AFFAIRE OZGUR ISIK c. TURQUIE

AFFAIRE OZGUR ISIK c. TURQUIE (CtEDO, 2003)

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA ÖZGÜR IȘIK c. TURQIA (solicitarea nr. 44057/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 iunie 2003 DEFINITIVF 24/09/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Özgür Ișik c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolae Bratza președinte Pellonpää Palm dnii Türmen Fischbach Casadevall Pavlovschi, judecători și domnul O'Boyle, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 iunie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 44057/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Özgür Iș reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Drepturilor Omului la 15 mai 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Reclamantul este reprezentat de domnul K. Genç, avocat la Ankara. Guvernul turc (inclusiv guvernul turc) În special, reclamantul susținea că a fost victima unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 din convenție, din cauza lipsei independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului care l-a judecat și condamnat, precum și a lipsei de notificare a avizului procurorului republicii în apropierea Curții de Casație. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. La 4 iulie 2000, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice obiecțiunile formulate în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție guvernului pârât și să declare cererea inadmisibilă pentru surplus. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de a patra secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Prin scrisoarea din 9 octombrie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii și a invitat părțile să își prezinte observațiile suplimentare cu privire la fondul cauzei și reclamantul să își prezinte cererea de satisfacție echitabilă. La 19 octombrie 2002, reclamantul a transmis Curții observațiile sale suplimentare cu privire la fondul cauzei, precum și cererea sa de satisfacție echitabilă. 10. Prin scrisoarea din 5 noiembrie 2002, guvernul și-a prezentat observațiile suplimentare cu privire la admisibilitatea cauzei. 11. La 7 februarie 2003, guvernul și-a prezentat comentariile cu privire la cererea de satisfacție echitabilă. De fapt, 12. Reclamantul s-a născut în 1968. CIRCONSTANȚELE ESPECE 13. La 13 octombrie 1994, reclamantul a fost reținut. 14. La 27 octombrie 1994, acesta a fost adus în fața judecătorului care a ordonat arestarea sa provizorie. Printr-un act de acuzare prezentat la 7 decembrie 1994, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Istanbul, reproșându-l pe solicitant să fie membru și să acorde asistență și asistență unei organizații armate ilegale, DKRP/C (Partea revoluționară pentru eliberarea poporului/Frontului), a introdus o acțiune penală împotriva sa în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul Penal. 16. Printr-o hotărâre din 19 noiembrie 1996, Curtea de Securitate a statului, compusă din doi judecători civili și un judecător militar, a declarat reclamantul vinovat de infracțiunea menționată la art. 168 din Codul Penal. Aceasta l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni pe motiv că, având la dispoziție un act de identitate fals, el primise și transportase în numele organizației armate ilegale în cauză arme provenite din străinătate. 17. Prin hotărârea din 15 decembrie 1997, Curtea de Casație a respins recursul introdus de recurent. Această hotărâre a fost pronunțată la 17 decembrie 1997. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 18. Înainte de reforma din 18 iunie 1999, partea relevantă a articolului 143 din Constituție care reglementează organizarea judiciară a cursurilor de securitate ale statului era astfel formulată. Se instituie cursuri de securitate ale statului însărcinat cu cunoașterea infracțiunilor comise împotriva Republicii mai întâi ale căror caracteristici sunt enunțate în constituție . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cursurile de securitate ale statului sunt formate dintr-un președinte, doi membri titulari, doi membri supleanți, un procuror și un număr suficient de înlocuitori. Președintele, un membru titular, un membru supleant și procurorul sunt aleși, în conformitate cu procedurile stabilite prin legi speciale, dintre judecătorii și procurorii Republicii de prim rang, un titular și un supleant dintre judecătorii militari de prim rang și înlocuitorii dintre procurorii Republicii și judecătorii militari. Președinții și membrii titulari și supleanți (...) cursuri de securitate ale statului sunt numiți pentru o perioadă de patru ani care poate fi reînnoită. Curtea de Casație cunoaște apeluri formulate împotriva hotărârilor pronunțate de Curțile de Securitate ale statului (...) 19. 4388 din 18 iunie 1999 privind instituirea cursurilor de securitate ale statului a modificat art. 143 din Constituție, astfel formulat (...) Curțile de securitate ale statului constau dintr-un președinte, doi membri titulari, un membru supleant, un procuror general al Republicii și un număr suficient de procurori ai Republicii. Președintele, doi membri titulari, un membru supleant și procurorul general al Republicii sunt numiți printre judecători și procurori de prim rang, procurorii Republicii printre procurorii din alte rânduri, timp de patru ani, de către Înaltul Consiliu al judecătorilor și procurorilor, în conformitate cu procedura prevăzută în legea specială. Mandatul acestora poate fi reînnoit (...) CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 20. Reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială și că, în această privință, un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului Istanbul. De asemenea, CESE susține că procedura în fața Curții de Casație a încălcat principiul contradictoriuității și al egalității de arme din cauza faptului că nu a putut răspunde în niciun moment avizului procurorului general care nu i-a fost transmis. El invocă art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (b) din convenție, ale cărui pasaje relevante se citesc astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide fie contestații privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, la să dispună de timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale asupra admisibilității 21. Guvernul ridică două excepții preliminare. 22. În primul rând, solicită Curții să respingă cererea de neobosire a căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 din convenție. În această privință, acesta susține că reclamantul nu și-a ridicat argumentele întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din convenție în niciun moment al procedurii în fața Curții de Securitate a statului. 23. În al doilea rând, guvernul pledează pentru nerespectarea de către reclamant a termenului de șase luni pentru depunerea cererii sale, în conformitate cu art. 35 din convenție. În opinia sa, acest termen începe să curgă de la data la care Curtea de Securitate a statului a pronunțat hotărârea sa, și anume 19 noiembrie 1996. 24. Reclamantul nu se pronunță. 25. Curtea amintește că nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. 26. Curtea face trimitere la elementele de drept intern expuse mai sus și observă de la bun început că prezența unui judecător militar în componența colegiilor de curs de securitate ale statului era prevăzută în mod expres de lege. Aceasta arată, de asemenea, că recurentul nu susținea în niciun fel că legislația a fost aplicată incorect. Prin urmare, o eventuală recuzare a magistratului militar pentru simplul motiv că făcea parte din corpul militar era în mod necesar condamnată la eșec. Prin urmare, o astfel de afirmație în fața instanțelor naționale nu ar fi permis în niciun caz reclamantului să remedieze situația denunțată, în măsura în care, după cum a amintit, cursurile de securitate ale statului sunt instituite prin lege (a se vedea, mutatis mutandis Cabales, Balkandali și alții c. Regatul Unit, n 9214/80, Decizia Comisiei din 11 mai 1982, Decizii și rapoarte În ceea ce privește a doua excepție ridicată de guvern, Curtea consideră că decizia internă definitivă este hotărârea Curții de Casație, pronunțată la 15 decembrie 1997 și pronunțată la 17 decembrie 1997. În decembrie 1997. Reclamantul a sesizat Curtea mai puțin de șase luni mai târziu, și anume 15 mai 1998. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că cererea nu este întârziată în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. 28. Curtea respinge excepțiile preliminare ale guvernului. 29. Curtea consideră că, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special art. 35 alineatul (1) din convenție). Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, Rec., 1998,-VII), și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest motiv trebuie să facă obiectul unei examinări de fond. În plus, Comisia constată că acest motiv nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond pe tema independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului 30. Guvernul susține, într-o primă etapă, că prezența unui magistrat militar în cadrul unei instanțe cu judecători civili nu constituie, în sine, o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. În sprijinul argumentării sale, acesta se referă la jurisprudența Curții (printre altele, hotărârile Engel și alte hotărâri c. Țările de Jos, 8 iunie 1976, seria A n 22, Belilos c. Elveția , 29 aprilie 1988, seria A n 132 și Campbell și Fell c. Regatul Unit, 28 iunie 1984, seria A n 80). 31. Guvernul susține, de asemenea, că dispozițiile constituționale care reglementează numirea judecătorilor și legea privind magistrații militari care se află în cadrul cursurilor de securitate ale statului, precum și garanțiile de care se bucură aceștia în exercitarea funcțiilor lor judiciare sunt astfel încât aceste cursuri să îndeplinească pe deplin cerința de independență și imparțialitate prevăzută la art. 6 alineatul (1) din convenție. 32. Guvernul observă, de asemenea, că, la 18 iunie 1999, a intervenit amendamentul constituțional la art. 143 din Constituție, care reglementează compoziția cursurilor de securitate ale statului. În special, el susține că, în urma acestui amendament, legea nr. 4390 prevede acum că funcțiile magistraților și procurorilor militari se încheie la 22 iunie 1999. Guvernul concluzionează că reclamantul nu poate avea un interes juridic în ceea ce privește motivul întemeiat pe încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 33. Reclamantul se opune tezei guvernului. Referindu-se la cauza Incalc Turcia (hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998-IV, punctul 72), susține că instanța de securitate a statului în fața căruia a fost judecat și condamnat nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială În sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, el subliniază că amendamentele constituționale și legislative privind statutul cursurilor de securitate ale statului nu pot avea consecințe asupra situației sale, în măsura în care instanța de securitate a statului care i-a auzit cauza și l-a condamnat la 19 În noiembrie 1996, era alcătuită din trei judecători, dintre care unul era un magistrat militar. 34. Curtea amintește că, în hotărârile Incal qualaraklar Mai sus menționat anterior, Comisia a examinat deja obiecții similare celor ridicate în prezenta cauză și a constatat în special că anumite caracteristici ale statutului judecătorilor militari care se află în cadrul Curților de Securitate de Stat își făceau independența și imparțialitatea supuse cauțiunii (hotărârea Incal menționată anterior, p. 1571, § 68). Prin urmare, Comisia a subliniat faptul că părțile interesate sunt militari care continuă să facă parte din armată, prin urmare, din autoritatea executivă, că rămân supuse disciplinei militare și fac obiectul unor ratinguri din partea armatei în această privință, că desemnarea și numirea lor ar necesita, în mare măsură, intervenția administrației și a armatei și că, în cele din urmă, mandatul lor de judecător la Curtea de Securitate a statului era de patru ani și ar putea fi reînnoit. 35. Cu toate acestea, Curtea ia în considerare informațiile guvernului potrivit cărora legislația turcă a fost modificată astfel încât să îndeplinească cerințele Convenției. Cu toate acestea, Curtea precizează că sarcina sa se limitează la aprecierea circumstanțelor specifice speței Prin urmare, Comisia nu poate concluziona că o cauză nu mai prezintă un interes juridic valabil pentru solicitanți pe motiv că s-ar fi produs evoluții în legislația internă din perioada relevantă (a se vedea Sadak și alții c. Turcia (n , n 29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 38, CEDO 2001-VIII). 36. Prin urmare, îi revine sarcina de a verifica dacă persoana în cauză avea în mod obiectiv un motiv legitim de a se teme de o lipsă de independență și de imparțialitate din partea instanței care îl judeca (hotărârea Incal citată anterior, p. 1572, § 70, și de mai sus, p. 3072, § 38). 37. În această privință, Curtea nu vede niciun motiv de a se abate de la concluzia la care a ajuns în ceea ce privește domnii. Incal și ãlaraklar, care, la fel ca reclamantul, erau amândoi civili. Este de înțeles în prezenta cauză că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate a statului a acuzării de apartenență la o organizație ilegală, infracțiune prevăzută la art. 168 alin. (2) din Codul penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el putea să se teamă în mod legitim că Curtea de Securitate a statului Istanbul se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile susținute de reclamant cu privire la independența și imparțialitatea acestei jurisdicții (hotărârea Incal menționată anterior, p. 1573, § 72 in fil 38. Prin urmare, Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului Istanbul nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Curtea amintește deja că, în cauze similare, o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în orice caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 40. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze prezentul motiv (a se vedea, printre altele, Hotărârea cu privire la darea în judecată, citată anterior, p. 14, §§ 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 41. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu moral din cauza condamnării sale, a anilor petrecuți în închisoare și a deteriorării generale a stării sale de sănătate ca urmare a încarcerării sale, pe care o evaluează la 200 000 EUR. 43. Guvernul consideră că sumele solicitate de solicitant sunt excesive și nejustificate. 44. Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru pretinsul prejudiciu moral (hotărârea cu privire la care se face referire mai sus, punctul 49). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 45. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile aferente reprezentării sale în fața autorităților turce și apoi în fața Curții, reclamantul solicită în total, fără nicio dovadă în sprijinul acesteia, 29 908 EUR. 46. Guvernul consideră că cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată nu este documentată în mod corespunzător. 47. Pe baza elementelor aflate în posesia sa, Curtea, hotărând în echitate, acordă reclamantului 1 500 EUR. Interese moratorii 48. Curtea consideră că rata dobânzii moratorii trebuie să reflecte alegerea sa de a adopta moneda euro ca monedă de referință. Comisia consideră oportun să stabilească ca regulă generală că rata dobânzii moratorii care trebuie plătită pe sumele datorate exprimate în euro trebuie să se bazeze pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale (a se vedea Christine Goodwin c. Regatul Unit [GC], n 28957/95, § 124, CEDO 2002-VI). admisibilitatea motivului întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție în ceea ce privește lipsa de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Istanbul afirmă că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție în ceea ce privește acest motiv A declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecții formulate în temeiul articolului 6 din Convenția menționată faptul că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru pretinsul prejudiciu moral afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 500 EUR (mii de cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, care urmează să fie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte costuri fiscale exigibile la data plății că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 24 iunie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Moduleer Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE

ÖZGÜR IȘIK c. TURQUIE

(Requête n

o

44057/98)

ARRÊT

STRASBOURG

24 juin 2003

DÉFINITIF

24/09/2003

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Özgür Ișık c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

M.

M.

Pellonpää

,

M

me

E.

Palm

,

MM.

R.

Türmen

,

M.

Fischbach

,

J.

Casadevall

,

S.

Pavlovschi,

juges

,

et de M. M.

O'Boyle,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 juin 2003,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

44057/98) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Özgür

Ișık («

le requérant

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («

la Commission

») le 15 mai 1998 en vertu de l'ancien article

25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

K. Genç, avocat à Ankara. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n'a pas désigné d'agent pour la procédure devant la Cour.

3.

Le requérant alléguait notamment avoir été victime d'une violation de l'article

6 §§ 1 et 3 de la Convention du fait du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat qui l'avait jugé et condamné, ainsi que de l'absence de notification de l'avis du procureur de la République près la Cour de cassation.

4.

La requête a été transmise à la Cour le 1

er

novembre 1998, date d'entrée en vigueur du Protocole n

o

11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n

o

11).

5.

Le 4 juillet 2000, la Cour (première section) a décidé de communiquer les griefs tirés de l'article 6 §§ 1 et 3 de la Convention au Gouvernement défendeur et de déclarer la requête irrecevable pour le surplus.

6.

Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur la recevabilité et le fond de l'affaire.

7.

Le 1

er

novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la quatrième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

8.

Par une lettre du 9 octobre 2002, la Cour a informé les parties qu'elle se prononcerait, en application de l'article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête. Elle a également invité les parties à présenter leurs observations complémentaires sur le fond de l'affaire, et le requérant à présenter sa demande de satisfaction équitable.

9.

Le 19 octobre 2002, le requérant a transmis à la Cour ses observations complémentaires sur le fond de l'affaire ainsi que sa demande de satisfaction équitable.

10.

Par une lettre du 5 novembre 2002, le Gouvernement a présenté ses observations complémentaires sur la recevabilité de l'affaire.

11.

Le 7 février 2003, le Gouvernement a présenté ses commentaires sur la demande de satisfaction équitable.

EN FAIT

12.

Le requérant est né en 1968.

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

13.

Le 13 octobre 1994, le requérant fut placé en garde à vue.

14.

Le 27 octobre 1994, il fut traduit devant le juge qui ordonna sa mise en détention provisoire.

15.

Par un acte d'accusation présenté le 7 décembre 1994, le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul, reprochant au requérant d'être membre et de porter aide et assistance à une organisation armée illégale, le DHKP/C (Parti révolutionnaire de la libération du peuple/Front), intenta une action au pénal à son encontre sur la base de l'article

168 § 2 du code pénal.

16.

Par un jugement du 19 novembre 1996, la cour de sûreté de l'Etat, composée de deux juges civils et d'un juge militaire, déclara le requérant coupable de l'infraction visée à l'article 168 du code pénal. Elle le condamna à une peine d'emprisonnement de douze ans et six mois au motif que, muni d'une fausse pièce d'identité, il avait réceptionné et transporté pour le compte de l'organisation armée illégale en question des armes provenant de l'étranger.

17.

Par un arrêt du 15 décembre 1997, la Cour de cassation rejeta le pourvoi introduit par le requérant. Cet arrêt fut prononcé le 17

décembre

1997.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

18.

Avant la réforme du 18 juin 1999, la partie pertinente de l'article

143 de la Constitution régissant l'organisation judiciaire des cours de sûreté de l'Etat, était ainsi libellée

:

«

Il est institué des cours de sûreté de l'Etat chargées de connaître des infractions commises contre la République – dont les caractéristiques sont énoncées dans la Constitution –, contre l'intégrité territoriale de l'Etat ou l'unité indivisible de la nation et contre l'ordre libre et démocratique, ainsi que des infractions touchant directement à la sécurité intérieure ou extérieure de l'Etat.

Les cours de sûreté de l'Etat se composent d'un président, de deux membres titulaires, de deux membres suppléants, d'un procureur et d'un nombre suffisant de substituts.

Le président, un membre titulaire, un membre suppléant et le procureur sont choisis, selon des procédures définies par des lois spéciales, parmi les juges et les procureurs de la République de premier rang, un titulaire et un suppléant parmi les juges militaires de premier rang, et les substituts parmi les procureurs de la République et les juges militaires.

Les présidents et les membres titulaires et suppléants (...) des cours de sûreté de l'Etat sont nommés pour une durée de quatre ans renouvelable.

La Cour de cassation connaît des appels formés contre les arrêts rendus par les cours de sûreté de l'Etat (...)

»

19.

La loi n

o

4388 du 18 juin 1999 relative à l'instauration des cours de sûreté de l'Etat a modifié l'article 143 de la Constitution, ainsi libellé

:

«

(...) Les cours de sûreté de l'Etat se composent d'un président, de deux membres titulaires, d'un membre suppléant, d'un procureur général de la République et d'un nombre suffisant de procureurs de la République.

Le président, deux membres titulaires, un membre suppléant et le procureur général de la République sont nommés parmi les juges et les procureurs de premier rang, les procureurs de la République parmi les procureurs d'autres rangs, pour quatre ans, par le Haut Conseil des juges et des procureurs, selon la procédure définie dans la loi spéciale. Leur mandat est renouvelable (...)

»

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

20.

Le requérant se plaint de ce que sa cause n'a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu'un juge militaire, dont l'indépendance à l'égard de ses supérieurs militaires n'est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul. Il soutient en outre que la procédure devant la Cour de cassation a méconnu le principe du contradictoire et l'égalité des armes du fait qu'il n'a à aucun moment pu répondre à l'avis du procureur général qui ne lui avait pas été transmis. Il invoque l'article 6 §§ 1 et 3 b) de la Convention, dont les passages pertinents se lisent ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera, soit des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil, soit du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...).

(...)

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

b)

disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense

;

»

A.

Sur la recevabilité

21.

Le Gouvernement soulève deux exceptions préliminaires.

22.

En premier lieu, il invite la Cour à rejeter la requête pour non-épuisement des voies de recours internes, en vertu de l'article 35 de la Convention. A cet égard, il soutient que le requérant n'a soulevé son grief tiré de l'article 6 § 1 de la Convention à aucun moment de la procédure devant la cour de sûreté de l'Etat.

23.

En second lieu, le Gouvernement plaide le non-respect par le requérant du délai de six mois pour

introduire

sa requête, conformément à l'article

35 de la Convention. D'après lui, ce délai commence à courir à partir de la date à laquelle la cour de sûreté de l'Etat a rendu sa décision, à savoir le 19 novembre 1996.

24.

Le requérant ne se prononce pas.

25.

La Cour rappelle qu'elle ne peut être saisie qu'après épuisement des voies de recours internes et dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive.

26.

La Cour renvoie aux éléments de droit interne exposés ci-dessus et observe d'emblée que la présence d'un juge militaire dans la composition des collèges des cours de sûreté de l'Etat était expressément prévue par la loi. Elle relève également que le requérant n'alléguait nullement que la législation ait été incorrectement appliquée. Il s'ensuit qu'une éventuelle récusation du magistrat militaire pour la simple raison qu'il faisait partie du corps militaire était nécessairement vouée à l'échec. Dès lors, une telle affirmation devant les juridictions nationales n'aurait en aucun cas permis au requérant de remédier à la situation dénoncée, dans la mesure où comme elle l'a rappelé, les cours de sûreté de l'Etat sont instaurées par la loi (voir,

mutatis mutandis

,

Cabales,

Balkandali et autres c.

Royaume-Uni

, n

o

9214/80, décision de la Commission du 11 mai 1982, Décisions et rapports

29, p. 176)

27.

En ce qui concerne la deuxième exception soulevée par le Gouvernement, la Cour considère que la décision interne définitive est l'arrêt de la Cour de cassation, rendu le 15 décembre 1997 et prononcé le 17

décembre 1997. Le requérant a saisi la Cour moins de six mois plus tard, à savoir le 15 mai 1998. Au vu de ce qui précède, la Cour considère que la requête n'est pas tardive au sens de l'article 35 § 1 de la Convention.

28.

Partant, la Cour rejette les exceptions préliminaires du Gouvernement.

29.

La Cour estime qu'à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Çıraklar c. Turquie

, arrêt du 28

octobre 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998-VII), et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en outre que ce grief ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.

B.

Sur le fond

1

Sur l'indépendance et l'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat

30.

Le Gouvernement fait valoir, dans un premier temps, que la présence d'un magistrat militaire au sein d'un tribunal aux côtés de juges civils ne constitue pas, en soi, une violation de l'article 6 § 1 de la Convention. A l'appui de son argumentation, il se réfère à la jurisprudence de la Cour (entre autres, les arrêts

Engel et autres c. Pays Bas

, 8 juin 1976, série

A n

o

22,

Belilos c. Suisse

, 29 avril 1988, série A n

o

132 et

Campbell et Fell c.

Royaume-Uni

, 28 juin 1984, série A n

o

80).

31.

Le Gouvernement fait également valoir que les dispositions constitutionnelles régissant la nomination des juges et la loi relative aux magistrats militaires siégeant au sein des cours de sûreté de l'Etat ainsi que les garanties dont ces derniers jouissent dans l'exercice de leurs fonctions judiciaires sont telles que ces cours satisfont pleinement à l'exigence d'indépendance et d'impartialité énoncée à l'article 6 § 1 de la Convention.

32.

Le Gouvernement fait observer en outre que le 18 juin 1999 est intervenu l'amendement constitutionnel relatif à l'article 143 de la Constitution régissant la composition des cours de sûreté de l'Etat. Il fait notamment valoir que, suite à cet amendement, la loi n

o

4390 dispose désormais que les fonctions des magistrats et procureurs militaires prennent fin le 22 juin 1999. Le Gouvernement en conclut que le requérant ne peut disposer d'un intérêt juridique quant à son grief tiré de la violation de l'article

6 § 1 de la Convention.

33.

Le requérant s'oppose à la thèse du Gouvernement. Se référant à l'affaire

Incal c. Turquie

(arrêt du 9 juin 1998,

Recueil

1998-IV, § 72), il soutient que la cour de sûreté de l'Etat devant laquelle il a été jugé et condamné ne peut passer pour un «

tribunal indépendant et impartial

» au sens de l'article 6 § 1 de la Convention. D'autre part, il souligne que les amendements constitutionnel et législatif relatifs au statut des cours de sûreté de l'Etat ne sauraient avoir de conséquences sur sa situation dans la mesure où la cour de sûreté de l'Etat qui a entendu sa cause et l'a condamné le 19

novembre 1996, était alors composée de trois juges dont l'un était un magistrat militaire.

34.

La Cour rappelle que, dans les arrêts

Incal

et

Çıraklar

précités, elle a déjà examiné des griefs similaires à ceux soulevés dans la présente affaire. Elle a notamment relevé que certaines caractéristiques du statut des juges militaires siégeant au sein des cours de sûreté de l'Etat rendaient leur indépendance et leur impartialité sujettes à caution (arrêt

Incal

précité, p.

1571, § 68). Elle a ainsi souligné que les intéressés étaient des militaires continuant d'appartenir à l'armée, donc au pouvoir exécutif, qu'ils restaient soumis à la discipline militaire et faisaient l'objet de notations par l'armée à cet égard, que leurs désignation et nomination requéraient pour une large part l'intervention de l'administration et de l'armée et qu'enfin, leur mandat comme juge à la cour de sûreté de l'Etat était de quatre ans et pouvait se voir renouvelé.

35.

La Cour, cependant, prend en considération les renseignements du Gouvernement selon lesquels la législation turque a été amendée de manière à répondre aux exigences de la Convention. Toutefois, elle précise que sa tâche se limite à l'appréciation des circonstances propres à l'espèce

; elle ne saurait donc être appelée à conclure qu'une affaire ne présente plus un intérêt juridique valable pour les requérants au motif que des développements seraient survenus dans la législation interne depuis l'époque pertinente (voir

Sadak et autres c. Turquie (n

o

1)

, n

os

29900/96, 29901/96, 29902/96 et 29903/96, § 38, CEDH 2001-VIII).

36.

Il lui incombe dès lors de rechercher si l'intéressé avait objectivement un motif légitime de redouter un manque d'indépendance et d'impartialité de la part de la juridiction qui le jugeait (arrêt

Incal

précité, p.

1572, § 70, et

Çıraklar

précité, p. 3072, § 38).

37.

A cet égard, la Cour ne voit aucune raison de s'écarter de la conclusion à laquelle elle est parvenue en ce qui concerne MM. Incal et Çıraklar, qui, comme le requérant, étaient tous deux des civils. Il est compréhensible dans la présente affaire que le requérant, qui répondait devant une cour de sûreté de l'Etat du chef d'accusation d'appartenance à une organisation illégale, infraction visée à l'article 168 § 2 du code pénal, ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, il pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu'étaient objectivement justifiés les doutes nourris par le requérant quant à l'indépendance et à l'impartialité de cette juridiction (arrêt

Incal

précité, p. 1573, § 72

in fine

).

38.

Partant, la Cour conclut que, lorsqu'elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul n'était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1 de la Convention.

2.

Sur la non-communication de l'avis du procureur

39.

La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu'un tribunal dont le manque d'indépendance et d'impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction.

40.

Eu égard au constat de violation du droit du requérant à voir sa cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'examiner le présent grief (voir, entre autres, l'arrêt

Çıraklar

précité, p. 14, §§ 44-45).

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

41.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

42.

Le requérant allègue avoir subi un préjudice moral en raison de sa condamnation, des années passées en prison et de la dégradation générale de son état de santé suite à son incarcération, qu'il évalue à 200

000

euros (EUR).

43.

Le Gouvernement estime que les sommes réclamées par le requérant sont excessives et injustifiées.

44.

La Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral allégué (arrêt

Çıraklar

précité, § 49).

B.

Frais et dépens

45.

Au titre des frais et dépens afférents à sa représentation devant les autorités turques puis devant la Cour, le requérant réclame au total, sans justificatifs à l'appui, 29

908

EUR.

46.

Le Gouvernement considère que la demande relative aux frais et dépens n'est pas dûment documentée.

47.

Sur la base des éléments en sa possession, la Cour, statuant en équité, accorde au requérant 1

500

EUR.

C.

Intérêts moratoires

48.

La Cour considère que le taux des intérêts moratoires doit refléter le choix qu'elle a fait d'adopter l'euro comme monnaie de référence. Elle juge approprié de fixer comme règle générale que le taux des intérêts moratoires à payer sur les montants dus exprimés en euros doit être basé sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage (voir

Christine

Goodwin c.

Royaume-Uni

[GC], n

o

28957/95, § 124, CEDH 2002-VI).

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

recevable

le grief tiré de l'article 6 § 1 de la Convention en ce qui concerne le manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article

6 § 1 de la Convention quant à ce grief

;

3.

Dit

qu'il n'y a pas lieu d'examiner les autres griefs tirés de l'article 6 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral allégué

;

5.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44 § 2 de la Convention, 1

500

EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

24 juin 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Michael

O'Boyle

Nicolas

Bratza

Greffier

Président