BEAU v. GERMANY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
BEAU v. GERMANY (CtEDO, 2007)
CINTIMEA DECIZIE A SECȚIUNEI 16996/03 de Gerlinde BEAU împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 11 septembrie 2007 în calitate de cameră compusă de: dna Botoucharova Președinte Jungwiert Butkevych Dre. Tsatsa-Nikolovska Maruste Borrego Borrego Villiger, judecători și dna Westerdiek Grefier, având în vedere cererea depusă la 9 mai 2003, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului. Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul, dna Gerlinde Beau, este o națională germană născută în 1963 și trăiește în Kassel. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl Hügel, un avocat practicant în Konstanz. Guvernul german („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna A. Wittling-Vogel, Ministerialdireigentin, al Ministerului Federal al Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În decembrie 1988, reclamantul a fost implicat într-un accident de autovehicule. La 9 decembrie 1991, a interzis o acțiune împotriva cealaltă parte și a asigurătorilor săi în fața Curții Regionale Konstanz pentru a solicita prejudiciu material și compensare pentru durere și suferință. La 3 iunie 1992, Curtea a numit un expert care să prezinte un raport cu privire la consecințele medicale ale accidentului pentru reclamant. La 11 august 1992, Curtea a înlocuit expertul cu un alt. La 7 decembrie 1992, expertul a dat raportul său, iar la 1 februarie 1993, Curtea a ordonat un nou raport neurologic scris de către un nou expert. La 19 martie 1993, instanța și-a schimbat decizia anterioară și a numit un alt expert pentru a redacta un raport psihiatric. Între iulie 1993 și 30 noiembrie 1994, judecătorul unic a fost înlocuit de trei ori. La 30 noiembrie 1994, Curtea Regională Konstanz a respins cererea reclamantului. A constatat că presupusul prejudiciu asupra sănătății sale nu are niciun motiv fizic care se datorează accidentului. La 28 martie 1996, Curtea de Apel Karlsruhe a respins recursul reclamantului. Curtea a confirmat concluziile și raționamentul instanței inferioare. Unul dintre judecători (X) a participat anterior ca un singur judecător în cadrul procedurii dinainte de Curtea Regională Konstanz înainte de a fi înlocuit. La 11 noiembrie 1997, Curtea Federală de Justiție a anulat decizia anterioară și a trimis cazul Curții de Apel la Karlsruhe. Procedura în fața Curții de Apel a continuat cu aceeași compoziție ca în procedura anterioară. La 10 decembrie 1998, părțile au declarat că disputa juridică a fost soluționată parțial în suma de 50.500 Deutschmarks (DEM). La 10 decembrie 1998, Curtea de Apel Karlsruhe a ordonat un raport cu privire la întrebarea dacă accidentul ar putea fi considerat un eveniment cu un potențial minor de leziuni. La 1 februarie 1999, Curtea a numit doi experți pentru a furniza un raport tehnic și medical. Rapoartele au fost prezentate la 14 aprilie 1999 și, respectiv, 6 noiembrie 1999. La 18 mai 2000, instanța a ordonat un raport medical suplimentar, constatand că expertul medical anterior nu a examinat reclamantul și că expertul a depășit domeniul de aplicare al mandatului său. La 28 iunie 2000, instanța a respins obiecția reclamantului (Gegenvorstellung) la decizia sa din 18 mai 2000, a numit un alt expert și, în special, a ordonat o examinare medicală a reclamantului. La 13 decembrie 2001, Curtea de Apel Karlsruhe a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curții Regionale Konstanz din 30 noiembrie 1994. Curtea a constatat că, pe baza avizelor de experți și a faptului că reclamantul nu a prezentat o examinare medicală, nu a fost sigur dacă circumstanțele cauzei au dus la răspunderea inculpatului pentru daune. La 18 iunie 2002, Curtea Federală de Justiție a respins recursul reclamantului cu privire la punctele de drept. La 4 noiembrie 2002, Curtea Federală Constituțională a respins plângerea constituțională a reclamantului. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii în fața instanțelor civile germane. La 16 iulie 2007, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului semnată la 12 iulie 2007: „Eu, dna Almut Wittling-Vogel, agentul guvernului, declară că Guvernul Germaniei propune să plătească exgrație 6.000 euro doamnei Gerlinde Beau, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 26 iulie 2007, Curtea a primit următoarea declarație din partea avocatului reclamant semnată la 23 iulie 2007: „Eu, dl Kurt Hügel, avocat, observă că Guvernul Germaniei sunt dispus să-mi plătească ex-grația suma de 6.000 de euro către dna Gerlinde Beau, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Se va plăti în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Germaniei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Claudia Westerdiek nejana Botoucharova Registrar Președintele