AFFAIRE OZERTIKOGLU c. TURQUIE

AFFAIRE OZERTIKOGLU c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ÖZERTÂKOLU c. TURCIA (solicitarea nr. 48438/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 ianuarie 2004 DEFINITIVF 14/06/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Özertiko Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Zupančič Tsatsa-Nikolovska, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 decembrie 2003, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 48438/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl. La 28 aprilie 1999, în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( La 17 mai 2001, Curtea (secțiunea a doua) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Prin scrisoarea din 19 noiembrie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. La 18 decembrie 1996, a fost arestat de polițiști din cadrul Direcției de Securitate a lui Izmir, secția de combatere a terorismului, iar procesul-verbal de percheziție și arestare întocmit în aceeași zi de către polițiști la domiciliul reclamantului a indicat că nu fusese confiscată nicio probă. La 28 decembrie 1997, reclamantul a fost adus în fața judecătorului în apropierea Curții de Securitate a statului Izmir, care a ordonat arestarea sa provizorie. 10. La 30 decembrie 1996, reclamantul a fost examinat de medicul din casa de arestare din Bergama (Izmir). În raportul său, acesta a raportat că reclamantul avea o vânătaie de culoare verde și 2 vânătăi de culoare verde. cm pe omoplatul stâng, care datează de la trei la cinci zile Procedura în fața Curții de Securitate a Statului 11. Printr-un act de acuzare prezentat la 25 martie 1997, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Izmir l-a acuzat pe reclamant, în conformitate cu art. 168 alineatul (2) din Codul penal, pentru asistență și asistență acordată unei organizații armate ilegale, și anume DHKP/C (Partea revoluționară a eliberării poporului/Frontului) și cu art. 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului, precum și pentru lansarea unui cocktail molotov într-o bancă. El a declarat incompetent rația matematică pentru alte fapte reproșate reclamantului, și anume agățat pancarte și a scris sloganuri pe pereți fără permisiune. 12. Prin hotărârea din 29 decembrie 1997, Curtea de Securitate a statului, compusă din doi judecători civili și un judecător militar cu gradul de locotenent-colonel, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele care îi erau reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 15 ani și șase luni, în conformitate cu articolele 264 și 169 din Codul Penal și cu art. 5 din Legea nr. 3713 Apoi, ținând cont de circumstanțele atenuante, și-a redus pedeapsa cu o șaseme și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni, iar apoi l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani, șase luni și douăzeci de zile, precum și la o amendă de 1 000 000 de lire turcești pentru că a lansat un cocktail molotov într-o bancă. 13. Prin hotărârea din 19 octombrie 1998, pronunțată la 28 octombrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. Procedura în fața Tribunalului Corecțional din Izmir 14. În ceea ce privește faptele reproșate reclamantului și pentru care procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului s-a declarat incompetent rațional Materiae , și anume să atârne pancarte și să scrie sloganuri pe pereti fără permisiune, Tribunalul Corecțional al lui Izmir a numit reclamantul printr-o hotărâre din 24 martie 1998. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 15. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, §§ 11-12, 23 octombrie 2003). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 16. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie o instanță de drept imparțială și independentă care i-ar putea garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. El susține că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil în măsura în care procesul-verbal de percheziție și arestare care menționează că nu a fost găsită nicio dovadă convingătoare și nici certificatele medicale nu au fost luate în considerare de Curtea de Securitate a statului. Acesta susține că nu a beneficiat de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale, că avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație nu i-a fost comunicat și că hotărârea acesteia din urmă nu a fost motivată. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) orice persoană acuzată de o infracțiune este presupusă nevinovată până când vinovăția sa este stabilită legal. Orice acuzat are dreptul în special la (...) să dispună de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) Cu privire la admisibilitate 17. Guvernul invită Curtea să respingă, pentru nerespectarea termenului de șase luni prevăzut în art. 35 din Convenție, obiecția privind componența Curții de Securitate a statului. Acesta susține că hotărârea internă definitivă, referitoare la cauza privind lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului, este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, acesta susține că nici Curtea de Securitate a statului, nici Curtea de Casație nu au competența de a se pronunța cu privire la acest motiv, în măsura în care componența cursurilor de securitate ale statului era cuprinsă, la momentul faptelor, de legislația internă. În concluzie, reclamantul ar fi trebuit să-și depună cererea în termen de șase luni de la data la care și-a dat seama de ineficiența căilor de atac interne, și anume de la hotărârea Curții de Securitate a statului, și anume la 29 decembrie 1997. Or, el subliniază că cererea a fost depusă la 28 aprilie 1999. 18. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia 59659/00, § 26, 6 februarie 2003. Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 19. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudență (a se vedea în special Hotărârea Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond și constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond pe tema independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din convenție (a se vedea Özel , citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir , citată anterior, §§ 36). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate de Codul Penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el se putea teme în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa îndrumată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-a exprimat reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurilor penale 23. Guvernul contestă existența unei încălcări. 24. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 25. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze prezentul motiv (a se vedea, printre altele, art. 41 din Convenție, citată anterior, p. 3074, § 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material, reclamantul solicită o hotărâre definitivă cu privire la o încălcare a obiecțiilor sale. 28. Guvernul nu se pronunță. 29. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea constată că această chestiune nu necesită o examinare. 30. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, glazuraraklar, citată anterior, p. 3074, § 49). 31. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alin. (1), Comisia consideră că, în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi rejudecarea în timp util a reclamantului de către o instanță independentă și imparțială (Gencel, menționat anterior, § 27). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 32. Reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor efectuate în fața Curții, fără a le număra 33. Guvernul nu se pronunță. 34. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR, indiferent de costuri și acordă reclamantului. Interese moratorii 35. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Izmir A declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni formulate în temeiul articolului 6 din Convenție faptul că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 500 EUR (mii de cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 ianuarie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

ÖZERTİKOĞLU c. TURQUIE

(Requête n

o

48438/99)

ARRÊT

STRASBOURG

22 janvier 2004

DÉFINITIF

14/06/2004

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Özertikoğlu c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

P.

Kūris

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 décembre 2003,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

48438/99) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

İsmail Özertikoğlu («

le requérant

»), a saisi la Cour le 28 avril 1999 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

E. N. Bıçkıcıoğlu, avocate à Izmir. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n'a pas désigné d'agent dans la procédure devant la Cour.

3.

Le 17 mai 2001, la Cour (deuxième section) a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le restant de la requête au Gouvernement.

4.

Le 1

er

novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

5.

Par une lettre du 19 novembre 2002, la Cour a informé les parties qu'elle se prononcerait, en application de l'article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

6.

Le requérant est né en 1963.

7.

Le 18 décembre 1996, il fut placé en garde à vue par des policiers de la direction de la sûreté d'Izmir, section de la lutte contre le terrorisme.

8.

Le procès-verbal de perquisition et d'arrestation établi le même jour par les policiers au domicile du requérant indiqua qu'aucune pièce à conviction n'avait été saisie.

9.

Le 28 décembre 1997, le requérant fut traduit devant le juge près la cour de sûreté de l'Etat d'Izmir qui ordonna sa détention provisoire.

10.

Le 30 décembre 1996, le requérant fut examiné par le médecin de la maison d'arrêt de Bergama (Izmir). Dans son rapport, celui-ci signala que le requérant avait «

une ecchymose de couleur verdâtre et de 2

x

2

x

2

cm sur l'omoplate gauche, qui datait de trois à cinq jours

».

1.

Procédure devant la cour de sûreté de l'Etat

11.

Par un acte d'accusation présenté le 25 mars 1997, le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat d'Izmir inculpa le requérant, en application de l'article 168 § 2 du code pénal, pour aide et assistance à une organisation armée illégale, à savoir le DHKP/C (Parti révolutionnaire de la libération du peuple/Front), et de l'article 5 de la loi n

o

3713 relative à la lutte contre le terrorisme, ainsi que pour avoir lancé un cocktail molotov dans une banque. Il se déclara incompétent

ratione materiae

pour d'autres faits reprochés au requérant, à savoir avoir accroché des pancartes et écrit des slogans sur des murs sans autorisation.

12.

Par un arrêt du 29 décembre 1997, la cour de sûreté de l'Etat, composée de deux juges civils et d'un juge militaire ayant le grade de lieutenant-colonel, reconnut le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à une peine d'emprisonnement de quinze ans et six mois, en application des articles 264 et 169 du code pénal et de l'article

5 de la loi n

o

000

000 livres turques pour avoir lancé un cocktail molotov dans une banque.

13.

Par un arrêt du 19 octobre 1998, prononcé le 28 octobre 1998, la Cour de cassation confirma l'arrêt attaqué.

2.

Procédure devant le tribunal correctionnel d'Izmir

14.

Quant aux faits reprochés au requérant et pour lesquels le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat s'était déclaré incompétent

ratione materiae

, à savoir accrocher des pancartes et écrire des slogans sur des murs sans autorisation, le tribunal correctionnel d'Izmir acquitta le requérant par un jugement du 24 mars 1998.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

15.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Özel c. Turquie

(n

o

42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002) et

Gençel c.

Turquie

(n

o

53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

16.

Le requérant allègue que la cour de sûreté de l'Etat qui l'a jugé et condamné ne constitue pas un «

tribunal impartial et indépendant

» qui eût pu lui garantir un procès équitable en raison de la présence d'un juge militaire en son sein. Il fait valoir que sa cause n'a pas été entendue équitablement dans la mesure où le procès-verbal de perquisition et d'arrestation mentionnant qu'aucune pièce conviction n'a été trouvée ainsi que les certificats médicaux n'ont pas été pris en compte par la cour de sûreté de l'Etat. Il allègue qu'il n'a pas bénéficié du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense, que l'avis du procureur général près la Cour de cassation ne lui a pas été communiqué et que l'arrêt de cette dernière n'était pas motivé. Il y voit une violation de l'article 6 §§ 1, 2 et 3

b) de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)

2.

Toute personne accusée d'une infraction est présumée innocente jusqu'à ce que sa culpabilité ait été légalement établie.

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

(...)

b)

disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense

;

(...)

»

A.

Sur la recevabilité

17.

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter, pour non-respect du délai de six mois prévu à l'article 35 de la Convention, le grief concernant la composition de la cour de sûreté de l'Etat. Il soutient que la décision interne définitive, concernant le grief relatif au manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat, est celle rendue par cette même juridiction. A cet égard, il fait valoir que ni la cour de sûreté de l'Etat ni la Cour de cassation n'étaient habilitées à se prononcer sur ce grief dans la mesure où la composition des cours de sûreté de l'Etat découlait, à l'époque des faits, de la législation interne. Il en conclut que le requérant aurait dû introduire sa requête dans les six mois suivant le moment où il s'était rendu compte de l'inefficacité des recours internes, c'est-à-dire à partir de l'arrêt de la cour de sûreté de l'Etat, à savoir, le 29 décembre 1997. Or, il souligne que la requête a été introduite le 28 avril 1999.

18.

La Cour rappelle qu'elle a rejeté une exception semblable dans l'affaire

Özdemir c. Turquie

(n

o

59659/00, § 26, 6 février 2003). Elle n'aperçoit aucun motif de déroger à sa précédente conclusion et rejette donc l'exception du Gouvernement.

19.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Çıraklar c. Turquie

, arrêt du 28

octobre

1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

VII) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.

B.

Sur le fond

1.

Sur l'indépendance et l'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat

20.

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article

6

§

1 de la Convention (voir

Özel

, précité, §§ 33-34, et

Özdemir

, précité, §§

35

‑

36).

21.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu'il est compréhensible que le requérant, qui répondait devant une cour de sûreté de l'Etat d'infractions prévues et réprimées par le code pénal, ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, il pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l'Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu'étaient objectivement justifiés les doutes nourris par le requérant quant à l'indépendance et à l'impartialité de cette juridiction (

Incal c. Turquie

, arrêt du 9 juin 1998,

Recueil

1998

‑

IV, p. 1573, § 72

in fine

).

22.

La Cour conclut que, lorsqu'elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l'Etat n'était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1.

2.

Sur l'équité de la procédure pénale

23.

Le Gouvernement conteste l'existence d'une violation.

24.

La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu'un tribunal dont le manque d'indépendance et d'impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction.

25.

Eu égard au constat de violation du droit du requérant à voir sa cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'examiner le présent grief (voir, entre autres,

Çıraklar

, précité, p. 3074, §§ 44-45).

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

26.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

27.

Le requérant ne réclame pas de préjudice matériel. Au titre du préjudice moral, il demande un arrêt concluant à une violation au sujet de ses griefs.

28.

Le Gouvernement ne se prononce pas.

29.

En ce qui concerne le dommage matériel, la Cour constate que pareille question n'appelle pas un examen.

30.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante (

Çıraklar

, précité, p. 3074, § 49).

31.

Lorsque la Cour conclut que la condamnation d'un requérant a été prononcée par un tribunal qui n'était pas indépendant et impartial au sens de l'article

6 § 1, elle estime qu'en principe le redressement le plus approprié serait de faire rejuger le requérant en temps utile par un tribunal indépendant et impartial (

Gençel

, précité, § 27).

B.

Frais et dépens

32.

Le requérant demande le remboursement de ses frais et dépens encourus devant la Cour, sans les chiffrer

33.

Le Gouvernement ne se prononce pas.

34.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 1

500 EUR tous frais confondus et l'accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

35.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article

6 § 1 de la Convention en raison du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat d'Izmir

;

3.

Dit

qu'il n'y a pas lieu d'examiner les autres griefs tirés de l'article 6 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral

;

5.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44 § 2 de la Convention, 1

500 EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 janvier 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président