FUTRO v. POLAND

Reclamantul, dl Marian Futro, este un național polonez, născut în 1951 și locuiește în Poznań, Polonia. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează: În 1975 proprietatea reclamantului din Poznań a fost expropriată. În februarie 1990, reclamantul și unul dintre frații săi au depus o cerere de restituire a acestui teren cu municipalitatea Poznań (Urzād Miejski). Primarul Poznań (Prezydent Miasta) nu a eliberat o decizie. La 13 iunie 1991, dosarul a fost transferat Biroului de District Poznań (Urzād Rejonowy), deoarece în temeiul noului regulament a devenit competent să se ocupe de cazul reclamantului. La 16 iunie 1991, reclamantul a depus o plângere la Curtea Administrativă Supremă care susține inactivitate din partea autorității administrative de primă instanță. La 5 noiembrie 1991, instanța a pronunțat o hotărâre și a ordonat Biroului de District să pronunțe o decizie într-un termen de treizeci de zile. Între timp, la 15 iulie 1991, Oficiul de District a emis o decizie parțială și a determinat că unul dintre parcelele expropriate de teren a încetat să îndeplinească scopul indicat în decizia de expropriare. La 31 ianuarie 1992, guvernatorul Poznań a anulat această decizie și a remis cazul de reexaminare. La 17 iunie 1992, Oficiul de District a organizat așa-numita „audiere administrativă” (rozprawa administracyjna). La 11 februarie 1993, un expert și-a prezentat raportul. La 30 iunie 1993, Oficiul de District Poznań a emis o decizie în sensul că partea proprietății să fie returnată reclamantului și altor coproprietenți. De asemenea, aceasta a ordonat ca acestea să plătească suma indexată Trezorului de Stat în schimbul compensației pe care le-au primit în 1975. La 27 septembrie 1993, la apelul depus de fratele reclamantului, Guvernatorul Poznań a anulat decizia de primă instanță și a remis cazul La 20 iunie 1994, Oficiul de District a ordonat să se întoarcă un plan privind partiția proprietății. La 20 decembrie 1994, Oficiul de District a hotărât să se obțină dovezi de experți pentru a determina valoarea proprietății. La 23 ianuarie 1995, expertul și-a prezentat raportul. În cursul procedurii, tatăl reclamantului a murit. La 27 martie 1995, Curtea de District Poznań a declarat că proprietatea lui a fost moștenită de unul dintre frații reclamanților și copiii săi. La 21 aprilie 1995, Oficiul de District a organizat o audiere administrativă. În noiembrie 1995, Oficiul de District a ordonat obținerea unui alt raport de experți. La 5 noiembrie 1995, expertul a prezentat raportul său. La 17 iulie 1996 și 24 iulie 1997 Oficiul de District a solicitat autorităților competente informații despre infrastructura din stradă situată de-a lungul proprietății în cauză. La 1 ianuarie 1998 a intrat în vigoare Legea din 21 august 1997 privind administrarea terenurilor (Ustawa o gospodarce nieruchomościami). În acea dată guvernatorul Poznań a devenit competent pentru a se ocupa de cazul reclamantului. La 30 martie 1998 a avut loc o audiere administrativă. La 15 iunie 1998, autoritățile au informat reclamantul că un nou termen pentru eliberarea unei decizii care determină cazul a fost stabilit pentru 30 septembrie 1998. La 3 august 1998, guvernatorul Poznań a informat reclamantul că ar putea consulta raportul de experți privind valoarea proprietății (operat szacundowy). La 25 septembrie 1998, guvernatorul Poznań a avut o audiere administrativă. La 30 septembrie 1998, raportul expert a fost modificat. La 30 decembrie 1998, Guvernatorul Poznań a eliberat o decizie prin care a ordonat returnarea unei anumite părți a proprietăților reclamantului și a altor coproprietenți, deoarece nu mai a îndeplinit scopul specificat în decizia de expropriare. Guvernatorul Poznań a ordonat coproprietenilor să plătească suma indexată Trezorului de Stat în schimbul compensației pe care le-a acordat-o în 1975. La 12 și, respectiv, 18 ianuarie 1999, fratele reclamantului și compania contestată au apelat împotriva acestei decizii către Președintele Oficiului de Locație și Dezvoltare a Orașului (Prezes Urzędu Mieszkalnictwa i Rozwoju Miast). La 20 februarie 2001, Președintele Oficiului de Locație și Dezvoltare a orașului a susținut decizia guvernatorului Poznań. Se pare că, într-un recurs suplimentar, cazul este în așteptare în fața Curții Supreme de Administrație. art. 35 din Codul de Procedură Administrativă stabilește termene care variază între 1 lună și 2 luni pentru a face față unui caz în așteptare în fața unei autorități administrative. În cazul în care aceste termene nu au fost respectate, autoritatea trebuie, în conformitate cu art. 36 din cod, să informeze părțile cu privire la acest fapt, să explice motivele întârzierii și să stabilească un nou termen. În conformitate cu art. 37 § 1, dacă cazul nu a fost tratat în termenele menționate la articolele 35 și 36, o parte în procedurile administrative poate depune recurs autorității superioare, susținând inactivitatea. În cazul în care acuzațiile de inactivitate sunt bine fundamentate, autoritatea superioară stabilește un nou termen pentru examinarea cazului și ordonă o anchetă pentru a determina motivele inactivității și pentru a identifica persoanele responsabile pentru întârziere. Dacă este necesar, autoritatea poate ordona aplicarea măsurilor pentru a preveni astfel de întârzieri în viitor. Până la 1 octombrie 1995, în conformitate cu art. 216 din Codul de Procedură Administrativă, o parte la procedura administrativă ar putea, în orice moment, depune la Curtea Supremă o plângere cu privire la faptul că o autoritate administrativă nu a eliberat o decizie. La 1 octombrie 1995, când a intrat în vigoare o nouă Lege a Curții Supreme de Administrație din 11 mai 1995 („Legea 1995”), art. 216 din Codul de Procedură Administrativă a fost abrogat. În temeiul articolului 17 din Legea din 1995, o parte la procedurile administrative poate, în orice moment, depune la Curtea Supremă o plângere cu privire la inactivitatea din partea unei autorități obligate să elibereze o decizie administrativă. Secțiunea 26 din Lege prevede: „Când o plângere care susține inactivitate din partea unei autorități administrative este bine fondată, Curtea Supremă Administrativă obligă autoritatea respectivă să elibereze o decizie, sau să efectueze un act specific sau să confirme, să declare sau să recunoască un drept sau o obligație prevăzut de lege.” În conformitate cu art. 30 din Lege, decizia Curții Supreme de Administrație ordonă autorității de a pune capăt inactivității sale este obligatorie juridică autorității în cauză. În cazul în care autoritatea nu a respectat decizia, instanța poate, în temeiul articolului 31 din Legea de 1995, impune o amendă și poate însuși să decidă despre dreptul sau obligația în cauză.

The applicant, Mr Marian Futro, is a Polish national, who was born in 1951 and lives in Poznań, Poland. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows: In 1975 the applicant’s property in Poznań was expropriated. In February 1990 the applicant and one of his brothers lodged an application for restitution of that land with the Poznań Municipality (Urząd Miejski). The Poznań Mayor (Prezydent Miasta) failed to issue a decision. On 13 June 1991 the case-file was transferred to the Poznań District Office (Urząd Rejonowy), as under the new legislation it had become competent to deal with the applicant’s case. On 16 June 1991 the applicant lodged a complaint with the Supreme Administrative Court alleging inactivity on the part of the first-instance administrative authority. On 5 November 1991 the court gave a judgment and ordered the District Office to deliver a decision within a time-limit of thirty days. Meanwhile, on 15 July 1991 the District Office issued a partial decision and determined that one of the expropriated plots of land had ceased to serve the purpose indicated in the expropriation decision. On 31 January 1992 the Governor of Poznań quashed this decision and remitted the case for re-examination. On 17 June 1992 the District Office held the so-called “administrative hearing” (rozprawa administracyjna). On 11 February 1993 an expert submitted his report. On 30 June 1993 the Poznań District Office issued a decision to the effect that part of the property be returned to the applicant and other co-owners. It also ordered that they pay the indexed sum to the State Treasury in return for the compensation, which they had received in 1975. On 27 September 1993, upon an appeal lodged by the applicant’s brother, the Poznań Governor quashed the first-instance decision and remitted the case On 20 June 1994 the District Office ordered that a plan concerning the partition of the property be drawn. On 20 December 1994 the District Office decided that expert evidence be obtained in order to determine the value of the property. On 23 January 1995 the expert submitted her report. In the course of the proceedings, the applicant’s father died. On 27 March 1995 the Poznań District Court declared that his property was inherited by one of the applicant’s brothers and his children. On 21 April 1995 the District Office held an administrative hearing. In November 1995 the District Office ordered that yet another expert report be obtained. On 5 November 1995 the expert submitted his report. On 17 July 1996 and 24 July 1997 the District Office asked the relevant authorities for information about the infrastructure of the street situated along the property in question. On 1 January 1998 the Law of 21 August 1997 on Land Administration (Ustawa o gospodarce nieruchomościami) came into force. On that date the Poznań Governor became competent to deal with the applicant’s case. On 30 March 1998 an administrative hearing was held. On 15 June 1998 the authorities informed the applicant that a new time-limit for the issue of a decision determining the case was set for 30 September 1998. On 3 August 1998 the Poznań Governor informed the applicant that he could consult the expert report concerning the value of the property (operat szacunkowy). On 25 September 1998 the Poznań Governor held an administrative hearing. On 30 September 1998 the expert report was amended. On 30 December 1998 the Poznań Governor issued a decision ordering that a certain part of the property be returned to the applicant and other co-owners, as it had no longer served the purpose specified in the expropriation decision. The Poznań Governor ordered the co-owners to pay the indexed sum to the State Treasury in return for the compensation awarded to them in 1975. On 12 and 18 January 1999 respectively, the applicant’s brother and the respondent company appealed against that decision to the President of the Office for Housing and Town Development (Prezes Urzędu Mieszkalnictwa i Rozwoju Miast). On 20 February 2001 the President of the Office for Housing and Town Development upheld the decision of the Poznań Governor. It appears that on a further appeal the case is pending before the Supreme Administrative Court. Article 35 of the Code of Administrative Procedure lays down time-limits ranging from 1 month to 2 months for dealing with a case pending before an administrative authority. If those time-limits have not been complied with, the authority must, under Article 36 of the Code, inform the parties of that fact, explain the reasons for the delay and fix a new time-limit. Pursuant to Article 37 § 1, if the case has not been dealt with within the time-limits referred to in Articles 35 and 36, a party to administrative proceedings may lodge an appeal to the higher authority, alleging inactivity. In cases where the allegations of inactivity are well-founded, the higher authority fixes a new term for examining the case and orders an inquiry in order to determine the reasons for the inactivity and to identify the persons responsible for the delay. If need be, the authority may order that measures be applied to prevent such delays in the future. Until 1 October 1995, under Article 216 of the Code of Administrative Procedure, a party to administrative proceedings could, at any time, lodge a complaint with the Supreme Administrative Court about the fact that an administrative authority had failed to issue a decision. On 1 October 1995, when a new Law of 11 May 1995 on the Supreme Administrative Court (“the 1995 Act”) took effect, Article 216 of the Code of Administrative Procedure was repealed. Under section 17 of the 1995 Act, a party to administrative proceedings may, at any time, lodge a complaint with the Supreme Administrative Court about inactivity on the part of an authority obliged to issue an administrative decision. Section 26 of the Law provides: “When a complaint alleging inactivity on the part of an administrative authority is well-founded, the Supreme Administrative Court shall oblige that authority to issue a decision, or to perform a specific act, or to confirm, declare, or recognise a right or obligation provided for by the law.” Pursuant to section 30 of the Law, the decision of the Supreme Administrative Court ordering an authority to put an end to its inactivity is legally binding on the authority concerned. If the authority has not complied with the decision, the court may, under section 31 of the 1995 Act, impose a fine on it and may itself give a ruling on the right or obligation in question.