Decizia nr. 37/2015 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 3306/1/2015 — chestiunea de drept: următoarelor chestiuni de drept: „Doar numele şi prenumele unei persoane se încadrează în definiţia dată «datelor cu caracter personal» de către Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea…

Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 13 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8.392/118/2014, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept sus-menţionate.

Instanţa de sesizare se pronunţă în ultimă instanţă asupra recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 242 din 10 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa în materia contenciosului administrativ într-un litigiu având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice la comunicarea de informaţii de interes public către reclamantul Neacşu Laurenţiu. II. Temeiul juridic al sesizării

Articolul 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.” III. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 3 decembrie 2014, reclamantul Neacşu Laurenţiu l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, solicitând obligarea acestuia să îi comunice Raportul Corpului de control al primului-ministru nr. 1.356/GP din 18 iunie 2013 privind controlul realizat la Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

Tribunalul a respins acţiunea ca nefondată, cu motivarea că este suficient că i s-a comunicat reclamantului o sinteză a constatărilor şi măsurilor dispuse prin raport şi că pârâtul a procedat legal, având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 544/2001), refuzând comunicarea datelor cu caracter personal cuprinse în raport.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă, arătând, printre altele, că refuzul de comunicare justificat de dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 aduce atingere substanţei dreptului său la informare.

De asemenea, a susţinut că prima instanţă a încălcat şi dispoziţiile Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 677/2001), deoarece pentru identificarea unei persoane nu sunt suficiente numele şi prenumele acesteia, fiind necesare şi domiciliul şi starea civilă. În plus, datele cu caracter personal ar fi putut fi protejate fie prin acoperirea lor cu marker, fie prin rescrierea raportului şi omiterea acestora.

În acest context, reclamantul a cerut Curţii de Apel Constanţa sesizarea Înaltei Curţi pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea celor două chestiuni de drept amintite. IV. Normele de drept relevante

Legea nr. 544/2001: „Art. 2. – (1) În sensul prezentei legi: (…) b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei; c) prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.” „Art. 6. – (1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.” „Art. 12. – (1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1 şi, respectiv, la art. 11 1 , următoarele informaţii: (…) d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;”. „Art. 14. – (1) Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice. (2) Informaţiile publice de interes personal nu pot fi transferate între autorităţile publice decât în temeiul unei obligaţii legale ori cu acordul prealabil în scris al persoanei, care are acces la acele informaţii potrivit art. 2.”

Legea nr. 677/2001: „Art. 3. – Definiţii În înţelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc după cum urmează: a) date cu caracter personal – orice informaţii referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale; b) prelucrarea datelor cu caracter personal – orice operaţiune sau set de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terţi prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea;”. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând, în esenţă, că pricina este în curs de judecată, în faza de recurs, chestiunea de drept este determinantă pentru soluţionarea pe fond a cauzei şi nu a fost dezlegată de Înalta Curte, pe rolul căreia nu există un recurs în interesul legii cu acest obiect, şi chestiunea de drept îndeplineşte cerinţa noutăţii.

Curtea de Apel Constanţa, bazându-se pe interpretarea prevederilor art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 şi ale Legii nr. 677/2001, pe opinii exprimate în doctrină şi pe practica judiciară (Decizia nr. 549/2004 a Curţii de Apel Alba Iulia), a apreciat că numele şi prenumele reprezintă date cu caracter personal suficiente pentru identificarea unei persoane şi că refuzul de comunicare a unui document, pentru motivul că ar conţine astfel de date, nu este justificat în condiţiile în care acestea ar fi protejate prin acoperire, ştergere etc. VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurentul-reclamant susţine că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice susţine că numai magistratul învestit cu soluţionarea unei pricini poate aprecia asupra necesităţii lămuririi înţelesului unor termeni prevăzuţi de legislaţia incidentă. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale şi opiniile exprimate de acestea A. Cu privire la prima întrebare:

În sensul că numele şi prenumele unei persoane reprezintă „date personale” protejate de art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 s-au pronunţat Curtea de Apel Braşov (Decizia nr. 2.143 din 23 septembrie 2015) şi Tribunalul Bucureşti (Sentinţa civilă nr. 4.630 din 20 decembrie 2012).

De asemenea, Tribunalul Botoşani a reţinut încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 în cazul comunicării de către o autoritate publică, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, către o societate comercială, a unei reclamaţii depuse la autoritate şi care conţinea datele personale ale unui cetăţean, fără să existe consimţământul acestuia (Sentinţa civilă nr. 3.642 din 7 noiembrie 2004).

În sens contrar s-a pronunţat Curtea de Apel Braşov prin Sentinţa civilă nr. 1.238 din 13 martie 2013, stabilind că numele şoferilor care au condus un autovehicul folosit de o autoritate publică, menţionate în cuprinsul unor documente conţinând informaţii de interes public, nu sunt protejate de art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001.

În cazul dosarelor de achiziţie publică, instanţele au avut în vedere prevederile art. 215 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc caracterul de document public al acestora, restricţiile privind doar informaţiile care „sunt confidenţiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii”. De exemplu, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 4.538 din 5 octombrie 2015, a reţinut că numele evaluatorilor autorizaţi ANEVAR, menţionate în documentaţia dosarului achiziţiei, nu sunt protejate de art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001. În acelaşi sens, Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 3.903 din 26 mai 2015, a considerat că denumirea furnizorului dintr-un contract de achiziţie publică reprezintă informaţie de interes public ce poate fi comunicată terţilor în condiţiile Legii nr. 544/2001.

În ce priveşte opiniile exprimate de judecători, dominante au fost acelea potrivit cărora numele şi prenumele reprezintă date cu caracter personal, protejate de art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 (deşi sfera noţiunii de date cu caracter personal este mai largă). În acest sens s-au exprimat curţile de apel Piteşti şi Iaşi, tribunalele Constanţa, Ialomiţa, Neamţ, Hunedoara, judecătoriile Mediaş, Sălişte şi Târgu Secuiesc.

Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti au considerat că numele şi prenumele, deşi reprezintă date cu caracter personal, nu sunt suficiente pentru identificarea persoanei. B. Cu privire la cea de-a doua întrebare, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante.

Opinia unanim exprimată a fost însă aceea că existenţa datelor cu caracter personal în cuprinsul unor documente cuprinzând informaţii de interes public nu reprezintă motiv justificat de refuz de comunicare a informaţiilor, cu condiţia ca datele personale să fie anonimizate. În plus, Curtea de Apel Iaşi a remarcat problematica legată de anonimizare, considerând că ar fi necesară instituirea unor norme care să reglementeze tehnicile corespunzătoare, şi a făcut trimitere la Opinia nr. 5/2014 privind tehnicile de anonimizare, adoptată de Grupul de lucru format din reprezentanţii autorităţilor de supraveghere a prelucrării datelor personale din statele membre ale Uniunii Europene. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În jurisprudenţa Înaltei Curţi nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă cu privire la aspectele juridice supuse dezlegării. Acţiunile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001 se judecă, conform art. 22, în primă instanţă de către tribunal, iar competenţa de judecată a recursului aparţine curţii de apel.

Cu titlu de excepţie, problematica în discuţie poate apărea în legătură cu alte chestiuni de drept de competenţa instanţei supreme, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 3.699 din 9 octombrie 2014, în care Secţia de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme confirmă opinia instanţei de fond, respectiv că datele personale ale participanţilor la un concurs sunt protejate de art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Dintre dispoziţiile legale relevante în cauză au făcut obiectul verificării constituţionalităţii art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 12 din Legea nr. 544/2001, în ambele cazuri excepţiile de neconstituţionalitate fiind respinse (deciziile nr. 1.175 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2008, şi nr. 220 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013). X. Legislaţie şi jurisprudenţă europeană

Având în vedere că România participă la ordinea juridică europeană în dubla calitate de membră a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, instanţele naţionale sunt obligate să interpreteze şi să aplice legile nr. 544/2001 şi nr. 677/2001 în conformitate cu legislaţia internaţională devenită parte a dreptului intern prin ratificare, conform art. 11 alin. (2) din Constituţie, şi cu legislaţia Uniunii Europene, relevante în cauză fiind: – Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, în special art. 8 din Convenţie; – Convenţia Consiliului Europei pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, ratificată de România prin Legea nr. 682/2001; – Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care a dobândit caracter obligatoriu odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009 [a se vedea art. 6 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană]. XI. Răspunsul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 2.528/C/4.483/III-2015 din 28 octombrie 2015, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică în prezent practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii, cu referire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. Ministerul Public nu a exprimat nicio opinie. XII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, în raport cu dispoziţiile art. 519 din acelaşi cod, că sunt îndeplinite condiţiile pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Pe fondul sesizării, soluţia propusă este aceea că, în interpretarea şi aplicarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, numele şi prenumele unei persoane reprezintă informaţii referitoare la date cu caracter personal, indiferent dacă, într-o situaţie dată, sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei.

În cazul cererilor de liber acces la informaţii de interes public întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001, atunci când informaţiile de interes public şi informaţiile cu privire la datele cu caracter personal sunt prezente în cuprinsul aceluiaşi document, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiilor, accesul la informaţiile de interes public se realizează prin anonimizarea informaţiilor cu privire la datele cu caracter personal; refuzul de acces la informaţiile de interes public, în condiţiile în care informaţiile cu privire la datele personale sunt anonimizate, este nejustificat. XIII. Înalta Curte

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Chestiunea preliminară a admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este apreciată în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, din care rezultă următoarele condiţii de admisibilitate: – existenţa unei chestiuni de drept; problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de „soluţionare pe fond” trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei (în acest sens s-au pronunţat atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de exemplu, prin Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014, cât şi doctrina); – chestiunea de drept să fie nouă, respectiv să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele.

În cazul de faţă toate condiţiile legale sunt îndeplinite, după cum se va arăta în continuare:

Chestiunea de drept este una veritabilă. Astfel, în esenţă, Curtea de Apel Constanţa ridică chestiunea interpretării art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001, care asigură echilibrul dintre două drepturi ale persoanei, dreptul de acces la informaţii de interes public şi dreptul la protecţia datelor cu caracter personal.

Instanţele au statuat diferit atunci când au trebuit să hotărască dacă numele şi prenumele unei persoane care figurează într-un document conţinând informaţii de interes public beneficiază sau nu de protecţia oferită generic datelor cu caracter personal, iar, prima întrebare urmăreşte să lămurească tocmai această chestiune.

Cea de-a doua întrebare are o sferă mai largă deoarece se referă nu doar la nume şi prenume, ci la noţiunea generală de „date cu caracter personal”, cuprinse într-un document care conţine informaţii de interes public, şi urmăreşte să lămurească dacă o astfel de situaţie constituie refuz justificat de comunicare către terţi, care nu sunt autorizaţi să prelucreze date cu caracter personal, a tuturor informaţiilor cuprinse în document sau se impun cenzurarea informaţiei prin anonimizarea datelor personale şi comunicarea lor în această din urmă formă.

Celelalte condiţii sunt, de asemenea, îndeplinite deoarece chestiunea de drept este ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet al curţii de apel învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi este nouă, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nefiind deja lămurită de Înalta Curte printr-o hotărâre pronunţată într-un recurs în interesul legii sau într-o altă cerere de hotărâre preliminară.

Asupra fondului sesizării, în primul rând trebuie distins între acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 544/2001, care urmăresc liberul acces la informaţii de interes public al oricărei persoane, şi acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 18 şi 26 din Legea nr. 677/2001, care urmăresc protecţia drepturilor persoanei vizate şi ale terţilor referitoare la datele cu caracter personal.

Acţiunea cu care au fost sesizate Tribunalul şi Curtea de Apel Constanţa se întemeiază pe dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 544/2001 şi, deci, are ca obiect exclusiv accesul la informaţii de interes public.

Chestiunile de drept care au determinat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se datorează împrejurării că, deşi în cea mai mare parte cele două legi au domenii de aplicare diferite, există şi un domeniu comun, de intersecţie, atunci când informaţiile de interes public şi informaţiile cu privire la datele cu caracter personal sunt prezente în cuprinsul aceluiaşi document, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiilor. În acest caz se pune problema unei abordări coerente şi unitare, care să conducă la protecţia tuturor drepturilor prevăzute de cele două legi şi, în special, la justul echilibru, esenţial într-o societate democratică, între dreptul la informare şi dreptul la viaţă privată.

Noţiunile de „date cu caracter personal” (sau „informaţia cu privire la datele personale”) şi de „informaţii de interes public” sunt definite de lege: – prima, de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001, potrivit cărora „prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă”, şi de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, conform cărora reprezintă „date cu caracter personal – orice informaţii referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale”; – secunda, de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001, care statuează că „prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei”.

Aşadar, datele cu caracter personal se subsumează noţiunii generale de „informaţii” şi, în măsura în care privesc activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, sunt susceptibile să reprezinte informaţii de interes public, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001.

Pentru a intra însă efectiv în această categorie trebuie îndeplinită o condiţie suplimentară, respectiv aceea de a afecta capacitatea de exercitare a funcţiei publice, întrucât, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, „Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice”.

În lipsa îndeplinirii acestei condiţii, datele cu caracter personal sunt exceptate de la liberul acces al cetăţenilor, în acest sens fiind dispoziţiile exprese ale art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001, potrivit cărora „Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1 şi, respectiv, la art. 11 1 , următoarele informaţii: (…) d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii.Ë«

Cu privire la prima întrebare, având în vedere că atât art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001, cât şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001 definesc datele cu caracter personal ca fiind „orice informaţie” privind o persoană fizică şi ţinând cont că numele şi prenumele sunt principalele atribute de identificare ale persoanei, este indiferent dacă într-o situaţie dată acestea sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei. Într-adevăr, dispoziţiile legale amintite nu condiţionează protecţia datelor personale de îndeplinirea unei astfel de condiţii, iar această situaţie îşi găseşte justificarea în împrejurarea că datele pot fi completate din alte surse accesibile persoanei interesate.

Rezultă aşadar că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001 trebuie interpretate în sensul că numele şi prenumele unei persoane reprezintă informaţii referitoare la date cu caracter personal, indiferent dacă într-o situaţie dată sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei.

Cu privire la cea de-a doua întrebare se reţine că, după cum s-a arătat, dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 exceptează informaţiile privind datele personale de la accesul liber al cetăţenilor. Totuşi, legea nu reglementează expres situaţia când informaţiile de interes public şi informaţiile cu privire la datele cu caracter personal sunt prezente în cuprinsul aceluiaşi document, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiilor, prilej pentru instanţa de trimitere de a formula cea de-a doua întrebare.

Având în vedere că textul legal amintit instituie o excepţie şi ţinând cont că excepţiile sunt de strictă interpretare, rezultă că, în cazul discutat, legea trebuie interpretată în sensul că fiecare tip de informaţie are regimului ei juridic care nu poate fi extins asupra celuilalt tip, ceea ce înseamnă că, atunci când informaţiile sunt cuprinse în acelaşi document, acesta va fi făcut accesibil într-o formă cenzurată, prin eliminarea tuturor informaţiilor referitoare la o persoană identificată sau identificabilă.

Modalitatea prin care informaţiile sunt protejate este dată de tehnicile de anonimizare, cuvânt care nu figurează în DEX, reprezentând un calc lingvistic după englezescul „anonymisation”, sensul său fiind acceptat de jurişti şi folosit în acte oficiale.

Legislaţia naţională nu reglementează aceste tehnici, ceea ce înseamnă că operatorul, în sensul art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 677/2001, sau instanţa de judecată, în cazul în care litigiul include şi acest aspect, are posibilitatea să aleagă între variantele posibile, singura condiţie fiind atingerea obiectivului: anonimizarea efectivă. Varianta prescurtării sub forma acronimului nu îndeplineşte acest obiectiv deoarece acronimul, fiind susceptibil să conducă indirect, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, la identificarea persoanei, reprezintă informaţie cu privire la datele personale.

Aşa fiind, în cazul cererilor de liber acces la informaţii de interes public, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001, atunci când informaţiile de interes public şi informaţiile cu privire la datele cu caracter personal sunt prezente în cuprinsul aceluiaşi document, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiilor, accesul la informaţiile de interes public se realizează prin anonimizarea informaţiilor cu privire la datele cu caracter personal; refuzul de acces la informaţiile de interes public, în condiţiile în care informaţiile cu privire la datele personale sunt anonimizate, este nejustificat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,