REUTHER v. GERMANY

Reclamantul, dl Hugo Reuther, este un național german, născut în 1939 și locuiește în Presseck (Germania). El a fost reprezentat în fața Curții de către dl K.D. Deumeland. La 7 decembrie 1999, Curtea de district Kulmbach a pronunțat o pronunție (Strafbefehl) împotriva reclamantului. Într-o hotărâre din 19 iunie 2000, după anularea ordinii de sentință, Curtea de District a decis că costurile suportate neapărat de reclamant au fost plătite de stat. La 4 iulie 2000, reprezentantul reclamantului, care l-a reprezentat și în fața Curții, a solicitat rambursarea de 1.916.32 mărci germane (DEM – aproximativ 950 euro (EUR)). La 23 august 2000, Curtea de District a respins cererea reprezentantului pentru nerespectarea articolului 138 din Codul de Procedură Penală (a se vedea „Legea și practicile interne relevante” de mai jos) din cauza faptului că nu a fost un avocat admis să practice la o instanță germană și nu a fost autorizat de instanță să reprezinte reclamantul. Prin urmare, costurile în cauză nu au fost neapărat suportate în sensul articolului 464 din Codul de Procedură Penală. În plus, reclamantul a solicitat doar o sumă forfetară, care nu poate fi restituire. La 5 septembrie 2000, Curtea Regională Bayreuth a susținut decizia instanței de judecată inferioară. Acesta a adăugat că reprezentantul reclamantului nu poate fi considerat ca profesor sau profesor în drept (Rechtslehrer) în sensul articolului 138 § 1 din Codul de Procedință Penală (a se vedea mai jos „Legea și practica internă relevantă”), deoarece această dispoziție nu se aplică profesorilor neteniți (Lehrbeauftragte) într-un loc de învățământ superior. La 16 septembrie 2000, reclamantul a depus un recurs constituțional la Curtea Constituțională Bavariană (Bayerischer Verfassungsgerichtshof) împotriva deciziilor în cauză. Într-o scrisoare din 26 septembrie 2000 secretarul juridic (Rechtsreferentin) al Curții Constituționale din Bavaria a recunoscut primirea apelului reclamantului și a cerut reprezentantului său, printre altele, să afirme dacă este avocat admis să practice sau profesor sau profesor în drept la o universitate (Hochschule). Într-o scrisoare din 8 noiembrie 2000, secretarul juridic a informat reclamantul cu privire la o serie de obstacole care ar putea împiedica ca recursul să fie declarat admisibil și bine fundamentat. Ea a concluzionat că, din motivele menționate, recursul părea parțial inadmisibil și parțial infundat (offensichtlich unbegründet). În astfel de cazuri, Curtea Constituțională ar putea ordona apelanților să plătească o anumită sumă (un maxim de 3.000 DEM – aproximativ 1.500 EUR) înainte de a continua examinarea acestui recurs, scopul fiind de a evita cheltuielile inutile pentru cei vizați. Secretarul legal a dat reclamantului o lună de răspuns, în lipsa căreia acest caz ar fi fost considerat a fi rezolvat. Reclamantul a răspuns la 4 decembrie 2000. Într-o hotărâre din 15 ianuarie 2001 Curtea Constituțională bavariană, în calitate de comitet de trei judecători, a ordonat reclamantului să plătească 1 500 DEM prin intermediul unui avans pentru costuri (Kostenvorschuss). Hotărârea a fost însoțită de o scrisoare scurtă a secretarului juridic care explica, în special, că a fost luată în temeiul articolului 27 alineatul (1) din Legea Curții Constituționale din Bavaria și că, prin urmare, recursul a fost considerat inadmisibil sau evident nefondat. Într-o scrisoare din 23 ianuarie 2001, reclamantul a susținut că decizia ar fi trebuit să conțină o declarație de motive. La 30 ianuarie 2001, secretara juridică a răspuns că deciziile privind ordinele pentru costuri nu necesită o declarație de motive. Ea a atras atenția pe scrisoarea sa din 8 noiembrie 2000 și i-a trimis o copie a întregului dosar, astfel încât el să poată consulta așa cum a cerut el. Reclamantul nu a plătit suma solicitată. art. 138 § 1 din Codul de Procedință Penală (Strafprozessordnung) prevede că acuzații pot alege ca avocat admis să practice la o instanță germană sau un profesor sau profesor în drept (Rechtslehrer) la o universitate germană (Hochschule). art. 138 § 2 prevede, printre altele, că alte persoane pot fi autorizate să acționeze ca avocat de către instanța care se ocupă de acest caz. În practică, nici profesori sau profesori de drept într-o universitate de științe aplicate (Fachhochschule) nici profesori netenuați (Lehrbeauftragte) într-un loc de învățământ superior nu sunt considerați „profesori sau profesori în drept” în sensul prezentei dispoziții. În două decizii recente din 5 mai 1999 (nr. 1 Ws 121/99) și 3 mai 2000 (nr. 1 Ws 94/00) Curtele de Apel Jena și Dresden (Oberlandesgericht) au susținut, respectiv, că un profesor de drept atașat unei universități de științe aplicate și un profesor de drept netenuat au dreptul să fie considerat profesori sau profesori în sensul articolului 138 § 1 din Codul de Procedură Penală. Secțiunea 11 din Legea Curții Constituționale din Bavaria (Gesetz über den Bayerischen Verfassungsgerichtshof) din 10 mai 1990 prevede că președintele numește un secretar general de la judecătorii profesioniști ai instanței. Rolul secretarului general este de a ajuta președintele în îndeplinirea sarcinilor sale și în atribuțiile administrative. Secțiunea 12 alineatul (1) prevede că atunci când Curtea Constituțională nu este în sesiune, competențele sale sunt asumate de către președinte sau sunt delegate de el secretarului general. Secretarul General poate, de exemplu, să fie instruit să ia măsurile procedurale necesare pentru pregătirea sesiunilor și să îndeplinească sarcinile administrative. Secțiunea 12 alineatul (3) prevede, printre altele, că președintele numește o persoană care să reprezinte secretarul general în îndeplinirea sarcinilor nejudiciare. În practică, această persoană este cunoscută ca secretarul juridic (referitor) al Curții Constituționale din Bavaria.

The applicant, Mr Hugo Reuther, is a German national, who was born in 1939 and lives in Presseck (Germany). He was represented before the Court by Mr K.D. Deumeland. On 7 December 1999 the Kulmbach District Court made a sentence order (Strafbefehl) against the applicant. In a decision of 19 June 2000, after the prosecution had revoked the sentence order, the District Court ruled that the costs necessarily incurred by the applicant were to be paid by the State. On 4 July 2000 the applicant’s representative, who also represented him before the Court, sought reimbursement of 1,916.32 German marks (DEM – approximately 950 euros (EUR)). On 23 August 2000 the District Court dismissed the representative’s claim for failure to comply with Article 138 of the Code of Criminal Procedure (see “Relevant domestic law and practice” below) on the ground that he was not a lawyer admitted to practise at a German court and had not been authorised by the court to represent the applicant. The costs in question had therefore not been necessarily incurred within the meaning of Article 464 of the Code of Criminal Procedure. Furthermore, the applicant had merely claimed a lump sum, which could not be refunded. On 5 September 2000 the Bayreuth Regional Court upheld the lower court’s decision. It added that the applicant’s representative could not be regarded as a professor or lecturer in law (Rechtslehrer) within the meaning of Article 138 § 1 of the Code of Criminal Procedure (see “Relevant domestic law and practice” below), since that provision did not apply to non-tenured lecturers (Lehrbeauftragte) at a higher-education establishment. On 16 September 2000 the applicant lodged a constitutional appeal with the Bavarian Constitutional Court (Bayerischer Verfassungsgerichtshof) against the decisions in issue. In a letter of 26 September 2000 the legal secretary (Rechtsreferentin) of the Bavarian Constitutional Court acknowledged receipt of the applicant’s appeal and asked his representative, among other things, to state whether he was a lawyer admitted to practise or a professor or lecturer in law at a university (Hochschule). In a letter of 8 November 2000 the legal secretary informed the applicant of a number of obstacles that might prevent the appeal from being declared admissible and well-founded. She concluded that, for the reasons stated, the appeal appeared to be partly inadmissible and partly manifestly ill-founded (offensichtlich unbegründet). In such cases, the Constitutional Court could order appellants to pay a certain sum (a maximum of DEM 3,000 – approximately EUR 1,500) before it continued its examination of the appeal, the aim being to avoid unnecessary expense for those concerned. The legal secretary gave the applicant one month to reply, failing which the case would be deemed to have been settled. The applicant replied on 4 December 2000. In a decision of 15 January 2001 the Bavarian Constitutional Court, sitting as a panel of three judges, ordered the applicant to pay DEM 1,500 by way of an advance for costs (Kostenvorschuss). The decision was accompanied by a short letter from the legal secretary explaining, in particular, that it had been taken pursuant to section 27(1) of the Bavarian Constitutional Court Act and that the appeal was therefore regarded as inadmissible or manifestly ill-founded. In a letter of 23 January 2001 the applicant contended that the decision should have contained a statement of reasons. On 30 January 2001 the legal secretary replied that decisions on orders for costs did not require a statement of reasons. She drew attention to her letter of 8 November 2000 and sent him a copy of the entire file so that he could consult it as he had requested. The applicant did not pay the sum demanded. Article 138 § 1 of the Code of Criminal Procedure (Strafprozessordnung) provides that defendants may choose as their counsel any lawyer admitted to practise at a German court or a professor or lecturer in law (Rechtslehrer) at a German university (Hochschule). Article 138 § 2 provides, inter alia, that other persons may be authorised to act as counsel by the court dealing with the case. In practice, neither professors or lecturers in law at a university of applied sciences (Fachhochschule) nor non-tenured lecturers (Lehrbeauftragte) at a higher-education establishment are regarded as “professors or lecturers in law” within the meaning of this provision. In two recent decisions of 5 May 1999 (no. 1 Ws 121/99) and 3 May 2000 (no. 1 Ws 94/00) the Jena and Dresden Courts of Appeal (Oberlandesgericht) held respectively that a professor of law attached to a university of applied sciences and a non-tenured law lecturer were entitled to be regarded as professors or lecturers within the meaning of Article 138 § 1 of the Code of Criminal Procedure. Section 11 of the Bavarian Constitutional Court Act (Gesetz über den Bayerischen Verfassungsgerichtshof) of 10 May 1990 provides that the President appoints a secretary-general from among the court’s professional judges. The secretary-general’s role is to assist the President in carrying out his duties and with administrative tasks. Section 12(1) provides that when the Constitutional Court is not in session, its powers are assumed by the President or are delegated by him to the secretary-general. The secretary-general may, for example, be instructed to take the necessary procedural steps for the preparation of sessions and to carry out administrative duties. Section 12(3) provides, inter alia, that the President appoints a person to represent the secretary-general in discharging non-judicial duties. In practice, this person is known as the legal secretary (Referent) of the Bavarian Constitutional Court.