CtEDO 12.06.2003 Auto

WERLE et LAUBER contre l'ALLEMAGNE

RESPONDENT
DEU
HOTĂRÂRE
12.06.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
WERLE et LAUBER contre l'ALLEMAGNE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 11360/03 prezentate de Wolfgang WERLEZ și Manfred LAUBER împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 12 iunie 2003 într-o cameră compusă din dnii Cabral Barreto președintele Ress Caflisch Kūris Zupančič Tsatsa-Nikolovska Traja, judecători și Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 martie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, Wolfgang Werlé și Manfred Mauber, sunt resortisanți germani, născuți în 1954 și, respectiv, 1953, și în prezent reținuți în instituțiile penitenciare Schwalmstadt și Straubing. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M. Edgar Weiler și Matthias Litzel, avocați din Frankfurt pe Main. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura penală la 21 mai 1993, Tribunalul Regional din München I, care se află ca tribunal în instanță dassis (Schwurgericht) La 14 iulie 1994, Curtea Federală de Justiție a respins recursul în casarea reclamanților. La 1 martie 2000, într-o hotărâre motivată pe termen lung, Curtea Constituțională Federală, hotărând în cadrul unui comitet de trei judecători, a decis să nu rețină acțiunile constituționale ale reclamanților direcționate împotriva deciziilor Tribunalului Regional din München I și ale Curții Federale de Justiție. 2. Procedurile revizuite la 29 septembrie 1997, primul reclamant a depus o cerere de revizuire ( La 14 decembrie 1998, Tribunalul Regional din Augsburg a respins procedura. La 10 iunie 1999, Curtea Regională Superioară (Oberlandesgericht) din München a respins o acțiune împotriva acestei decizii. La 2 noiembrie 1999, reclamanții au prezentat o cerere de revizuire a procedurii. La 17 mai 2001, printr-o decizie motivată pe termen lung, Tribunalul Regional din Augsburg a respins-o. La 23 aprilie 2002, printr-o decizie lungă de 11 pagini, Curtea Regională Superioră din München a respins recursul reclamanților. La 27 mai 2002, reclamanții au sesizat Curtea Constituțională Federală cu privire la o acțiune constituțională împotriva acestor decizii și împotriva anumitor dispoziții ale Codului de procedură penală. La 5 iulie 2002, Curtea Regională Superioră din München a respins cererea celor care au anulat decizia sa din 23 aprilie 2002. La 19 iulie 2002, Curtea Constituțională Federală, hotărând în cadrul unui comitet de trei judecători, a decis să nu rețină acțiunea constituțională a reclamanților direcționați împotriva deciziilor din 17 mai 2001 și 23 aprilie 2002 fără a-și justifica decizia. La 13 august 2002, reclamanții au introdus din nou acțiunea constituțională împotriva deciziilor din 17 mai 2001, 23 aprilie 2002 și 5 iulie 2002, împotriva deciziei din 19 iulie 2002 și împotriva acelorași dispoziții ale Codului de procedură penală. La 26 septembrie 2002, Curtea Constituțională Federală, hotărând în cadrul Comitetului de trei judecători, a decis să nu rețină acțiunea și a refuzat să îi dea în judecată pe reclamanții lor în fața Curții. Reclamanții formulează diverse obiecții cu privire la condamnarea lor și la procedura în fața instanțelor penale, denunțând, de asemenea, refuzul instanțelor penale de a redeschide procedura. În această privință, ei consideră că nu au avut la dispoziție o acțiune efectivă. În plus, se plâng de faptul că Curtea Constituțională Federală nu și-a motivat hotărârile din 19 e.n. În iulie și 26 septembrie 2002 ei invocă art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție. Reclamanții se plâng de condamnarea lor și de procedura în fața instanțelor penale și de refuzul acestora de a redeschide procedura. În plus, aceștia denunță lipsa motivării hotărârilor Curții Constituționale Federale. Ei invocă articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție ale căror părți relevante sunt astfel formulate art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea arată că, în ceea ce privește obiecțiunile referitoare la condamnarea reclamanților în 1993 și la procedura aferentă, ultima hotărâre a fost pronunțată la 1 martie 2000, adică cu mai mult de șase luni înainte de data la care a fost introdusă cererea. 4 din Convenție. În ceea ce privește refuzul instanțelor penale de a proceda la o revizuire a procedurii, Curtea reamintește jurisprudența sa constantă conform căreia nici Convenția, nici Protocoalele sale nu garantează dreptul la redeschiderea unei proceduri (Toth c. Croația (dec.), nr 66674/01, 5 iulie 2001).În măsura în care reclamanții se plâng de procedură în fața instanțelor de revizuire, Curtea amintește că astfel de proceduri nu se referă la dreptul întemeiat al unei acuzații în materie penală îndreptate împotriva reclamanților, în sensul articolului 6 din convenție și că, prin urmare, această dispoziție nu se aplică (a se vedea, în ultimă instanță, Fischer c. Austria (dec.), 27569/02, 6 mai 2003). În consecință, această parte a cererii este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. (4) Același lucru este valabil și în cazul în care se face referire la art. 13 din Convenție, această dispoziție nu garantează o cale de atac eficientă decât împotriva încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. Pe de altă parte, în ceea ce privește lipsa motivării, Curtea amintește că Õel poate deduce că o instanță superioară respinge o acțiune, referindu-se numai la dispozițiile legale care prevăd această procedură, în cazul în care întrebările ridicate de acțiune nu sunt de o importanță deosebită (Vogl c. Germania (dec.), n 65863/01, 5 decembrie 2002, și Burg și alții c. Franța (dec.), 34763/02, 28 ianuarie 2003), cu atât mai mult cu cât, în speță, instanțele penale și-au motivat pe deplin deciziile (a se vedea Krutil c. Germania (dec.), 71750/01, 20 martie 2003). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2004-10-14
0,93
SCHNEIDER c. ALLEMAGNE
TROISIÉME SECTION DÉCISION SUR LA DEMANDE DE RÉINSCRIPTION AU RÔLE de la requête n o 44842/98 présentée par Jürgen SCHNEIDER contre l’Allemagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 14 octobre 2004 en une
CtEDO 2012-11-29
0,93
M.L. c. ALLEMAGNE et une aute affaire
CINQUIÈME SECTION Requêtes n os 60798/10 et 65599/10 M.L. contre l’Allemagne et W.W. contre l’Allemagne introduites respectivement le 15 octobre 2010 et le 29 octobre 2010 EXPOSÉ DES FAITS 1. Le requérant de la première requête, M. L. (« le
CtEDO 2001-09-27
0,92
SCHNEIDER contre l'ALLEMAGNE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n° 44842/98 présentée par Jürgen SCHNEIDER contre l’Allemagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 27 septembre 2001 en une chambre composée de MM. A. Pastor Ridruejo,
CtEDO 2003-05-15
0,92
OKPAMEN contre l'ALLEMAGNE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 74725/01 présentée par Maurice OKPAMEN contre l’Allemagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 15 mai 2003 en une chambre composée de MM. I. Cabral Barreto, préside
CtEDO 2003-07-31
0,92
AFFAIRE HERBOLZHEIMER c. ALLEMAGNE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE HERBOLZHEIMER c. ALLEMAGNE (Requête n o 57249/00) ARRÊT STRASBOURG 31 juillet 2003 DÉFINITIF 31/10/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir
Sursă