TURCIA (solicitarea nr. 50915/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 aprilie 2004 DEFINITIVF 22/07/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii Cabral Barreto președintele Kūris Türmen Zupančič Hedigan mei Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 25 martie 2004, Renunță la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 50915/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care patru resortisanți ai acestui stat, domnul meu Rukiye Feride Yazgano Iunie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind libertățile fundamentale). Reclamanții sunt reprezentați de dl S. Sert, avocat la Izmir. Guvernul turc ( La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o scrisoare din 23 septembrie 2003, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatul (1) și (3) din Convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și cu privire la fondul cererii. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE L La 14 noiembrie 1995, în dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamanții au introdus la tribunalul de mari instanțe din Bornova (Izmir) o acțiune în creștere în ceea ce privește dreptul la expropriere. La 29 decembrie 1995, tribunalul a acceptat cererea de încuviințare a reclamanților și a condamnat conducerea să le plătească o sentință suplimentară de 26 772 000 000 TRL. La 23 martie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 11. La 28 decembrie 1998, la nouă luni de la hotărârea definitivă, Hotărârea s-a adresat reclamanților 8 611 415 506 TRL, ceea ce reprezintă 3/20 de 57 283 166 000 TRL, cu titlu de acțiune suplimentară de expropriere, însoțită de un interes moratoriu de 30 % până la 31 decembrie 1997 și de un interes morator de 50 % pentru perioada ulterioară. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în hotărârea Akac. Turcia, 23 septembrie 1998 (Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 VI, pp. 2674 2676, § 17-25). ÎN JUSTIȚIE PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 13. Reclamanții se plâng de o pierdere de valoare a fondului suplimentar de expropriere plătită cu întârziere de către administrație, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. În acest sens, aceștia menționează art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de cuvinte Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 14. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de respingere a faptului că tribunalele nu au epuizat, așa cum prevede art. 35 din Convenție, căile de atac interne din cauza faptului că nu au exercitat în mod corect acțiunea pusă la dispoziția acestora prin art. 105 din Codul de obligații. Repararea pretinselor pierderi ca urmare a întârzierii în plata unei despăgubiri suplimentare ar fi fost posibilă în cazul în care părțile interesate ar fi stabilit existența unui prejudiciu suferit dincolo de cel care se află compensat prin dobânzi moratorii. 15. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Aka c. Turcia (hotărârea menționată anterior, p. 2678 2679, §§ 34-37. Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 16. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș c. Turcia, Hotărârea din 9 iulie 1997, Rec. 1997-IV) și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, aceasta constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 17. Curtea a tratat de mai multe ori cazuri în care aspecte similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea 1317 § 31 și Aka , citată anterior, p. 2682. § 50-51. 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că nu există dovezi sau argumente care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct în ceea ce privește adăugarea la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 19. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral și cheltuielile de judecată 21. Reclamanții solicită daune materiale și morale, precum și cheltuieli și cheltuieli de judecată suma de 19 500 EUR (EUR 22. Guvernul contestă aceste pretenții. 23. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă ca daune materiale 3 000 EUR. 24. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție suficientă. 25. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 200 EUR, indiferent de costuri, și este acordată reclamanților. Interese moratorii 26. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la dobândă a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. A declarat că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că Statul pârât trebuie să plătească în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume plus orice sumă care poate fi datorată ca taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune materiale (ii. 200 EUR (o mie două sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată decât de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 aprilie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Modululer Președintele
TROISIÈME SECTION
YAZGANOĞLU ET AUTRES c. TURQUIE
(Requête n
o
50915/99)
ARRÊT
22 avril 2004
22/07/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Yazganoğlu et autres c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
I.
Cabral Barreto
,
président
,
P.
Kūris
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
J.
Hedigan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
H.S.
Greve,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25 mars 2004,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
50915/99) dirigée contre la République de Turquie et dont quatre ressortissants de cet Etat, M
mes
Rukiye Feride Yazganoğlu, Esma Yazganoğlu, Mukaddes Fikriye Yazganoğlu et M. Fatih Yazganoğlu («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 22
juin 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent dans la procédure devant la Cour.
3.
Le 7 juin 2001, la Cour (première section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement.
4.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
5.
Par une lettre du 23 septembre 2003, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.
I.
6.
Les requérants, M
mes
Rukiye Feride Yazganoğlu, née en 1979, Esma Yazganoğlu, née en 1983, Mukaddes Fikriye Yazganoğlu, née en 1958, et M.
Fatih Yazganoğlu, né en 1980, résident à Izmir.
7.
Le 14 juin 1991, la Direction générale des routes («
la Direction
») expropria un terrain, sis à Ișıklar (Izmir), dont la quote-part des requérants s’élevait à 3/20
e
. La Direction leur versa au titre de l’indemnité d’expropriation la somme de 125
766
450 livres turques (TRL), soit 3/20
e
de 838
443
000
TRL.
8.
Le 14 novembre 1995, en désaccord sur le montant payé par la Direction, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance de Bornova (Izmir) une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
9.
Le 29 décembre 1995, le tribunal accueillit la demande d’indemnité des requérants et condamna la Direction à leur verser une indemnité d’expropriation complémentaire de 26
772
000
000 TRL. Il assortit cette somme d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30
% l’an à compter du 7 novembre 1995.
10.
Le 23 mars 1998, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
11.
Le 28 décembre 1998, neuf mois après la décision judiciaire définitive, la Direction versa aux requérants 8
611
415
506 TRL, soit 3/20
e
de 57
283
166
000 TRL, au titre de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’un intérêt moratoire de 30
% jusqu’au 31
décembre 1997 et d’un intérêt moratoire de 50
% pour la période postérieure.
II.
12.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l’arrêt
Aka c.
Turquie
, 23 septembre 1998 (
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
VI, pp.
2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
13.
Les requérants se plaignent d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation versée avec retard par l’administration, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
14.
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête du fait que les requérants n’ont pas épuisé, comme l’exige l’article 35 de la Convention, les voies de recours internes faute d’avoir correctement exercé le recours mis à leur disposition par l’article 105 du code des obligations. La réparation des prétendues pertes du fait du retard dans le paiement de l’indemnité complémentaire aurait été possible si les intéressés avaient établi l’existence d’un dommage subi au-delà de celui qui se trouve compensé par les intérêts moratoires.
15.
La Cour rappelle qu’elle a rejeté une exception semblable dans l’affaire
Aka c. Turquie
(arrêt précité, pp. 2678
‑
2679, §§ 34-37). Elle n’aperçoit aucun motif de déroger à sa précédente conclusion et rejette donc l’exception du Gouvernement.
16.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Akkuș c. Turquie
, arrêt du 9 juillet 1997,
Recueil
1997-IV) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
17.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité
,
p. 1317, § 31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
18.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leurs biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
19.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral, et frais et dépens
21.
Les requérants demandent pour les dommages matériel et moral ainsi que les frais et dépens la somme de 19
500 euros (EUR).
22.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
23.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt
Akkuș
(précité, p.
1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à titre de dommage matériel 3
24.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
25.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 1
200 EUR tous frais confondus et l’accorde aux requérants.
B.
Intérêts moratoires
26.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
3
000 EUR (trois mille euros) pour dommage matériel
;
ii.
1
200 EUR (mille deux cents euros) pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 avril 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Ireneu
Cabral Barreto
Greffier
Président