KEPENEKLIOGLU contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 73520/01 prezentate de Adem KEPENEKL Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 mai 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, recurentul, dl Adem Kepenekliouilu, este un resortisant turc, născut în 1954 și deținut în închisoarea de tip F din Tekirda. El este reprezentat în fața Curții de către domnul K. Bayraktar, avocat la Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 23 februarie 2001, reclamantul, aflat în închisoarea Gebze, a fost transferat la închisoarea Tekirda. La 16 martie 2001, reprezentantul reclamantului s-a dus la închisoarea Tekirda Printr-o scrisoare din 19 martie 2001, adresată reprezentantului său, reclamantul a denunțat tratamentele degradante pe care le-ar fi suferit în timpul transferului său și a adăugat o împuternicire.

Unele pasaje din această scrisoare au fost ascunse de administrația din Ecuador, astfel încât acestea să poată fi citite. La data de 28 martie 2001, reprezentantul reclamantului a informat administrația din statul membru respectiv și Parchetul din Tekirda a făcut referire la art. 6 alineatul (3) litera (b) din Convenție. Autoritățile sesizate nu ar fi răspuns la această cerere. La 30 martie 2001, reprezentantul reclamantului înștiințează că clientul său fusese arestat la 29 iunie 1992 și pus în detenție provizorie la 13 iulie 1992 și că procedura inițiată împotriva sa era încă în curs de desfășurare. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său de a-și respecta corespondența.

Invocând art. 6 alin. (3) din Convenție, el se plânge de necunoașterea dreptului său la un proces echitabil. El susține în această privință că nu a dispus de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale din cauza faptului că pentru el să se potrivească și să se potrivească cu avocatul său. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul susține că, pentru el, trebuie să se potrivească și să se potrivească cu reprezentantul său privat de dreptul de a exercita o cale de atac eficientă pentru a susține acuzațiile de maltratare suferite în timpul transferului și încarcerării sale. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a-și respecta corespondența.

În situația actuală a dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge de necunoașterea dreptului său la un proces echitabil. Curtea arată că procedura penală inițiată împotriva reclamantului este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene. Or, Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare ansamblul procedurii penale inițiate împotriva reclamantului pentru a se pronunța cu privire la conformitatea acesteia cu dispozițiile articolului 6 alineatul (3) din Convenție.

Prin urmare, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea acestui aspect este prematură și, prin urmare, reclamantul nu se poate plânge în acest sens de nicio încălcare a dispozițiilor articolului 6 din convenție. Are dreptul să sesizeze din nou Curtea în cazul în care consideră că, la sfârșitul procedurii penale împotriva sa, este victima încălcării respective. Această parte a cererii este prematură și trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac în sensul art. 35 § 1 și 4 din Convenție. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul susține că este în interesul său să se potrivească și să se potrivească cu reprezentantul său privat de dreptul de a exercita o cale de atac eficientă pentru a susține acuzațiile de maltratare suferite în timpul transferului și încarcerării sale.

Curtea constată că reclamantul nu a formulat nici un recurs din unghiul articolului 3 din Convenție. Aceasta menționează că examinarea acestui spătar, așa cum a fost invocat, nu revelează aspectul de nici o încălcare a art. 13 din Convenție. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână În cazul în care reclamantul nu este informat cu privire la o astfel de cerere, acesta trebuie să fie informat în scris cu privire la motivele pentru care a solicitat acest lucru și cu privire la motivele care au stat la baza cererii.

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 73520/01 présentée par Adem KEPENEKLİOĞLU contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 19 juin 2003 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 28 mai 2001, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Adem Kepeneklioğlu, est un ressortissant turc, né en 1954 et détenu à la prison de type F de Tekirdağ. Il est représenté devant la Cour par M e K. Bayraktar, avocat à Ankara. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 23 février 2001, le requérant, alors détenu à la prison de Gebze, fut transféré à celle de Tekirdağ, de type F. Le 16 mars 2001, le représentant du requérant se rendit à la prison de Tekirdağ afin de s’entretenir avec son client. Cette demande fut rejetée par l’administration pénitentiaire au motif qu’il n’avait pas de procuration. Par une lettre du 19 mars 2001, adressée à son représentant, le requérant dénonça les traitements dégradants qu’il aurait subis lors de son transfert et y joignit une procuration. Certains passages de cette lettre furent occultés par l’administration pénitentiaire, de manière à les rendre illisibles. Le 28 mars 2001, le représentant du requérant saisit l’administration pénitentiaire et le parquet de Tekirdağ d’une demande tendant à obtenir l’autorisation de s’entretenir avec son client et la communication d’une nouvelle lettre écrite par celui-ci.

Il fit référence à l’article 6 § 3 b) de la Convention. Les autorités saisies n’auraient pas répondu à cette demande. Le 30 mars 2001, le représentant du requérant s’enquit de l’état de la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul. Par une lettre du 30 mars 2001, la cour de sûreté de l’Etat l’informa que son client avait été arrêté le 29 juin 1992 et mis en détention provisoire le 13 juillet 1992, et que la procédure engagée à son encontre était à l’heure actuelle encore pendante. GRIEFS Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de sa correspondance. Invoquant l’article 6 § 3 de la Convention, il se plaint de la méconnaissance de son droit à un procès équitable.

Il allègue à cet égard n’avoir pas disposé des facilités nécessaires à la préparation de sa défense en raison de l’impossibilité pour lui de correspondre et de s’entretenir avec son avocat. Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant soutient que l’impossibilité pour lui de correspondre et de s’entretenir avec son représentant l’a privé de l’exercice d’un recours effectif pour faire valoir les allégations de mauvais traitements prétendument subis lors de son transfert et son incarcération. EN DROIT 1. Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de sa correspondance. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.

2. Invoquant l’article 6 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la méconnaissance de son droit à un procès équitable. La Cour relève que la procédure pénale engagée à l’encontre du requérant est à l’heure actuelle encore pendante devant la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul. Or, elle estime nécessaire de prendre en considération l’ensemble de la procédure pénale engagée contre le requérant afin de statuer sur sa conformité aux prescriptions de l’article 6 § 3 de la Convention. Il s’ensuit qu’au stade actuel de la procédure devant les juridictions internes, la présentation de ce grief apparaît prématurée. Le requérant ne saurait donc, en l’état, se plaindre à cet égard d’une quelconque violation des dispositions de l’article 6 de la Convention.

Il lui est loisible de saisir à nouveau la Cour s’il estime toujours, à l’issue de la procédure pénale engagée contre lui, qu’il est victime de la violation alléguée. Cette partie de la requête est prématurée et doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours au sens de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 3. Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant soutient que l’impossibilité pour lui de correspondre et de s’entretenir avec son représentant l’a privé de l’exercice d’un recours effectif pour faire valoir des allégations de mauvais traitements prétendument subis lors de son transfert et son incarcération. La Cour note que le requérant n’a formulé aucun grief sous l’angle de l’article 3 de la Convention.

Elle relève que l’examen de ce grief, tel qu’il a été soulevé, ne révèle l’apparence d’aucune violation de l’article 13 de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief du requérant tiré d’une atteinte à son droit au respect de sa correspondance ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président