KARNEZIS contre la GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
KARNEZIS contre la GRECE (CtEDO, 2003)
SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 68745/01 prezentată de Ioannis KARNEZIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Õ (secțiunea I), care se află la 5 iunie 2003 într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis Mes Tulkens Vajić dnii Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și Nielsen, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 31 ianuarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Ioannis Karnezis, este un resortisant grec, născut în 1939 și rezident în Atena. P. Miliarakis, avocat în barou da . Guvernul pârât este reprezentat de domnul V. Kyriazopoulos, șef la Consiliul Juridic de la . . și domnul Papida, auditor la Consiliul Juridic de la . Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 ianuarie 1993, Curtea de Casație l-a condamnat pe reclamant la opt luni de închisoare cu suspendare pentru utilizarea falsurilor (Decizia nr. 205/1993). La 1 februarie 1994, Curtea de Casație a confirmat această decizie (hotărârea nr. 168/1994). Între timp, reclamantul, care ocupa la momentul respectiv postul de profesor de prelegeri la Universitatea Dai, a fost ales profesor adjunct la catedra de literatură a acestei universități, la 15 decembrie 1993. Printr-o scrisoare din data de 4 La 29 martie 1994, reclamantul a solicitat grațiere. La 20 martie 1994, la 20 martie 1994, reclamantul, care a invocat motive familiale, a demisionat din funcția sa de profesor adjunct al universității, declarând că nu dorea să accepte postul de profesor adjunct la care fusese ales. În octombrie 1994, a fost grațiat de președintele Republicii. Ulterior, reclamantul a solicitat numirea sa în funcția de profesor adjunct la care fusese ales. La 28 februarie 1995, ministrul educației și-a respins cererea, pe motiv că declarase deja că nu va fi numit postul respectiv. Prin urmare, procedura ar continua printre ceilalți candidați. În cele din urmă, această procedură nu a avut loc și postul a fost eliminat. Între timp, reclamantul a solicitat de două ori revizuirea procesului său penal. Cererile sale au fost respinse prin hotărâri n 28/1996 și 247/1997 ale Curții de Casație. Reclamantul a prezentat apoi o a treia cerere de revizuire a procesului său. La 13 ianuarie 1999, Curtea de Casație a acceptat această cerere și-a anulat condamnarea (hotărârea nr. 70/1999). La 1 februarie 1999, însoțită de această hotărâre, reclamantul își reiterează cererea de numire la postul în litigiu. La 23 martie 1999, rectorul Universității a decis numirea reclamantului și a transmis această decizie ministrului educației pentru publicarea în Jurnalul Oficial. Acesta din urmă are la dispoziție un termen de trei luni pentru acțiune. Cu toate acestea, nu s-a pronunțat decât la 15 mai 2000, data la care a refuzat numirea reclamantului, pe motiv că aceasta nu era legală. La 27 iulie 2000, pentru a se conforma acestui refuz, rectorul a revocat decizia sa din 23 martie 1999. Cu toate acestea, între timp, la 16 septembrie 1999, reclamantul a sesizat Consiliul cu privire la o acțiune în anulare a refuzului tacit al ministrului educației de a aproba numirea acestuia. La 12 octombrie 2000, Consiliul de la .. .. ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... La 11 decembrie 2000, rectorul a declarat că decizia rectorului din 23 martie 1999 de a-l numi pe reclamant în funcție nu era legală, dat fiind faptul că la 10 mai 2001, Consiliul Juridic de la Consiliul a precizat că anularea condamnării penale a reclamantului de către Curtea de Casație nu a creat niciun drept pentru acesta din urmă de a fi numit profesor adjunct. Prin urmare, decizia din 23 martie 1999 trebuia revocată. În cele din urmă, Consiliul a considerat că rectorul trebuia, de asemenea, să revoce decizia sa din 27 martie 1999. iulie 2000, deoarece aceasta se baza pe un act al ministrului educației, care a fost ulterior anulat de către Consiliul de Stat. Acest aviz a fost aprobat prin decizia ministrului educației din 2 iulie 2001. Între timp, la 15 mai 2001, reclamantul sesizează instanța administrativă cu privire la o cerere de rambursare a salariilor pe care ar fi trebuit să le primească începând cu 25 iunie 1999. Această dată a fost, în opinia sa, cea la care Consiliul a stabilit începutul carierei sale ca profesor adjunct. La 9 iulie 2001, rectorul și-a retras decizia din 27 iulie 2000, pentru a ține seama de hotărârea nr. 3660/2000 a Consiliului, prin care a anulat decizia ministerială pe care se baza această decizie. În plus, în conformitate cu avizul Consiliului Juridic de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ca urmare a acestei revocări, actul de numire a reclamantului nu a putut fi publicat în Jurnalul Oficial, așa cum a ordonat Consiliul de la . GRIEFS invocând articolele 6, 8, 13 și 17 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de refuzul de a se conforma cu hotărârea nr. 3260/2000 a Consiliului de Stat. Reclamantul se plânge că nu a fost numit în funcția de profesor adjunct la care a fost ales, în pofida hotărârii nr. 3260/2000 a Consiliului de Stat care îi recunoaște un astfel de drept. El invocă articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție. Părțile relevante ale articolului 6 alineatul (1) din Convenție sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) la art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Guvernul susține, în principal, că art. 6 nu se aplică prezentului litigiu. El face trimitere la hotărârea Pellegrin Pellegrin c. Franța [GC], n 28541/95, CE reieșind că universitățile sunt persoane juridice de drept public și că profesorii, participând la administrația acestora, participă astfel la exercitarea autorității publice. În subsidiar, guvernul afirmă că acțiunea este fără temei. Reclamantul susține că art. 6 se aplică în speță, deoarece profesorii universităților nu participă la exercitarea autorității publice. El pretinde că a fost supus unor presiuni pentru a demisiona din postul său de profesor adjunct și pentru a renunța la numirea sa ca profesor adjunct. În opinia sa, autoritățile competente au refuzat în mod ilegal să se conformeze hotărârii nr. 3260/2000 a Consiliului de Stat. Curtea amintește că, într-o hotărâre recentă, a avut ocazia de a-și revizui jurisprudența cu privire la aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind litigiile referitoare la funcționarii publici și de a adopta un nou criteriu funcțional, bazat pe natura funcțiilor și a responsabilităților exercitate de agentul respectiv (a se vedea Pellegrin c. Franța, op. cit.). Curtea a decis că sunt singurele care intră în domeniul de aplicare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție litigiile cu privire la agenii publici ale căror locuri de muncă sunt caracteristice activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătorul autorităii publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorităi publice (a se vedea Pellegrin c. Franța, op. cit., § 66. Acest lucru nu este în mod clar cazul în speță. Prin urmare, art. 6 se aplică. Curtea amintește că dreptul de acces la un tribunal garantat prin articolul § 1 din Convenție ar fi iluzorie, în cazul în care ordinea juridică internă a unui stat contractant permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână indelebilă în detrimentul unei părți. În sensul articolului 6. Curtea a recunoscut deja că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația ca administrația să se supună unei hotărâri judecătorești sau hotărâri pronunțate de cea mai înaltă instanță administrativă a statului membru în cauză (a se vedea Hornsby c. Grecia, Hotărârea din 19 martie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-II, pp. 510-511, § 40 și următoarele.). În prezenta cauză, recurentul reproșează administrației că a refuzat să-l numească profesor, omitând astfel să se conformeze hotărârii nr. 3260/2000 a Consiliului de Stat recunoscându-i un astfel de drept. Or, Curtea consideră că acest raționament nu este întemeiat. Curtea ia notă în primul rând de faptul că procedura inițiată în fața Consiliului din 23 martie 1999 nu avea ca obiect să decidă dacă reclamantul avea sau nu dreptul de a fi numit profesor sau dacă actul de numire a acestuia din 23 martie 1999 era legal, dar se îndrepta exclusiv împotriva refuzului ministrului de educație de a publica actul menționat în Jurnalul Oficial. Cu alte cuvinte, Curtea consideră că hotărârea nr. 3260/2000, pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, nu a creat sau validat pentru acesta un drept de a fi numit profesor, ci a sancționat din motive pur formale (decizia ministerială atacată era luată în afara termenului prevăzut de lege) refuzul ministrului de a publica actul Este adevărat că administrația nu a executat arestarea Consiliului de Stat și nu a publicat actul din 23 martie 1999 în Jurnalul Oficial. În plus, administrația chiar a revocat actul în cauză. Cu toate acestea, trebuie să se constate că administrația avea motive întemeiate pentru a acționa astfel. Cu privire la acest punct, Curtea revelează că: după pronunțarea hotărârii pronunate de Consiliul depei, rectorul Universităii a adresat la aviz Consiliului Juridic de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acesta din urmă a exprimat opinia potrivit căreia decizia rectorului din 23 martie 1999 de numire a reclamantului la postul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu poate fi solicitat rectorului, suveran pentru a decide cu privire la numirea reclamantului, să mențină în vigoare decizia din 23 martie 1999, în timp ce, având în vedere caracterul juridic al cauzei și recomandările Consiliului Juridic al statului, acesta avea motive întemeiate să revină asupra acestei decizii. Acest lucru cu atât mai mult cu cât Consiliul nu este în nici un fel pronunțat cu privire la validitatea deciziei menționate și nu a examinat în niciun fel fondul litigiului. Impunerea menținerii în vigoare a deciziei în litigiu, pentru a permite astfel publicarea sa ca lait a ordonat Consiliul de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, presupunând chiar că recurentul a epuizat căile de atac interne (în cele din urmă nu a recurs la actul rectorului din 9 iulie 2001 de revocare a numirii acestuia), Curtea consideră că omisiunea administrației de a publica actul În plus, articolele 13 și 6 alineatul (1) care se suprapun în la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Airey c. Irlanda, Hotărârea din 9 octombrie 1979, seria A n 32, p. 18, § 35. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din Convenție. Reclamantul se plânge, de asemenea, de o încălcare a articolelor 8 și 17 din Convenție și 1 din Protocolul nr. (1) El susține că refuzul pe care l-a obținut de a fi numit profesor adjunct constituie o interdicție de a-și exercita ocupația, interdicție care influențează viața de familie și supraviețuirea. Art. 8 din Convenție garantează dreptul la respectarea vieții private și de familie. La art. 17 din Convenție se interzice abuzul de drept și la art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează dreptul oricărei persoane fizice sau juridice la respectarea bunurilor sale. Presupunând chiar că au fost epuizate căile de atac interne în ceea ce privește obiecțiunile ridicate, Curtea, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, nu indică nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Peer Lorenzen grefier adjunct Președintele