CtEDO 03.06.2003 Auto

POKORNY v. AUSTRIA

RESPONDENT
AUT
HOTĂRÂRE
03.06.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
POKORNY v. AUSTRIA (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 57080/00 de Karl POKORNY împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 3 iunie 2003 în calitate de Cameră compusă de Președintele Sir Nicolas Bratza, dna Palm Strážnická Fischbach Casadevall Maruste, judecători având în vedere cererea depusă la 20 martie 2000, Având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Karl Pokorny, este un național austriac, care s-a născut în 1946 și locuiește în Gerasdorf-Seyring (Austria). El este reprezentat în fața Curții de către dl Bernhauser, avocat practicant la Viena (Austria). Situația cazului Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 octombrie 1992, Oficiul Vamal de la Viena ( Zollamt ) a deschis anchete împotriva unui număr de suspecți în temeiul Legii privind infracțiunile fiscale (Finanzstrafgesetz ) privind acuzațiile de contrabandă. Ulterior, aceste anchete au fost, de asemenea, dirijate împotriva reclamantului. La 30 septembrie 1993, Oficiul vamal a transmis raportul final de investigații privind reclamantul și alți șapte suspecți Biroului Procurorului Public din Viena ( Staatsanwaltschaft La 3 iunie 1996, Procurorul public a depus o cerere la judecătorul de investigare, deoarece investigațiile preliminare au trebuit extinse la numeroși alți suspecți. La 22 septembrie 1998, după ce judecătorul de investigare a încheiat investigațiile, dosarul a fost transmis Biroului Procurorului Public din Viena. Între timp, cazul a fost preluat de un alt oficial al Procurorului. La 1 iulie 1999, procurorul public a preferat acuzarea de contrabandă împotriva reclamantului și a două acuzații. Reclamantul a fost acuzat de a avea mărfuri importate fără a plăti taxe vamale. La 24 august 1999, reclamantul a depus un recurs împotriva acuzației și la 15 septembrie 1999, Curtea de Apel a respins acest recurs. La 30 noiembrie 1999, Curtea penală regională de la Viena a achitat reclamantul. La 2 martie 2000, Oficiul Vamal de la Viena a depus un motiv de nulitate, împotriva acestei decizii, precum și un recurs împotriva sentinței și la 9 martie La 11 aprilie 2000, Procuratura din Viena a depus un motiv de nulitate împotriva acestei hotărâri. La 12 septembrie 2000, Curtea Supremă a respins motivele de nulitate și apelul împotriva sentinței. Decizia a fost depusă reclamantului la 5 octombrie 2000. B. Legea internă relevantă Secțiunea 37 din Legea Procurorului Public ( Staatsanwaltschaftsgesetz (1) Plăcerile împotriva procurorului public care provoacă îndeplinirea sarcinilor sale, pot fi depuse cu orice autoritate superioară. Cu excepția cazului în care plângerea este depusă cu autoritatea direct superioară procurorului public, aceasta trebuie, în general, să fie transmisă autorității respective, împreună cu o ordonanță de a prezenta un raport, dacă este necesar, în scopul de a lua măsuri suplimentare. (2) Procurorul public în cauză este informat cu privire la toate plângerile care nu sunt vădit nefondate și este ordonat să remedieze plângerea într-o anumită perioadă și să raporteze sau să dezvăluie obstacolele existente. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 6 din Convenția cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia. Denunțul reclamantului în temeiul articolului 6 1 se referă la durata procedurii penale împotriva acestuia. art. 1 prevede, în măsura în care este relevant, următoarele: „În determinarea unei acuzații penale împotriva acestuia, fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” a. Guvernul susține că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne deoarece nu a depus o plângere ierarhică ( Aufsichtsbeschwerde ) cu orice autoritate superioară în temeiul articolului 37 din Legea Procurorului Public ( Staatsanwaltschaftsgesetz ) pentru a accelera procedurile în etapa preliminară. Referindu-se la cazurile Holzinger c. Austria (n. 23459/94, §§ 24-25, CEDO 2001-I) în care Curtea a constatat că o cerere în temeiul articolului 91 din Legea Curților constituie un remediu eficace și de bază v. Austria (n. 29800/96, §§ 39-40, ECHR 2001-I) în care Curtea a constatat că o cerere în temeiul articolului 132 din Constituție împotriva neregulării administrației constituie un remediu eficace, acestea susțin că același lucru se aplică unei plângeri ierarhice în temeiul articolului 37 din Legea Procurorului Public. Reclamantul contează opinia Guvernului. Curtea reiterează că apelurile ierarhice în cadrul sistemului juridic austriac nu conferă dreptul unui individ la exercitarea de către statul competențelor sale de supraveghere și că orice procedură care se desfășoară ulterior nu implică participarea persoanei care au făcut apelul ierarhic în primul rând (Lagler c. Austria) , nr. 16942/90, hotărârea Comisiei din 13 aprilie 1994, nedeclarată. Curtea constată, de asemenea, că guvernul nu a specificat modul în care această cale ar fi putut remedia durata procedurii reclamate. Astfel, obiecția preliminară a guvernului privind neepuizarea trebuie respinsă. b. În ceea ce privește perioada care urmează să fie luată în considerare, Curtea observă că procedurile au început cel târziu la 30 septembrie 1993, atunci când Biroul Vamal a transmis raportul final de anchetă Biroului Procurorului Public și în cazul în care s-a încheiat la 5 octombrie 2000, atunci când decizia finală a fost adresată avocatului reclamantului. Prin urmare, acestea au durat mai mult de șapte ani. Guvernul susține că durata procedurii poate fi considerată încă ca rezonabilă și susține că acestea au fost extrem de complexe. În special numărul mare de suspecți unele dintre acestea au fost absuși, domeniul de aplicare al dosarului și investigația cuprinzătoare necesară justificau o durată mai lungă a procedurii. În plus, ei susțin că noul Procuror public desemnat în cursul procedurii preliminare a trebuit să se acorde un timp pentru a deveni familiarizat cu dosarul. În cele din urmă, ele subliniază că, după depunerea acuzației, tribunalele au tratat cazul cu expediție. Reclamantul conteste opinia guvernului și subliniază că modificarea oficialului competent de la Procuratura publică nu poate justifica durata procedurii preliminare de aproximativ șase ani. Curtea consideră, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența sa privind problema „temps rezonabil” și având în vedere tot materialul în posesia sa, că este necesară o examinare a meritelor plângerii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei. Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă