Secțiunea a doua Cerere nr. 3473/97 prezentată de Radu Traian CHIRCA și de alții împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 10 iunie 2003 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Loucaide Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 8 august 1996 și înregistrată la data de 3 februarie 1997, după ce a intenționat acest lucru, ia următoarea decizie, făcând apel la dnii Radu Traian Chirca, Nicolae Adrian Florian și Nicolae Ioan, în 1949, 1945 și, respectiv, 1913 și reședința la Sibiu. În 1949, soții C., părinții celui de-al treilea reclamant și, respectiv, bunicii primilor doi solicitanți au cumpărat o clădire din Sibiu. În 1950, statul a preluat proprietatea invocând decretul de naționalizare nr. 92/1950. La 26 octombrie 1990, reclamanții au formulat o acțiune în revendicare a bunului menționat mai sus împotriva primăriei orașului Sibiu. În cele din urmă, după mai multe hotărâri ale diferitelor instanțe, la 9 iunie În 1994, tribunalul departamental din Sibiu a făcut parțial dreptul la acțiune al reclamanților. Prin Hotărârea din 7 octombrie 1994, instanța departamentului Alba Iulia a respins acțiunea Primăriei ca fiind nefondată. Astfel, decizia din 9 iunie 1994 a devenit definitivă și irevocabilă. La 16 decembrie 1994, primii doi reclamanți au luat în posesie proprietatea. Prin hotărârea din 20 februarie 1996, Curtea Supremă de Justiție a dat dreptul la acțiunea procurorului general, a anulat deciziile definitive și, pe fond, a respins acțiunea în revendicare a reclamanților. Curtea Supremă a hotărât că imobilul revendicat devenise proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950 și că aplicarea acestui decret nu putea fi controlată de instanțe. Potrivit informațiilor furnizate de guvern, primii doi reclamanți au formulat o a doua acțiune în revendicare a bunului. Prin hotărârea din 26 martie 1998, Tribunalul de Primă Instanță din Sibiu a acordat parțial dreptul la acțiunea reclamanților, a constatat că naționalizarea fusese ilegală și a ordonat rectificarea registrului funciar. În februarie 2001, tribunalul departamental din Sibiu a respins recursul Primăriei ca nefondat. În lipsa unei căi de atac, hotărârea din 26 martie 1998 a devenit definitivă. Guvernul a informat Curtea că, la 6 iunie 2001, reclamanta Chirca Radu Traian fusese pusă în posesia apartamentului nr. 5, singurul apartament care nu a fost restituit la data respectivă. PROCEDEURE Cererea a fost formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 8 august 1996 și înregistrată la 3 februarie 1997. La 23 noiembrie 1999, Curtea a dat cunoștință de cererea adresată guvernului, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții și l-a invitat să prezinte în scris observații, ceea ce a făcut la 15 februarie Prin scrisoarea din 5 martie 2003, grefa a solicitat părților informații cu privire la situația actuală a bunului în litigiu. La 18 martie 2003, reclamanții au informat Curtea cu privire la faptul că au fost puse în posesia imobilului și că, în consecință, intenționau să renunțe la cererea lor. Prin scrisoarea din 19 martie 2003, guvernul român a solicitat Curții să șteargă cauza din rol și a susținut că reclamanții au fost în posesia bunului și că, în orice caz, au renunțat la cererea lor. La origine, reclamanții, invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, se plângeau că hotărârea Curții Supreme de Justiție le-a adus atingere dreptului la acest drept pe care un tribunal decide cu privire la legalitatea naționalizării proprietății în cauză. 1 la Convenție, din cauza anulării hotărârii judecătorești definitive a instanței judecătorești de recurs din 9 iunie 1994. ÎN În lumina împrejurărilor din speță, Curtea concluzionează că Ö Õ Õ nu mai intenționează să mențină cererea, în sensul articolului (a) din Convenție. Pe de altă parte, niciun motiv special privind respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția Õ necesită continuarea examinării cererii în temeiul art. 37 alin. (1) în fine a Convenției. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
Requête n
o
34703/97
présentée par Radu Traian CHIRCA et autres
contre la Roumanie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 10
juin
2003 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
L.
Loucaides
,
C.
Bîrsan
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
me
A.
Mularoni,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 8 août 1996 et enregistrée le 3
février
1997,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants MM. Radu Traian Chirca, Nicolae Adrian Florian et Nicolae Ioan sont nés respectivement en 1949, 1945 et 1913 et résident à Sibiu.
En 1949, les époux C., respectivement parents du troisième requérant et grand-parents des deux premiers requérants achetèrent un immeuble sis à Sibiu.
En 1950, l’Etat prit possession du bien en invoquant le décret de nationalisation n
o
92/1950.
Le 26 octobre 1990, les requérants formèrent une action en revendication du bien susmentionné à l’encontre de la mairie de la ville de Sibiu. Finalement, après plusieurs décisions de différentes juridictions, le 9
juin
1994, le tribunal départemental de Sibiu fit partiellement droit à l’action des requérants. Par arrêt du 7 octobre 1994, la cour d’appel de Alba Iulia rejeta le recours de la mairie comme mal fondé. Ainsi, la décision du 9
juin
1994 devint définitive et irrévocable.
Le 16 décembre 1994, les deux premiers requérants prirent possession du bien.
Par arrêt du 20 février 1996, la Cour suprême de justice fit droit au recours du procureur général, annula les décisions définitives et, sur le fond, rejeta l’action en revendication des requérants. La Cour suprême jugea que l’immeuble revendiqué était devenu propriété de l’Etat en vertu du décret n
o
92/1950 et que l’application de ce décret ne pouvait pas être contrôlée par les tribunaux.
Selon les informations fournies par le Gouvernement, les deux premiers requérants formèrent une deuxième action en revendication du bien. Par jugement du 26 mars 1998, le tribunal de première instance de Sibiu fit partiellement droit à l’action des requérants, constata que la nationalisation avait été illégale, et ordonna la rectification du registre foncier. Par décision du 1
er
février 2001, le tribunal départemental de Sibiu rejeta l’appel de la mairie comme mal fondé. En absence de recours, le jugement du 26
mars
1998 devint définitif.
Le Gouvernement a informé la Cour que, le 6 juin 2001, le requérant Chirca Radu Traian avait été mis en possession de l’appartement n
o
5, le seul appartement à n’avoir pas été restitué à cette date.
La requête a été introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 8 août 1996 et enregistrée le 3
février
novembre
1999, la Cour a donné connaissance de la requête au Gouvernement, selon l’article 54 § 2 b) du Règlement de la Cour, et l’a invité à soumettre par écrit des observations, ce qu’il a fait le 15
février
2000.Les requérants ont également soumis des observations.
Par lettre du 5 mars 2003, le greffe a demandé aux parties des renseignements sur la situation actuelle du bien litigieux.
Le 18 mars 2003, les requérants ont informé la Cour de ce qu’ils avaient été mis en possession de l’immeuble litigieux et qu’en conséquence, ils entendaient renoncer à leur requête.
Par lettre du 19 mars 2003, le Gouvernement roumain a demandé à la Cour de rayer l’affaire du rôle. Il faisait valoir que les requérants avaient été mis en possession du bien litigieux et qu’en tout état de cause, ils avaient renoncé à leur requête.
A l’origine, les requérants, invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, se plaignaient que l’arrêt de la Cour suprême de justice avait porté atteinte à leur droit à ce qu’un tribunal décide sur la légalité de la nationalisation de l’immeuble en cause. Ils alléguaient la violation de l’article 1 du Protocole
n
o
1 à la Convention en raison de l’annulation de la décision judiciaire définitive de la cour d’appel d’Alba Iulia du 9 juin 1994.
La Cour observe qu’à la suite d’une deuxième action en revendication, les requérants ont vu reconnaître leur droit de propriété sur le bien litigieux. Après leur mise en possession dudit bien, ils ont renoncé expressément à leur requête devant la Cour.
A la lumière des circonstances de l’espèce, la Cour conclut que les requérants n’entendent plus maintenir la requête, au sens de l’article
37
§
1
a) de la Convention.
Par ailleurs, aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président