POLMAN v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
POLMAN v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2003)
Reclamantul, dl Machiel J. Polman, este un cetățen Țările de Jos, născut în 1958 și locuiește în Arnhem. El este reprezentat în fața Curții de către dl J.H. Sassen, un avocat practicant în Arnhem. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 decembrie 1995, fosta soție a solicitat Curții Regionale (arrondissementsrechtbank) din Arnhem să stabilească un acord de întreținere (alimentatievoorzining) pentru ea și pentru cei doi copii născuți din căsătorie. Curtea regională a aderat la această cerere și a ordonat reclamantului să plătească sume lunare de întreținere atât copiilor săi, cât și fosta sa soție. Reclamantul a depus un recurs la Curtea de Apel (gerechtshof) de la Arnhem, care a anulat decizia Curții regionale și a redus suma obligațiilor de întreținere ale reclamantului. Întrucât reclamantul a considerat că raționarea și calculele aplicate de Curtea de Apel erau atât incorecte, cât și incomprehenzibile, el a depus un recurs la adresa Curții Supreme (Hoge Raad). În avizul său consultativ din 15 mai 1998, unul dintre avocații generali (advocați-generaali) din Curtea Supremă a recomandat respingerea recursului. Un răspuns la acest aviz a fost trimis Curții Supreme de către avocatul reclamant la 28 mai 1998. Potrivit unei ștampile plasate pe răspuns, acesta a fost primit în aceeași zi. Curtea Supremă (diviziunea civilă, Civiele Kamer) a respins recursul la 4 septembrie 1998. Hotărârea (beschikking) a afirmat că fosta soție a solicitat Curții Supreme să respingă recursul și că avizul consultativ al avocatului general a propus, de asemenea, ca recursul să fie respins.Decizia nu menționează că reclamantul, sau avocatul în numele său, a răspuns la acest aviz sau că s-a luat în considerare acest răspuns. În respingerea recursului, Curtea Supremă a făcut trimitere la art. 101a din Legea Organizației Judiciare (Organizare) (Wet op de Rechterlijke Organisatie) în conformitate cu care Curtea Supremă, în cazul în care consideră că o plângere nu a constituit motive pentru anularea hotărârii impugnate și nu a solicitat răspunsuri la chestiunile de drept în interesul unității sau al dezvoltării legii, ar putea, atunci când ar da motive pentru decizia sa, să se limiteze la această concluzie. În momentul respectiv, art. 328 § 1 din Codul de Procedură Civilă (Wetboek van Burgerlijke Rechtsvordering, CCP), cu condiția ca nici părțile, nici reprezentanții acestora să nu poată adresa instanței după ce serviciul public de procedură și-a prezentat avizul (art. 328 § 1 coroborat cu art. 326 CCP). Cu toate acestea, în conformitate cu art. 328 § 2, notele simple (evervoudige aantekeningen) care conteste fapte, pe care părțile considerate au fost prezentate în mod incorect de către serviciul public de urmărire penală, ar putea fi prezentate președintelui instanței de către părți sau de reprezentanți ai acestora. Într-o hotărâre din 28 martie 1997, Curtea Supremă a susținut că este liberă să ia în considerare observațiile prezentate ca răspuns la avizul emis de către serviciul public de urmărire penală de către una dintre părți, cu excepția cazului în care acest lucru a fost contrar cerințelor procesului corespunzător, observate și în lumina intereselor cealaltă parte (Nederlandse Jurisprudentie (NJ) 1997, nr. 581). Un raționament similar a fost adoptat de Curtea Supremă într-o hotărâre din 12 septembrie 1997 (NJ 1998, nr. 687), în care a stat, în legătură cu hotărârea Curții în cazul Vermeulen c. Belgia (alegerea din 20 februarie 1996, Raportul hotărârilor și hotărârilor 1996-I), după cum urmează: „... în cazul în care art. 328 [din Codul de procedură civilă] împiedică părțile să răspundă la avizul consultativ al serviciului public de urmărire penală după cum consideră adecvat, [prezenta dispoziție] ar trebui considerată inaplicabilă ca fiind incompatibilă cu dispozițiile articolului 6 din convenție, astfel cum este interpretată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (...). Nu se aplică alte restricții decât cele care decurg din procesul corespunzător, de exemplu în ceea ce privește interesele cealaltă parte, la prezentul document [ex. răspunsul la avizul consultativ al serviciului public de urmărire penală].” Pentru a respecta principiul procesului corespunzător, Curtea Supremă a permis o perioadă de două săptămâni pentru prezentarea răspunsului la avizul consultativ al serviciului public de urmărire penală. La 1 ianuarie 2002 a intrat în vigoare art. 44 CCP modificat, alineatul (3) care acordă părților dreptul de a prezenta observații scrise ca răspuns la avizul consultativ emis de Procuratorul General al Curții Supreme în termen de două săptămâni de la transmiterea avizului consultativ. În momentul hotărârii din acest caz, în septembrie 1998, practica generală a Curții Supreme a fost să menționeze în hotărârea sau hotărârea sa că a fost depus un răspuns la avizul consultativ, care a fost stabilit ca practică generală într-o hotărâre internă (bestluit intern) a divizionului de drept civil al Curții Supreme din 25 iunie 1992, însă practica a existat chiar înainte de acea perioadă. Decizia internă nu a fost publicată.