- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 aprilie 2004
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Dommage matériel - réparation pécuniaire
- Préjudice moral - constat de violation suffisant
- Remboursement partiel frais et dépens
Yazgan împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA YAZGAN c. TURCIA (Cercetarea nr. 49657/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 aprilie 2004 DEFINIF 22/007/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Yazgan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii Cabral Barreto președintele Caflisch Türmen Hedigan H.S. Greve Traja Gyulumyan, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 25 martie 2004, în pronunțarea hotărârii, adoptat la această dată a procedurii A la originea cauzei se află o cerere (n 49657/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Faik Yazgan și dl Yazgan.
Melahat Yazgan ( La 7 iunie 2001, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice cererea guvernului. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Prin scrisoarea din 3 noiembrie 2003, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din Convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. La 19 septembrie 1995, în vederea construirii unei școli primare, statul a expropriat un teren care aparținea reclamanților, situat la Yenibosna (Istanbul). La 27 decembrie 1995, în dezacord cu suma plătită de statul membru, reclamanții au introdus la Tribunalul de Mare Instanță din Bakkýköy (Istanbul) o acțiune în creștere a dreptului de proprietate.
La 8 februarie 1996, fără a aștepta la sfârșitul procedurii în fața instanței, statul a trimis doi reclamanți 1 659 960 000 TRL, în creștere a dreptului de proprietate. 10. La 26 martie 1997, tribunalul a primit cererea din partea reclamanților și a condamnat la data de 31 decembrie a plății către fiecare dintre aceștia a unei sume suplimentare de 4 183 956 000 TRL. El a adăugat această sumă de dobânzi simple la rata legală de 30 % la an începând cu 8 ianuarie 1996 pentru domnul Faik Yazgan și din 9 ianuarie 1996 pentru domnul Melahat Yazgan. 11. La 21 octombrie 1997, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea de primă instanță pe motiv că instanța a comis o eroare materială și ar fi trebuit să acorde fiecărui reclamant o declarație de expropriere de 3 353 976 000 TRL în loc de 4 183 956 000 TRL.
12. La 30 iunie 1998, tribunalul s-a conformat la hotărârea Curții de Casație și a condamnat la plata unei cantități suplimentare de 3 353 976 000 TRL. El a însoțit această sumă de dobânzi restante simple cu rata legală de 30 % laan pentru perioada cuprinsă între 8 ianuarie 1996 și 31 decembrie 1997 și 50 % după această dată pentru dl Faik Yazgan. El a asociat această sumă de dobânzi restante simple cu rata legală de 30 % laan pentru perioada cuprinsă între 9 ianuarie 1996 și 31 decembrie 1997 și de 50% după această dată pentru dl Melahat Yazgan. 13. La 29 septembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 14. La 28 ianuarie 1999, reclamanții au inițiat o procedură de executare forțată împotriva statului pentru a le fi achitată plata în avans a despăgubirii suplimentare pentru expropriere.
15. La 12 februarie 1999, la patru luni și la treisprezece zile de la hotărârea definitivă, statul le-a restituit reclamanților suma de 14 625 429 600 de miliarde de euro în cadrul unei activități suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi restante la o rată de 30 % până la 31 decembrie 1997 și de 50 % pentru perioada ulterioară. II. LE LE LE TERNES PERTINENTS 16. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Aka c. Turcia, 23 septembrie 1998 (Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1998 VI, p. 2674) În acest sens, art. 1 din Protocolul nr. 1 face referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.
Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 18. Guvernul invită Curtea să respingă cererea pe motiv că nu au fost epuizate căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 din Convenție, în lipsa exercitării corecte a căii de atac puse la dispoziia acestora prin art. 105 din Codul obligaiilor.
Repararea pretinselor pierderi ca urmare a întârzierii în plata unei despăgubiri suplimentare ar fi fost posibilă în cazul în care părțile interesate ar fi stabilit existența unui prejudiciu suferit dincolo de cel care se află compensat prin dobânzi moratorii. 19. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Aka c. Turcia (hotărârea menționată anterior, p. 2678 2679, §§ 34-37. Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 20. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș c. Turcia, Hotărârea din 9 iulie 1997, Rec. 1997-IV) și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond.
În plus, aceasta constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d . . Pe fond 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea 1317 § 31 și Aka , citată anterior, p. 2682 § 50-51. 22. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că … Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct în ceea ce privește adăugarea la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor.
23. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată 25. Reclamanții solicită daune materiale și morale, precum și cheltuieli și cheltuieli de judecată suma de 90 000 EUR (EUR). 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă ca daune materiale 6 500 EUR pentru transformarea în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului.
28. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 29. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR, în orice caz, și acordă reclamanților dobândă moratoriu 30. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. A declarat că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că Statul pârât trebuie să plătească în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume plus orice sumă care poate fi datorată ca taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 500 EUR (șase mii cinci sute EUR) pentru daune materiale (ii.
500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată care se vor aplica începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 aprilie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Modululer Președintele
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE YAZGAN c. TURQUIE (Requête n o 49657/99) ARRÊT STRASBOURG 22 avril 2004 DÉFINITIF 22/07/2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Yazgan c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. I. Cabral Barreto , président , L. Caflisch , R. Türmen , J. Hedigan , M me H.S. Greve , M. K. Traja , M me A. Gyulumyan, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25 mars 2004, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 49657/99) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, M. Faik Yazgan et M me Melahat Yazgan (« les requérants »), ont saisi la Cour le 1 er juin 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Les requérants sont représentés par M e E. Baykal, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent dans la procédure devant la Cour.
Le 7 juin 2001, la Cour (première section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement.
Le 1 er novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
Par une lettre du 3 novembre 2003, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête. EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
6. Les requérants sont nés respectivement en 1930 et 1929, et résident à Istanbul.
Le 19 septembre 1995, en vue de la construction d’une école primaire, l’Etat expropria un terrain appartenant aux requérants, sis à Yenibosna (Istanbul). L’Etat versa à chaque requérant 316 044 000 livres turques (TRL) au titre de l’indemnité d’expropriation, en contrepartie de leur terrain exproprié.
Le 27 décembre 1995, en désaccord sur le montant payé par l’Etat, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance de Bakırköy (Istanbul) une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
Le 8 février 1996, sans attendre l’issue de la procédure devant le tribunal, l’Etat versa aux deux requérants 1 659 960 000 TRL, en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
Le 26 mars 1997, le tribunal accueillit la demande d’indemnité des requérants et condamna l’Etat à leur verser à chacun une indemnité d’expropriation complémentaire de 4 183 956 000 TRL. Il assortit cette somme d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an à compter du 8 janvier 1996 pour M. Faik Yazgan et du 9 janvier 1996 pour M me Melahat Yazgan.
Le 21 octobre 1997, la Cour de cassation cassa le jugement de première instance au motif que le tribunal avait commis une erreur matérielle et aurait dû accorder à chaque requérant une indemnité d’expropriation de 3 353 976 000 TRL au lieu de 4 183 956 000 TRL.
Le 30 juin 1998, le tribunal se conforma à l’arrêt de la Cour de cassation et condamna l’Etat à verser à chaque requérant une indemnité d’expropriation complémentaire de 3 353 976 000 TRL. Il assortit cette somme d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an pour la période allant du 8 janvier 1996 au 31 décembre 1997 et de 50 % après cette date pour M. Faik Yazgan. Il assortit cette somme d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an pour la période allant du 9 janvier 1996 au 31 décembre 1997 et de 50 % après cette date pour M me Melahat Yazgan.
Le 29 septembre 1998, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
Le 28 janvier 1999, les requérants entamèrent une procédure d’exécution forcée contre l’Etat pour que leur soit versée l’indemnité complémentaire d’expropriation.
Le 12 février 1999, quatre mois et treize jours après la décision judiciaire définitive, l’Etat versa aux requérants la somme de 14 625 429 600 TRL au titre de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires au taux de 30 % jusqu’au 31 décembre 1997 et de 50 % pour la période postérieure. II.
LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS
16. Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l’arrêt Aka c. Turquie , 23 septembre 1998 ( Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17-25). EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o 1
Les requérants se plaignent d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation versée avec retard par l’Etat, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête au motif que les requérants n’ont pas épuisé, comme l’exige l’article 35 de la Convention, les voies de recours internes faute d’avoir correctement exercé le recours mis à leur disposition par l’article 105 du code des obligations. La réparation des prétendues pertes du fait du retard dans le paiement de l’indemnité complémentaire aurait été possible si les intéressés avaient établi l’existence d’un dommage subi au-delà de celui qui se trouve compensé par les intérêts moratoires.
La Cour rappelle qu’elle a rejeté une exception semblable dans l’affaire Aka c. Turquie (arrêt précité, pp. 2678 ‑ 2679, §§ 34-37). Elle n’aperçoit aucun motif de déroger à sa précédente conclusion et rejette donc l’exception du Gouvernement.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment Akkuș c. Turquie , arrêt du 9 juillet 1997, Recueil 1997-IV) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir Akkuș , précité , p. 1317, § 31, et Aka , précité, p. 2682, §§ 50-51).
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leurs biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
24. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel et moral, et frais et dépens
Les requérants demandent pour les dommages matériel et moral ainsi que les frais et dépens la somme de 90 000 euros (EUR).
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt Akkuș (précité, p. 1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à titre de dommage matériel 6 500 EUR à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 1 500 EUR tous frais confondus et l’accorde aux requérants. B. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral ; 4. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement : i. 6 500 EUR (six mille cinq cents euros) pour dommage matériel ; ii. 1 500 EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 avril 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Greffier Président