CASE OF BONA v. SLOVAKIA

CAUTERA SECȚIUNE A CAUZULUI DE BÓNA v. SLOVAKIA (Depunerea nr. 72022/01) HOTĂRÂREA STRASBOURG 17 iunie 2003 FINAL 17/09/2003 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus revizuirii editoriale. În cazul Bóna v. Slovacia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiuni), ședința ca Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Pellonpää dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego Borrego, judecătorii și dna F. Elens-Pasos, grefierul adjunct de secțiune, care a deliberat în privat la 20 mai 2003, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 72022/01) împotriva Republicii Slovace depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național slovac, dl Peter Bóna („reclamantul”), la 3 aprilie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de dna M. Knopová, avocat care practică în Košice. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Vršanský, agentul lor. La 18 iunie 2002, secțiunea a patra a hotărât să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE La 29 noiembrie 1996, reclamantul a depus divorț de la soția sa și pentru custodia copiilor lor în fața Curții de District Košice I. La 29 aprilie 1998, Curtea de District Košice I a solicitat reclamantului să prezinte un certificat privind reședința sa și a soției sale. Reclamantul a respectat cererea la 15 mai 1998. La 9 noiembrie 1998, soția reclamantului a solicitat instanței să procedeze cu cazul în care situația din familia lor a afectat copiii născuți din căsătorie. La 25 noiembrie 1999 Curtea de District Košice I a transferat cazul la Curtea de District Košice II din motive de competență. La 14 februarie 2000, Curtea Regională Košice a constatat că cazul a intrat în jurisdicția Curții de District Košice I. La 5 septembrie 2000, Curtea de District Košice I a desemnat un tutore pentru copiii reclamanților în contextul procedurii de divorț. La 26 septembrie 2000, atât reclamantul, cât și soția sa și-au exprimat poziția în privința obiectului cauzei în răspuns la cererea instanței. La 4 octombrie 2000, Curtea de District a solicitat angajatorului reclamantului să prezinte informații cu privire la venitul reclamantului. La 2 noiembrie 2000, Curtea de district Košice I a auzit părțile și a pronunțat o hotărâre prin care a acordat divorț reclamantului și soției sale. Curtea a acordat în continuare custodia copiilor mamei, a hotărât cu privire la întreținerea și dreptul reclamantului de a avea contact cu copiii. Hotărârea a devenit finală la 31 ianuarie 2001. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „templ rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă... de [a] ... tribunal...” 10. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 29 noiembrie 1996 și s-a încheiat la 2 noiembrie 2000. A durat astfel 3 ani, 11 luni și 3 zile. Admisibilitatea 11. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, constată că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. 12. Guvernul a recunoscut că au existat întârzieri nejustificate în cadrul procedurii, care au rezultat în principal din faptul că judecătorul care se ocupă de acest caz a fost bolnav și ulterior retras. 13. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile stabilite de jurisprudența sa, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului și de autoritățile relevante și de ceea ce era în joc pentru reclamantul în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 14. Documentele disponibile indică faptul că cazul nu a fost deosebit de complex și că durata procedurii nu poate fi imputată condusului părților. Curtea remarcă că, în afară de ce a solicitat reclamantului să prezinte un certificat privind reședința sa și a soției sale, Curtea de district Košice 1 nu a efectuat în mod eficient cazul între 29 noiembrie 1996 și 25 noiembrie 1999, ceea ce înseamnă că este de aproape trei ani. În aceste circumstanțe, și având în vedere ceea ce a fost în joc pentru reclamant, Curtea constată că procedura plângută nu poate fi considerată ca îndeplinirea cerinței de „temps rațional” de la art. 6 § 1 din Convenție. 15. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 16. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 430.000 de coroane slovace (SKK) în ceea ce privește prejudiciu material pe motivul că fosta sa soție și-a alienat proprietatea comună. El a solicitat, de asemenea, 2.000.000 SKK în ceea ce privește prejudiciile morale. 18. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 2.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 19. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 37,000 SKK pentru costurile și cheltuielile suportate în ceea ce privește procedura în fața instanțelor interne și a Curții. 20. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 700 EUR pentru procedurile în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 700 EUR (sapte sute de euro) pentru costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în coruna slovacă la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 17 iunie 2003, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Françoise Elens-Pasos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF

BÓNA v. SLOVAKIA

(Application no. 72022/01)

JUDGMENT

STRASBOURG

17 June 2003

FINAL

17/09/2003

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Bóna v. Slovakia,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza

,

President

,

Mr

M.

Pellonpää

,

Mrs

V.

Strážnická

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

L.

Garlicki

,

Mr

J.

Borrego Borrego,

judges

,

and Mrs F.

Elens-Passos

,

Deputy Section Registrar

,

Having deliberated in private on 20 May 2003,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 72022/01) against the Slovak Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovakian national, Mr Peter Bóna (“the applicant”), on 3 April 2001.

2.

The applicant was represented by Ms M. Knopová, a lawyer practising in Košice. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by Mr P. Vršanský, their Agent.

3.

On 18 June 2002 the Fourth Section decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

THE FACTS

4.

On 29 November 1996 the applicant filed for divorce from his wife and for custody of their children before the Košice I District Court.

5.

On 29 April 1998 the Košice I District Court requested the applicant to submit a certificate about his and his wife’s residence. The applicant complied with the request on 15 May 1998. On 9 November 1998 the applicant’s wife asked the court to proceed with the case as the situation in their family affected the children born out of the wedlock.

6.

On 25 November 1999

the Košice I District Court transferred the case to the Košice II District Court for reasons of jurisdiction. On 14 February 2000 the Košice Regional Court found that the case fell within the jurisdiction of the Košice I District Court.

7.

On 5 September 2000 the Košice I District Court appointed a guardian to the applicant’s children in the context of the divorce proceedings. On 26 September 2000 both the applicant and his wife stated their position on the subject-matter of the case in reply to the court’s request. On 4 October 2000 the District Court asked the applicant’s employer to submit information about the applicant’s income.

8.

On 2 November 2000 the Košice I District Court heard the parties and delivered a judgment by which it granted a divorce to the applicant and his wife. The court further granted the custody of the children to the mother, decided on the maintenance and on the applicant’s right to have contact with the children. The judgment became final on 31 January 2001.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

9.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, provided in Article

6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”

10.

The period to be taken into consideration began on 29 November 1996 and ended on 2 November 2000. It thus lasted 3 years, 11 months and 3 days.

A.

Admissibility

11.

The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

12.

The Government admitted that there had been undue delays in the proceedings. They mainly resulted from the fact that the judge dealing with the case was ill and subsequently retired.

13.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the criteria established by its case-law, particularly the complexity of the case, the conduct of the applicant and of the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, §

43, ECHR 2000-VII).

14.

The documents available indicate that the case was not particularly complex and that the length of the proceedings cannot be imputed to the conduct of the parties. The Court notes that, apart from having requested the applicant to submit a certificate about his and his wife’s residence, the Košice 1 District Court did not effectively proceed with the case between 29 November 1996 and 25 November 1999, that is for almost three years. In these circumstances, and considering what was at stake for the applicant, the Court finds that the proceedings complained of cannot be deemed to satisfy the “reasonable time” requirement in Article 6 § 1 of the Convention.

15.

The foregoing considerations are sufficient to enable the Court to conclude that the applicant’s case was not heard within a reasonable time. There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

16.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

17.

The applicant claimed 430,000 Slovakian korunas (SKK) in respect of pecuniary damage on the ground that his former wife had alienated their common property. He also claimed SKK 2,000,000 in respect of non

‑

pecuniary damage.

18.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it awards the applicant 2,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

19.

The applicant also claimed SKK 37,000 for the costs and expenses incurred in respect of the proceedings before both the domestic courts and the Court.

20.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court rejects the claim for costs and expenses in the domestic proceedings and considers it reasonable to award the sum of EUR 700 for the proceedings before the Court.

C.

Default interest

21.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article

44

§

2 of the Convention, EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 700 (seven hundred euros) for costs and expenses, to be converted into Slovakian korunas at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 17 June 2003, pursuant to Rule

77

§§

2 and

3 of the Rules of Court.

Françoise

Elens-Passos

Nicolas

Bratza

Deputy

Registrar

President