SECȚIUNEA 2 SUMINI ȘI ALTE C. FRANȚA (solicitarea nr. 43716/98) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 3 iunie 2003 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Susini și alții c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Loucages Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze, judecători și a dlui Dolle, graffière de section Dupa ce a deliberat în camera Consiliului la 13 mai 2003, se retrage hotărârea pe care o reprezintă, adoptat la această dată proceduralA la origine a cauzei se află o cerere (n 43716/98) îndreptată împotriva Republicii Franceze și dintre care șapte resortisanți ai acestui stat, M Mes Agathe Susini, Veronica Susini, Anne-Marie Calzarelli și Marie Sueur și domnii Roger Susini, Mathias Ortiz și Charles Susini ( Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Valiant, avocat în Baroul Parisului. Guvernul francez (atlée) este reprezentat de agentul său, Ronny Abraham, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. În special, reclamanții au susținut, pe teren de la art. 6 alineatul (1) din convenție, că procedura la care aceștia erau atașați în calitate de părți civile a trecut printr-o perioadă excesivă de timp și, în plus, s-au plâns de lipsa unei acțiuni interne efective prin intermediul căreia ar fi putut invoca această cauză. La cauza a fost transferată Curții la data de 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 8 octombrie 2002, după colectarea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă cu condiția ca aceasta să fi fost comunicată guvernului. La 14 februarie 2003, după un schimb de corespondență, graffière a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 27 martie 2003 și respectiv 25 aprilie 2003, reclamanții și guvernul au prezentat declarații oficiale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. Reclamanții s-au născut în 1933, 1965, 1926, 1935, 1930, 1929 și 1934 și au reședința în Paris, Avignon, Ghisonaccia, Ghisonaccia, Prunelli, Aubervilliers și Ghisonaccia, respectiv. La 23 august 1992, Pierre Susini, fiul, fratele și nepotul reclamanților, a fost rănit mortal cu o armă albă. La 26 august 1992, M.B. a fost pus sub acuzare pe șeful de omor voluntar și pe N.K. al șefului de acuzații de omucidere intenționat și violență cu o armă. În ianuarie 1996, judecătorul a informat părțile sfârșitului procedurii. Prin Hotărârea din 19 septembrie 1996, la cererea părților civile, camera de judecată din apropierea instanței de judecată din Paris a fost recalificată și a dispus o informare suplimentară, astfel încât să se efectueze o nouă examinare a M.B. a șefului asasinatului și a N.K. La 10 decembrie 1996, camera de acuzare a dispus punerea sub acuzare și trimiterea lui M.B. și N.K. în fața tribunalului din Paris. 11. La 21 ianuarie 1998, tribunalul din Paris l-a condamnat pe M.B. la o pedeapsă cu închisoarea de șapte ani pentru violență voluntară care a dus la moartea fără intenție să o dea, și N.K. la o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani, dintre care un an cu suspendare, pentru complicitate la violență voluntară care a dus la moartea fără intenția de a o da. Prin hotărâre civilă din aceeași zi, tribunalul a acordat diverse sume pentru despăgubirea prejudiciului suferit de solicitanți. ÎN Â 12. La 27 martie 2003, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de solicitanți. Observ că guvernul francez este pregătit să plătească fiecărui solicitant, și anume doamnei Agatha ORTIZ, văduvei SUSINI, domnișoara Veronica SUSINI, domnului Roger SUSINI, domnului Mathias ORTIZ, domnului Charles SUSINI, doamnei Anne-Marie DEVOTTE-SUSINI, soției Calzarelli, doamnei Marie SUSINI soție SUEUR, suma de 2 300 € pentru prejudicii materiale și morale și să plătească doamnei Agatha ORTIZ văduvă SUSINI suma de 5 328,18 € pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea sus-menționată pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. J a acceptat această propunere și ia act de faptul că, în lipsa unui regulament în termen de trei luni de la data pronunțării hotărârii Curții, Ö se angajează să plătească, începând de la termenul respectiv și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, un interes simplu la o rată care va fi egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. De asemenea, renunț la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele inițiale ale acestei cereri. Declar cauza definitiv de soluționare. Această declarație se face în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamanții. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 13. La 25 aprilie 2003, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, guvernul francez propune să plătească fiecăruia dintre reclamanți, și anume doamnei Agatha ORTIZ văduvă SUSINI, doamnei Veronique SUSINI, domnului Roger SUSINI, domnului Mathias ORTIZ, domnului Charles SUSINI, doamnei Anne-Marie DEVOTTTE-SUSINI, soției Calzarelli, doamnei Marie SUSINI Soția SuEUR, suma de 2 300 EUR pentru prejudicii materiale și morale și pentru a plăti doamnei Agatha ORTIZ văduvă SUSINI suma de 5 328,18 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la data pronunțării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată care va fi egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale. Această declarație nu se referă la nici o recunoaștere din partea guvernului Franței a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță. În plus, în cazul de față, statul membru în cauză este obligat să nu solicite retrimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 14. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Decide să șteargă cazul din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 3 iunie 2003 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Premier Președinte
DEUXIÈME SECTION
SUSINI ET AUTRES c. FRANCE
(Requête n
o
43716/98)
ARRÊT
(Règlement amiable)
3 juin 2003
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Susini et autres c. France,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
L.
Loucaides
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M
me
W.
Thomassen
,
M.
Ugrekhelidze,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13
mai 2003,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
43716/98) dirigée contre la République française et dont sept ressortissants de cet Etat, M
mes
Agathe Susini, Véronique Susini, Anne-Marie Calzarelli et Marie Sueur et MM. Roger Susini, Mathias Ortiz et Charles Susini («
les requérants
»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 10 mars 1998 en vertu de l’ancien article
25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés devant la Cour par M
e
C.
Vaillant, avocate au barreau de Paris. Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Ronny Abraham, Directeur des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
3.
Les requérants alléguaient notamment, sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, que la procédure à laquelle ils s’étaient joints en qualité de parties civiles a connu une durée excessive, et se plaignaient en outre de l’absence de recours interne effectif au travers duquel ils auraient pu faire valoir ce grief.
4.
L’affaire a été transférée à la Cour le 1
er
novembre 1998 en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n
o
11 à la Convention.
5.
Le 8 octobre 2002, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable pour autant qu’elle avait été communiquée au Gouvernement.
6.
Le 14 février 2003, après un échange de correspondance, la greffière a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 27 mars 2003 et 25 avril 2003 respectivement, les requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
7.
Les requérants sont nés en 1933, 1965, 1926, 1935, 1930, 1929 et 1934 et résident à Paris, Avignon, Ghisonaccia, Ghisonaccia, Prunelli, Aubervilliers et Ghisonaccia, respectivement.
8.
Le 23 août 1992, Pierre Susini, fils, frère et neveu des requérants, fut mortellement blessé par arme blanche. Le 26 août 1992, M.B. fut mis en examen du chef d’homicide volontaire et N.K. du chef de complicité d’homicide volontaire et violences avec arme. Ils furent placés sous mandat de dépôt.
9.
Le 1
er
octobre 1992, les requérants se constituèrent partie civile devant le juge d’instruction.
10.
Le 8
janvier 1996, le juge d’instruction informa les parties de la fin de l’instruction. Par arrêt du 19 septembre 1996, à la demande des parties civiles, la chambre d’accusation près la cour d’appel de Paris procéda à une requalification des faits et ordonna un complément d’information afin que soit procédé à une nouvelle mise en examen de M.B. du chef d’assassinat et de N.K. du chef de complicité d’assassinat. Le 10 décembre 1996, la chambre d’accusation ordonna la mise en accusation et le renvoi de M.B. et N.K. devant la cour d’assises de Paris.
11.
Le 21 janvier 1998, la cour d’assises de Paris condamna M.B. à une peine d’emprisonnement de sept ans pour violences volontaires ayant entraîné la mort sans intention de la donner, et N.K. à une peine d’emprisonnement de cinq ans, dont un an avec sursis, pour complicité de violences volontaires ayant entraîné la mort sans intention de la donner. Par arrêt civil du même jour, la cour d’assises accorda diverses sommes pour l’indemnisation du préjudice subi par les requérants.
12.
Le 27 mars 2003, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par les requérants
:
«
Je note que le gouvernement français est prêt à verser à chacun des requérants, à savoir Madame Agathe ORTIZ, veuve SUSINI, Mademoiselle Véronique SUSINI, Monsieur Roger SUSINI, Monsieur Mathias ORTIZ, Monsieur Charles SUSINI, Madame Anne-Marie DEVOTTE-SUSINI épouse CALZARELLI, Madame Marie SUSINI épouse SUEUR, la somme de 2
300 € au titre de préjudice matériel et moral et à verser à Madame Agathe ORTIZ veuve SUSINI la somme de 5
328,18 € pour frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et note qu’à défaut de règlement dans les trois mois suivant la date du prononcé de l’arrêt de la Cour, le Gouvernement s’engage à verser, à compter dudit délai et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Je renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la France à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et les requérants sont parvenus.
En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
13.
Le 25 avril 2003, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire susmentionnée, le gouvernement français offre de verser à chacun des requérants, à savoir Madame Agathe ORTIZ veuve SUSINI, Mademoiselle Véronique SUSINI, Monsieur Roger SUSINI, Monsieur Mathias ORTIZ, Monsieur Charles SUSINI, Madame Anne-Marie DEVOTTE-SUSINI épouse CALZARELLI, Madame Marie SUSINI épouse SUEUR, la somme de 2
300 € au titre de préjudice matériel et moral et de verser à Madame Agathe ORTIZ veuve SUSINI la somme de 5
328,18 € pour frais et dépens, dans les trois mois suivant la date du prononcé de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
La présente déclaration n’implique de la part du Gouvernement de la France aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
14.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 §
3 du règlement).
15.
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle.
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 3
juin
2003 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président