Decizia nr. 21/2017 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 3945/1/2016 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: dacă dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la…

Prin încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 24.938/3/2016, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă.

Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 decembrie 2016 cu nr. 3.945/1/2016. II. Temeiul juridic al sesizării

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi, asupra acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa poate suspenda judecata (…) 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel; (…) (2) Suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. (3) Cu toate acestea, instanţa poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluţionarea acestuia, ori dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză.”

Art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865: „(1) Instanţa poate suspenda judecata (…) 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. (2) Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.”

Art. 305 din Codul de procedură penală „(1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. (2) Începerea urmăririi penale şi respectiv continuarea efectuării urmăririi penale se dispun prin ordonanţă care cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a), c) şi g). (3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei.” IV. Expunerea succintă a procesului

Prin încheierea din 27 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 108.708/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus suspendarea judecării cererii formulate de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul B, până la soluţionarea dosarului înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu nr. 6.116/P/2015 şi la Secţia 3 Poliţie Bucureşti cu nr. 1.506.415 din 10 iunie 2015, cu motivarea că judecarea cauzei atârnă de soluţionarea acestor dosare, respectiv faţă de faptul că s-a început urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 320 alin. 1 din Codul penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, cauza fiind înaintată spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Tribunalul a constatat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, fiind învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, fiind vorba de o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a recursului – prin încheierea recurată, prima instanţă a suspendat judecata cererii de întoarcere a executării silite în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, cu argumentul că soluţionarea cauzei atârnă de soluţionarea dosarelor penale, şi având în vedere că s-a început urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) din Codul penal, iar, prin cererea de recurs, reclamanta a contestat legalitatea măsurii suspendării facultative dispusă de prima instanţă, cu motivarea că a fost începută urmărirea penală in rem, sub aspectul săvârşirii acelei infracţiuni, însă fără a fi dispusă continuarea urmăririi penale in personam.

S-a apreciat, totodată, că suspendarea prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă este o suspendare facultativă, lăsată la aprecierea instanţei de judecată şi se întemeiază pe declanşarea urmăririi penale pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se pronunţe. Textul impune în mod expres şi neechivoc condiţia declanşării urmăririi penale pentru o infracţiune, precum şi existenţa unor elemente suficiente din care să rezulte că existenţa infracţiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să se pronunţe în cauza supusă suspendării. După cum rezultă din prevederile art. 305 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, în ipoteza începerii urmăririi penale in rem, situaţia nu este cu mult mai conturată decât imediat după sesizarea organului de urmărire penală, din perspectiva celor ce interesează cazul de suspendare legală facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Textul de lege este astfel neclar şi susceptibil de interpretări diferite, prin urmare ar trebui stabilit dacă, pentru a se putea dispune suspendarea în temeiul acestui text de lege, este suficientă începerea urmăririi penale cu privire la faptă sau este necesară începerea urmăririi penale in personam, având în vedere şi faptul că durata unei astfel de suspendări, în principiu, nu poate fi mai mare de un an – art. 413 alin. (3) din Codul de procedură civilă. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurenta-reclamantă a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile menite să dea o interpretare de principiu art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, în sensul de a stabili dacă acest text de lege conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei şi în ipoteza urmăririi penale numai cu privire la faptă, ţinându-se cont de faptul că noile coduri au intrat în vigoare ulterior Codului de procedură civilă din anul 2013, iar, anterior intrării în vigoare a noilor coduri penale, nu exista instituţia începerii urmăririi penale cu privire la faptă, urmărirea penală fiind pornită fie direct cu privire la persoană, fie, atunci când era începută in rem, nu reprezenta prima măsură a organului de urmărire penală, ci era dispusă numai după efectuarea unor acte premergătoare. Legiuitorul nu a avut în vedere la edictarea art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă situaţia începerii penale cu privire la faptă, ci numai situaţia în care urmărirea penală a fost începută cu privire la persoană; dacă s-ar interpreta că o cauză civilă poate fi suspendată şi dacă s-a început urmărirea penală cu privire la faptă, există posibilitatea unor abuzuri procesuale.

Intimatul-pârât a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că există o practică neunitară în privinţa interpretării acestor prevederi legale, în sensul că majoritatea hotărârilor pronunţate de către judecătorii de fond au fost în sensul interpretării ad literam a textului supus discuţiei (indiferent dacă urmărirea este in rem sau in personam), în timp ce, în recurs, completele de judecată au considerat că sintagma „s-a început urmărirea penală” trebuie interpretată numai în sensul dispoziţiilor art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, „când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. . .”. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La nivelul Curţii de Apel Târgu Mureş nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti cu privire la această chestiune de drept.

La nivelul Curţii de Apel Oradea s-a apreciat că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă.

Instanţele din raza Curţii de Apel Ploieşti au apreciat că dispoziţiile legale vizează situaţia în care se începe urmărirea penală pentru o infracţiune, textul nefăcând distincţie dacă urmărirea penală este începută in rem sau in personam; pot exista situaţii în care, deşi autorul/autorii infracţiunii nu a/nu au fost încă identificat(ţi), situaţia de fapt cercetată de organele penale conduce la concluzia existenţei unei infracţiuni care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da în cauza civilă, astfel încât se justifică suspendarea judecăţii în cauza civilă.

La nivelul Curţii de Apel Alba Iulia 1 – practica este în sensul aplicării dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă şi în cazul începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă. 1 Încheierile din 17 martie 2014 şi 22 octombrie 2015 ale Curţii de Apel Alba Iulia şi încheierea din 7 decembrie 2016 a Tribunalului Sibiu.

La nivelul Curţii de Apel Timişoara 2 – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că suspendarea judecării cauzei se dispune în funcţie de actele de la dosarul cauzei, judecătorul cauzei având libertatea de a dispune suspendarea judecării cauzei şi în cazul în care urmărirea penală a început numai cu privire la faptă, în măsura în care soluţionarea cauzei penale poate influenţa soluţia dată în cauza ce va fi suspendată. 2 Încheierea de suspendare, pronunţată la data de 8 decembrie 2016 de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 881/115/2016.

La nivelul Curţii de Apel Iaşi – opinia majoritară este că textul de lege conferă posibilitatea suspendării cererii şi în situaţia în care urmărirea penală s-a început numai cu privire la faptă însă, această măsură este ineficientă ţinând cont de dispoziţiile art. 413 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

La nivelul Curţii de Apel Piteşti – opinia exprimată este în sensul că dispoziţiile legale conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă.

La nivelul Curţii de Apel Galaţi 3 – opinia majoritară este aceea că dispoziţiile legale conferă judecătorului prerogativa suspendării judecării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă; textul nu distinge după cum este începută urmărirea penală in rem sau in personam, singura condiţie impusă de lege fiind ca infracţiunea respectivă să aibă „o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”. Opinia contrară – pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei trebuie începută urmărirea penală in personam; chiar dacă Codul de procedură civilă nu face nicio distincţie, faţă de raţiunile suspendării facultative a judecăţii, care implică verificarea unui potenţial semnificativ de concretitudine a demersului penal, aceasta este nespecifică urmăririi penale in rem. 3 Încheierea din 13 martie 2014 a Tribunalului Brăila, încheierea din 6 aprilie 2016 a Judecătoriei Făurei, încheierile din 23 octombrie 2014, 5 mai 2015, 5 iunie 2015, 25 august 2015, 27 noiembrie 2015 şi 27 ianuarie 2016 ale Tribunalului Galaţi şi încheierile din 4 noiembrie 2014, 27 noiembrie 2015 şi 9 februarie 2016 ale Judecătoriei Galaţi.

La nivelul Curţii de Apel Constanţa – Secţia I civilă, într-o opinie, s-a apreciat că aceste prevederi legale reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, conferind instanţei de judecată o marjă de apreciere în raport cu circumstanţele speţei asupra necesităţii luării unei asemenea măsuri odată ce condiţia legală este îndeplinită; faptele pentru care recurentul a fost concediat disciplinar sunt aceleaşi cu faptele pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, deci printr-o hotărâre care nu este definitivă; problema dacă angajatorul poate desfăşura procedura de cercetare disciplinară pentru o faptă care face şi obiectul unui proces penal aflat în desfăşurare constituie o chestiune de fond; regulile de procedură nu permit instanţei de judecată să se pronunţe pe rând asupra chestiunilor de fond invocate în cauză, dimpotrivă toate acestea urmând a fi examinate la finalul procedurii. Într-o altă opinie 4 s-a apreciat că sintagma „când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da” trebuie interpretată în sensul că nu în orice situaţie în care asupra uneia dintre părţi a început urmărirea penală se suspendă judecata civilă; instanţa de fond a preferat să dea curs termenului de suspendare facultativă fără a observa că soluţia definitivă din dosarul penal nu are nicio valenţă sub aspectul legalităţii deciziei de concediere. Secţia a II-a civilă a apreciat admisibilă suspendarea judecăţii pentru situaţia în care urmărirea penală s-a început in rem. 5 La nivelul Tribunalului Constanţa – suspendarea legală facultativă reglementată de aceste dispoziţii legale permite instanţei să aprecieze asupra oportunităţii sistării temporare a judecăţii, în condiţiile în care s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea; în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei se poate aprecia că începerea urmăririi penale in rem este suficientă pentru a opera suspendarea legală facultativă a judecăţii, sens în care sunt şi opiniile doctrinare exprimate, cu atât mai mult cu cât textul se referă la faptă, iar instanţa poate reveni motivat asupra suspendării dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză. 6 4 Decizia civilă nr. 173/CM din 26 mai 2014 şi 215/CM din 27 august 2014 ale Curţii de Apel Constanţa – Secţia I civilă. 5 Încheierea/CA de la 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă. 6 Încheierile din 17 decembrie 2009, 8 decembrie 2014, 20 ianuarie 2016, 15 martie 2016 şi 28 noiembrie 2016 ale Tribunalului Constanţa.

La nivelul Curţii de Apel Suceava 7 , într-o opinie, s-a apreciat că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă; un argument în sprijinul acestei opinii este reprezentat de faptul că textul de lege nu face referire la condiţia că ar fi necesar să se fi dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o anumită persoană, iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus; de altfel, în multe dintre cazuri interesează doar consecinţele pe care le-ar avea săvârşirea respectivei infracţiuni asupra unor probe din procesul civil pendinte, nu şi persoana care ar fi săvârşit în concret infracţiunea respectivă (spre exemplu, falsificarea unui înscris). Într-o altă opinie se consideră că sintagma „s-a început urmărirea penală” trebuie interpretată numai în sensul dispoziţiilor alin. (3) ale art. 305 din Codul de procedură penală; la momentul dispunerii începerii urmăririi penale in rem, situaţia cu privire la infracţiunea pentru care a fost sesizat organul de urmărire penală nu este suficient conturată, astfel încât să se poată aprecia cu privire la oportunitatea suspendării cauzei civile. 7 Încheierea din 8 noiembrie 2016 a Tribunalului Suceava – Secţia a II-a civilă.

La nivelul Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, practica este în sensul că este irelevant dacă începerea urmăririi penale s-a dispus in rem sau in personam. 8 Orientarea Tribunalului pentru minori şi familie Braşov este în sensul de a fi luată măsura suspendării unei cauze, ori de câte ori se constată că infracţiunea pentru care s-a pornit urmărirea penală ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se pronunţa în dosarul aflat pe rolul instanţei. Punctul de vedere exprimat de Judecătoria Braşov este acela că dispoziţiile legale conferă judecătorului prerogativa suspendării judecării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă, opinie îmbrăţişată şi de Judecătoria Făgăraş, Judecătoria Zărneşti şi Judecătoria Sfântu Gheorghe. Judecătoria Rupea a arătat că dispoziţiile legale conferă judecătorului prerogativa suspendării judecării cauzei doar în cazul începerii urmăririi penale in personam, nu şi în cazul începerii urmăririi penale in rem; din perspectiva procesului civil, pentru a dispune suspendarea acestuia, instanţa are nevoie să facă legătura între părţile litigiului aflat pe rolul său cu persoana faţă de care s-a început urmărirea penală. Judecătoria Târgu Secuiesc a arătat că, într-un singur dosar, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, fiind începută urmărirea penală in personam. Punctul de vedere al magistraţilor din cadrul Judecătoriei Întorsura Buzăului este că se poate suspenda judecata cauzei şi în situaţia în care urmărirea penală s-a început in rem. 9 8 Încheierile de la 16 mai 2014, 8 ianuarie 2015, 15 ianuarie 2015, 3 martie 2016 şi 30 iunie 2016 ale Curţii de Apel Braşov. 9 Încheierea de la 18 noiembrie 2014 a Judecătoriei Întorsura Buzăului.

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti 10 – opinia majoritară este în sensul că aplicarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă este posibilă şi atunci când urmărirea penală a fost începută in rem. Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a susţinut, în primul rând, caracterul facultativ, iar nu obligatoriu al aplicării dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă; textul de lege nu face distincţie între cazurile de începere a urmăririi penale, in rem sau in personam, iar, în aceste condiţii, nu se poate aprecia că exclude de la aplicare ipoteza începerii urmăririi penale doar cu privire la faptă; pe cale de consecinţă, nefiind exclusă aplicarea textului în aceste condiţii, s-a concluzionat că este permisă suspendarea judecăţii cauzei, chiar în situaţia în care nu a fost încă identificat autorul faptei, singurele verificări întreprinse de judecătorul cauzei vizând aspecte de oportunitate a măsurii, respectiv existenţa unei legături între fapta cercetată şi obiectul dosarului dedus judecăţii; obiectul cauzelor aflate pe rolul secţiei de contencios administrativ fiscal vizează analiza legalităţii actelor administrative, tipice sau asimilate, emanând de la autorităţile publice, astfel că, în practică, se pot ivi multiple situaţii în care începerea urmăririi penale in rem, pentru o faptă care are legătură cu emiterea actului administrativ, să impună suspendarea judecăţii cauzei; normele speciale în materia contenciosului administrativ, respectiv prevederile Legii nr. 554/2004, art. 28 alin. (2), dispun că „instanţa de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ atacat dacă reclamantul – persoană vătămată – stăruie în continuarea judecăţii”; per a contrario, în materia contenciosului administrativ, textul prevede posibilitatea suspendării judecăţii cauzei, în situaţia în care s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ (în cazul în care reclamantul nu se opune), fără a distinge între situaţiile în care a fost identificat sau nu autorul faptei; opinia contrară este în sensul că suspendarea se poate dispune numai în cazul începerii urmăririi penale in personam; în prezenţa unei urmăriri penale in rem, instanţa civilă se vede în situaţia de a nu putea să concluzioneze că procesul penal ar avea o influenţă decisivă asupra soluţiei ce ar urma să dea în procesul civil; dacă s-ar accepta că este suficientă începerea urmăririi penale in rem, consecinţa imediată ar fi aceea că orice proces civil ar fi extrem de facil suspendabil; conform art. 285 din Codul de procedură penală, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată; din dispoziţiile art. 305 din Codul de procedură penală reiese că, în primă fază, se poate dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă, chiar dacă autorul acesteia ar fi indicat ori cunoscut; în această fază, sesizarea organelor de urmărire penală este urmată doar de o verificare a condiţiilor de formă ale actului de sesizare – plângere penală, denunţ sau plângere prealabilă; în marea majoritate a cazurilor, urmărirea penală începe in rem imediat după sesizarea organelor judiciare penale, fără a se administra probe şi fără a avea indicii despre săvârşirea faptei de către făptuitorul indicat de persoana vătămată sau denunţător; din dispoziţiile art. 305 din Codul de procedură penală reiese că se poate dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de o anumită persoană, care dobândeşte calitatea de suspect, doar în situaţia în care există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală; sintagma „s-a început urmărirea penală” din cuprinsul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă trebuie interpretată numai în corelaţie cu dispoziţiile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, fiind necesară începerea urmăririi penale in personam pentru a putea fi dispusă suspendarea judecăţii, mai ales şi prin prisma faptului că durata unei astfel de suspendări facultative, în principiu, nu poate fi mai mare de un an; în caz contrar, dacă s-ar interpreta că o cauză civilă ar putea fi suspendată şi atunci când s-a dispus începerea urmăririi penale doar cu privire la faptă, s-ar putea genera nenumărate abuzuri procesuale, în care persoane interesate de tergiversarea procesului civil să formuleze plângeri penale care, deşi nefondate, ar putea duce la suspendarea judecăţii în procesul civil; legiuitorul, la momentul la care a edictat noul Cod de procedură penală, nu l-a sincronizat cu prevederile cuprinse în Codul de procedură civilă; anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală nu exista instituţia începerii urmăririi penale cu privire la faptă şi cea a efectuării în continuare a urmăririi penale cu privire la o persoană; din perspectiva vechii reglementări exista un singur tip de urmărire penală, cea in personam. 10 Încheierea din 9 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.041/2/2016, încheierea din 30 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.301/2/2013*, încheierea din 19 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.694/2/2016 – ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; Decizia nr. 809R din 17 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 36.480/3/2016 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă; încheierea din 11 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 22.995/3/2014, încheierea din 23 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 22.995/3/2014, încheierea din 29 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 14.177/3/2014 – ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; încheierea din 26 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 20.799/4/2015, încheierea din 13 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 14.741/4/2013 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti; încheierea din 7 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 12.988/302/2014, încheierea din 31 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 22.405/302/2015 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti; încheierea din 21 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.035/94/2016, încheierea din 1 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.636/94/2015* ale Judecătoriei Buftea, încheierea din 3 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.681/740/2014, încheierea din 19 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.679/292/2013* şi încheierea din 20 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 858/292/2016 ale Tribunalului Teleorman.

La nivelul Curţii de Apel Cluj 11 – Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă şi Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal au comunicat că s-a dispus suspendarea judecării căii de atac în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, fără a se face distincţie între situaţia în care urmărirea penală este începută in personam şi cea în care urmărirea penală este începută numai in rem. Secţia civilă a Tribunalului Cluj a susţinut că aceste prevederi legale conferă posibilitatea suspendării judecării cauzei, fără însă a limita ca urmărirea penală să vizeze atât fapta, cât şi făptuitorul; faţă de situaţia litigioasă dedusă judecăţii şi înrâurirea hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea s-a considerat că este posibilă suspendarea judecării cauzei chiar dacă urmărirea penală este începută doar cu privire la faptă. Secţia I civilă a Tribunalului Maramureş – au fost identificate dosare în care a fost suspendată soluţionarea cauzei până la soluţionarea dosarului penal. 12 În alte dosare 13 , instanţa a dispus suspendarea, reţinând faptul că împotriva uneia dintre părţile din dosar s-a început urmărirea penală. Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş – în cauzele în care s-a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, ipoteza a fost cea a începerii urmăririi penale cu privire la persoană. La nivelul judecătoriilor din circumscripţia tribunalului, opinia a fost în sensul suspendării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă, atât timp cât fapta are legătură cu obiectul dedus judecăţii. Judecătoria Năsăud a comunicat că instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, ca urmare a faptului că a fost începută urmărirea penală potrivit probelor de la dosar. Judecătoria Turda a arătat că, faţă de formularea textului legal, în care legiuitorul nu distinge cu privire la începerea urmăririi penale in rem sau in personam, se poate dispune suspendarea cauzei. Judecătoria Zalău a comunicat faptul că suspendarea este posibilă atât în cazul urmăririi penale in rem, cât şi în cazul urmăririi penale in personam, deoarece legea nu distinge, iar existenţa faptei penale poate influenţa raportul juridic de drept material civil. 11 Încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2015, pronunţată de Judecătoria Năsăud în Dosarul nr. 2.844/265/2013; încheierea de şedinţă din data de 3 februarie 2015, pronunţată de Judecătoria Năsăud în Dosarul nr. 3.060/265/2013; încheierea de şedinţă din data de 12 octombrie 2010, pronunţată de Judecătoria Năsăud în Dosarul nr. 1.370/265/2009; încheierea de şedinţă din data de 4 august 2010, pronunţată de Judecătoria Năsăud în Dosarul nr. 1.412/265/2009; încheierea de suspendare din 16.09.2016, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 3/100/2016; încheierea din 16.06.2016, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 4/100/2016; încheierea din 16.06.2015, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 5.282/100/2014; încheierea din 13.09.2016, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 345/100/2015; încheierea din 16.12.2014, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 3.321/100/2014; încheierile din 22.04.2016 şi 22.10.2016, pronunţate de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 257/336/2015; încheierea din 25.02.2015, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 1.864/100/2014; încheierea din 8 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Zalău în Dosarul nr. 1.477/337/2013; încheierea din 20 februarie 2014, pronunţată de Judecătoria Zalău în Dosarul nr. 5.530/337/2013; încheierea din 4 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1.395/33/2015; Decizia civilă nr. 140 din 25 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 3.412/117/2015/al; încheierea din 30 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 4.674/100/2010/a9; încheierea din 8 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1.451/S4/2014/a3; încheierea din 29 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6.267/100/2013; încheierea din 22 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6.267/100/2013; încheierea din 26 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6.268/100/2014; încheierea din 25 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6.136/117/2014; încheierea din 25 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 721/84/2014; încheierea din 7 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 4.814/117/2014. 12 Dosarul nr. 3/100/2016, Dosarul nr. 4/100/2016, Dosarul nr. 345/100/2015, Dosarul nr. 5.282/100/2014. 13 În Dosarele nr. 3/100/2016, 4/100/2016, respectiv 5.282/100/2014.

La nivelul Curţii de Apel Bacău, punctul de vedere al magistraţilor a fost în sensul că se poate suspenda judecata cauzei şi în situaţia în care urmărirea penală s-a început in rem. 14 Punctul de vedere al judecătorilor Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Neamţ este în sensul că, în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, se poate suspenda judecata cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale cu privire la faptă, întrucât textul de lege sus-indicat nu distinge între urmărirea penală in personam şi urmărirea penală in rem. Judecătorii din cadrul Secţiei civile a Judecătoriei Piatra-Neamţ 15 au considerat că aceste dispoziţii legale conferă judecătorului prerogativa suspendării judecării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă; dispoziţiile legale prevăd că suspendarea facultativă a cauzei este lăsată la aprecierea instanţei atunci când „s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”. Opinia magistraţilor din cadrul Judecătoriei Târgu-Neamţ este în sensul că dispoziţiile legale conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei inclusiv în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă; textul de lege nu face nicio distincţie în funcţie de stadiul şi tipul urmăririi penale, cu privire la faptă sau cu privire la persoană, astfel că interpretarea trebuie să se realizeze conform principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus; reglementarea prezentă reprezintă o formă îmbunătăţită a celei anterioare, fiind fixată o condiţie obiectivă, a cărei îndeplinire este uşor de verificat, respectiv condiţia urmăririi penale, nemaifiind suficiente simplele indicii referitoare la săvârşirea unei infracţiuni, oricât de precise, iar dispoziţiei legale nu îi poate fi adăugată o condiţionare suplimentară, aceea a începerii urmăririi penale cu privire la persoană. Opinia magistraţilor Tribunalului Bacău, judecătoriilor Bacău, Oneşti şi Buhuşi 16 este în sensul că textul de lege nu face distincţie, prin urmare se apreciază că se poate suspenda judecata şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă, judecătorul fiind cel care apreciază asupra suspendării, întrucât legea nu distinge. 14 Încheierea de la 9 iunie 2015, încheierea de la 10 martie 2016, încheierea de la 14 aprilie 2016, încheierea de la 21 octombrie 2016 şi încheierea de la 18 noiembrie 2016 ale Curţii de Apel Bacău. 15 Încheierea din data de 18 noiembrie 2015 a Judecătoriei Piatra-Neamţ. 16 Sentinţa civilă nr. 5.501/2015 de la 12 octombrie 2015 a Judecătoriei Bacău şi Decizia nr. 266/2015 a Tribunalului Bacău – Secţia I civilă.

La nivelul Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal 17 a comunicat că opinia majoritară este în sensul că dispoziţiile legale nu disting între ipoteza începerii urmăririi penale cu privire la faptă şi cea a începerii urmăririi penale cu privire la persoană, astfel încât este posibilă suspendarea în ambele situaţii. Secţia I civilă 18 a dispus suspendarea cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, având în vedere începerea urmăririi penale in rem, cu motivarea că dispoziţiile sunt aplicabile şi în această ipoteză deoarece textul nu face distincţie. Tribunalul Olt 19 – Secţia I civilă a apreciat că dispoziţiile legale conferă judecătorului prerogativa suspendării judecării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă; Secţia a II-a civilă a exprimat opinia potrivit căreia instanţa nu poate dispune suspendarea judecării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă, apreciind că dispoziţiile legale se aplică în cazul în care începerea urmăririi penale se face conform art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, pentru că numai în această situaţie rezultă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care anterior s-a început urmărirea penală. Tribunalul Dolj 20 a arătat că textul de lege conferă judecătorului prerogativa suspendării judecării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă, întrucât codul nu distinge, fiind necesară doar declanşarea urmăririi penale cu privire la o infracţiune ce ar influenţa soluţia din pricina civilă. Tribunalul Gorj – Secţia a II-a civilă – s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă şi în situaţia în care a început urmărirea penală in rem. 21 Opinia magistraţilor Secţiei I civile din cadrul Tribunalului Mehedinţi 22 este în sensul că suspendarea poate fi dispusă şi în situaţia în care urmărirea penală a fost pornită in rem. Judecătoria Drobeta-Turnu Severin 23 , practica este neunitară, opinia majoritară fiind în sensul că nu este suficientă începerea urmăririi penale cu privire la faptă pentru a se dispune suspendarea în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă. 17 Încheierea de la 5 noiembrie 2015, încheierea de la 28 octombrie 2013, încheierea de la 14 iunie 2016, încheierea de la 15 iunie 2016 ale Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 18 Încheierea din 2.11.2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.117/104/2015. 19 Încheierea de la 21 septembrie 2016 a Tribunalului Olt – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, încheierea de la 9 noiembrie 2016 a Tribunalului Olt – Secţia I civilă, încheierea din 12 septembrie 2016 şi încheierea de la 6 mai 2016 ale Judecătoriei Corabia, încheierea de la 11 ianuarie şi încheierea din 24 mai 2016 ale Judecătoriei Caracal. 20 Încheierea de la 22 noiembrie 2016, încheierea de la 4 octombrie 2016, încheierea de la 1 noiembrie 2016, încheierea de la 11 octombrie 2016 şi încheierea de la 18 octombrie 2016 ale Tribunalului Dolj – Secţia a II-a civilă. 21 Încheierea de la 24 noiembrie 2014 şi încheierea de la 17 noiembrie 2015 ale Tribunalului Gorj. 22 Încheierea de la 26 octombrie 2016 a Tribunalului Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale. 23 Încheierea de la 19 mai 2016 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, casată prin Decizia nr. 83/2016 de la 22 septembrie 2016 a Tribunalului Mehedinţi, încheierea de la 12 ianuarie 2017 şi încheierea de la 22 iunie 2015 ale Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 2.445/C/4487/III-5/2016 din 13 ianuarie 2017, a comunicat instanţei supreme că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Curţii Constituţionale nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, iar, pe fondul cauzei, s-a apreciat că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei şi în ipoteza începerii urmăririi penale cu privire la faptă, textul de lege nefăcând nicio distincţie în raport cu cele două etape ale urmăririi penale (cu privire la faptă sau cu privire la persoană) -, interpretarea urmând astfel rigorile principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem), singura condiţie fiind aceea ca partea interesată să obţină suspendarea, să învedereze instanţei elementele concrete – date, informaţii, probe – care conturează existenţa infracţiunii şi în ce măsură constatarea acesteia ar influenţa soluţia din pricina civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Legiuitorul a instituit astfel o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: 1. existenţa unei cauze aflată în curs de judecată; 2. instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; 3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; 4. soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; 5. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; 6. chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, tribunalul învestit cu soluţionarea recursului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să o soluţioneze, potrivit art. 414 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Nu este îndeplinită condiţia ca soluţia ce urmează a se pronunţa să depindă în mod direct de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, cu următoarele considerente:

Instanţa de sesizare a reţinut corect că problema de drept sesizată are incidenţă asupra fondului recursului, în condiţiile în care, prin încheierea recurată, prima instanţă a suspendat judecata cererii de întoarcere a executării silite în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, iar prin cererea de recurs, reclamanta a contestat legalitatea măsurii suspendării dispuse de prima instanţă, cu motivarea că a fost începută urmărirea penală in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) din Codul penal, fără a fi dispusă continuarea urmăririi penale in personam. Dezvoltarea considerentelor ce stau la baza sesizării conduc, însă, la concluzia că prin intermediul mecanismului de asigurare a unei practici unitare se tinde spre tranşarea în concret a aspectelor litigioase ale cauzei aflate pe rolul instanţei de trimitere, în condiţiile în care problema de drept este circumstanţiată la posibilitatea suspendării în raport cu începerea urmăririi penale cu privire la faptă sau la continuarea acestei urmăriri după identificarea făptuitorului. Din această perspectivă se apreciază că textul legal al art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă este clar şi neechivoc, reglementând posibilitatea suspendării sub condiţia începerii urmăririi penale pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Suspendarea prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă este o suspendare facultativă, lăsată la aprecierea instanţei de judecată. Textul legal nu face nicio distincţie în funcţie de stadiul şi tipul urmăririi penale – cu privire la faptă sau cu privire la persoană – astfel că interpretarea textului de lege trebuie să se realizeze conform principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Aşadar, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, se poate aprecia că începerea urmăririi penale in rem este suficientă pentru a opera suspendarea legală facultativă a judecăţii, sens în care sunt şi opiniile doctrinare exprimate. În alţi termeni, mai concişi, textul de lege permite judecătorului cauzei să aprecieze asupra oportunităţii sistării temporare a judecăţii în condiţiile în care s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Totodată, prin chestiunea de drept supusă examinării în cauza de faţă se urmăreşte obţinerea unei dezlegări asupra obiectului dedus judecăţii în faţa instanţei de trimitere şi nu o rezolvare de principiu, astfel cum se stabileşte în cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Deşi titularul sesizării, în expunerea propriului punct de vedere asupra problemei de drept – respectiv că suspendarea prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă este o suspendare facultativă, lăsată la aprecierea instanţei de judecată; că textul impune în mod expres şi neechivoc condiţia declanşării urmăririi penale pentru o infracţiune, precum şi existenţa unor elemente suficiente din care să rezulte că existenţa infracţiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să se pronunţe în cauza supusă suspendării – în mod cu totul nejustificat concluzionează că acest text de lege este neclar şi susceptibil de interpretări diferite, respectiv că ar trebui stabilit dacă, pentru a se putea dispune suspendarea în temeiul acestui text de lege, este suficientă începerea urmăririi penale cu privire la faptă sau este necesară începerea urmăririi penale in personam. Or, din modul de edictare al normei legale nu rezultă o asemenea distincţie, posibilitatea suspendării cauzei în condiţiile declanşării unei urmăriri penale pentru o infracţiune fiind circumstanţiată de evidenţierea elementelor care să conducă la concluzia că respectiva infracţiune ar avea o înrâurire determinantă asupra soluţiei ce urmează să se pronunţe în cauza supusă suspendării.

Prin aceasta nu se încearcă altceva decât deturnarea mecanismului reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizarea lui pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere.

În situaţii similare, instanţa supremă a reţinut că, „în cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate, aşa încât o interpretare corectă a prevederilor în vederea soluţionării cererii impune realizarea unei analize de conţinut şi corelate a normelor respective”, şi că „este vorba de relaţionarea unor prevederi legale şi realizarea unui raţionament judiciar, prin aplicarea dispoziţiilor legale în raport cu o anumită situaţie de fapt, neputând fi identificate texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă”. 24 24 Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10/2016, Dosar nr. 602/1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Parte