Decizia nr. 40 din 29 mai 2017

Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din data de 23 noiembrie 2016, în Dosarul nr. 7.015/63/2015, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii (Legea nr. 125/2014), referitor la exonerarea de la restituire a debitelor constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii, desfiinţate în căile de atac. II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

La data de 29 mai 2015, reclamanţii persoane fizice au chemat-o în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj, solicitând obligarea pârâtei să emită decizii de scutire de la plata debitelor, conform art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 125/2014, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 16 şi art. 18 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum şi a Procedurii de efectuare a restituirilor, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului finanţelor publice nr. 2.073/1.623/2014 (Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014), coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 125/2014, să restituie sumele constituite cu titlu de debit în sarcina lor, a căror recuperare a început în luna noiembrie 2012.

Reclamanţii au arătat că, prin Sentinţa Tribunalului Dolj nr. 1.455 din 2 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 37.420/3/2011, intimata a fost obligată să repună în plată pensiile de serviciu emise pentru contestatori, conform deciziilor de pensionare emise în baza dispoziţiilor Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2007), precum şi să plătească diferenţele dintre pensia încasată conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011) şi Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare (Legea nr. 119/2010), şi pensia de serviciu stabilită conform dispoziţiilor Legii nr. 223/2007, începând cu 1 august 2011 şi până la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti.

Ulterior, prin Decizia nr. 8.729 din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, a fost admis recursul Casei Judeţene de Pensii Dolj şi s-a modificat sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei.

La data de 28 septembrie 2012, pârâta a emis decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale şi a trecut la executarea silită a acestora.

La data de 1 octombrie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, iar reclamanţii au considerat că le sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3 din această lege.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.231 din 21 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, a fost admisă acţiunea, fiind obligată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj să emită în favoarea reclamanţilor decizii de scutire de la plata debitelor cu care s-au aflat în evidenţa acesteia la data de 1 octombrie 2014 şi să restituie sumele reţinute cu titlu de debit reclamanţilor. Prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, debitele constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a acestei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, nu se recuperează.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 125/2014: „Sumele cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor provenite din debite şi recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eşalonat, pe o perioadă de 5 ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale”, iar, potrivit art. 3 din aceeaşi lege, „Scutirea de la plată a debitelor, precum şi restituirea prevăzută la art. 1 alin. (2), conform prevederilor prezentei legi, se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenţei debitelor”.

Prima instanţă nu a reţinut apărarea pârâtei că nu se aplică reclamanţilor prevederile Legii nr. 125/2014, deoarece, la data intrării în vigoare a acestei legi, pensia de serviciu a acestora nu era nici cuvenită şi nici nu se afla în plată, prin Legea nr. 119/2010 fiind abrogată categoria de pensie de serviciu de care beneficiau reclamanţii.

Potrivit art. 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014: „Prevederile Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, denumită în continuare lege, sunt aplicabile pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data de 1 octombrie 2014, data intrării în vigoare a legii”, iar, potrivit art. 2 din norme, „În sensul legii, sintagma «pensionarii aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii» înseamnă pensionarii ale căror drepturi de pensie sunt cuvenite, aflate în plată, sau suspendate de la plată la data de 1 octombrie 2014 inclusiv”.

Reclamanţii erau beneficiarii unei pensii, se aflau în evidenţa sistemului public de pensii la data de 1 octombrie 2014, data intrării în vigoare a legii, doar tipul pensiei s-a schimbat în cazul lor, de la pensie de serviciu la pensie de stat.

Faptul că dispoziţiile Legii nr. 125/2014 se aplică şi în cazul reclamanţilor rezultă şi din împrejurarea că art. 7 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 menţionează expres că fac obiectul scutirii de la plată sumele reprezentând pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010, precum şi pensii de serviciu, adică însăşi categoria de pensii în care se încadrau şi reclamanţii.

De asemenea, dispoziţiile art. 8 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 fac referire expresă la faptul că intră sub incidenţa Legii nr. 125/2014 şi tipul de pensii de care au beneficiat reclamanţii [„Beneficiază de prevederile art. 1 alin. (1) din lege, cu respectarea prevederilor art. 4-7, următoarele categorii de pensionari: a) pensionarii sistemului public de pensii; b) pensionarii beneficiari de pensii de serviciu”].

La art. 13 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 sunt precizate situaţiile în care nu se aplică prevederile art. 1 din Legea nr. 125/2014, respectiv situaţia în care debitele au drept cauză culpa acestora, iar reclamanţii nu se regăsesc în situaţiile ce presupun culpa lor, enumerate de art. 13.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj, arătând că, în mod eronat, prima instanţă a considerat faptul că expunerea de motive care a stat la baza elaborării Legii nr. 125/2014 constituie un argument pentru a dispune scutirea reclamanţilor de la plata debitelor, întrucât debitele reţinute în sarcina contestatorilor nu au fost constituite în baza dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), ca diferenţe între sumele stabilite şi sumele legal cuvenite, dintr-o eroare a Casei Judeţene de Pensii Dolj, ci au fost stabilite ca urmare a deciziei Curţii de Apel Craiova, prin care s-a statuat, în mod irevocabil, că reclamanţilor nu li se cuvin sumele reprezentând pensie de serviciu.

Astfel, prin deciziile emise în luna iulie 2012, Casa Judeţeană de Pensii Dolj a pus în executare Sentinţa nr. 1.455 din 2 aprilie 2012 a Tribunalului Dolj, aceasta fiind executorie, iar, ulterior, această sentinţă a fost desfiinţată de Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 8.729 din 19 septembrie 2012. Ca urmare a anulării deciziilor de punere în executare a hotărârii judecătoreşti, Casa Judeţeană de Pensii Dolj a emis decizii de debit şi a trecut la executarea silită a debitorilor.

Dispoziţiile Legii nr. 125/2014 nu sunt aplicabile în această situaţie, având în vedere faptul că debitele provin din punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti executorii, ulterior casate de instanţa de recurs. III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea de sesizare din 23 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.015/63/2015, Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă a constatat admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 125/2014, având în vedere următoarele considerente: – soluţionarea litigiului depinde de rezolvarea următoarei probleme de drept: dacă dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 125/2014 pot fi interpretate în sensul că exonerează de la restituire debitele, constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii, desfiinţate în căile de atac; – problema de drept care face obiectul sesizării este nouă, asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile au formulat următoarele puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii:

Apelanta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Dolj a apreciat, în ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată nu depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate.

Astfel, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 125/2014, referitor la natura debitelor reprezentând sumele încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii, în condiţiile în care cauza de faţă are ca obiect debite reprezentând sumele încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii desfiinţate în calea de atac, dar care privesc drepturi de pensie care la data intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014 nu se mai aflau în plată, respectiv pensie de serviciu acordată personalului navigant, potrivit Legii nr. 223/2007, şi încetată conform Legii nr. 119/2010.

În ceea ce priveşte obiectul chestiunii de drept pus în discuţie, apelanta-pârâtă a considerat că acest gen de debite nu fac obiectul Legii nr. 125/2014, faţă de scopul şi finalitatea acestei legi.

În cazul unor astfel de litigii, în care soluţia instanţei de fond este executorie, partea care a pierdut, dacă nu pune în executare o astfel de sentinţă este pasibilă de a fi executată silit, ajungând să nu fie respectate nici prevederile privind întoarcerea executării, aşa încât apelanta-pârâtă a apreciat că legiuitorul nu a dorit să încurajeze nerespectarea unor prevederi legale exprese (art. 448, art. 723 din Codul de procedură civilă) şi nici nu a dorit să încurajeze încălcarea unor drepturi constituţionale (art. 129 din Constituţia României).

Intimaţii-reclamanţi au apreciat că dispoziţiile Legii nr. 125/2014 sunt clare în ceea ce priveşte categoriile de pensionari şi cazurile în care se aplică.

Prin adoptarea acestei legi este evident că legiuitorul a dorit o amnistie fiscală, derogând astfel de la dispoziţiile procedurale privind executarea hotărârilor cu caracter provizoriu, cum este cazul în speţa dedusă judecăţii.

În expunerea de motive a Legii nr. 125/2014 se arată că legiuitorul a avut în vedere o reglementare unitară, cu privire la scutirea de la plata debitelor pentru toate categoriile de pensionari, astfel că prevederile acestei legi se aplică şi situaţiei de fapt din prezenta cauză. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Curţii de Apel Craiova – Secţia I civilă şi-a exprimat prin încheierea de sesizare din 23 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.015/63/2015, următorul punct de vedere:

Primul aspect ce face obiectul prezentei sesizări este acela de a stabili aplicabilitatea sau nu a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 125/2014 debitelor constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii, desfiinţate în căile de atac.

În opinia completului de judecată, sumele încasate necuvenit, cu titlu de pensie, sunt cele vizate de art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 care prevede că: „În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială, operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire”.

Aceste diferenţe sunt rezultatul unor erori de calcul şi, potrivit art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor.

În consecinţă, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 125/2014 trebuie interpretate în sensul că nu se recuperează debitele, stabilite de casa teritorială de pensii în baza art. 107 din Legea nr. 263/2010, constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, şi se restituie eşalonat cele recuperate de la pensionari, începând cu 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

În speţă, debitele constituite prin deciziile contestate reprezintă sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii, desfiinţate în căile de atac.

Prin deciziile emise în luna iulie 2012, Casa Judeţeană de Pensii Dolj a pus în executare Sentinţa nr. 1.455 din 2 aprilie 2012 a Tribunalului Dolj, iar, ulterior, această sentinţă a fost desfiinţată de Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 8.729 din 19 septembrie 2012.

Dispoziţiile Legii nr. 125/2014 nu sunt aplicabile în această situaţie, având în vedere faptul că debitele constituite în sarcina intimaţilor reprezintă sume încasate cu titlu de pensie, cuvenite în baza hotărârilor judecătoreşti executorii şi, ulterior, în urma desfiinţării acestor hotărâri, acestea au devenit sume încasate necuvenit.

Chiar dacă nu se poate reţine culpa intimaţilor în constituirea acestor debite (reclamanţii neregăsindu-se în situaţiile enumerate de art. 13 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014), instanţa de trimitere a reţinut că art. 1 alin. (1) şi (2) din lege nu exonerează de la restituire debitele, constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii, desfiinţate în căile de atac, iar sumele cu titlu de pensie, provenite din debite şi recuperate de la pensionari începând cu 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu se restituie. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au înaintat hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept în discuţie, precum şi punctele de vedere teoretice exprimate de judecători, preconizându-se apariţia unei practici judiciare neunitare în această materie.

Astfel, într-o primă opinie, s-a apreciat că sumele încasate de către pensionari cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii, desfiinţate în căile de atac, nu se mai recuperează, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 125/2014. Unele instanţe au menţionat că singura situaţie în care legiuitorul a exclus aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 este cea în care debitul are drept cauză culpa debitorului.

Într-o altă opinie s-a considerat că, dimpotrivă, aceste debite nu sunt exonerate de la plată.

La nivelul Curţii de Apel Suceava – Secţia I civilă au fost identificate două cauze similare, suspendate în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 117/C/115/III-5/2017 din 3 februarie 2017, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare a practicii judiciare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Analizând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 33 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2017, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.619/104/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care s-a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) şi art. 3 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 124/2014), este exonerat de la obligaţia restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate necuvenit până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 27 septembrie 2014, personalul salarizat sub imperiul actelor normative enumerate în art. 1 din lege.

Această decizie prezintă relevanţă prin prisma finalităţii urmărite de legiuitor prin Legea nr. 124/2014, aceeaşi cu cea a Legii nr. 125/2014 – acte normative de amnistie fiscală, adoptate de legiuitor pentru realizarea unor obiective de politică socială.

Prin decizia menţionată s-a reţinut: „(…) chestiunea de drept cuprinsă în sesizare pune în discuţie un act de clemenţă a legiuitorului care, din considerente de politică socială, renunţă la dreptul de a recupera sumele constând în venituri de natură salarială încasate necuvenit de către anumite categorii de bugetari.” (a se vedea în acest sens paragraful 51)

Cu toate că finalitatea celor două acte normative este identică, domeniul de aplicare a fiecărui act normativ este diferit, în funcţie de izvorul sumelor încasate necuvenit de beneficiarii legii – venituri de natură salarială, în cazul Legii nr. 124/2014 şi, respectiv, pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitor, în cazul Legii nr. 125/2014.

În acelaşi context este de semnalat şi Decizia nr. 33 din 15 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.105/1/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nepublicată*) până la data soluţionării prezentei sesizări, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, nu se recuperează sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, dacă aceste sume reprezintă drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014. *) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 33 din 15 mai 2017 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 21 iunie 2017.

Dispoziţiile Legii nr. 125/2014 nu au făcut obiect al sesizării Curţii Constituţionale. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, sub aspectul noutăţii chestiunii de drept care formează obiectul sesizării.

Totodată, s-a apreciat ca fiind inadmisibilă sesizarea având ca obiect interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 125/2014.

Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condiţiilor de admisibilitate, opinia judecătorilor-raportori a fost că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate în baza unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac, nu se recuperează. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Problema de drept care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizează interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 125/2014, în sensul exonerării de la restituire a debitelor constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate cu titlu de pensie, în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii, desfiinţate în căile de atac.

Deşi, formal, titularul sesizării indică şi dispoziţiile alin. (2) al art. 1 din lege, încheierea de sesizare nu cuprinde, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al părţilor şi al completului de judecată şi motivele care susţin admisibilitatea sesizării, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, drept care se apreciază că obiectul sesizării îl constituie exclusiv interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate cu privire la interpretarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 125/2014.

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificarea admisibilităţii sesizării relevă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă, titularul sesizării, învestită cu soluţionarea apelului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă; cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să o soluţioneze, iar sesizarea are ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

În privinţa condiţiei referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării se constată că şi această cerinţă este îndeplinită, aspect ce decurge, în primul rând, din faptul că textul de lege a cărui interpretare se solicită face parte dintr-un act normativ relativ recent, prin raportare la momentul sesizării – Legea nr. 125/2014, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014 şi a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2014.

Condiţia noutăţii rezidă nu numai în faptul că amnistia fiscală, respectiv exonerarea de obligaţia de restituire a unor sume necuvenite achitate cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor nu este o instituţie analizată în lucrări de specialitate juridică, ci şi în împrejurarea că textele de lege ridică probleme de interpretare, de o relativă dificultate, chiar în corelaţie cu normele edictate pentru explicitarea lor şi de natură a servi scopului organizării aplicării legii, respectiv normele metodologice din 29 octombrie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 3 decembrie 2014, aprobate prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului finanţelor publice, respectiv Ordinul nr. 2.073/1.623/2014.

Pe de altă parte, în cauză, este îndeplinită situaţia premisă a iminenţei apariţiei unei practici judiciare neunitare, fapt ce rezultă din analiza punctelor de vedere divergente exprimate de curţile de apel din ţară şi unele tribunale din circumscripţiile acestora.

În acelaşi timp se constată că instanţele naţionale nu au pronunţat un număr mare de hotărâri judecătoreşti de natură a contura o jurisprudenţă constantă şi continuă în materia de referinţă, în baza unei interpretări unitare a textului care a generat chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită.

Totodată, se constată că asupra acestei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile.

Prin urmare, sesizarea întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficienţă mecanismului de unificare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile, în vederea atingerii dezideratului acestei instituţii procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluţionării diferite a unei chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti (control a priori), determinând şi efectul asigurării securităţii raporturilor juridice.

Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea de principiu a chestiunii de drept privind: „Interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 125/2014, în sensul exonerării de la restituire a debitelor constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii, desfiinţate în căile de atac”.

Analizând, însă, conţinutul sesizării formulate se poate observa că, deşi obiectul acesteia este unul generic, necircumstanţiat, raportat la ipoteza largă a exonerării de la restituire a debitelor constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza hotărârilor judecătoreşti executorii, desfiinţate în căile de atac, în punctul de vedere al completului care a sesizat instanţa supremă cu dezlegarea unei chestiuni de drept, se face referire la dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 263/2010 care prevăd că: ” (1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. (2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor”, instanţa de trimitere încercând să promoveze teza potrivit căreia o asemenea desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti are loc doar ca urmare a unor „erori de calcul”.

O asemenea teză nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, adaugă la lege, art. 107 al Legii nr. 263/2010 nefăcând referire, în conţinutul său, la erori de calcul, iar, pe de altă parte, art. 107 reglementează modalitatea în care casele de pensii sectoriale operează, în cazul erorilor, ex officio sau la cererea pensionarilor interesaţi, modificările ce se impun, în modalitatea emiterii unor decizii de revizuire.

În acest context, pentru considerentele expuse, limitele interpretării se vor circumscrie dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, potrivit cărora: „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează.”

Textul citat instituie o excepţie de la regula recuperării la bugetul asigurărilor sociale de stat a sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, regulă reglementată de dispoziţiile art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că: „Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani”.

Analiza sesizării comportă două branşe distincte: – domeniul de aplicabilitate al legii, respectiv ce categorii de pensii intră în sfera de reglementare a acestui act normativ; – „condiţia temporală”, respectiv care sunt limitele temporale între care actul normativ se aplică, pentru ca prezumţia de validitate ataşată unor hotărâri judecătoreşti definitive să nu fie afectată sine die.

Din perspectiva categoriilor de pensii se constată că în domeniul de aplicare a Legii nr. 125/2014 intră nu numai pensiile, indemnizaţiile sociale pentru pensionari şi indemnizaţiile pentru însoţitor stabilite în sistemul public de pensii, ci şi categoria pensiilor recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010, precum şi pensiile de serviciu, soluţie ce se impune din interpretarea sistematică a legii, întrucât art. 3 din Legea nr. 125/2014 prevede în mod expres astfel: „Scutirea de la plată a debitelor, precum şi restituirea prevăzută la art. 1 alin. (2), conform prevederilor prezentei legi, se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenţei debitelor.”

Textul legal anterior citat este explicitat prin dispoziţiile art. 7 şi art. 8 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, conform cărora: „Art. 7. – Fac obiectul scutirii de la plată sumele reprezentând: a) pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi pensii de serviciu; b) indemnizaţia socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare; c) indemnizaţia pentru însoţitor, prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I.” „Art. 8. – Beneficiază de prevederile art. 1 alin. (1) din lege, cu respectarea prevederilor art. 4-7, următoarele categorii de pensionari: a) pensionarii sistemului public de pensii; b) pensionarii beneficiari de pensii de serviciu.”

Întrucât art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 reglementează o excepţie, aceasta este de strictă interpretare, potrivit adagiului exceptio est strictissimae interpretationis, ceea ce presupune că soluţia legislativă pe care o consacră nu poate fi extinsă la alte situaţii decât cele la care legiuitorul se referă în mod expres. Prin urmare, conform normei analizate, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează, evident cu excluderea celor ce fac obiectul art. 2 al Legii nr. 125/2014, care prevede că: „Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligaţiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activităţi independente, nu fac obiectul scutirii de la plată şi al restituirii, potrivit prevederilor prezentei legi” şi al art. 13 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, în care sunt enumerate, cu caracter exemplificativ, şi alte acţiuni care se încadrează în sfera culpei debitorului.

Din perspectivă temporală, în raport cu momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, debitele sunt cele aferente perioadei anterioare momentului de referinţă al legii – 1 octombrie 2014, decurgând din pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitor necuvenite beneficiarului prestaţiei sociale care fie erau deja constituite – caz în care casele de pensii competente au emis un titlu executoriu în temeiul art. 179 din Legea nr. 263/2010, fie aceste titluri executorii, vizând drepturi necuvenite pentru aceeaşi perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2014, urmau a fi emise, aşadar, constituite, ulterior intrării în vigoare a legii. Deci, limita temporală este dată de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014, respectiv 1 octombrie 2014. În consecinţă, indiferent de momentul la care debitul a fost constatat, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014, scutirea de la plata debitului se aplică dacă suma reprezentând debitul este corespunzătoare perioadei anterioare acestei date. Această teză este confirmată de art. 5 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum şi a Procedurii de efectuare a restituirilor, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi ministrului finanţelor publice nr. 2.073/1.623/2014 (denumite în continuare Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014) care prevede că: „Sunt scutite, de asemenea, de la plată, conform legii, debitele constatate ulterior datei intrării în vigoare a legii în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la această dată, corespunzătoare perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014.”

În acelaşi sens trebuie reamintit paragraful 49 al Deciziei nr. 33/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2017 care, referindu-se la limita temporală până la care se recunoaşte beneficiul de scutire de la restituire a sumelor încasate necuvenit, cu titlu de drepturi salariale, s-a raportat la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 124/2014, respectiv luna septembrie 2014.

După fixarea domeniului de aplicabilitate a Legii nr. 125/2014, din perspectiva categoriilor de pensie şi a limitelor temporale, trebuie decelat în ce măsură acest act de clemenţă – amnistia fiscală – este incident şi în ipoteza debitelor constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii, desfiinţate în căile de atac.

În dezlegarea problemei de drept cu care instanţa supremă a fost învestită nu pot fi ignorate dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, precum şi pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale. În acelaşi sens, în alin. (2) se prevede că executarea hotărârilor prevăzute la alin. (1) are caracter provizoriu.

În considerarea art. 637 alin. (1) din Codul de procedură civilă, punerea în executare a unei hotărâri se poate face numai pe riscul creditorului, dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau cu recurs; dacă titlul este ulterior modificat sau desfiinţat, creditorul va fi ţinut, în condiţiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz. Acest text legal are în vedere hotărârile judecătoreşti care sunt executorii, dar nu sunt definitive, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 633 din Codul de procedură civilă.

Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că riscul pe care şi-l asumă creditorul este acela de a fi obligat la întoarcerea totală sau parţială a executării, în cazul modificării ori desfiinţării hotărârilor judecătoreşti în calea de atac a apelului sau a recursului, după caz.

Rămâne de analizat dacă, prin adoptarea Legii nr. 125/2014, ca act normativ special ce a instituit o măsură de politică socială – amnistia fiscală, s-a dorit o derogare de la dispoziţiile procedurale privind executarea hotărârilor cu caracter provizoriu, respectiv de la dispoziţiile legale care reglementează efectele juridice ale întoarcerii executării.

Astfel, o anumită parte a practicii judiciare s-a consolidat în sensul neexonerării pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014 de plata sumelor de bani provenite din debite constituite anterior datei de 1 octombrie 2014, argumentul esenţial fiind acela al existenţei unei culpe a creditorului care deţine un titlu executoriu nedefinitiv şi care a optat pentru punerea acestuia în executare, asumându-şi, în acest fel, riscul unei eventuale desfiinţări în căile de atac. Acest argument – care se întemeiază exclusiv pe aplicabilitatea normelor de procedură în materia executării silite a hotărârilor judecătoreşti provizorii – nu ia, însă, în considerare scopul legii şi faptul că riscul nu este echivalent cu culpa.

În acest sens, un rol important îl are ratio legis, raţiunea legiuitorului la momentul adoptării acestui act normativ special prin care se instituie un regim special distinct, de clemenţă fiscală, în procesul recuperării sumelor plătite necuvenit pensionarilor sau beneficiarilor prestaţiilor sociale enumerate de lege.

În cazul Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, această raţiune a legii rezultă în mod explicit din expunerea de motive a acestui act normativ, al cărui scop este reglementarea unitară cu privire la scutirea de la plata debitelor pentru toate categoriile de pensionari, nu doar pentru pensionarii proveniţi din anumite categorii socioprofesionale, cum ar fi militarii, agricultorii şi personalul auxiliar de pe lângă instanţele judecătoreşti.

În acelaşi context se poate observa că, în expunerea de motive, se face trimitere la actele normative speciale prin care se prevedeau scutiri de la plata diferenţelor între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite pensionarului, prin derogare de la prevederile art. 107 din Legea nr. 263/2010 [a se vedea, în acest sens, prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională], scutiri de la plata debitelor a pensionarilor proveniţi din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat (a se vedea Legea nr. 120/2014 pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat) sau scutiri de la plata sumelor încasate în temeiul unor hotărâri judecătoreşti de acordare a pensiilor de serviciu în cuantumul anterior Legii nr. 119/2010, desfiinţate în căile de atac.

Prin urmare, pentru anumite categorii de pensii supuse recalculării în baza Legii nr. 119/2010 au fost adoptate acte normative speciale care scuteau, în mod expres, de la obligaţia de plată şi debitul creat prin desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti, norma generală în materia amnistiei fiscale supusă interpretării în prezentul dosar fiind aplicabilă în toate situaţiile în care lipseşte o astfel de reglementare specială (cum este cazul speţei în care s-a formulat sesizarea, ce are ca obiect pensia de serviciu a personalului aeronautic civil navigant, reglementată de dispoziţiile Legii nr. 223/2007).

Or, interpretând teleologic dispoziţiile acestui act normativ, se poate susţine că legiuitorul a intenţionat să adopte o dispoziţie unitară, de clemenţă, pentru toate pensiile ce intră în domeniul de reglementare al acestui act normativ şi în limitele temporale stabilite în chiar conţinutul legii – 1 octombrie 2014, astfel încât, după epuizarea incidenţei normei de excepţie, se va reveni la aplicarea regulii recuperării sumelor plătite necuvenit pensionarilor sau beneficiarilor prestaţiilor sociale enumerate de lege.

Pentru demonstrarea caracterului indubitabil al scopului legii – amnistia fiscală – este util a se preciza că, pentru sumele deja recuperate, total sau parţial, în baza titlului executoriu emis de casa de pensii competentă, pensionarul sau titularul prestaţiei sociale, în baza art. 1 alin. (2) din Legea nr. 125/2014, beneficiază de restituirea sumelor executate. Textul invocat prevede astfel: ” (2) Sumele cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor provenite din debite şi recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eşalonat, pe o perioadă de 5 ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale.” În acelaşi sens, capitolul III din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 descrie procedura de efectuare a restituirii sumelor reprezentând debite recuperate până la data de 1 octombrie 2014 (art. 14-27).

În plus, în considerarea naturii juridice a amnistiei fiscale, ca act de clemenţă, trebuie subliniat că aceasta exclude numai obligaţia de restituire a sumelor plătite nedatorat în perioada de referinţă a Legii nr. 125/2014, conform dezlegărilor de la paragraful 73 din prezenta decizie. În consecinţă, încasarea de sume necuvenite şi care nu sunt aferente perioadei anterioare momentului de referinţă al legii – 1 octombrie 2014, după intrarea în vigoare a actului normativ în discuţie, este prohibită de lege şi atrage, în continuare, obligaţia de restituire.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, În numele legii, D E C I D E: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 7.015/63/2015, privi