AFFAIRE TAYDAS ET OZER c. TURQUIE

AFFAIRE TAYDAS ET OZER c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

SECȚIUNEA 3 [1] CAUZA TAYDAȘ ȘI ÖZER c. TURCIA (solicitarea nr. 48805/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 noiembrie 2004 DEFINITIVF 04/02/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Taydaș și Özer c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja, judecători și domnul V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 14 octombrie 2004, Rend . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48805/99) îndreptat împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Ișil Taydaș și domnul Esat Özer ( La 28 noiembrie 2000, Curtea (secțiunea întâi) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o scrisoare din 29 iulie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatele (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. CIRCONSTANCE DE L La sfârșitul interogatoriului lor la poliție, ei au fost duși, în martie 1994, în fața unui judecător care se afla în fața Curții de Securitate a Statelor Membre ale Statelor Membre ale Statelor Membre ale Statelor Membre ale Statelor Membre ale Statelor Membre ale Statelor Membre ale Statelor Membre ale Statelor Membre ale Statelor Membre ale Statelor Unite, care a dispus arestarea lor provizorie. În aceeași zi, dl Taydaș a fost dus la Institutul Medico-Legal al Statelor Unite. Medicul legist care l-a examinat a dispus o oprire de muncă de o zi, La data de 25 martie 1994, procurorul general al statului i-a inculpat pe reclamanți pentru apartenență la organizația ilegală Devrimci Sol. (Stânga Revoluționară), încercarea de a pune în pericol sistemul constituțional și posesia explozibililor. El a solicitat condamnarea lor în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul Penal. 11. Prin hotărârea din 19 decembrie 1997, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei magistrați de carieră, printre care și unul care face parte din magistratura militară, a condamnat fiecare reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni; pe de altă parte, aceasta a pronunțat interdicția definitivă a funcției publice. 12. La 3 noiembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 13. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia, nr. 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002 și Gençel c. Turcia, nr. 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003 în temeiul articolului 6 din convenție 14. Reclamanții susțin că instanța de securitate a statului care i-a judecat și condamnat nu constituie un tribunal independent și imparțial care le-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. De asemenea, ei denunță procedura în fața acestei instanțe că condamnarea lor ar fi fost întemeiată pe conținutul declarațiilor lor șantajate în timpul reținerii lor și în absența unui avocat. Ei văd o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine însuși sau să aibă acces la un apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la Guvernul susține că decizia internă definitivă, referitoare la cauza privind lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului, este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, Tribunalul susține că Curtea de Casație n a fost pe deplin abilitată să se pronunțe cu privire la acest aspect și, prin urmare, recursul nu constituia o acțiune internă eficientă pentru remedierea situației denunțate. Guvernul subliniază că cererea a fost formulată la 30 aprilie 1999. În sprijinul argumentării sale, aceasta face trimitere la jurisprudența Curții (printre altele, Irfan Kalan c. Turcia (dec), n 73561/01, 2 octombrie 2001). 16. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia , 59659/00, § 26, 6 februarie 2003. Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 17. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, . . . Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 VII) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări în fond; ea constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un motiv de . Pe fond Despre independența și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Özel , citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir , citată anterior, §§§ 36). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamanții, care au răspuns în fața unei instanțe de securitate din statul membru în cauză prevăzute și reprimate prin Codul penal, au fost reduși să se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, ei puteau să se teamă în mod legitim că instanța de securitate a statului s-ar fi lăsat ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate pe deplin îndoielile pe care le au reclamanții cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Inflal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998, IV, p. 1573, § 72 in fine 20. Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și condamnat reclamanții, Curtea de Securitate a statului d Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 23. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamanților de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentul termen (a se vedea, printre altele, art. 41 din convenție, citată anterior, p. 3074, § 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Rău material și moral 25. Reclamanții declară că au suferit un prejudiciu material. M Iși Öl Taydaș la o valoare de 70 000 000 000 de lire turcești (TRL) și domnul Esat Özer la 35 000 000 000 TRL. Ei susțin, de asemenea, că au suferit un prejudiciu moral pe care îl reprezintă la 100 000 000 000 TRL. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. În ceea ce privește prejudiciul material invocat, Curtea nu ar putea specula asupra rezultatului la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă nu ar fi avut loc încălcarea convenției. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamanților o despăgubire în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85. 28. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, glazură, citată anterior, p. 3074, § 49). În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de către o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că: în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi să fie rejudecată în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencepel, citată anterior, alineatul 27). 950 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Ei furnizează baremul onorariilor pentru barou da . 31. Guvernul contestă aceste pretenții. 32. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea, hotărând în echitate, acordă reclamanților împreună 2 000 EUR în acest sens. Interese moratoriu 33. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Siguranță a statului Dicționarul nu mai are loc în nici un caz în afara celui de-al doilea de la art. 6 din Convenție A declarat că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral menționat la art. 6 din Convenție. Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 4 noiembrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte [1] În componența sa anterioară datei de 1 noiembrie 2004

TROISIÈME SECTION

[1]

AFFAIRE TAYDAȘ ET ÖZER c. TURQUIE

(Requête n

o

48805/99)

ARRÊT

STRASBOURG

4 novembre 2004

DÉFINITIF

04/02/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Taydaș et Özer c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

M

me

H.S.

Greve

,

M.

K.

Traja,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 14 octobre 2004,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

48805/99) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet État, M

me

Ișıl

Taydaș et M. Esat Özer («

les requérants

»), ont saisi la Cour le 30

avril 1999 respectivement en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants sont représentés par M

e

A. Kırdök, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par son agent.

3.

Le 28 novembre 2000, la Cour

(première section) a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le restant de la requête au Gouvernement.

4.

Le 1

er

novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

5.

Par une lettre du 29 juillet 2002, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

6.

Les requérants, M

me

Ișıl

Taydaș et M. Esat Özer, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1961 et 1963. A l’époque des faits, ils résidaient à Istanbul.

7.

Le 23 février 1994, les requérants furent arrêtés et placés en garde à vue par des policiers de la section anti-terrorisme de la direction de la sûreté d’Istanbul.

8.

A l’issue de leur interrogatoire à la police, ils furent traduits, le

8

mars 1994, devant un juge assesseur de la cour de sûreté de l’État d’Istanbul (« la cour de sûreté de l’État

»), lequel ordonna leur mise en détention provisoire.

9.

Le jour même, M

me

Taydaș fut conduite à l’Institut médico-légal d’Istanbul. Le médecin légiste qui l’examina prescrivit un arrêt de travail d’un jour, constatant

l’existence d’une lésion croûteuse, de 0,5 cm de long, sur le petit orteil gauche.

10.

Par un acte d’accusation du 25 mars 1994, le procureur près la cour de sûreté de l’État inculpa les requérants pour appartenance à l’organisation illégale

«

Devrimci Sol

» (Gauche Révolutionnaire), tentative de mise en péril du système constitutionnel et possession d’engins explosifs. Il requit leur condamnation en vertu de l’article 168 § 2 du code pénal.

11.

Par un arrêt du 19 décembre 1997, la cour de sûreté de l’État, composée de trois magistrats de carrière, dont l’un relevant de la magistrature militaire, condamna chacun des requérants à une peine d’emprisonnement de douze ans et six mois

; par ailleurs, elle prononça leur interdiction définitive de la fonction publique.

12.

Le 3 novembre 1998, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

13.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Özel c. Turquie

, n

o

42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002, et

Gençel c.

Turquie, n

o

53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

14.

Les requérants allèguent que la cour de sûreté de l’État qui les a jugés et condamnés ne constitue pas un «

tribunal indépendant et impartial

» qui eût pu leur garantir un procès équitable en raison de la présence d’un juge militaire en son sein.

Ils dénoncent également l’iniquité de la procédure devant cette juridiction du fait que leur condamnation aurait été fondée sur le contenu de leurs dépositions extorquées lors de leur garde à vue et en l’absence d’un avocat.

Ils y voient une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

(...)

c)

se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent

;

(...)

»

A.

Sur la recevabilité

15.

Le Gouvernement fait valoir que la décision interne définitive, concernant le grief relatif au manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’État, est celle rendue par cette même juridiction. A cet égard, il soutient que la Cour de cassation n’était nullement habilitée à se prononcer sur ce grief, et, de ce fait, le pourvoi ne constituait pas un recours interne efficace pour remédier à la situation dénoncée. Il en conclut que les requérants auraient dû introduire leur requête dans les six mois à partir de l’arrêt de la cour de sûreté de l’État, à savoir le

19 décembre 1997. Or, le

Gouvernement souligne que la requête a été introduite le 30

avril 1999. A

l’appui de son argumentation, il fait référence à la jurisprudence de la Cour (entre autres,

Irfan Kalan c. Turquie

(déc), n

o

73561/01, 2

octobre

2001).

16.

La Cour rappelle qu’elle a rejeté une exception semblable dans l’affaire

Özdemir c. Turquie

, n

o

59659/00, § 26, 6 février 2003. Elle n’aperçoit aucun motif de déroger à sa précédente conclusion et rejette donc l’exception du Gouvernement.

17.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Çıraklar c. Turquie

, arrêt du 28

octobre

1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

VII) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

1.

Sur l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté de l’État

18.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6

§

1 de la Convention (voir

Özel

, précité, §§ 33-34, et

Özdemir

, précité, §§

35

‑

36).

19.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu’il est compréhensible que les requérants, qui répondaient devant une cour de sûreté de l’État d’infractions prévues et réprimées par le code pénal, aient redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, ils pouvaient légitimement craindre que la cour de sûreté de l’État se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu’étaient objectivement justifiés les doutes nourris par les requérants quant à l’indépendance et à l’impartialité de cette juridiction (

Incal c. Turquie

, arrêt du 9 juin 1998,

Recueil

1998

‑

IV, p. 1573, § 72

in fine

).

20.

La Cour conclut que, lorsqu’elle a jugé et condamné les requérants, la cour de sûreté de l’État d’Istanbul n’était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1.

2.

Sur l’équité de la procédure pénale

21.

Le Gouvernement conteste l’existence d’une violation.

22.

La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu’un tribunal dont le manque d’indépendance et d’impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction.

23.

Eu égard au constat de violation du droit des requérants à voir leur cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner le présent grief (voir, entre autres,

Çıraklar

, précité, p.

3074, §§ 44-45).

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

24.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

25.

Les requérants allèguent avoir subi un préjudice matériel. M

me

Ișıl Taydaș l’évalue à 70

000

000

000 livres turques (TRL) et M. Esat Özer à 35

000

000

000 TRL. Ils allèguent également avoir subi un préjudice moral qu’ils évaluent respectivement à 100

000

000

000 TRL.

26.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

27.

En ce qui concerne le dommage matériel allégué, la Cour ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure devant la cour de sûreté de l’État aurait abouti si l’infraction à la Convention n’avait pas eu lieu. Il n’y a donc pas lieu d’accorder aux requérants une indemnité à ce titre

(

Findlay c. Royaume-Uni

, arrêt du 25 février 1997,

Recueil

1997-I, p. 284, § 85).

28.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante (

Çıraklar

, précité, p. 3074, § 49).

29.

Lorsque la Cour conclut que la condamnation d’un requérant a été prononcée par un tribunal qui n’était pas indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1, elle estime qu’en principe le redressement le plus approprié serait de faire rejuger le requérant en temps utile par un tribunal indépendant et impartial (

Gençel

, précité, § 27).

B.

Frais et dépens

30.

Les requérants demandent également 10

950 EUR

pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et devant la Cour. Ils fournissent le barème des honoraires du barreau d’Istanbul.

31.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

32.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour statuant en équité, accorde aux requérants conjointement 2

000

EUR à ce titre.

C.

Intérêts moratoires

33.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

le restant de la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’État

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner l’autre grief tiré de l’article 6 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral

;

5.

Dit

a)

que l

’

État défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 2 000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 4 novembre 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président

[1]

Dans sa composition antérieure au 1

er

novembre 2004