SCHNEIDER c. ALLEMAGNE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND CEREREA DE REINSCRIPȚIE ÎN ROLUL cererii nr. 44842/98 prezentate de Jürgen SCHNEIDER împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 14 octombrie 2004 într-o cameră compusă din dnii Cabral Barreto președinte Ress Caflisch Türmen Zupančič Hedigan Tsatsa-Nikolovska, judecătorii dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea din 11 februarie 2004 de reincludere la rolul cererii menționate mai sus în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului din 14 octombrie 1998 și decăzută din rol la 27 septembrie 2001, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, Jürgen Schneider, este un resortisant german, născut în 1964 și rezident în Mannheim.

Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Christoph Kunzmann, avocat în Mannheim. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 august 1991, Parchetul Kaiserslautern a deschis o informare judiciară împotriva reclamantului. La 22 iunie 1995, tribunalul regional l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani și șase luni. La 14 mai 1998, Curtea Federală de Justiție a respins acțiunea în casarea reclamantului. La 25 iunie 1998, Curtea Constituțională Federală, hotărând în cadrul unui comitet de trei judecători, a decis să nu rețină acțiunea constituțională a reclamantului. Reclamantul și-a ispășit pedeapsa cu închisoarea în perioada 6 octombrie 1997-5 octombrie 2000. GRIEF consideră că procedura penală, care a durat 6 ani și 9 luni, a depășit termenul rezonabil prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție.

Cererea a fost depusă la 14 octombrie 1998 în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia"). La 28 septembrie 2000, Curtea a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului pârât, invitând la prezentarea în scris a observațiilor sale privind admisibilitatea și temeinicia sa. La 28 februarie 2001, Curtea a primit observațiile guvernului. printr-o scrisoare din 8 martie 2001, Curtea le-a transmis reclamantului și l-a invitat să își prezinte în scris observațiile în răspuns înainte de 23 aprilie 2001. Printr-o scrisoare din 5 iunie 2001, trimisă prin recomandarea cu confirmare de primire, Curtea a reamintit reclamantului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost prelungit începând cu 24 aprilie 2001 și că a fost solicitată nicio prelungire a acestui termen.

În plus, Curtea a atras atenția reclamantului asupra articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. Iunie 2001, avizul de primire, semnat de cabinetul reprezentantului reclamantului, a ajuns la Curte fără nicio informație suplimentară. La 27 septembrie 2001, Curtea a decis să șteargă cauza din rol. Decizia Curții a fost trimisă reprezentantului reclamantului la data de 3 octombrie 2001. Printr-o scrisoare din 11 februarie 2004, noul reprezentant al reclamantului a răspuns la cererea Curții și a solicitat redeschiderea procedurii de investigare a cererii. ÎN În ianuarie 2004, care i-a fost primită la 2 februarie 2004, scrisoarea n a fost însoțită de nicio explicație și a fost trimisă de cabinetul de avocatură al fostului său reprezentant în fața Curții.

Reclamantul susține că acesta din urmă a informat, printr-o scrisoare din 18 decembrie 1998, că procedura ar putea dura o anumită perioadă și că l-ar ține la curent cu continuarea cauzei. Prin urmare, nu i s-a cerut să solicite informații cu privire la situația procedurii pe cont propriu. Fostul său reprezentant în fața Curții părăsise, de asemenea, cabinetul de avocatură fără să-l informeze în acest sens. Reclamantul subliniază că a fost în închisoare și că a trebuit mai întâi să-și soluționeze viața privată, în special să-și gestioneze divorțul. Curtea ia notă de faptul că a respins cererea de rol, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. Cu toate acestea, în conformitate cu alineatul (2) din acest articol, Curtea poate decide reincluderea în rolul unei instanțe în cazul în care consideră că circumstanțele justifică acest lucru.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții și a Comisiei, reincluderea unei cereri poate avea loc atunci când faptele asupra cărora s-a decis radierea cererii s-au dovedit inexacte (Skowroński c. Polonia, n 37609/97, 19 martie 2002, Garcia Sanchez c. Spania, n 37357/97, Decizia Comisiei din 1 iulie 1998, Meusburger c. Austria, 14699/89, Decizia Comisiei din 16 octombrie 1996 și Ewing c. Regatul Unit, nr. 11224/84, Decizia Comisiei din 18 octombrie 1985, Decizia și Rapoartele (DR) 45, p. 269. Același lucru este valabil și în cazul în care reclamantul a putut dovedi că a trimis observațiile sale ca răspuns, în timp ce acestea nu au ajuns niciodată la grefa Curții (Rosenauer c. Austria (dec.), 38897/97, 21 februarie 2002) sau (quel nyl nu primise niciodată corespondența secretariatului Comisiei din motive de sănătate (Z.M.

c. Germania, nr. 13770/88, Decizia Comisiei din 13 februarie 1990) sau din cauza decesului reprezentantului său (M. c. Italia, nr. 13549/88, Decizia Comisiei din 25 februarie 1991, DR 69, p. 195). În speță, Curtea ia notă de faptul că fostul reprezentant al reclamantului nu a răspuns nici la observațiile guvernului, nici la scrisoarea de rechemare a grefei care a dus la radierea cererii. Reclamantul susține că nu a fost informat de către fostul său avocat și că nu a avut cunoștință de radierea cererii sale din februarie 2004, și nu de către fostul său reprezentant, ci de către cabinetul în care acesta a lucrat la introducerea cererii. În această privință, Curtea constată că, potrivit reclamantului, a făcut cereri de mai multe ori și timp de luni pentru a obține informațiile dorite.

În cazul în care astfel de împrejurări sunt, în principiu, de natură să justifice reinscrierea unei cereri, Curtea apreciază în lacuna sa că reclamantul nu a explicat suficient motivul pentru care nu a putut obține informații cu privire la starea cererii sale decât la mai mult de trei ani după eliberarea sa. Informațiile furnizate de fostul său avocat în 1998 și conform cărora procedura în fața Curții ar putea dura o perioadă de timp nu pot justifica o astfel de perioadă de timp. Curtea concluzionează că reclamantul care nu a fost eliberat decât la câteva zile după decizia Curții de a comunica cererea guvernului și care, prin urmare, nu mai era în detenție atunci când cererea a fost retrasă din rol, nu a demonstrat diligența pe care o putea aștepta de la el pentru a asigura apărarea intereselor sale în fața Curții.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Moduleer Președinte

TROISIÉME SECTION

DÉCISION

SUR LA DEMANDE DE RÉINSCRIPTION AU RÔLE

de la requête n o 44842/98 présentée par Jürgen SCHNEIDER contre l’Allemagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 14 octobre 2004 en une chambre composée de MM. I. Cabral Barreto , président , G. Ress , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , J. Hedigan , M me M. Tsatsa-Nikolovska, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la demande du 11 février 2004 tendant à la réinscription au rôle de la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 14 octobre 1998 et rayée du rôle le 27 septembre 2001, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Jürgen Schneider, est un ressortissant allemand, né en 1964 et résidant à Mannheim.

Il est représenté devant la Cour par M e Christoph Kunzmann, avocat à Mannheim. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 17 août 1991, le parquet de Kaiserslautern ouvrit une information judiciaire contre le requérant. Le 22 juin 1995, l’acte d’accusation arriva au tribunal régional de Kaiserslautern. Le 6 octobre 1997, le tribunal régional condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de quatre ans et six mois. Le 14 mai 1998, la Cour fédérale de justice rejeta le recours en cassation du requérant. Le 25 juin 1998, la Cour constitutionnelle fédérale, statuant en comité de trois juges, décida de ne pas retenir le recours constitutionnel du requérant.

Le requérant a purgé sa peine d’emprisonnement du 6 octobre 1997 au 5 octobre 2000. GRIEF Le requérant estime que la procédure pénale, qui a duré 6 ans et 9 mois, a dépassé le délai raisonnable prévu à l’article 6 § 1 de la Convention. PROCÉDURE La requête a été introduite le 14 octobre 1998 devant la Commission européenne des Droits de l’Homme (ci-après « la Commission »). Le 28 septembre 2000, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter par écrit ses observations sur sa recevabilité et son bien-fondé. Le 28 février 2001, la Cour a reçu les observations du Gouvernement.

Par une lettre du 8 mars 2001, la Cour les a transmises au requérant et l’a invité à présenter par écrit ses observations en réponse avant le 23 avril 2001. Par une lettre du 5 juin 2001, envoyée en recommandé avec accusé de réception, la Cour a rappelé au requérant que le délai qui lui avait été imparti pour la présentation de ses observations était échu depuis le 24 avril 2001 et qu’aucune prorogation de ce délai n’avait été sollicitée. En outre, la Cour a attiré l’attention du requérant sur l’article 37 § 1 a) de la Convention. Le 13 juin 2001, l’avis de réception, signé par le cabinet du représentant du requérant, est arrivé à la Cour sans aucune information supplémentaire. Le 27 septembre 2001, la Cour a décidé de rayer l’affaire du rôle.

La décision de la Cour fut envoyée au représentant du requérant de l’époque le 3 octobre 2001. Par une lettre du 11 février 2004, le nouveau représentant du requérant s’adressa à la Cour et demanda la réouverture de l’examen de la requête. EN DROIT Le requérant soutient qu’après maintes demandes tendant à obtenir des renseignements sur l’état de son affaire pendant des mois, il n’a été informé de la décision de la Cour de rayer sa requête du rôle que par une lettre du 13 janvier 2004 qui lui est parvenue le 2 février 2004. La lettre n’était accompagnée d’aucune explication et émanait du cabinet d’avocats où son ancien représentant devant la Cour avait travaillé. Le requérant affirme que celui-ci l’avait informé, par une lettre du 18 décembre 1998, que la procédure pouvait durer un certain temps et qu’il le tiendrait au courant de la suite de l’affaire.

Il n’y avait dès lors pas lieu pour lui de demander des informations quant à l’état de la procédure de son propre chef. Son ancien représentant devant la Cour avait par ailleurs quitté le cabinet d’avocat sans l’en informer. Le requérant souligne qu’il était en prison et qu’il a dû d’abord régler sa vie privée par la suite, notamment gérer son divorce. La Cour note qu’elle a rayé la requête du rôle, conformément à l’article 37 § 1 a) de la Convention. Cependant, aux termes du paragraphe 2 de cet article « La Cour peut décider la réinscription au rôle d’une requête lorsqu’elle estime que les circonstances le justifient.

» D’après la jurisprudence constante de la Cour et de la Commission, la réinscription d’une requête peut avoir lieu lorsque les faits sur lesquels la radiation de la requête avait été décidée se sont avérés inexacts ( Skowroński c. Pologne , n o 37609/97, 19 mars 2002, Garcia Sanchez c. Espagne , n o 37357/97, décision de la Commission du 1 er juillet 1998, Meusburger c. Autriche , n o 14699/89, décision de la Commission du 16 octobre 1996, et Ewing c. Royaume-Uni , n o 11224/84, décision de la Commission du 18 octobre 1985, Décision et Rapports (DR) 45, p. 269). Il en est de même lorsque le requérant a pu prouver qu’il avait envoyé ses observations en réponse alors que celles-ci n’étaient jamais parvenues au greffe de la Cour ( Rosenauer c. Autriche (déc.), n o 38897/97, 21 février 2002) ou qu’il n’avait jamais reçu la correspondance du secrétariat de la Commission pour des raisons de santé ( Z.M.

c. Allemagne , n o 13770/88, décision de la Commission du 13 février 1990) ou en raison du décès de son représentant ( M. c. Italie , n o 13549/88, décision de la Commission du 25 février 1991, DR 69, p. 195). En l’espèce, la Cour note que l’ancien représentant du requérant n’a répondu ni aux observations du Gouvernement ni à la lettre de rappel du greffe ayant entraîné la radiation de la requête. Le requérant prétend n’en avoir pas été informé par son ancien avocat et n’avoir eu connaissance de la radiation de sa requête qu’en février 2004, et ce non pas par son ancien représentant mais par le cabinet où celui-ci avait travaillé lors de l’introduction de la requête. Sur ce point, la Cour note que, d’après le requérant, il a fait des demandes à plusieurs reprises et pendant des mois pour obtenir les informations souhaitées.

Si de telles circonstances sont en principe de nature à justifier la réinscription d’une requête, la Cour estime en l’occurrence que le requérant n’a pas suffisamment expliqué pourquoi il n’a pu obtenir des informations quant à l’état de sa requête que plus de trois ans après sa libération. L’information fournie par son ancien avocat en 1998 et selon laquelle la procédure devant la Cour pouvait durer un certain temps ne saurait justifier un tel laps de temps. La Cour conclut que le requérant qui a n’été libéré que quelques jours après la décision de la Cour de communiquer la requête au gouvernement et qui n’était dès lors plus en détention lorsque la requête a été rayée du rôle, n’a pas fait preuve de la diligence que l’on pouvait attendre de lui pour assurer la défense de ses intérêts devant la Cour.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de ne pas réinscrire la requête au rôle. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Greffier Président