dezlegările oferite prin Decizia nr. 2/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii sunt incidente pe deplin şi în cazul suspendării obligatorii.

Ca atare, nu doar din perspectiva analizei semantice a terminologiei legii, ci şi din cea a efectelor juridice ale hotărârii judecătoreşti pronunţate în primă instanţă în contestaţia la executare, se impune concluzia că suspendarea obligatorie a executării silite este supusă aceloraşi limitări temporale precum cea facultativă.

Examinarea de detaliu a considerentelor Deciziei nr. 2/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în special a paragrafelor 75 şi 76, relevă şi inadmisibilitatea demersului prin care cererea de suspendare obligatorie a executării silite ar putea să fie reiterată în calea de atac.

Hotărârile instanţei de executare sunt, potrivit art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, executorii, caracter care le reflectă aptitudinea de a determina, prin însăşi pronunţarea lor, modificări în ordinea juridică.

Astfel, efectele pronunţării unor asemenea hotărâri presupun ca, în cazul admiterii contestaţiei la executare, executorul judecătoresc să se conformeze de îndată măsurii dispuse; în ipoteza în care contestaţia la executare este respinsă, ele impun concluzia că executarea silită poate fi reluată de îndată.

În acest sens, în paragrafele 75 şi 76 din considerentele Deciziei nr. 2/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut că „(…) prin ipoteză, în cazul admiterii contestaţiei la executare, avându-se în vedere că, potrivit art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, încheierea instanţei de executare are caracter executoriu şi, deci, executorul judecătoresc trebuie să se conformeze de îndată măsurii dispuse prin această încheiere, nu mai este necesar efectul suspensiv de executare al încheierii pronunţate în temeiul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pentru simplul motiv că intervine un alt efect, mult mai energic, şi anume acela al anulării (după caz, în tot sau în parte, a executării silite ori a unor acte de executare), efect care se consumă încă de la momentul pronunţării soluţiei de primă instanţă. Pe de altă parte, un raţionament asemănător poate fi făcut şi în ipoteza respingerii contestaţiei la executare, în sensul în care executorialitatea procedurii decurgând din respingerea contestaţiei debitorului presupune ca executarea să fie reluată de îndată, însă, dacă debitorul apelează încheierea, solicitând şi suspendarea executării acesteia, admiterea cererii de suspendare a executării încheierii nu înseamnă altceva decât menţinerea suspendării executării silite dispuse de prima instanţă”.

Aşadar, în măsura în care hotărârea instanţei de executare este atacată, autorul căii de atac are dreptul de a solicita suspendarea executării acesteia şi numai dacă instanţa de control judiciar suspendă executarea ei, se produce efectul temporizării, şi pe parcursul judecării apelului, a executării silite.

De aceea, mecanismul descris prin considerentele Deciziei nr. 2/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii relevă că sintagmele „alte cereri privind executarea silită” şi „instanţa competentă”, din cuprinsul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu se referă la apelul declarat împotriva hotărârii instanţei de executare, nici la instanţa învestită cu judecarea acestuia.

Se cuvine notat că, potrivit dispoziţiilor art. 719 alin. (6) din Codul de procedură civilă, „Asupra cererii de suspendare instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, chiar şi înaintea termenului fixat pentru judecarea contestaţiei. Părţile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată, în mod separat, numai cu apel sau, dacă este pronunţată de curtea de apel, numai cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă”.

Posibilitatea, recunoscută de acest text de lege, ca suspendarea să fie acordată de curtea de apel nu infirmă cele reţinute mai sus şi nu poate determina concluzia că o cerere de suspendare întemeiată pe prevederile art. 719 alin. (4) din Codul de procedură civilă ar putea fi reiterată în calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanţei de executare.

Norma precitată trebuie înţeleasă în sensul că suspendarea poate fi acordată de curtea de apel doar atunci când aceasta judecă în primă instanţă o contestaţie privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu pe care ea însăşi l-a pronunţat; mai mult, textul nu se referă la instanţa de apel, ci, în mod distinct, la curtea de apel; or, aceasta se poate constitui nu numai ca instanţă de apel/recurs/revizuire/contestaţie în anulare, ci şi ca instanţă de executare în contestaţia la titlu.

Aşadar, unicul demers prevăzut de lege, pe care părţile îl pot parcurge pentru a obţine temporizarea executării silite cât timp are loc judecata căii de atac împotriva instanţei de executare, este cel al suspendării executării încheierii atacate, procedură care exclude dreptul părţilor de a reitera cererea de suspendare a executării silite în calea de atac. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,